Archive for the ‘Sex’ Category

Minte deschisă, ca ușa de la zoo

Vineri, 16 septembrie 2011

Oamenii privesc evoluția cu ochi diferiți. Dacă iei cartea de istorie în brațe, la fiecare o sută de ani vezi generații antagonice. Întotdeauna apar grupuri care vor să răstoarne vechiul cu fundul în sus. Cam ăsta e cursul râului. Până și pietrele se tocesc, apoi principiile! Cine rezistă, rămâne în picioare sau execută târâșuri pe pilot automat.

Dar ajungem la intersecția dintre normal și nuanțele de normal. Ce-i drept, tot atâtea câți indivizi pe Terra. Fiecare este liber să-și ducă traiul cum vrea. La urma urmelor, ce-mi pasă mie de X și Y? Ca să-ți pese de umanitate, trebuie să-ți pese de fiecare om în parte. Dar dacă umanitatea ar fi un singur om și ceilalți ar începe ca racul, broasca și știuca? De fapt, cam așa se întâmplă de mii de ani.

Exemplu de evoluție: primul costum de baie era un fel de capot. Cu timpul s-au descoperit cele două piese, femeile ieșind din ascunzători. Mai apoi, piesele au intrat la apă. O dată cu ele și timiditatea firească a omului, în faza inițială a oricărui proiect. Neafectat de etnobotanice sau mai știu eu ce substanțe euforice. Nu știu ce făceau nudiștii pe atunci, pe unde-și plimbau exponatele.

Evoluția a acoperit multe domenii, nu intru acum în detalii. Mă opresc la relațiile interumane. Citeam aici despre faptul că România se poate mândri cu primul club de swing. Cu alte cuvinte, oameni de toate felurile, plătesc să intre acolo pentru a face sex. Care cu cine apucă. O afacere foarte profitabilă în orice sezon. Bineînțeles, model preluat din țările vestice. Acolo, pare-se, oamenii ar fi mai destupați la minte, mai lipsiți de inhibiții și în general, lipsiți de multe.

Uite-așa s-au născut rândurile de mai sus.

Trei culori, Krzysztof Kieslowski

Sâmbătă, 19 iunie 2010

Pentru a înţelege trilogia aşa cum a dorit regizorul, trebuie să începi cronologic. Primul film este Albastru. Melancolie, singurătate, tăcere, dorinţa de libertate, filantropie. Revenirea la viaţă după o mare pierdere are loc într-un mod atipic: pasiunea pentru muzică. Interesante cadrele vintage-albăstrui şi scenele în care muzica din mintea lui Julie rulează în continuare chiar dacă pentru toţi cei din jur femeia tace.

Eu l-am văzut după Alb. Diferenţa este mare. Aici povestea te ţine prins din mai multe motive. Sentimentele personajului principal sunt asociate cu diverse pasaje de alb şi totul se îmbină într-un mod inedit. Kieslowski este un pictor de imagini în mişcare. Nu am mai văzut până la acest regizor această tehnică. Poate un pic la Ingmar Bergman. O îmbinare armonioasă a stărilor de spirit cu replicile, cadrele, culorile, acţiunea. În Alb totul porneşte de la dezamăgirea unui bărbat proaspăt divorţat dar încă îndrăgostit de soţie. După ce-şi pierde respectul şi  încrederea în sine, reuşeşte cumva să-şi echilibreze starea de spirit. Este un drum al agoniei, un drum pavat cu culori tari ce se întrepătrund până la alb. În final, se echilibrează balanţa şi apar lacrimile de fericire. Trebuie să recunosc, Alb mi-a plăcut cel mai mult.

În Roşu prietenia adevărată capătă o importanţă deosebită.  Şi da, este posibilă, este reală, nu ţine cont de sex, rasă sau religie. Pelicula ridică întrebări simple dar morale: când faci o faptă bună la cine te gândeşti? Este pur egoism, prin faptul că te simţi împlinit şi cu conştiinţa împăcată, sau dăruire – atunci când pui pe locul doi propria persoană? Roşul apare aici subliniind idei, siluete, emoţii.

Introducere – Arta seducţiei, Cosmin Avram

Sâmbătă, 13 martie 2010

Introducere – arta seducţiei este, înainte de toate, experienţă pe hârtie. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt, îmi vine în minte Ikiru – a trăi. Ikiru este un film impresionant unde personajul principal îşi schimbă radical modul de viaţă după ce află că mai are de trăit doar câteva luni. Interesant este că personajul mai are puţin şi iese la pensie. El clădeşte, se sacrifică, iubeşte, suferă, dăruieşte, etc. De ce trebuie să aştepţi o viaţă pentru a face asta, de ce trebuie să amâni cele mai frumoase momente din viaţă când poţi începe chiar acum să le trăieşti?

