Posts Tagged ‘Aparenţe’

Mustăţi dincolo de masca de fier

Joi, 8 mai 2008

Dacă aş vedea ce se află în spatele ironiilor, grimaselor, invidiei, rânjetelor, prefăcătoriei, aroganţei, indiferenţei, răcelii celor din jur aş fi probabil plăcut surprinsă. Mereu am avut senzaţia că oamenii care vor să pară duri sunt de fapt sensibili şi folosesc măşti de culori opuse celor fireşti.

S-a întâmplat de mai multe ori să aflu realitatea din spatele aparenţelor şi să nu mă sperie: păpuşarii din spatele spectacolului să fie nişte motănei simpatici şi nu lei fioroşi. Mă întreb totuşi de ce această risipă de energie pentru a confecţiona mereu o aparenţă?

Vrem să părem puternici, siguri pe sine. Să fie aceasta singura modalitate de reuşită a oamenilor sau au fost cândva dezamăgiţi de cineva/ceva iar acum reacţionează aşa pentru a evita posibilele decepţii?

Mediul social ne determină să alegem un comportament de învingător pentru că cei care trăiesc în jurul nostru trebuie să creadă în ceea ce propunem şi urăsc oamenii slabi. Când ai un colac de salvare în primul rând ţi-l arunci ţie, indiferent că el stă sub forma unei durităţi de faţadă sau a unei politeţi reci.

Cu toţii suntem slabi dar nimănui nu-i place s-o arate. Ne ferim să ne arătăm sentimentele, eşecurile sau decepţiile, ne ascundem identitatea, nu spunem până la capăt ce gândim cu adevărat, etc. totul pentru a conserva masca de fier.

Dacă reuşeşti să treci aceste încercări poţi să te numeri printre cei care au câştigat războiul, nu doar o bătălie. Cei care nu obosesc, nu renunţă la luptă şi îşi păstrează zâmbetul viu ştiu despre ce vorbesc!

Te cunosc de la A până la X, Y, Z

Joi, 6 martie 2008

world_profile.jpg
Pe măsură ce ajungi să cunoşti un om se întâmplă un fenomen paradoxal: ajungi să nu-l mai cunoşti, îţi dai seama ce puţine ştiai despre el şi ce multe există şi poţi afla. Nu este descoperit în totalitate niciodată!

Discutam cu cineva despre acest lucru şi am afirmat că omul este un infinit de resurse. Nu ştiu de ce refuz ideea că cineva poate fi limitat deşi am întâlnit această expresie destul de des precum şi cazuri. Nu am urmărit evoluţia lor în timp, din păcate.

E ca şi cum ai privi şi ai spune că ştii cum este, cum se va comporta şi că niciodată nu va putea mai mult.

Culmea este că avem surprize până şi de la un biet frigider, maşină de spălat sau obiect de mobilier. Toate cedează la un moment dat, de ce un om nu ar ceda din limite pentru a trece la un nivel superior?

Altfel spus, putem afirma că un om are limite sau este un izvor de inspiraţie ce curge pur şi simplu la voia întâmplării?

Cum ne mai chinuim să părem?

Duminică, 10 februarie 2008

masca-pe-jumatate.jpg

Din dorinţa de a ne adapta la diverse situaţii avem tendinţa de a părea altfel decât suntem în realitate, oamenii crezînd că au de-a face cu alte persoane. Asumîndu-ne false identităţi reuşim să îi inducem în eroare pe cei din jur, de unde apar deruta şi suspiciunea vizavi de natura reală a unui om.

Diferenţa dintre a părea şi a fi este uneori atât de mare încât se crează cercuri care trăiesc în lumea lui a părea de unde şi superficialitatea, ipocrizia sau teatrul unora. Să ne mai mirăm sau pur şi simplu suntem nevoiţi să privim mereu dincolo de aparenţe? Putem spune că aceasta este una dintre cauzele pentru care oamenii  nu mai au încredere unii într-alţii, aşa cum discutam recent aici, ceea ce mi se pare firesc.

Totuşi, nu este obositor să fii departe de realitate şi să continui să te prefaci că eşti altcineva, sau poate nu e uşor deloc să joci atâtea roluri, să ai atâta imaginaţie şi spontaneitate pentru a improviza?

Care sunt raţiunile din spatele acestui gen de comportament? Se urmăresc promovări, recompense, afecţiunea şi admiraţia celor din jur sau pur şi simplu nu este de ajuns să fim naturali pentru a obţine ceea ce ne dorim?

