Posts Tagged ‘capra vecinului’

Logică de fier și minte de mămăligă

Vineri, 15 iulie 2011

Adică mămăliga era pe masă și cel care a gătit-o a mâncat-o singur. Tu ai văzut-o și știi că minte când spune că ți s-a părut că ai văzut ceva galben și pufos la el în bucătărie!  Sigur că nu.

sărind peste introducerea asta împiedicată

Iar mă leg de chestiile pe care le aud și-mi zgârie mai mult mintea decât logica. Mai la bătrânețe sau în preajma ei, oamenii sunt foarte interesați de mălaiul altora. Mai ales când mormanul lor e de o mie de ori mai mic decât muntele vecinului. Eu pe ăștia cu pensii de ț-șpe mii i-aș omorî! Zice unul care va avea o pensie normală, sănătoasă, fără bătăi de cap. Logica lui: ăștia care au, au de acolo de unde nu avem noi. Adică se fură la nivel înalt, se dă pe sub mână, se trag sfori, mustăți, la rost, etc. Nimic nou sub soare. Dacă-i omori, vin alții și fac împărțeala. Nici urmă de pesimism aici, corupție și atât. Teren minat.

Altă logică de fier: eu pe proști i-aș trimite pe altă planetă. Și ce s-ar întâmpla? Ar rămâne cocalarii. Zboară cu viteză nemaipomenită o petiție pe net împotriva cocalarilor. Ok, către ce destinație exotică le cumpărăm bilet dus, fără întors? Și cum se stabilește exact cine e prost și cine-i mai breaz? Normal că egoistul va găsi mereu soluții în favoarea lui.

Sistemul juridic ar suferi multe schimbări estetice dacă fiecărui cetățean i s-ar permite o intervenție, după bunul său plac. Și dacă ar rămâne mereu deschis către propuneri, s-ar termina vreodată lista?

Drept urmare: săracii cu duhul ar deveni mici hitleriști, femeile urâte și cocoșate ar da cu ciocanul peste genunchii ăstora mai frumoase, omul fără nume ar mâzgăli coperțile celor care scot cărți pe bandă rulantă, baba Leana ar scoate ochii lu baba Novac pentru că e mai tânăr(ă). Ș.a.m.d.

p.s. numai omul de mai sus putea să inventeze grădini zoologice pentru oameni. Cu siguranță animalele, dacă ar avea glas, ar milita pentru alergatul pe floricele cu câmpii, hai să le-adunăm copii. Mă rog, militează la libertate și nu la strivirea spațiilor verzi. Cine nu crede, să urmărească ce face un câine când îl scoți la plimbare. Dacă nu, atunci să urmărească ce fac doi câini la masă.

De ce-ţi face cu ochiul?

Miercuri, 1 decembrie 2010

Ograda vecinului este un loc foooarte atractiv. Simplul fapt că treci pe lângă ea îi oferă un grad de interes. Mai mare sau mai mic. La un moment dat vei arunca o privire peste gard şi vei vedea ceva nou. Un gard construit din piatră, ba un gard pitic, proiectat în aşa fel încât să existe transparenţă totală: ilustrate cu posesorul ogrăzii în diferite ipostaze (la piscină, pe lustră, în vacanţă, la coafor, în bucătărie, la terasă, în beci, etc.)

Nimic nelalocul lui numai că, dacă te uiţi la celelalte ogrăzi vei vedea altceva. Uite-aşa te trezeşti că-ţi vezi de-ale altuia în loc să-ţi vezi de-ale tale. Mai departe? Dacă realizezi că a devenit un stil de viaţă şi nu mai poţi să te dezlipeşti de vizor, e bine să descoperi motivul. Nu de alta dar e util să existe, altfel nu ograda îţi face cu ochiul ci tu ei.