Cartea vorbeşte exact despre această dorinţă, despre materializarea viselor, despre căzături, despre efectele lor pe termen lung dar şi despre cristalizarea personalităţii prin interacţiunea cu ceilalţi. De unde iei putere pentru toate?

Viaţa te determină să cercetezi, să întrebi, să cauţi, să te zbaţi, să descoperi răspunsuri la întrebări. Apoi, exact ca într-un puzzle, lipeşti experienţele de anul trecut cu cele de anul acesta. Tot aşa până ajungi la o vârstă, nu contează care. Aduni, tragi concluzii, înveţi cum să eviţi greşelile pentru a urca pe o treaptă superioară.

Autorul spune că această carte nu e un ghid ci mai degrabă (more…)

Mihaela Rădulescu este anti-tutun?

Marți, 9 septembrie 2008

Foarte rar îmi atrag atenţia năzbâtiile vedetelor autohtone dar în cazul de faţă, recunosc, prima reacţie a fost un zâmbet deloc perplex. Apoi mi-a venit în minte imaginea din Sex and the City cu Carrie pe autobuz.

Cam aşa vor fi convinşi românii să se lase de fumat: renunţă la o plăcere în favoarea alteia! Dar cum în prea puţine cazuri lăcomia se evaporă în faţa dulceţurilor, mai mult sau mai puţin aparente, greu de crezut că se va întâmpla minunea.

Şi chiar dacă nimic nu se schimbă, ne putem mândri(?) cu femei frumoase, care dau jos kilogramele de după sarcină ca să demonstreze că nu au dispărut încă din lumina reflectoarelor. Nimic suspect până aici dar să mai scoţi din propriul buzunar şi 14 000 de euro pentru a poza într-o campanie anti fumat?

Mă scuzaţi, dar eu încă nu am fost convinsă că pentru asta vom vedea chiloţeii roşii ai Mihaelei pe toate drumurile patriei.

p.s. Aşadar, dragi fumători, memoraţi acest număr de telefon: 0800 878 673. Este scris tot cu roşu! Cum, nu l-aţi văzut?

Filmele lui Kim Ki-duk

Vineri, 1 august 2008

Dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt care să le caracterizeze aş spune simplu: seducţie. În mod cert, filmele regizorului sud-coreean Kim Ki-duk trebuie privite într-o anumită ordine pentru a înţelege că dincolo de reacţiile contradictorii pe care le pot stârni, cuprind o lume întreagă. Nu poţi începe cu Insula pentru că sunt şanse să nu vrei să mai auzi de el niciodată, ţinînd cont că este singurul care mi-a lăsat o senzaţie destul de tăioasă în final.

Eu m-am îndrăgostit la prima vedere cu Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring, de unde a început o inexplicabilă dependenţă. Vroiam să văd mai mult! Am continuat cu Bin Jip, Arcul, Breath, Time, Bad Guy, etc. până când le-am văzut pe toate paisprezece. Bineînţeles, aştept să-l văd şi pe Arumdabda, apărut anul acesta.

Este imposibil să nu observi pe parcurs elementele care se repetă şi devin astfel laitmotive. Kim Ki-duk transformă naraţiunea într-un dialog al imaginilor folosind ca limbaj când violenţa, când tăcerea sau body-language-ul, aşa cum îl numeşte chiar regizorul.

Este prezent desenul, în aproape toate filmele lui, în special portretistica. Kim Ki-duk a trăit o vreme la Paris din banii pe care-i obţinea în urma tablourilor pictate de el. Personajele sunt controversate tocmai pentru că au preocupări atât de incompatibile una cu cealaltă. Cu toate acestea, aparenta duritate pe care o afişează bărbaţii, este demascată prin diferite cadouri (leagănul de sârmă din Insula, păpuşa sculptată din Wild Animals, player-ul din Arcul, fotografia din Birdcage Inn cu cele două fete, ceasul oferit bătrânului din Crocodilul, etc.).

Multe dintre personajele principale sunt zgârcite în folosirea cuvintelor şi cu toate acestea, expresia este una psihică. După ce-ţi pierzi încrederea în oameni, eşti rănit sau dezamăgit, cauţi un refugiu. De aici încep acţiunile ieşite din comun. În Bad Guy, Han-ki sărută cu forţa o necunoscută, pe o bancă (nu se ştie sigur dacă totul s-a întâmplat în imaginaţia lui sau pentru a avea alături pe cineva trebuie să fii la acelaşi nivel). Era o fată nu tocmai de nasul lui. În Breath, o soţie înşelată caută eliberarea în relaţia cu un prizonier care încercase să se sinucidă. În Arcul, bătrânul încearcă să se spânzure cu funia legată de barca cu care-l părăsea fata, etc.