Leapşa! Ce stă în spatele ei?

Luni, 7 ianuarie 2008

Observ o abundenţă de lepşe în spaţiul blogosferei , unele mai mult obositoare decât captivante! Ştim de unde a pornit totul şi ce urmăresc ele de fapt?

LEÁPŞĂ, lepşe, s.f. (Pop. şi fam.) Lovitură dată cuiva cu palma. ♢ De-a leapşa = numele unui joc de copii. – Formaţie onomatopeică.

Îmi pare o combinaţie între celebrele oracole de prin clasa a VI-a când vroiam să aflăm ce gândeşte cineva tocmai pentru că nu îndrăzneam să întrebăm direct şi un fel de joc între adulţii care se simt în continuare mai mult copii.

Nu am nimic împotriva lor, nu vreau să fiu înţeleasă greşit, numai că nu înţeleg ce-i cu pasatul ăsta de la unul la altul, e cumva o modă şi nu mi-am dat seama?

Mă mai gândesc la varianta în care oamenii nu mai au răbdare să asculte toată povestea şi vor direct răspunsuri, fără detalii. E un punct bun dacă se merge pe esenţe şi tras concluzii, dar nu prea văd să se practice din cauza asta.

Aşadar, până una alta nu-mi rămâne decât să mă amuz din când în când atunci când dau peste una bine realizată!

Atitudinea faţă de bani

Miercuri, 19 decembrie 2007

banii-nu-conduc.jpg

Nu am văzut interes mai mare sau energie cheltuită atunci când vine vorba de bani! Pentru a-i face, administra, irosi, economi sau investi. Să le luăm pe rând!

De ce ne dorim un job mai bun dacă nu în primul rând pentru bani? Este aiurea să munceşti şi să nu fii răsplătit pentru asta. Nu se poate trăi din voluntariat într-o lume materială.

Cei care te plătesc vor parcă să le justifici fiecare leu, trebuie să faci multe pentru ceea ce primeşti! Un angajat prost plătit, evident, îşi pierde interesul pentru ceea ce face şi nu mai câştigă nimeni nimic. În situaţia fericită, cea în care primeşti, tu vei fi cel care trebuie să-şi justifice prezenţa şi eficacitatea în birou.

Ce speranţe poate să-şi pună cineva într-un câştig venit peste noapte? Se joacă la loto, casele de pariuri sunt mereu pline, se urmăresc moşteniri, mătuşi bogate, bijuterii, terenuri valoroase. Oamenii stau în locuri din care ar vrea să fugă, suportă situaţii amare sau chiar se vând, casele de amanet rânjesc…

Plecăm peste mări şi tări pentru a aduna cât mai mulţi bani şi linişte. Punem bani albi pentru zile negre în conturi prea mici în raport cu nevoile reale. Ce încercăm de fapt să cumpăram? Siguranţa, controlul, puterea?

Dacă te îmbraci în haine ieftine şi mergi la bancă vei fi privit ca un sărăntoc. Dacă alergi după autobuz şi şoferul nu-ţi deschide uşa pentru că eşti nebărbierit şi îmbrăcat prea subţire pentru gerul de afară va crede că vrei să te adăposteşti şi uşa ţi se închide în faţă. Am văzut acum câteva zile asta! Nu spun că fac toţi aşa dar mulţi se iau după aparenţe!

Spunea cineva că orice pe lumea asta are un preţ. M-am gândit dacă într-adevăr este aşa, chiar nimic nu mai este gratuit? Cum rămâne cu viaţa?

Care este atitudinea cea mai potrivită în ceea ce priveşte banii? Mulţi se schimbă atunci când se îmbogăţesc. Plătesc cu indiferenţă şi aroganţă parcă pentru a uita de unde au venit. Nu e uşor ca dintr-odată să se facă numai voia ta şi să nu te umpli de mândrie. Cu cât avem mai multe este mai greu să rămânem simpli, lipsiţi de aroganţă şi fiţe.

Am întrebat pe cineva azi dacă ar plăti toate facturile din cutiile poştale dintr-un bloc, în cazul în care ar câştiga la loto. Mi-a răspuns scurt: NU!

Până unde poate creşte dorinţa de a avea şi de ce lumea priveşte cu suspiciune la cuvantul gratis?