Archive for the ‘Sensuri’ Category

Din lumea celor care nu vorbesc

Luni, 5 decembrie 2011

Furnicile construiesc galerii, fără a schița planuri și aere de arhitect. Câteodată energia maselor, folosită în scopuri nobile, poate deveni o singură voce. Iar ele spun că vor să pună umărul în slujba binelui reciproc. În sens invers, țelul dezbină și stăpânește.

Când e întuneric, gâzele se agață de orice vârf de lumină: capătul unei lanterne, stâlpul telegrafic, monitorul unui calculator. Oamenii de ce se agață?

Atunci când vorbești cu un pisic, se va apropia atât de mult de sursa care produce vocea, încât va dori s-o vadă. Surprins că n-o găsește, își va ascuți auzul pentru lucruri mai practice.

Oamenii construiesc șiraguri de cuvinte prin tăcere. Când ajung la capăt și văd că nu există nod pentru colier, cuvintele se despart. Tăcerea este un perpetuum mobile.

Sunt prea mulți plângăreți pe afară. Mă obosesc. Fiecare se vaită în pătrățelul lui. Dacă pereții fiecărui pătrățel ar dispărea, ochii ar vorbi prin semne, despre aceleași probleme. Vorba poetului: Se ceartă-ntre ele biserici //Făcându-şi acelaşi reproş. Ceva-mi spune că pereții dintre oameni sunt fabule.

Când cineva te întreabă cum îți vin idei pentru poezii, e ca și cum ar spune că nu se oprește, în sinea lui, să găsească o parte din chipul ce nu se vede în oglindă. Mă rog, fiecare cuvânt se naște din nevoi diferite.

Lupte aproape imposibile

Vineri, 23 septembrie 2011

Oamenii ambițioși cred că le pot face pe toate. Chiar și unele animale se comportă așa. E de-ajuns să te uiți la un pechinez cum vrea să sară la gâtul unui câine mare și blând. Este bună această pornire, cu condiția să fie realistă. Adică, degeaba te pui să clintești un dulap de unul singur, dacă greutatea ta este o treime din greutatea lui. Degeaba vrei să salvezi o moluscă, dacă n-o muți de pe strada cu trafic abundent. Degeaba lupți cu somnul, dacă ești treaz de 24 de ore. Oricum ai face, nu scapi de bateriile care se descarcă.

Tot în categoria energie care se scurge intră și lupta cu anii. Există oameni care se întristează la simplu gând că nu mai pot da pagina înapoi. Am întânit și oameni furioși pe faptul că nu pot conserva experiențele, amintirile, sentimentele. Totuși, le luăm cu noi, mereu sub altă formă. Important e ce lăsăm în urmă: curat sau murdar.

Oare ce s-ar întâmpla dacă am duce în spate, permanent, bagajul compus din primul scâncet, amintirea primilor pași, toate emoțiile trăite până acum, toate cunoștințele dobândite și neuitate? Ceva-mi spune că greutățile sunt făcute după umerii fiecăruia. Poți mult? Ți se cere mult. Acest rezervor, din fericire, nu rămâne gol niciodată. Totul cu condiția să oferi din inimă.

Minte deschisă, ca ușa de la zoo

Vineri, 16 septembrie 2011

Oamenii privesc evoluția cu ochi diferiți. Dacă iei cartea de istorie în brațe, la fiecare o sută de ani vezi generații antagonice. Întotdeauna apar grupuri care vor să răstoarne vechiul cu fundul în sus. Cam ăsta e cursul râului. Până și pietrele se tocesc, apoi principiile! Cine rezistă, rămâne în picioare sau execută târâșuri pe pilot automat.

Dar ajungem la intersecția dintre normal și nuanțele de normal. Ce-i drept, tot atâtea câți indivizi pe Terra. Fiecare este liber să-și ducă traiul cum vrea. La urma urmelor, ce-mi pasă mie de X și Y? Ca să-ți pese de umanitate, trebuie să-ți pese de fiecare om în parte. Dar dacă umanitatea ar fi un singur om și ceilalți ar începe ca racul, broasca și știuca? De fapt, cam așa se întâmplă de mii de ani.

Exemplu de evoluție: primul costum de baie era un fel de capot. Cu timpul s-au descoperit cele două piese, femeile ieșind din ascunzători. Mai apoi, piesele au intrat la apă. O dată cu ele și timiditatea firească a omului, în faza inițială a oricărui proiect. Neafectat de etnobotanice sau mai știu eu ce substanțe euforice. Nu știu ce făceau nudiștii pe atunci, pe unde-și plimbau exponatele.

Evoluția a acoperit multe domenii, nu intru acum în detalii. Mă opresc la relațiile interumane. Citeam aici despre faptul că România se poate mândri cu primul club de swing. Cu alte cuvinte, oameni de toate felurile, plătesc să intre acolo pentru a face sex. Care cu cine apucă. O afacere foarte profitabilă în orice sezon. Bineînțeles, model preluat din țările vestice. Acolo, pare-se, oamenii ar fi mai destupați la minte, mai lipsiți de inhibiții și în general, lipsiți de multe.