De asemenea, în momente de răscruce sau de prietenie, faptul de a împărţi cu cineva aceeaşi sticlă de băutură sau de a ciocni paharul este la Kim Ki-duk înduioşător. La fel şi faptul de a spăla pe spate pe celălat (Arcul, Adress Unknown), de a-i pregăti hainele (Bin Jip, Samaritan Girl), sau de a pieptăna femeia pe care o iubeşti (din nou Arcul). Este un fel de act mutual prin care greutăţile, sentimentele şi  afecţiunea sunt transferate de la unul la celălalt şi pacea prinde contur, chiar dacă numai pentru câteva clipe. Da, sunt pline de magie!

Binele şi răul nu sunt tratate în forma lor pură ci reies de fiecare dată din poveste. Personajul care întruchipează răul ascunde traume interioare şi se manifestă prin violenţă. Regizorul spune că de fapt marea nemulţumire este diviziunea socială şi că toate filmele lui au la bază un gen de ură îndreptat spre lucrurile pe care nu le-a înţeles şi care i s-au întâmplat şi-n viaţa reală.

Se ştie că toţi ne naştem egali dar schimbările şi conflictele cresc pe măsură ce devenim adulţi. Ne împărţim pe categorii distincte în funcţie de bani, aspectul fizic, condiţia socială ş.a. De ce sunt acestea atât de importante? Oare sunt nişte obstacole imposibil de trecut? Sunt câteva dintre întrebările pe care regizorul le subliniază în film.

Totodată, situaţiile la care priveşti neputiincios: certurile dintre părinţi, simplu fapt de a fi jefuit pe stradă, violul sau agresiunea verbală sunt prezente şi ele. În Adress Unknown şi Wild Animals personajele sunt jefuite şi nu au cum să se apere. În Real Fiction apare răzbunarea şi revărsarea tensiunii sub forma crimei. Fiecare plăteşte pentru răul făcut însă regizorul ne dă indicii cum că totul se poate întâmpla la nivel mental.

Femeia în filmele lui Kim Ki-duk apare ca acea fiinţă care le suportă pe toate în numele unei credinţe. Ea este inocentă (Samaritan Girl, Bad Guy, Arcul), capabilă de sacrificii şi iubire (Birdacge Inn, Adress Unknown, Bin Jip), obsesivă şi dominatoare (Insula), idealistă (Crocodilul), temătoare şi geloasă (Time), etc. Conflictul dintre sexe este mai mare decât în filmele europene şi adeseori însoţit de violenţă. În Wild Animals femeia este bătută cu un peşte congelat de către amantul gelos. În Adress Unknown este lovită de propriul fiu, al cărui tată american i-a părăsit. În Crocodilul nu numai că este bătută ci chiar violată. Sexualitatea stă mereu pe muchia sado-masochismului iar frustrările, durerea reprimată, greşelile trecutului contribuie la aceasta.

Iubirea se iveşte ca un element ce purifică, te naşte şi te schimbă. Cred că cel mai bine este ilustrată în Bad Guy şi-n Crocodilul. Rolul bărbatului este jucat în ambele filme de către actorul Jo Jae-hyeon. L-am îndrăgit încă de la început. Aparent insensibil şi dur, el învaţă să treacă dincolo de suspiciune, agresiune şi instinct pentru că iubirea ne înalţă, ne schimbă, ne converteşte. Un grad înalt al acesteia este prezent în Arcul, unde atinge perfecţiunea prin însăşi puritatea fizică ce este păstrată între cei doi. La un nivel idealist de această dată, în Bin Jip, tăcerea plină de afecţiune o întregeşte.

Un alt motiv prezent este apa. De obicei apare după sânge sau cele două chiar se amestecă, acolo unde moartea survine prin cele mai nebănuite căi. Trebuie să recunosc, nu am văzut nicăieri ca cineva care a căzut de pe motocicletă să rămână înfipt cu capul în pământ până la brâu (Chang-guk în Adress Unknown), să înfigi un peşte congelat în inima unui om şi să-l omori (Wild Animals), să tragă cineva cu pistolul într-un tonomat de cafea şi să-l omoare pe cel care stătea înăuntru şi servea cafeaua ca să câştige un ban (bătrânul din Crocodilul) sau să te arunci de la etajul unui hotel şi să mori (Jae-yeong din Samaritan Girl).

