Archive for the ‘Scurt pe doi’ Category

După ceva timp

Miercuri, 30 mai 2012

Întâlnirile cu oamenii din trecut sunt ca niște pastile concentrate: cuprind toată viața de la ultima întâlnire cu X și până în prezent. Începi să spui ce ai făcut și celălalt își face un update al persoanei tale: a făcut asta, asta, asta. În concluzie, a evoluat sau nu. Evoluția înseamnă, pentru fiecare, intersecția altor abcise și ordonate. Nepotrivirea graficelor, nepotrivirea lungimii de reacție sau a modului de a-ți gestiona viața, nu înseamnă decât un lucru: fiecare se află acolo unde vrea să se afle. Nimeni și nimic nu pot ține un om în cămașa de forță. Nici măcar destinul. 

Aud de multe ori cum oamenii se plâng de cutare sau cutare lucru. Cine altul ar trebui să fie responsabil pentru faptul că ești trist dacă nu tu? Cine ar trebui să fie responsabil pentru faptul că ai probleme de sănătate dacă nu faci nimic pentru a schimba situația? 

Privește cu atenție la cei din jur. În special la cei care vorbesc mult. Au mereu câte ceva de criticat. Omului îi vine mai ușor să se plângă decât să caute soluții salvatoare și să le pună în aplicare.

Poate că privesc eu cu prea multă răceală problemele altora. Poate că problemele sunt de fapt piedici pe care le acceptăm sau nu, o vreme, în viața noastră. 

Setea de control

Sâmbătă, 10 septembrie 2011

Din ce în ce mai multe camere de luat vederi: pe străzi, prin magazine, prin bănci, prin școli. Se fac statistici pentru a observa dacă scade rata jafurilor, a violurilor, a trecutului pe roșu. Când am auzit de Ecall, m-am gândit imediat la 1984, romanul lui Orwell. Până unde merge controlul societății? Nu mai e mult și vom avea microfoane și camere peste tot. Cui îi convine și cum să protestezi în fața acestor privilegii? Puterea dă ordine iar ceilalți trebuie să execute.

Probă de istețime

Joi, 8 septembrie 2011

Spiritul meu ludic este mereu deschis provocărilor de acest gen. Și pentru că problema de mai jos mi se pare că pune multe rotițe în mișcare, o dau mai departe. Bineînțeles, fără soluție. Să vedem ce roade are imaginația fiecăruia:

Un căpcăun prinde 107 pitici și se pregătește să-i mănânce. În ultimul moment decide să le mai dea o șansă. Pune pe fruntea fiecărui pitic o bulină. Unii pitici primesc bulină verde, alții bulină roșie.

Orice pitic vede bulina celorlalți pitici, mai puțin pe a sa.

Căpcăunul le zice că se vor salva dacă reușesc să se grupeze: cei cu bulina roșie de-o parte a unei linii drepte, cei cu bulina verde de cealaltă parte a liniei.

Piticii nu au voie să comunice între ei, nu au voie să-și facă semne, nu se pot atinge. Chiar și așa, ei reușesc să îndeplinească cerințele căpcăunului și scapă nemâncați.

Cum au reușit?

Mărimi de bumerang

Joi, 4 august 2011

Atunci când hrănești patru pisici străine, măcar una își va aminti mâna ta. Prima oară va avea tendința s-o zgârie, dat fiind faptul că e mai ușor să primești o mamă de bătaie decât un ciot de mămăligă (Stan Pățitul știe mai bine gustul foamei). Dar zgârietura va trece prin aer ca o minge de baschet ce nu a nimerit coșul. Apoi va prinde încredere în tine prin simplu fapt că i-ai făcut un bine câdva. Apoi, va mieuna ore în șir la geamul tău până când te va transforma în cel pe care l-a cunoscut.

***

Omul ca un telefon mobil. În fiecare seară simte nevoia să-și încarce bateriile prin somn. Nu are încotro! Zilele astea, un telefon somnambul s-a trezit să raporteze o alarmă și s-a culcat la loc. Scurt și la obiect.

***

Când aveam 12 ani purtam rochiile mamei în secret. Ce fată nu face asta când rămâne singură acasă? Rupe din greșeală pantofii cu toc și-i lipește cu intenție ca să cedeze la următoarea încălțare a titularului. Azi am primit cadou o rochie care trebuia să fie cadou pentru o fetiță de 12 ani. Pentru destinatar(ă) era prea mare, pentru mine era perfectă. Cum să duci ceva unui copil și să-i spui să mai aștepte un an până să se bucure?

E bine să te limitezi

Miercuri, 27 iulie 2011

De obicei mă feresc de generalizări. Așa cum nu toate sunetele A seamănă între ele la fiecare pronunțare, ideile se șlefuiesc prin alte idei. Cu toate acestea, cei pentru care arta comunicării prezintă un minim de interes știu că omul sfințește locul. În cazul de față: mijlocul conversației. Așadar, dacă într-o discuție omul dă foc verdeții pentru a planta ciment, fugi! Limitează-te la discuțiile constructive, pastelate, senine, pline de fructe și nu de cotoare. Până și magneții știu asta: plus cu plus reacționează la fel ca minus cu minus.

De ce? Pentru că a comunica înseamnă a face schimb de idei în mișcare, nicidecum de a da cu var pe perete. Peretele fiind fața omului, varul fiind părerile fixe, de obicei monocolore. Exact cum era cândva ecranul (ăla țiuit) de la tv când se terminau toate emisiunile.

Forward-uri

Joi, 30 iunie 2011

Foarte rar trimit mai departe chestiile pe care le primesc pe e-mail. Una pentru că nu le citesc/deschid pe toate (de obicei caut singură informațiile de care am nevoie) și alta pentru că trebuie să fie ceva extraordinar de bun, altfel consumi timpul oamenilor degeaba. Și nu mi se pare o dovadă de egoism să rupi lanțul. Totuși ei trimit mai departe tot soiul de articole, poze, pps-uri, programe care îndeplinesc dorințe, dezlegări de ochi și alte trăznăi. Cine le-a cerut și care este diferența dintre un spam și personajul cu pricina? Nemo.

Ah, dar uitași excepția: bancurile bune primesc întotdeauna feed-back!

Tu știți?

Miercuri, 11 mai 2011

Este nemaipomenit ca oamenii să ți se adreseze cu dumneavoastră. Cel puțin la început, când schimbați ziua bună, strânsul palmei și privirile. Tu observi că omul te strânge puternic sau are mână alunecoasă, de pește. Nu-i nimic, lasă body language-ul. Nu are întotdeauna dreptate. Dacă cineva-și atinge gura sau nasul în timp ce minte, nu înseamnă că ascunde ceva. Și totuși, nu ți se pare că formula de politețe impune o răceală pe care n-o tai nici cu drujba?

Zilele astea am dat-o-n bară cu o femeie mai mare decât mine cu vreo 8 ani. Pur și simplu nu reușeam s-o scot din dumneavoastră, chiar dacă am stabilit de comun acord că putem să ne tutuim. Poți tu dar eu cu mămicile astea harnice și responsabile, care au schimbat mii de scutece, nu pot să mă tutuiesc așa repede.