Posts Tagged ‘autoportret’

Un curriculum vitae mai chițibușar

Marți, 23 august 2011

Nu știu alte femei cum sunt, dar nu mă omor după declarațiile de dragoste, volănașe, culoarea roz și alte siropuri. Nu beau cafea dar îmi place aroma ei. Din când în când mai degust o ceașcă dacă merg în vizită la cineva și mi se oferă.

Când fac cumpărături merg direct la țintă pentru că știu ce produs caut. La magazinele cu haine/încălțăminte nu am răbdare să mă uit la toate produsele, dar atunci când găsesc ceva care-mi place mă hotărăsc pe loc. Îmi fac singură manichiura și mă tund tot singură.

La cele mai importante evenimente din viață m-am machiat singură, chestie care m-a transformat, o vreme,  în prietena pe care fetele o rugau să vină să le machieze și pe ele. O singură dată am machiat o mireasă și apoi pe toate rudele ei: mătușă, bunică, nepoată, verișoară, etc. După asta mi-am dat seama că e cam aiurea să atingi pe față persoane pe care nu le cunoști și am renunțat.

Aleg mai repede un roman SF decât unul de dragoste. Sunt pasionată de fotografie și în timp am învățat chestiile tehnice pe care orice aparat foto le are. Tot din cauză că întorc pe toate părțile un gadget, am văzut că meniurile se repetă și diferă numai firma și ordinea. Astfel, de-a lungul timpului colegii mă rugau să le schimb diverse opțiuni prin telefon, să le blochez tastatura, să le arăt unde s-au salvat pozele, mă întrebau de ce la sms-uri cuvintele se scriu cu câte 3 litere de-odată, etc.

Când văd o femeie frumoasă nu sunt invidioasă pe ea. Câteodată mai întorc și capul ca s-o admir. Dacă îmi place ceva la un om, îi spun în față.

Totuși, am și eu slăbiciuni pe care alte femei le au sigur: îmi plac cerceii, parfumurile, ciocolata și ceasurile de mână. Sunt o femeie atipică?

Autoportret .jpg

Duminică, 21 februarie 2010

Discutam la un moment dat despre fotografii şi reacţiile pe care le au oamenii când sunt pozaţi. S-au evidenţiat clar două atitudini: într-un fel vei arăta când te prinde cineva necunoscut şi cu totul altfel când te va poza cineva drag. Mă rog, s-au mai spus şi altele.

Despre autoportrete nu am menţionat încă. Despre fenomenul piţipoanca a auzit toată lumea. Ba lumea a şi văzut. Pe străzi, pe saituri. Sunt o grămadă de locuri. Fenomenul piţi începe să prindă stil şi rafinament.

În ultima vreme mă lovesc de foto pe care şi le fac oamenii şi încerc să-mi dau seama ce vor să scoată în evidenţă. Recunosc, abia aştept să văd ce poze a mai pus Mirjan (o fată frumoasă de pe Flickr) cu ea. Nu o cunosc. Ştiu doar ce văd şi ce mi se oferă. Poate văd o poză reuşită din o mie aruncate. Nu mă interesează.

Să zicem că eşti fotograf. În momentul în care peste 75% din compoziţiile tale sunt autoportrete iar restul sunt cănile din bucătărie, maşinile care se văd de la balcon, florile din glastră sau băbuţele care trec prin faţa vizorului, ceva nu e-n regulă.

Fără să vreau, reacţia mea când văd autoportrete este una suspicioasă. Exemplul dat mai sus este unul fericit pentru că nu toţi au talent în domeniu cum are Mirjan. Dar când văd un chip şi în prelungirea lui mâna care se chinuie să ascundă direcţia aparatului foto, nu mai spun că e artă.

Am lăsat mai demult un comentariu cuiva care se poza foarte des şi mi l-a şters. De ce oare? Am întrebat dacă mi se pare mie sau e narcisistă. Cum poate asta să deranjeze? Putea să spună, simplu, că mi se pare, aşa cum puteţi să spuneţi şi voi. Nu-i bai.