Archive for the ‘Religie’ Category

Crăciun extra(ordinar)

Marți, 21 decembrie 2010

Trebuie să ai un motiv oficial pentru a fi mai bun de sărbători? E ca şi cum eşti în trafic, pui pe pauză obiceiurile şi aştepţi la calea ferată să se ridice bariera ca să treci. Aici nu există cale de mijloc. Ori eşti bun tot timpul anului (sau măcar încerci), ori eşti sincer şi te comporţi în consecinţă.

Pe unii oameni sărbătorile îi irită. Evident, nu poţi celebra ceva ce nu simţi. Trebuie să-i vezi rostul. Crăciunul ne prinde nepregătiţi din acest punct de vedere. În schimb, la capitolul caldaboşi, vinişor, sărmăluţe, lecţiile sunt făcute. M-am obişnuit să aud la ştiri cum se umplu spitalele după sărbători din cauza toxiinfecţiilor alimentare.

M-am obişnuit şi cu cozile la supermarket. Cu o zi înainte, oamenii fac provizii ca şi cum urmează o foamete, ca şi cum le ghiorţăie stomacul  şi trebuie să salveze situaţia. Nu înţeleg, mănâncă mai mult ca de obicei sau se gândesc la musafiri?

Ce s-a pierdut de la naşterea Lui Iisus şi pănă acum? Avem pomul de Crăciun, un obicei laic preluat de la popoarele germanice. Istoria zice că omul a venit acasă, era cam întuneric şi a pus câteva becuri în bradul din curte. Luminile i-au dau un aer special şi aşa decide să pună câteva lumânări în bradul din casă. Azi există târguri şi expoziţii cu brazi ecologici, făcuţi din alte culori decât verde. Bradul s-a modernizat. Creatorii de modă se întrec cu ideile inovatoare pe care le au.

Avem Moşul, un bătrănel cu costum roşu şi barbă albă, personaj apărut prin secolul 16 pentru a atrage copiii de partea Crăciunului cu cadourile sale. O extensie a lui Nikolaustag, sărbătoare catolică. Copiii sunt uşor de ademenit dar cum îi înveţi ce înseamnă Crăciunul cu adevărat?

O grămadă de alte obiceiuri vin peste semnificaţiile de bază. Oamenii fac cadouri schimb-pe-schimb, petrec în cercuri restrânse. Din când în când mai au loc acte de caritate în văzul presei, investiţii menite să strângă simpatii politice.

Poate mă înşel. Chiar mi-aş dori ca toate binefacerile să fie acte simple, de la o inimă la alta. Şi mi-ar mai plăcea să nu-mi mai bată la poartă martorii nu ştiu cărei grupări religioase în preajma Crăciunului. Oamenii ăştia chiar nu-şi dau seama că se luptă cu morile de vânt? Acest act de corupţie nu diferă prea mult de un act vânzare-cumpărare. Noi îţi oferim lumina, tu te schimbi. Noi ştim adevărul, ceilalţi sunt închişi la minte. Aştept să cadă lozinca asta şi apoi mă convertesc.

Între timp, mă bucur că cei dragi nu m-au uitat. E bine să ştii că există o mână de oameni care, deşi răspândiţi prin diferite colţuri ale lumii, trimit părticele din sufletele lor. Pentru mine Crăciunul asta înseamnă: timp pentru ceea ce contează cu adevărat.

Hell, no

Miercuri, 21 iulie 2010

Acum câţiva ani Vaticanul a lansat o nouă listă de păcate care se adaugă celor şapte păcate capitale (mândria, zgârcenia, desfrânarea, pizma, lăcomia, lenea, mânia) evocate de Dante în Divina Comedie.

Acestea sunt: poluarea mediului înconjurător, injustiţia socială, sărăcirea cu bună ştiinţă a oamenilor, lăcomia corporatistă a băncilor, vânzarea şi consumul drogurilor, modificarile genetice şi experimentele pe oameni.

Aşadar, cu cât omul este mai inventiv, cu atât se scurtează plapuma. Cu cât hârtiile sunt mai curate iar în spatele lor domnesc rânjete, totul e ok. De-a lungul timpului (ba chiar şi de-a latul) am auzit n-1 teorii şi ipoteze despre ceea ce ar putea fi iadul. Ideile diferă de la om la filozof şi de la religie la ateism (mă surprind ateii care nu sunt de acord unul cu altul).

Termenul de iad este folosit de fiecare dată când o situaţie este rea: secetă, Irak, certuri, stres, caniculă, criza economică, inundaţii, etc. E mai degrabă ceva neplăcut decât sumbru. Specialiştii în domeniu, în loc să-şi facă viaţa mai bună unii altora, o reduc pe milimetru pătrat de egoism. Se păcălesc reciproc în speranţa că nu se vede. Se metamorfozează: plâng atunci când trebuie să râdă, tac atunci când trebuie să vorbească, iau apărarea celor de la care pot obţine ceva şi acuză pe cei fără putere. Cel care dă primul semn că poate fi cumpărat, este vânat cu repeziciune şi pus în slujbe pupăcioase. Aceştia sunt mai uşor de convins şi impresionat. This is hell!

Inventatorii vorbesc despre atlasele de mitocănie urbană, critică şi pun semnul exclamării lângă semnul întrebării. Cu duiumul. Ehe, poluarea mediului se face prin mai multe metode! Dacă oamenii ar deveni transparenţi prin faptele rele pe care le fac şi vizibili prin cele bune, oare ne-ar fi mai uşor să ne înţelegem unii pe alţii? Mă tem că tot n-am scăpa de bisericuţe şi conflicte.

Clonarea omului sau… tot ştiinţa o să ne distrugă!

Sâmbătă, 19 ianuarie 2008

clona.jpg

Nu înţeleg ce vrea să demonstreze omul atunci când îşi alege drept competitor natura. Nu spun că Dumnezeu este sinonim cu natura pentru a nu intra în polemici religioase, oricum vechi de când lumea, şi pentru a nu devia de la subiect. Încearcă să arate că este atotştiutor, că în mâinile lui stă puterea de a crea? Dar oare omul nu este conştient că indiferent câţi ani ar i-ar lua pentru a face asta nu va atinge perfecţiunea?

Încercarea de a descompune omul în bucăţele mici şi de a-l recompune după teoreme şi calcule cu precizie milimetrică nu garantează echilibrul dintre cele din urmă şi liberul arbitru. Cu oricâte planuri B, C, D rezervă ai porni la drum într-un astfel de proiect, principala problemă este variabila numită nesiguranţă.

Sunt sigură că pentru a ajuta donările de organe se puteau alege soluţii mult mai eficiente, lipsite de risc, fără a duce la o încălzire globală… a fiinţei. Proiectele astea gigantice mie îmi par turnuri Babel, nu poţi construi ceva măreţ fără a ţine cont de faptul că se poate întoarce împotriva ta sau poţi paria toată existenţa omenirii pe un experiment! Nu sunt împotriva progresului, însă totul are o limită!

Conştient sau nu, omul distruge tot ceea ce este natural şi încearcă să vină cu înlocuitori, inclusiv în ceea ce-l priveşte,  crezând că sunt soluţiile cele mai bune. De unde ştie sigur că o clonă nu va dori să cloneze la rândul ei, din moment ce se vrea a fi un produs finit al omului?

Sunt multe întrebări care rămân deschise acum şi sunt convinsă că nici ei nu au toate răspunsurile dar îşi asumă un risc. Ce avem de pierdut noi, cei care privim neputincioşi sau ei, care cred că deţin controlul absolut?