Peştele mai apare şi-n alte ipostaze. Dacă-n Birdcage Inn o tânără îl cumpărase pentru acvariu şi un bătrân îi picta pe perete, în The Coast Guard fata care-şi pierduse iubitul împuşcat de soldaţi, înnebuneşte şi începe să-i arunce din apă după ce le scoate ochii. De asemenea, în Insula sunt tăiaţi mărunt cu cuţitul, la nimereală,  de către Hee-jin, bărbatul care se izolase într-o lacustră.

O atenţie deosebită este acordată şi pericolului, prezent uneori ca învăţătură de minte, alteori ca semn al (in)certitudinii. În Adress Unknown o tânără îşi pierde ochiul drept după ce în copilărie a ţinut un măr deasupra capului pentru ca fratele ei să tragă cu o armă în el. Mai departe, după ce-şi recapătă vederea îşi dă seama că era mai bine înainte. În Arcul, fata ce se dădea în leagăn este ţinta săgeţilor care urmau să spună viitorul.

Banii în filmul lui Kim Ki-duk sunt prezenţi sub diferite forme, mai ales pentru că personajele tind a fi aproape toate marginalizate. Dacă femeile aleg să-i câştige prin prostituţie, bărbaţii jefuiesc. Evident, nu toţi procedează la fel! În Wild Animals, o tânără ce se dădea cu bronz, poza bust ca statuie în mijlocul unei pieţi iar  în Arcul, bătrânul închiria locuri pentru pescuit, în largul mării. De multe ori, gestul celui care oferă banii, de a-i scăpa pe jos sau în apă şi simplu fapt a celui care-i primeşte de a-i ridica de jos cu aviditate, arată cât de puţin ar trebui să-i preţuim când vine vorba de omenie. În Wild Animals, Cheong-hae este chiar gata să-şi omoare cel mai bun prieten numai pentru a nu pierde un iaht.

Regizorul ţine personajele prizoniere, fiecare în lumea lui, parcă neînţelese între ele şi cu toate acestea comunicarea este prezentă. E drept, pe alte căi. În Insula, tânărul care se izolase de ceilalţi luase cu el o pasăre în colivie iar în Birdcage Inn, fata care era obligată să se prostitueze ţinea un peşte în acvariu (în final ambele sunt eliberate).

Fire autodidactă, Kim-duk oferă răspunsuri fiecărui privitor în măsura în care  a înţeles din lecţiile altora, reuşind să treacă dincolo de aparenţe şi de noţiunile fundamentale prezente în orice peliculă. El şochează arătînd feţele nevăzute ale celor care trec neobservaţi, violenţa faţă de alţii sau în raport cu animalele, cruzimea şi indiferenţa.

Filmele lui pot fi la fel de bine transcedentale dar şi puternic legate de existenţialism. Mare parte sunt drame iar acest aspect arată că de fapt nu caută să ilustreze rozul ci exact realitatea, aşa cum e ea. Atunci când  problemele sunt puse la vedere, poate se găsesc mai multe soluţii spre a le epuiza, a le elibera.  Tot aşa, se pot vindeca cicatricile lăsate de ele. Este o altă modalitate de a privi anotimpurile, prezente nu numai în mod evident (Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring şi în Breath).

Nefiind filme din categoria mainstream (deşi Ki-duk le consideră acolo pentru simplul fapt că-i aparţin) şi realizate de multe ori cu un buget mic, nu excelează întotdeauna la capitolul imagine sau sunet. Cu toate acestea nu poţi trece indiferent pe lângă peisajele din Spring, Summer… sau soundtrack-ul memorabil din Bin Jip, care-ţi dă fiori. Nu mai spun de muzica din Arcul, plină de duioşie.

Dincolo de întrebările şi impresiile cu care rămâi după ce vezi un film semnat de acest regizor, sunt unele scene care te pot urmări. În sensul estetic de această dată. Nu pot uita scena în care se legăna fata din Arcul, momentul din Bad Guy în care el aprinde bricheta, de partea cealaltă a geamului (apare şi-n Wild Animals) sau scena din apă, pe canapea, în Crocodilul. Sunt foarte multe iar dacă ar fi să le aşez într-o ordine a preferinţelor, mi-ar fi greu. În fiecare există ceva care te atinge, te emoţionează sau şochează, lasă o amprentă pe retină şi nu numai. Cu alte cuvinte, merită văzute de mai multe ori!

 

 

Ce înseamnă de fapt seducătoare?

