Posts Tagged ‘tendinţe’

Cu ochii pe (i)ele

Joi, 1 septembrie 2011

Oamenii vor să o vadă pe Andreea Raicu nemachiată. Și pe Andreia Marin. Probabil au senzația că femeile astea-s frumoase numai din cauza machiajului. Ei bine, un chip cu trăsături prea puțin simetrice, poți să-l cosmetizezi cât vrei. Nu va fi fotogenic. Cel mult rezultă o Lady Ga-ga-ga, care ar fi în stare să se dea de trei ori peste cap numai să zicem că e frumoasă de pică.

Revistele pentru femei sunt pline cu tot felul de trucuri: așa te maschezi, așa te îmbraci, așa te dezbraci, etc. Apoi vin topurile cu vestimentații pe care să le furi și modelele de urmat. Fetele astea de 12 ani încep să se domnișorească și să sufere că nu arată ca Rihanna sau mai știu eu ce star. Asta devine problema lor principală.

Personal o urmăresc pe Madonna să văd dacă mai arată ca Arnold. Lăsând gluma la o parte, admir femeile care se îngrijesc. Însă a te lupta cu timpul și a nu accepta că e normal să-ți apară un rid sau un fir alb, deja mi se pare război interior. Să petreci 23 de ore din 24 la sală și dans numai pentru modelarea trupului, mi se pare exces. Cum rămâne cu mintea sănătoasă? Cine o antrenează și pe ea?

Ce diferență de mentalitate când vine vorba de frumusețe! În România cele mai multe operații estetice se fac pentru mărirea sânilor. În alte țări femeile cheltuie pentru lifting facial, masaj, botox, etc. Pe undeva ideea că un decolteu adânc rezolvă toate problemele e veche de când lumea. Totul până când posesoarea decolteului începe să vorbească și al ei IQ/EQ se desfășoară ca nuca-n perete.

Later edit: bărbați nu tocmai frumoși dar cu succes la femei. Care este secretul lor?

Filme noi, apărute ieri

Joi, 23 decembrie 2010

În concepţia mea

  • film nou = film pe care nu l-am văzut încă
  • cinefil     = acela care priveşte toate filmele pentru că este pasionat şi vrea să descopere povestea, imaginile, etc.

Din 1900 şi până în 2010 s-a tot lucrat în industria cinematografică. Unii au primit lauri şi au devenit celebri (pe bună/rea dreptate) şi ceilalţi au rămas spre descoperire. Cu alte cuvinte, alegi ce vrei să consumi din aceast meniu. În anumite perioade se punea accent pe poveste şi intrigă, acum se măsoară efectele speciale.

Fiecare epocă are culoarea ei, e normal să existe diferenţe dar, la un moment dat, tinerii chiar o să creadă că laptele creşte în copac, gata ambalat în cutii de carton. Mi se pare nedrept ca un film să fie dat la o parte doar pentru că e alb-negru, franţuzesc sau lung de două ore jumate.

Că îmi place să mă uit la filme, nu e ceva nou. Cum frecventez site-urile de specialitate, constat cu stupoare că nu mai scrie nimeni despre filmele vechi, ca şi cum dacă e 2010 trebuie să vezi numai filmele produse recent. Aşadar, conform tendinţei actuale

bun = proaspăt?

Mă-ndoiesc. În această categorie intră cu succes: pâinea caldă, sucul de portocale sau senzaţia pe care o ai după ce faci duş. Părerea mea.

Şi pentru că teorie fără practică nu există, trebuie să las un exemplu de cinefil adevărat.

De la o extremă la un extrem… de interesant

Vineri, 29 februarie 2008

learn-2-fly.jpg

Dacă ar fi să desfiinţezi ceva ce nu-ţi place/convine şi să inventezi ceva în schimb, cu ce ai veni nou?

Eu aş desfiinţa somnul tocmai pentru că îmi dă senzaţia că mă ţine pe loc, vreau să fac atât de multe şi uite că trebuie din când în când să dorm.

Aş pune în locul rămas gol nişte plimbări cu tălpile goale pe malul mării, pagini dintr-o carte cu poezii, natură, multă natură! Nu e imposibil dar dacă ar trebui să fac asta zilnic, de câte ori va trebui să fug până la mare? Sau mai simplu ar fi să mă mut mai aproape de ea?

Sau poate aş învăţa să zbor?

Ţinînd cont că subiectul este de domeniul fantasticului să nu căutăm explicaţii (mult prea) pragmatice pentru dorinţele exprimate.

Să-l numesc exerciţiu de imaginaţie?

Diferenţa dintre ciudat şi normal

Miercuri, 26 decembrie 2007
bad_happy_sunshine_flowers.jpg

O limită între termenul de ciudat şi cel de normal nu se poate stabili, cu toate acestea alegem în cunoştinţă de cauză aproape mereu.

Tendinţa majorităţii este de a nu ieşi cumva din limita normalului, el este acceptat în mod tacit, nu este judecat pentru că a devenit deja obicei. Asta mai mult din frica de a nu greşi sau de a nu fi judecat greşit dar şi din teorii verificate deja. Tot ceea ce este nou, diferit de aşteptările sau obiceiurile sănătoase va fi considerat ciudat, nelalocul lui. Ordinea a fost deja stabilită?

Nu poţi veni cu o dezordine cu aer de geniu şi să pretinzi că nu eşti înţeles până nu eşti  argument în sine pentru alegerea făcută. Asta sună prea pompos, cu alte cuvinte, dacă atunci când ieşi din normal spre altceva şi nu ai un motiv pentru care faci asta, eşti ciudat. Oamenii caută explicaţii printre motivele lor, nu sunt empatici în astfel de situaţii. De fapt, cum se nasc aceste categorii? Ce înseamnă să fii ciudat?

DEX vine (chemat) şi spune aşa: CIUDÁT, , ciudaţi, -te, adj. Care iese din comun, care şochează (prin aspect, manifestări, evoluţie etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat“.

În concluzie tendinţa spre ciudat este una către creaţie pentru a deveni minune. Totuşi, de ce privim cu ochi suspicioşi tot ceea ce este ciudat şi nu putem accepta? Doar pentru că nu suntem obişnuiţi, nu am mai văzut, nu ne place să schimbăm ceva? Pe ce criterii se pun aceste etichete?

Spunem deseori: „mi se pare ciudat”, „mă simt ciudat”, „ce situaţie ciudată”, „X se poartă ciudat”. Mai toate au un sens negativ dar dacă privim în esenţă, numitorul comun pentru  aceste expresii este de fapt noul. Dacă ceva este banal, nici măcar nu mai iese în evidenţă.

În tabăra adeversă, mulţi îşi iau singuri eticheta de oameni ciudaţi, trăiesc în lumea lor şi se simt bine în acea libertate. A fi constrâns de normalul altora în detrimentul propriilor trăiri este probabil frustrant. Pe cine/ce numim ciudat şi ce ne face să ştim cu siguranţă că ne aflăm într-una din extremele fericite?