Posts Tagged ‘există singurătate?’

Conștiința lui „așa cum trebuie”

Joi, 7 iulie 2011

Un singur cuvânt și s-a schimbat sensul. O singură paranteză și deschidem un y răsturnat: așa (cum) trebuie. Dacă auzi ceva ce te impresionează, contează mai puțin cine a zis-o. Nu de alta dar ce e mai important: omul sau ideea? Asta pentru că te poți trezi venerând sau poți aprofunda un sâmbure de adevăr și mergi mai departe.

Totuși, vroiam să pornesc de aici: dacă vrei să faci toate lucrurile tale bine, atunci închipuiește-ți că Dumnezeu se uită la tine. A zis-o cineva. Dacă aș spune că dădea cu sapa sau scria cu pana de porumbel înmuiată în călimara cu cerneală, se schimbă ceva? Am dat de multe ori peste această vorbă de duh și de fiecare dată m-am întrebat: care este omul adevărat? Într-un fel te comporți când ești singur, în altul când ești privit/supravegheat/acompaniat. Totuși, când te simți mai relaxat și dai randament maxim?

Răsfoiam zilele astea în librărie o carte scrisă de un mare înțelept. Lumea ar fi în stare să-i ridice statui. Îl păstrăm anonim, să vedem ce valoare au cuvintele lui. (chiar, dacă scriitorii și-ar păstra anonimatul și ar folosi nickname-uri banale, oamenii ar mai fi impresionați? s-ar mai lăuda că-l citesc pe Kriki ca și cum l-ar citi pe Kant?)

Zicea la un moment dat o fetișcană: mi-e teamă să rămân singură pentru că încep să mă gândesc la lucruri prea serioase, la sensuri și originile vieții. Marele gânditor răspunde cititorilor cărții: nu ești singura care gândește așa. Toți oamenii își pun astfel de întrebări numai că cei care vor să fugă de sine nu se simt confortabil de unii singuri. Și mai zicea multe acolo dar cât poți să citești la librărie, pe gratis? Mă mai gândesc dacă la următorul salariu îmi iau cartea aia sau una cu sinonime. Pentru că, nu-i așa? (a-la Marioara Murărescu) ce senzație minunată ai când spui cuvântului pe nume!