Archive for the ‘Secrete’ Category

Când vrei să știi totul

Joi, 17 noiembrie 2011

… totul nu se lasă dezvelit, cu una cu două. Totul poate fi un om, o idee, o viață.

Pe vremea albumelor cu întrebări de genul: ce culori preferi, de cine-ți place din clasă, ce muzică asculți, vroiam să impresionăm. Cine completa primul, era un fel de guru. Puteai vedea după el răspunsuri de tipul idem sau altele mai simple.

Pe vremea oracolelor din gimnaziu lumea nu stătea la discuții despre chestiile astea mărunte. Le aflai din paginile unui caiet. Poate de aceea era atât de prețios. Strângea oameni importanți, ordonați cu tot cu gusturile lor, pe fiecare pagină.

Există și pe net oameni interesanți. Unii dintre ei vorbesc mult și se descriu cu lux de amănunte. Îmi plac pentru că pot vorbi despre gusturile lor. Mai sunt însă alții care nu oferă nimic. Și ei îmi plac. Sunt răutăcioși pentru că te pun să-i citești 7 ani pentru a afla un gram despre omul din spatele scrisului? Poate să te intereseze numai scrisul sau faci neapărat legătura cu autorul? Eu îmi creez în minte un portret pentru fiecare.

Mă întreb dacă ajută cu ceva să știi vârsta celui care scrie. Uneori iese la iveală dintre rânduri, alteori te uimește. Ajută la ceva să știi cum arată cel care scrie? Am văzut mai demult acest proiect. Cineva a pozat mai mulți scriitori celebri. Misterul se înjumătățește. Cine este înfocat după detalii, poate analiza lung anumite trăsături. Dar, misterul total, ce scoate la iveală?

Schimbare de gusturi

Miercuri, 28 septembrie 2011

Acolo unde există prea multe păreri în contradictoriu, omenirea invocă o cauză multiplă: puterea gustului. Degeaba-i ofer vecinului o porție de orez cu sparanghel, făcut așa cum îmi place mie (bob cu bob și la urmă acoperit cu niște fire de omletă), dacă lui îi place mai moale. Or fi dinții de vină? Cei lipsă.

De multe ori intervine obișnuința în ceea ce facem dar, dacă asculți de glasul interior, descoperi cine ești, cum ești. Apoi apar influențele dar încerci să alegi după cum îți place.

Când am gustat prima oară ciorbă de burtă eram oripilată. Asta pentru că nu înțelegeam de ce trebuie să te chinui șapte ani cu o bucată de carne, să o faci comestibilă. Dragi gospodini (dacă sunt pe aici oameni care gătesc faimoasa ciorbă), înainte să mă atacați, intru în detalii.

Așa cum oul nu crește în copac ci l-a făcut găina, burta pe care o găsești la magazin, a trecut prin ț-șpe cosmetizări. Știu că știm cu toții asta: până să arate așa albă și frumoasă, muta multe nasuri din loc. Pe o rază de câțiva kilometri! În fine, vegetariana din mine (sporadică) îmi spune că nu-i place așa ceva.

Mulți ani am evitat-o cu succes. Anul trecut, la niște prieteni, nu am putut să mai refuz. Și a fost bună. Dreasă în ultimul hal, nenaturală. Dar tot nu m-a convins. O fi de vină concepția că un lucru este bun cu cât are nevoie de mai puține ajustări.

Și o supriză plăcută. După mulți ani de când am gustat prima oară avocado și mi s-a părut un fruct fad, azi am descoperit minunea. O aromă fină de scorțișoară, gust de măr verde cu kiwi bine copt. Cum am putut să mă feresc atâta timp de el? Am dat un exemplu dar viața nu înseamnă numai mâncare. Extinzând ideea, e posibil să trecem pe lângă multe posibilități. Cât vedem bine, cât alegem sănătos?

Altele: cândva nu-mi plăcea muzica instrumentală. De când am auzit asta, mi-am schimbat radical părerea. Tot cândva nu-mi plăcea limba italiană. De când am învățat-o, mi se pare melodioasă, plină de inflexiuni, specială.

Nu știu ce trebuie să se întâmple ca să poți aprecia/accepta cu adevărat ceva (nu neapărat ce apreciază majoritatea). Să acorzi credit, să încerci la momentul potrivit? Atunci când dorința de a vedea se împletește perfect cu capacitatea de a înțelege până la capăt, e semn clar că secretul se dezvăluie în fața ta.

p.s. Un film lăudat nu înseamnă că este un film de nota 10. De exemplu, într-unul cu multe scene de violență, această parte înclină balanța spre delicatețe.

