Posts Tagged ‘identitate’

Am văzut de o mie de ori

Miercuri, 17 august 2011

Fără a privi partea practică a problemei, cu ce ajută pe cineva să se semneze în dreptul oricărui sughiț literar? Spațiul virtual se vrea a fi un loc unde ideile zburdă libere, unde informația vine atât în avalanșe cât și-n alegeri.

Am auzit de o mie de ori afirmația că oamenii trebuie să-și asume responsabilitatea  celor spuse. Indiferent că o scrijelești pe un copac (pe aici a trecut Mitică) sau scrii love pe bancă, trebuie să menționezi numele din buletin. Evident, nu se mai fac isprăvi dintr-astea în ziua de azi. Ușor-ușor s-au schimbat atât mijloacele cât și spațiile.

Totuși, de ce sunt anti? Pentru că orice astfel de portret-virtual va fi întotdeauna trunchiat. Să zicem că știi omul, se află în fața ta pentru prima oară și dai repede un search pe google. Descoperi că a comentat pe blogul nu știu cui chestii de genul: îmi plac șosetele cu talie joasă și câinii cu personalitate de pisică. Judecând în fugă, vei trage o concluzie eronată.

sau, dimpotrivă

citind pe net ce scrie cineva faimos vei avea cel puțin una din reacțiile:

  • este inteligent dar prea arogant, nu mă interesează un astfel de om live
  • este un blogăr și atât
  • cine se crede? dacă-l văd îi spun eu vreo două…

Să zicem că deja cunoști pe cineva și descoperi pe net câteva lucruri care pun persoana într-o lumină proastă. Îți schimbi părerea sau continui investigația pe cont propriu?

Chiar dacă îți propui să aprofundezi problema, e ca și cum ai vrea să cunoști un om în totalitate prin cele care stau scrise de el pe pereții Internetului. Cale lungă, nu glumă!

În plus: câte tipuri de relații ai cu oamenii? Cu câți ești prieten, cu câți ești amic, dușman, neutru, indiferent? Mă îndoiesc de faptul că te comporți la fel cu toți, identic.

În completare îmi vine în minte o secvență din Matrix. Cum ar fi ca orice om, cunoscut sau nu, să aibă acces la tine ca și cum ar intra în filmul unei vieți întregi? Unde mai pui că tot ce rămâne pe net nu se mai șterge niciodată.

Reversul medaliei: poate aș fi găsit-o mai repede pe colega mea de bancă din liceu dacă nu ar fi folosit un nickname. Dar nici măcar nu știu dacă scrie pe undeva pentru că altfel, nici urmă de ea!

Cu piatra-n buzunar, non-stop

Joi, 22 mai 2008

O formă mai mare de dreptate decât cea-n care toţi lasă jos piatra judecăţii nu ştiu dacă există. Cel puţin între oameni, unde ideile, prejudecăţile, concepţiile şi restul teoriilor interacţionează permanent şi au diverse ţinte. Unele pot fi greşite din start dar cum poţi verifica acest lucru?

Ne condamnăm la nedreptate de parcă ne-am afla pe un câmp de luptă, de parcă am fi hiene îmblânzite, experţi-arheologi sau suspecţii de serviciu.

Nu este trist ceea ce spun ci mai degrabă crud. Vestea bună este că totuşi adevărul se coace numai în condiţii prielnice. Ca să poţi zâmbi zilnic îţi trebuie ochelari roz şi apoi obiceiul de a privi prin ei chiar şi când nu-i ai la tine. Asta da, soluţie!

Pentru a reduce oamenii la grupuri (preferate sau nu) trebuie să-i excluzi, să culegi şi să alegi. Fiecare se crede normal iar toţi cei care nu sunt la fel ca el sunt anormali sau catalogaţi într-un fel anume. Este mai simplu să te înţelegi pe tine decât pe celălalt, fireşte! Numai în cazul în care ştii cu adevărat cine eşti, altfel îţi poţi căuta identitatea în o mie de locuri, găsind-o niciodată.

Mă întreb, dacă oamenii s-ar gândi mai întâi la ceilalţi şi abia apoi la sine, şi-ar da palme Pământul să se-ntrebe dacă nu cumva visează?

Lumea interioară sau despre identitate la intersecţie

Sâmbătă, 5 aprilie 2008

lumea interioară

Se iau câteva gânduri aleatoare, amintiri vagi din timpul zilei, clipe din trecut, un refren dintr-o piesă auzită pe drum, câteva lucruri văzute şi altele trăite şi se pun într-un recipient personal. Aceasta nu este o reţetă standard.

Lumea poate să însemne orice când descompunem totul ca pe un puzzle, poate fi un cristal de gheaţă în care nu are nimeni acces, un turn de fildeş unde păşesc doar doi-trei oameni pe covorul roşu sau o uşă deschisă în aşteptarea trăirilor.

Mereu am avut senzaţia că atunci când un om se înţelege cu altul nu face decât să deschidă acea uşă de care aminteam şi să permită anularea unor graniţe sau eventual convergenţa unor lumi. Se pot naşte atât de multe astfel de legături câte variante posibile sunt ca doi oameni să se întâlnească, să interacţioneze.

Niciodată lumea pe care o creez eu cu X nu va fi la fel ca cea pe care o creezi tu cu aceeaşi persoană.  Totuşi, felul în care relaţionăm cu fiecare în parte ne arată cum suntem, cum putem fi şi ce anume rezonează între oameni când are loc cunoşterea.

