Posts Tagged ‘fotografii’

Are ceva special

Joi, 20 mai 2010

Se numeşte Chihiro şi vorbeşte prin imagini într-un fel cum nu am mai întâlnit până acum. Când descopăr ceva ce-mi place, dau mai departe. Câteva mostre mai jos şi aici mai multe foto de-ale ei. Prima imagine e o păţanie de pe flickr. M-a amuzat cu glasul tare. You did’n enter the correct secret password to prove that you’re human

Cu drag, din drag

Sâmbătă, 3 aprilie 2010

Autoportret .jpg

Duminică, 21 februarie 2010

Discutam la un moment dat despre fotografii şi reacţiile pe care le au oamenii când sunt pozaţi. S-au evidenţiat clar două atitudini: într-un fel vei arăta când te prinde cineva necunoscut şi cu totul altfel când te va poza cineva drag. Mă rog, s-au mai spus şi altele.

Despre autoportrete nu am menţionat încă. Despre fenomenul piţipoanca a auzit toată lumea. Ba lumea a şi văzut. Pe străzi, pe saituri. Sunt o grămadă de locuri. Fenomenul piţi începe să prindă stil şi rafinament.

În ultima vreme mă lovesc de foto pe care şi le fac oamenii şi încerc să-mi dau seama ce vor să scoată în evidenţă. Recunosc, abia aştept să văd ce poze a mai pus Mirjan (o fată frumoasă de pe Flickr) cu ea. Nu o cunosc. Ştiu doar ce văd şi ce mi se oferă. Poate văd o poză reuşită din o mie aruncate. Nu mă interesează.

Să zicem că eşti fotograf. În momentul în care peste 75% din compoziţiile tale sunt autoportrete iar restul sunt cănile din bucătărie, maşinile care se văd de la balcon, florile din glastră sau băbuţele care trec prin faţa vizorului, ceva nu e-n regulă.

Fără să vreau, reacţia mea când văd autoportrete este una suspicioasă. Exemplul dat mai sus este unul fericit pentru că nu toţi au talent în domeniu cum are Mirjan. Dar când văd un chip şi în prelungirea lui mâna care se chinuie să ascundă direcţia aparatului foto, nu mai spun că e artă.

Am lăsat mai demult un comentariu cuiva care se poza foarte des şi mi l-a şters. De ce oare? Am întrebat dacă mi se pare mie sau e narcisistă. Cum poate asta să deranjeze? Putea să spună, simplu, că mi se pare, aşa cum puteţi să spuneţi şi voi. Nu-i bai.

 

Vedete fără machiaj

Marți, 5 august 2008

Dacă eşti celebru trebuie să fii obligatoriu şi frumos. Sau invers. Aceste două calităţi sunt interdependente şi nu este vorba de trend-uri.

Uitîndu-mă cu atenţie, imaginile din dreapta îmi arată nişte oameni accesibili, chiar simpli pe când celelalte impun o anumită distanţă şi răceală.

Atitudinea pe care o ai atunci când ştii că arăţi bine tinde spre a fi una de superioritate. Acest lucru nu înseamnă că nu există vedete modeste! Poate este chiar dorinţa omului de a excela în toate. Cred că este un chin să îţi formezi o anumită imagine şi să fii dependent de ea, ştiind că poţi fi oricând imortalizat de paparazzi într-o postură naturală.

Interesul omului obişnuit pentru acest tip de fotografii este explicabil: el ştie că la un anumit nivel suntem egali toţi. Cel puţin din punct de vedere al nonmateriei. În schimb, cum arată sufletul, este în continuare un mister.

Dacă ne-am preocupa mai mult de cel din urmă sunt convinsă că nu ar exista oameni urâţi. Poate doar nepregătiţi!

Fotografiile de mai jos spun că uneori imaginea contează mai mult decât s-ar părea. Oare neascunzîndu-şi adevăratul chip, nu le-am mai aprecia la fel de mult?

Avril Lavigne

Jennifer Lopez

Pamela Anderson

Eva Longoria

autohtone:

Andreea Raicu

Elena Băsescu

Dana Rogoz

Andreea Marin

mai multe aici

Ce spun fotografiile despre tine?

Joi, 7 februarie 2008

pictind-trecutul.jpg

Hmm… fotografiile vorbesc despre minim două atitudini: a celui care le realizează dar şi a celui care se lasă capturat. Mă voi referi în special la oameni şi nu la peisaje.

Spun asta pentru că nu oricine permite să i se facă poze, nu oricine se simte confortabil , nu oricui îi place. Asta pe de-o parte. Motivele pot începe de la banalul nu am dispoziţia necesară şi până la nu azi, nu acum, stai să mă aranjez! Ce dispoziţie lipseşte?

De ce se aranjează oamenii pentru poze, iau o altă atitudine faţă de cea reală? Tocmai pentru că ştii că imortalizezi o stare de aparent bine? Nimănui nu-i plac pozele din perioade triste ale vieţii (am văzut fotografii vechi, realizate la înmormântări, oare se mai fac şi azi?) şi nici nu cred că cineva vrea să-şi aducă aminte de ele.

Totuşi, dacă te uiţi la o astfel de fotografie şi îţi aduci aminte ce simţeai când a fost făcută e imposibil să nu vezi dincolo de imagine. Cred că acesta e motivul pentru care nu-i place nimănui să stea ca la fotograf, adică ţeapăn, lipsit de sentiment, impersonal.

Dintr-o fotografie se pot înţelege multe, se pot citi priviri, se poate interpreta limbajul trupului, într-un cuvânt: poţi vedea ceea ce este în mişcare în realitate, poţi vedea cum arată clipa, o poţi păstra acolo unde vrei tu, oricât!

Dorinţa de a conserva prezentul care se scurge, în special cel plină de viaţă, este după părerea mea, motivul pentru care facem fotografii. Ne place să păstrăm frumosul, ne place să luam cu noi părticelele pozitive din trecut şi să ne hrănim din când în când cu ele. Cum să nu-ţi placă fotografii? Sunt oameni care trădează sensibilitate, care iubesc arta şi surprind exact momentele cu sclipici ale vieţii. Evident, cei care se pricep, în rest contează intenţia!

Cei care nu vor să facă fotografii ori nu se simt împăcaţi cu ceva, ori nu sunt mulţumiţi de prezent şi nu vor să-şi aducă aminte de el aşa sau, pur şi simplu le place mai mult anonimatul, umbra.

Ce spun fotografiile despre tine? Eu de exemplu, nu concep să merg într-un loc nou şi să nu imortalizez cât mai mult din el, nu ştiu de ce. Pur şi simplu îmi place să iau cu mine locuri, oameni, expresii, dimineţi, nori, ploaie şi să le fac cunoştinţă:

Amintirea: – Cine eşti tu? Te ştiu de undeva!

Fotografia: – Eu sunt dovada că tu ai existat, nu poţi schimba asta!

Amintirea: – Dar eu nu am cum să pier! Nu ştiai? Numai timpul se scurge, eu îl adun!

Fotografia: – Aşa este, indiferent că eu exist sau nu, să nu mă arunci vreodată de lângă tine!