Trezitul de dimineață

Sâmbătă, 27 august 2011

De când mă știu, am avut greutăți în a mă trezi ușor dimineața. Patul e cald, pătura e moale, somnul e dulce. Cum să te dai jos? Mai ales dacă visezi ceva frumos. Color sau alb-negru? Nu am sesizat niciodată diferența.

Bineînțeles, depinde spre ce te îndrepți. Dacă trebuia să merg în excursie, aveam un somn de iepure și mă trezeam fără ceas. Ciudat e că nici nu mă simțeam obosită.

Dacă trebuia să merg la școală și aveam prima oră sportul, trăgeam de mine: ce orar au făcut și ăștia, transpiri la prima oră și apoi stai așa toată ziua. Mă deranja faptul că nu existau niște dușuri pentru a te face fresh din nou. Pe vremea aia nu erau dușuri la școli, acum or fi?

Cu timpul am învățat cum e mai bine și ce trebuie să faci pentru ca trezitul dimineața să devină un obicei ușor.

În primul rând, orice prelungire (funcția snooze de la alarmă) înseamnă să furi din timpul tău. De ce să mănânci pe fugă pentru cinci minute de somn? Asta dacă punem în calcul ora la care-ți propui să te dai jos din pat (teoria) și ora la care te dai jos practic.

Încă o chestie: cu cât soneria este mai stresantă, riști să te trezești nervos. Eu într-o vreme mă trezeam cu asta pe fundal. Aveam senzația că pășesc într-o lume nouă. Toate lucrurile îmi zâmbeau: periuța de dinți, ceașca de ceai, oglinda. Pe parcurs, soneriile s-au tot schimbat.

De când am început să fac jogging am descoperit că mă trezesc de o mie de ori mai ușor, uneori chiar fără ceas. Pentru mine sportul este cafeaua de care alții nu se pot despărți. Într-un fel îmi propun să las organismul să lupte singur, fără stimulente. Chestia e că reușește dar trebuie exercițiu.

Iată ce sfaturi am mai găsit pe net pentru optimizarea procesului de trezire. Voi ce secrete aveți? Întreb poate mai descopăr lucruri folositoare.

Domnișoreală

Joi, 12 mai 2011

Pe vremea când se purtau perciuni și pantaloni evazați, pentru a afla vârsta unei domnișoare trebuia să participi la licitație. Îmi imaginez hârtiile, elaborate cu atenție pentru a nu sări detalii importante. Nu aveau aparate digitale ca acum și fotografiile trebuiau descrise. Se vor prezenta: Maricica, distinsa fiică a primarului, Vasilica – la fel de distinsa prietenă a Marcicăi, Inocenția – candidată la postul de prietenă a Marcicăi. Licitațiile începeau de dimineață și durau până seara târziu. Fetele dădeau din cap dacă spun sau nu ce vârstă au, data nașterii, ce număr poartă la șosete, pe ce stradă merg deseori, care sunt culorile lor preferate pentru tapet, etc.

Bun, pe vremea acestor distinse domnișoare înțeleg teama de a-și dezvălui secretele. Puține sau nu la număr, trebuiau păstrate cu sfințenie pentru a crește misterul și tainele împrejur. Dar azi, când s-a mai renunțat la căruțe în favoarea trabantului și mai apoi în favoarea altor mijloace de transport, care este scopul confecționării unui norișor de mister deaspura capului? Mai ales când vine vorba de sexul masculin.

Prieteniile-triunghi

Miercuri, 18 iunie 2008

Povestea începe în doi şi continuă, însă din momentul în care-i cunoşti prietenul sau prietena deveniţi trei. De obicei, şansele de a fi compatibil(ă) cu prietenii celor apropiaţi sunt mari.

Nu ştiu dacă se schimbă relaţiile după aceea, dar de-a lungul timpului am observat astfel de situaţii: trei-ele sau trei ei, două ele şi un el, doi ei şi o ea. Să le luăm pe rând:

Când trei fete sunt prietene este cam greu să mai fie totul ca la început, când împărţirea se făcea la doi (nu ştiu dacă este la fel şi-n rândul băieţilor). A treia persoană ori ia locul uneia dintre cele două, ori iese din joc prin simplul fapt că se răcesc relaţiile.