Uite-așa s-au născut rândurile de mai sus.

Asta n-o să-nțeleg niciodată!

Vineri, 19 august 2011

În fața provocărilor, fiecare om acționează diferit. De ce ar vrea o femeie să vadă cât de mult se poate îngrășa? Deocamdata are 330 de kg la cei 32 de ani. Pentru faimă, senzații tari sau dorința de a fi total diferită? Se pare că vedeta s-a luptat o vreme cu kilogramele în plus după care a pornit spre extrema cealaltă, cu toată viteza înainte. Iată fotografii și alte detalii aici.

Inevitabil am făcut comparația cu personajul din Taxidermia numai că el participa la concursuri de genul: cine mănâncă mai repede și mai mult.

Mărimi de bumerang

Joi, 4 august 2011

Atunci când hrănești patru pisici străine, măcar una își va aminti mâna ta. Prima oară va avea tendința s-o zgârie, dat fiind faptul că e mai ușor să primești o mamă de bătaie decât un ciot de mămăligă (Stan Pățitul știe mai bine gustul foamei). Dar zgârietura va trece prin aer ca o minge de baschet ce nu a nimerit coșul. Apoi va prinde încredere în tine prin simplu fapt că i-ai făcut un bine câdva. Apoi, va mieuna ore în șir la geamul tău până când te va transforma în cel pe care l-a cunoscut.

***

Omul ca un telefon mobil. În fiecare seară simte nevoia să-și încarce bateriile prin somn. Nu are încotro! Zilele astea, un telefon somnambul s-a trezit să raporteze o alarmă și s-a culcat la loc. Scurt și la obiect.

***

Când aveam 12 ani purtam rochiile mamei în secret. Ce fată nu face asta când rămâne singură acasă? Rupe din greșeală pantofii cu toc și-i lipește cu intenție ca să cedeze la următoarea încălțare a titularului. Azi am primit cadou o rochie care trebuia să fie cadou pentru o fetiță de 12 ani. Pentru destinatar(ă) era prea mare, pentru mine era perfectă. Cum să duci ceva unui copil și să-i spui să mai aștepte un an până să se bucure?

Meseria numită viață

Miercuri, 22 iunie 2011

Privește puțin furnicile din jurul tău: sorb cafeaua pe fugă, mușcă dintr-un sendviș, sunt călare pe roți, cu acoperiș sau fără, dimineața sau mai târziu. Toate își caută hrana pentru a trece cu bine peste iarnă. Uneori o găsesc aproape, alteori străbat drumuri lungi pentru a avea ce pune pe masă. Furnicile-om sunt în stare să sară multe obstacole pentru a obține liniștea. Nu spun stabilitate pentru că nu există așa ceva. Mereu se schimbă câte un milimetru de viață, cum poți pune bază pe întregul aparat de măsură? Ei, dar există și excepții: croitoresele nu pot lucra fără centimetru.

Citeam în ziar cum migrează germanii în America, rușii în Italia, românii în Spania, italienii în Anglia și America, arabii în toată lumea și chinezii oriunde. Din ce în ce mai multă neliniște iar distanțele nu mai sperie pe nimeni. După câteva luni bune de când am părăsit România, pot spune că am găsit ce căutam. Totul e posibil. De ce românii sunt dispuși să plătească oricât pentru a spăla scări, pentru a schimba scutece de adult, pentru a culege căpșuni sau pentru a-și vinde corpul? Unele meserii sunt făcute pentru oamenii care iubesc munca, altele pentru cei care vânează cașcavalul.

Raţiuni şi sentimente vitale

Joi, 17 aprilie 2008

Atunci când cineva nu îşi găseşte sensul în viaţă simte că totul în jurul lui nu mai are culoare. Ce îndemn îi poţi da unui astfel de om? De la o existenţă fadă prin baruri sau direct în butoiul cu melancolie nu mai este decât un singur pas. Cei de pe margine consideră această atitudine drept un act de slăbiciune sau ca pe o formă de nonconformism social.

Dorinţa de a face avere, o persoană importantă sau pur şi simplu orgoliul sau plăcerea de a trăi par a fi acele raţiuni vitale care ne fac să ne trezim dimineaţa şi să dorim să continuăm. În final, fiecare dintre noi găseşte un motiv suficient de puternic pentru a exista chiar dacă pentru asta trebuie să lupţi în permanenţă.

Văzusem într-un film mai demult cum personajul principal spunea că singurul lucru care îl mai determina să se trezească dimineaţa după moartea soţiei lui era faptul că trebuia să meargă la serviciu. Mulţi vorbesc despre importanţa bucuriilor mici ale vieţii iar alţii consideră că viaţa nu are farmec decât atunci când eşti pe cel mai mare val din Hawaii.

Totuşi, am certitudinea că există şi alte raţiuni mult mai profunde pentru care viaţa are sens şi merită luată în serios!