Vineri, 11 ianuarie 2008

silent_beauty.jpg

Am citit recent un articol destul de surprinzător care contrazice faptul că numai o femeie frumoasă are succes în ceea ce priveşte relaţiile cu sexul opus. Exemplele date acolo nu sunt cele mai stălucite dar articolul subliniază altceva!

Una dintre ele a ştiut să cultive slăbiciunile celorlalţi fiind autosuficientă, alta s-a folosit de sexualitate, o alta, jurnalistă, a reuşit să strângă confidenţele bărbaţilor (deci esenţe, nu?) fără a profita de ele, aceştia încercând să o mulţumească. Ultimul exemplu mi se pare universal-valabil dacă ne gândim cât este promovat şi încurajat sexul peste tot. (Nu o văd ca pe o soluţie corectă!)

Ridicase o problemă similară şi licurici iar aceste întrebări le-am mai întâlnit de multe ori, recunosc, mai mult în rândul fetelor.

Îmi povestea o amică despre o colegă de-a ei, destul de urâţică şi aparent fadă care atunci când începea să vorbească strângea pe toată lumea în jurul ei. Era uimită şi fascinată de ce se întâmplă asta dar important este că a văzut până la urmă că la ea altceva era frumos şi mi-a spus! Am zâmbit, cine nu şi-a dat seama până acum cât de importantă este atitudinea? Fata asta era naturală, nu depunea efort ca să pară altcineva!

E mare lucru să fii floare nu doar cu numele şi să nu-ţi cadă petalele niciodată! Şi nu mă refer la faptul că oamenii îmbătrânesc!

Sunt o grămadă de femei care încearcă să demonstreze cât de bine arată şi ce frumoase sunt iar prin acest fel devin false. Ba devin înfumurate şi le vezi preocupate până la ultima scamă de pe taior, ba de felul în care nu le stă părul ş.a. Ele nu vor fi niciodată în stare să facă un compliment sincer unei alte femei, nu vor fi alese ca juriu la concursurile de miss şi nici n-o să accepte că rivalitate există numai între cele care nu sunt sigure pe ele.

Şi mai sunt o grămadă, mă uit pe stradă şi le văd pe categorii. Unele dintre ele mă surprind că se uită după fete mai des decât bărbaţii! Se compară, se admiră sau se invidiază? Cred că puţin din fiecare!

Ce înseamnă de fapt să fii seducătoare? De data asta vă las pe voi să trageţi concluziile!

 

Dependent sau prea pasionat?

Miercuri, 5 decembrie 2007

392_10.jpg

Ceea ce ne place, nu numai că aprofundăm dar căutăm din ce în ce mai mult să dezvoltăm, ne adâncim. Cineva îmi spunea că numai pasiunile ne ţin în viaţă, eu l-am contrazis pentru că la mine entuziasmul vorbeşte. Aşa mă apuc eu de ceva şi tot aşa continui, dacă nu se consumă înţeleg atunci că totul este fresh.

Tot fresh va fi şi un film din 1998, dacă îl văd pentru prima oară. Tocmai de aceea rămân uneori în urmă când vine vorba de filmele de ultimă oră. Eu nu am reuşit să văd pentru ce au primit unii Oscar şi toate aprecierile în fiecare an, de ce m-aş uita la ceva care nu garantează petrecerea unui timp de calitate doar pentru că a aparut în 2007?

Aş vrea să ştiu care pasiune nu creează dependenţă! Ciocolata, cafeaua, Internetul, tutunul, cărţile, muzica, sexul… Şi lista ar putea continua. Nu intru în detalii pentru că mă interesează de fapt altceva: este indicat sau nu să-ţi urmezi pasiunile? (chiar si atunci cănd ştii că ele nu sunt tocmai sănătoase ori morale). Unde ne duc ele?

Pe de-o parte unii spun ca îşi doresc să moară mai tineri dar fericiţi, consumând abuziv ceea ce le place,  iar alţii preţuiesc fiecare moment, ca şi cum s-ar conserva pentru veşnicie.

Îmi este greu să renunţ la dulciuri şi la Internet. Ele sunt doar câteva, sunt convinsă că fiecare le are pe ale lui. Simplul fapt că voi lipsi câteva zile din localitate şi nu ştiu sigur dacă voi avea acces la Internet  îmi dă senzaţia că pierd ceva. Ce anume? E ca şi cum mă deconectez de aici şi ma loghez la altceva. Nu-mi place această dependenţă! De ce ne întoarcem mereu la plăcerile noastre? Ce ne face să ne scufundăm aşa de mult în ele? Cumva încercăm să găsim capătul lor? (conform principiului „tot ce are un început va avea şi un sfârşit”)

Nu ştiu de ce, dar tot ca pe o căutare o văd!