În liceu, colega de bancă îşi făcuse o colegă nouă cu care ieşea separat, apoi când ieşea cu mine îmi povestea frânturi din ceea ce vorbea cu cealaltă. Ce mă deranjează la astfel de relaţii este faptul că se pierde din sinceritate: dacă de faţă cu tine o critică pe cealaltă, sunt şanse mari să te critice şi pe tine.

Când două fete sunt prietene şi au acelaşi amic. Discuţiile şi secretele se împart ca pe balanţă şi mereu atârnă într-o parte. La un moment dat intervine un fel de concurenţă stupidă între ele pentru a-i arăta care este mai inteligentă, mai descurcăreaţă, mai hazlie, etc. Se întâmplă mai degrabă la adolescenţă când vrei să demonstrezi cine eşti iar situaţiile în care eclipsezi pe cineva, lasă senzaţia că eşti important.

Când doi băieţi sunt prieteni şi au o amică fată lucrurile par similare: fiecare vrea să arate cât este de macho, oferă sfaturi şi ajutor în domeniile la care se pricepe, pentru a impresiona. La tot spectacolul asistă de această dată ea.

În toate aceste cazuri, cea mai jenantă situaţie este cea în care vrei să-i spui ceva lui Y şi-l foloseşti pe X ca purtător de cuvânt sau primeşti mesaje de la al treilea prin intermediul prietenului comun.

Mă întreb dacă într-adevăr sunt posibile relaţii trainice de prietenie atunci când sunt implicate trei persoane iar dacă nu, ce le lipseşte?

Job-uri şi oameni indispensabili

Luni, 24 martie 2008

darts.jpg

Dacă aş fi director n-aş avea-n repertoriul de expresii: fără tine suntem pierduţi, dăm faliment! Nici eu, ca mulţi dintre directori de altfel. Sau poate aş veni cu o expresie nouă, cine ştie?  Că tot vorbeam de laudă acum ceva timp, uneori ea este constructivă mai ales când stă sub formă de apreciere sau încurajare. Alteori este atât de greu de recunoscut un adevăr încât apar criticile.

Mă întrebam acum câteva zile care sunt acele job-uri unde până şi atunci când lipseşti o oră sau două ţi se simte lipsa? Acele job-uri unde dacă lipseşti o zi multe rămân pe dos pentru că numai tu ştiai cum să le organizezi.

Probabil că existau mai mult în trecut pentru că în zilele de azi angajaţii trebuie să se priceapă la toate. Nu mai există secrete profesionale care să plece odată cu angajaţii! Urăsc expresia: oricine este de înlocuit! Aşa a pierdut un manager toţi angajaţii eficienţi şi în fiecare lună îşi face administrator unul din noii veniţi. Le ia din salariu când nu au profit şi îl dă înapoi când merge mai bine…

Mergînd mai departe pe această idee a înlocuitului, cred că fiecare om are cel puţin o calitate esenţială pentru care nu va putea fi niciodată înlocuit cu altul.

Nu cumva să se termine misterul!

Duminică, 24 februarie 2008

flower.jpg

Odată ce ajungi la finele unei cărţi, pătrunzi o problemă sau găseşti un răspuns ce a stat mult în ceaţă, urmează firesc, pasul următor. Mergi înainte, mai departe de rezolvare, spre noi provocări. Acolo unde a fost citit misterul dispare interesul, tot ce a fost dezvăluit în totalitate îşi pierde din farmec, nu ştiu de ce sunt legate cele două dar observ că aşa se întâmplă.

Este valabil şi-n relaţiile interumane, cum altfel se explică motivul pentru care suntem deschişi până la un punct? Totuşi, fiinţa umană nu are limite! De ce ne ferim să fim cunoscuţi în totalitate? Cel puţin atât cât ştie fiecare despre el, nu cred că un om a ajuns vreodată să-şi cunoască limitele. Toate limitele!

Misterul este conservat sub diverse forme: umor, ironie, tăcere, eschivare, etc. Când pui întrebări existenţiale şi nu primeşti răspunsuri la ele apare Misterul care începe să apere totul:

Cum îndrăzneşti să treci de mine? Nu ştiai că eu apăr Cunoaşterea?

Pe măsură ce ajungi să afli, să treci dincolo de întrebări, secretul e mai mic dar creşte setea… de altă cunoaştere.

Este posibil să dispară misterul?

Dacă nu, atunci de ce ne ferim să fim cunoscuţi? Iar dacă răspunsul este da, ce rămâne de făcut acolo unde este vorba de o relaţie în doi?