Observ o tendinţă generală de a ţine lumea interioară închisă, de a izola trăirile şi impresiile faţă de celelalte lumi. Se întâmplă aşa sau ne deschidem doar atunci când simţim că avem ceva în comun cu interlocutorul? E posibil să mi se pară sau să fie exact acea nevoie de intimitate fără de care nu ne-am mai putea numi indivizi ci am avea lumi mixte.

Psihologia parfumurilor

Marți, 29 ianuarie 2008
parfum.jpg

Parfumul a apărut prima oară… în natură. El vorbeşte despre om şi despre ceea ce-l înconjoară la fel cum ceea ce consumă îşi lasă amprenta asupra personalităţii sale. E ca o haină, poate să ţi se potrivească sau să te dezavantajeze, poate să domine sau să fie agresiv când tu de fapt eşti blând, să fie prea slab când tu eşti dinamic etc.

Suntem atât de diferiţi, te-ai gândit vreodată în funcţie de ce criterii alegi parfumul pe care-l foloseşti? Ce vrei să emane?

Dacă îţi plac schimbările probabil că vei alege un parfum cu esenţe marine, ceva fresh, dacă eşti o persoană dinamică vei alege un parfum tare, pregnant. Nu ştim exact, dar ele ne caracterizează foarte bine.

De ce atunci când miroşi un parfum necunoscut îţi poţi imagina genul de persoană care-l poartă? Asociem oamenii cu parfumurile, poate nu neapărat după mirosuri ci după concepţia fiecaruia despre ele, formată în timp.

Scopul şi rolul parfumului este să miroasă plăcut. Din păcate, nu tot ce este plăcut simţurilor mele va fi şi pentru ale tale. Nu degeaba uneori respingem anumiţi oameni pentru simplu fapt că nu ne place mirosul lor (că tot vorbeam de natură).

Parfumul spune multe despre personalitatea unui om, indiferent că este adresat genului masculin sau feminin. Îmi poate spune dacă cel de lângă mine este copilăros, romatic, agitat, matur sau dimpotrivă, nu îmi poate spune nimic. Am întâlnit oameni care nu suportă parfumurile.

Ce exprimă ele, le alegem în funcţie de starea de spirit sau de felul de a fi? Dacă da, ce spun ele despre noi?

Fuga de sine miroase a… neimplicare

Marți, 22 ianuarie 2008
walk-on.jpg

Felul în care abordezi diferite probleme sau persoane te fac mai mult sau mai puţin maleabil. Din câte am observat sunt câteva atitudini des întâlnite la oameni în ceea ce priveşte aprofundarea, intratul în detalii şi adaptabilitatea la nou fără a schimba esenţele din interiorul fiinţei.

Să le luăm pe rând! Este posibil ca cineva să intre în detalii find indiferent? Poate că da, pur şi simplu ocolind ideea, în prealabil aflând despre ce este vorba. Cum poţi să ocoleşti ceva dacă nu ştii ce conţine, la ce se referă? A fi indiferent în ceea ce priveşte o problemă, un caz, o idee etc. înseamnă de fapt a trece ca gâsca prin apă.

Jocul presupune o atitudine nevinovată, cu tendinţe de plictisire, cu dorinţa de a da next mai repede, unde termenul de aprofundare lipseşte cu desăvârşire. Totul este privit de la suprafaţă, nu doar în propria fiinţă ci şi la alţii.

Nu poţi lua pe cineva în serios dacă ţie îţi lipseşte seriozitatea, dacă în mintea ta zburdă ideile ca iedul pe câmp iar interlocutorul tău este pătruns de esenţele lor. În acest fel nu numai că nu poţi înţelege trăirea lui dar nici nu poţi spune ceva pertinent despre ea, nu ai o atitudine potrivită şi nici nu ştii cum să te comporţi. De aici nu mai e decât un pas până la fugă.

Oamenii care nu iau pe nimeni şi nimic în serios de fapt nu se implică, nu intră în detalii, nu trec dincolo de suprafaţă. Aş putea spune că trăiesc din comodităţi, refuzînd o autoanaliză cu adevărat. S-ar putea să aibă dreptate dacă ne gândim că în cele din urmă drumul este pavat cu aceleaşi pietre, diferă doar felul în care calci: poţi merge numărând paşii, poţi alerga, te poţi rostogoli, poţi sta pe loc sau păşi pe vârfuri, poţi merge desculţ sau poţi merge înapoi, negând totul.

Când fugi de tine eşti conştient de faptul că niciodată nu te vei cuprinde, nu vei şti de unde începi şi până unde poţi ajunge aşa că varianta cea mai simplă este jocul de-a viaţa. Ce rost are să te complici când poţi simplifica totul până la minus? Fugind de tine, totodată fugi şi de ceilalţi.

Oricare ar fi drumul, tot laşi urme în spate, indiferent că vrei sau nu. Privind înapoi ce-ţi convine să vezi: pe unde ai călcat sau spre ce te-ai îndreptat până ai ajuns acolo?

Testul identităţii

Joi, 17 ianuarie 2008

De vreo trei săptămâni am văzut că multă lume a ajuns iar la mine căutând teste de personalitate. Sper ca după acesta să nu plece dezamăgiţi, la urma urmelor e chiar pertinent, mi l-am făcut şi eu puţin mai devreme, ultima oară se întâmpla acum câţiva ani şi rezultatele erau cu totul altele. Da, oamenii se schimbă!

The five dimensions in this model give a complete description of your personality traits: Openness to Experience, Conscientiousness, Extraversion, Agreeableness and Negative Emotionality.

(more…)