Posts Tagged ‘dacă și cu parcă’

Vremuri cu termen de garanție

Duminică, 11 septembrie 2011

Aud de multe ori oameni care regretă anumite perioade din viață. Ba aveau salarii mai mari, ba nu știau ce-i aia criză, ba nu au prins disponibilizări de personal, ba… ba.

Mai aud și expresii de genul: ce mi-ar fi plăcut să trăiesc pe vremea lui Vlad Țepeș, pe vremea lui Iisus, pe vremea rochiilor până-n pământ, pe vremea duelurilor, pe vremea lui Eminescu, etc.

Dacă ai fi trăit într-o anumită perioadă și ai fi fost același om de acum, viața ar fi fost, mai mult sau mai puțin, identică. Românii se plâng de soarta lor. Cred că dacă s-ar fi născut nemți, l-ar fi apucat pe Dumnezeu de picior. Nu mai zic ce fericiți trebuie să fie, teoretic, finlandezii. Evident, dacă ești român și visezi la Finlanda. Sau la Portugalia, ca-n piesa asta mișto (dacă se mai joacă).

Nu era mai bine atunci. Era altfel. Existau alte soiuri de probleme iar oamenii pe care-i vedem în filmele alb-negru arătau color. Diferența stă în pahar. Mai exact, ce parte din el alegi: p’aia plină sau p’aia goală.

Cu ochii larg deschiși

Duminică, 19 iunie 2011

Sună periculos. Dacă te miști cu viteză, musculițe plictisite de restul străzii vor ateriza pe irisul tău. Ca și cum nu se uită pe unde zboară. Dacă-ți pui ochelari, nu contează de care, ești protejat. O vreme.

Dacă am avea puteri ca mutanții din X-Men, am ști la ce să le folosim fără a fi împotriva umanității? Dacă am avea ochii adaptați atât la întuneric, ceață, nebunie, ură, confuzie, am ști ce să privim fără a săgeta dureros?

Dacă oamenii ar câștiga la loto, prin rotație, ar cheltui cu înțelepciune? Recent spunea o colegă de origine musulmană: jumătate aș ține pentru mine, cealaltă jumătate ar merge la moschee. Condiționalul optativ din mine clocotește. Nimeni nu știe exact ce ar face dacă s-ar întâmpla așa. Poate la momentul respectiv te trezești cu noi sentimente și atitudini. Păstrezi totul pentru tine sau te mai gândești la alții?

E capabil binele să vină la tine după ce arunci din palme totul în schimbul nimicului? E și ăsta un risc dar nu am văzut pe nimeni murind de asta. În schimb, numărul posesorilor de oftică, frustratică și egoism, crește. Ei te urmăresc degeaba pentru că nu pot extrage nimic bun din ceea ce spui, faci, ești. În momentul în care nimic bun nu mai trece prin ochi, minte, suflet, viața trebuie întoarsă pe dos. Ca o haină.

De ce să facem cadouri celor care au? Am reușit zilele astea să conving pe cineva să dea niște haine și jucării unor fetițe amărâte în loc să le dea propriilor nepoate. Suntem înconjurați de oameni și avem tendința să oferim numai celor care merită (aici e bine de analizat cine după ce criterii merită). Binele rămâne într-un cerc/mediu închis, ca mingea de la tenis între două palete. Prefer binele sub formă de spirală, mereu în căutarea echilibrului. Chiar dacă spirala e pe orizontală, cine știe ce furtună o transformă în scară?

Într-o zi vom avea cu toții ochii larg deschiși. Și atunci… Ce linişte, aer, verdeaţă, parcă tragi în piept carbaxim, algocalmin… relaxare totală. Toate nimicurile, toate frământările, le uiţi. Flori, iarbă, copaci… E, tare-i bine să fii pom, da! Stai undeva pe margine, nu-ţi pasă de nimic, iese frunza, iese poama, iese… Deşi ai riscuri şi ca pom, ai, ai! Mai vine unu’, mai te sapă. Mă rog, te sapă şi dacă nu eşti pom. Dar ce-mi veni mie cu pomii ăştia?