Archive for the ‘R e l a ț i i’ Category

Run Forrest, run!

Miercuri, 14 decembrie 2011

Dorința omului simplu de a lăsa în urmă diverse povețe, a existat dintotdeauna. Pe lângă ele mai există avertismentele. Ca să-ți fie bine, să nu cazi în aceleași capcane în care au picat cei dinainte. Nu spun că trebuie să le faci pentru a fi în rând cu lumea, pentru că lumea poate sta, bine-merci, într-o cutie cu creioane colorate. Când le scoți, ies toate buluc. Dacă le dai drumul, așa cum cere gravitația, te pomenești cu ele pe jos.

Primul care cade este omul spân. Imediat după, omul roșu. În 2011, cei doi și-au schimbat fețele. Au trecut pe la solar, s-au machiat, și-au ascuțit glasul (deși era mai ușor cu o infuzie de heliu). Cel spân și-a cumpărat meșe, și-a făcut implanturi. A luat de prin alte locuri și a pus pe frunte. Părul ar trebui să inspire încredere. Cel roșu deja se confundă cu sticla de cola, cu avertismentele antivirușilor și cu Moșul. Nu mai rămâne decât să-i recunoști.

Newsman: Sir, why are you running?
1st Reporter: Why are you running?
2nd Reporter: Are you doing this for world peace?
3rd Reporter: Are you doing this for women’s right?
Newsman: Or for the environment?
Reporter: Or for animals?
3rd Reporter: Or for nuclear arms?
2nd Reporter: Why are you doing this?

Forrest: I just felt like running.

Contrazicerea – rățoială sau umflat în pene?

Duminică, 13 noiembrie 2011

De fiecare dată când văd două persoane contrazicându-se,  încerc să mă dau de-o parte pentru a sesiza întregul. Este incredibil câtă forță poate avea un om atunci când încearcă să demonstreze că are dreptate. Poate chiar să nu aibă dreptate, din exterior lucrurile se văd mai bine.

De multe ori genul acesta de artificii lasă la vedere ce contează cel mai mult pentru cineva: să aibă ultimul cuvânt, stăpân peste întreaga discuție. Altfel zis, triumful orgoliului în detrimentul pierderii celuilalt. Pierderea punctului de vedere poate să doară?

Această plăcere n-o pot privi cu ochi buni. I se poate întâmpla oricui să fie scăpăriciul de pe vârful bățului de chibrit. Dacă nu întâlnește material inflamabil, stă liniștit. Dar dacă cele două elemente interacționează, nu ai cum să mai stingi focul. Unul trebuie să găsească puterea de a se reinventa, de a scoate oxigenul din incendiu.

De ce se contrazic oamenii? Vor să-și impună punctul de vedere, îi deranjează diferențele sau pur și simplu nu pot da dreptate altora?

Înstrăinare

Joi, 6 octombrie 2011

Se poate întâmpla în orice gen de relație: părinte-copil, coleg-coleg, prieten-prietenă, om-animal, etc. Totul e să treacă timp. La tine într-o direcție, la persoana de care ești/erai apropiat, în altă direcție. Ce se întâmplă de fapt, de ce gheața își face loc între doi oameni care cândva erau cei mai buni prieteni?

Datoria supărăciosului

Miercuri, 21 septembrie 2011

Atunci când cineva se supără pe tine, dintr-un motiv mai mult sau mai puțin întemeiat, este dator să-ți spună. Bine, dacă e un fleac și-i trece la scurt timp, ar fi culmea să înceapă teoria croșetatului: unul pe față, unul pe dos. Unul pe față, doi pe dos. Unul… Cum era? Stai așa că ăsta e împletitul.

Chiar și așa, sunt oameni care se supără în secret: tac din gură, coc frustrări, se comportă urât, ca și cum ar trebui să ghicești ce-i în mintea lor. Nu e mai ușor să vorbești, să bați fierul cât e cald? Hmm, poate supărăciosul s-ar simți prost pentru motivul îmbufnării.

Uneori, orice neînțelegere poate căpăta proporții prin simplul fapt că a fost ignorată. De aici până la cimentuire vorbim de milimetri. Vezi astfel oameni supărați unul pe altul, de ani în șir. Dacă-i întrebi care-i motivul, dau din umeri. Bineînțeles, mai sunt și omuleți cu memorie de 4 Gb. Ei știu exact ce trebuia să facă vinovatul și nu a făcut. Au scenariul dreptății în minte și nu se abat de la el. Evident, un scenariu subiectiv, întunecat din orgoliu.

Dar oare toate motivele merită luate în considerare? Unul poate să se supere că nu l-ai văzut pe stradă când alergai după cai verzi. Sau poate să se supere că nu i-ai cerut un sfat când ți-ai cumpărat halat de baie. Doar știai că el e specialist în domeniu, de ce nu l-ai întrebat? Poți să îți iei halat pufos, halat alb, halat transparent, halat cu buzunare sau fără. (Or mai fi având halate la Altex?)

Sunt atâtea și atâtea motive, care mai de care mai pertinente. Evident, posesorii lor nu sesizează diferențele întotdeauna. Ceea ce pentru mine este o glumă, pe altul poate să-l înfurie până vede roșu în fața ochilor. Cu toate acestea, e bine să tratezi problema pe loc. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Asta dacă preferi surprizele plăcute.

Când vrei să fii prieten cu un alt prieten

Joi, 18 august 2011

Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă împrietenesc cu persoane simpatice și inteligente dar implicate deja în alte relații de prietenie. Fete. Vezi că aveți multe în comun, gusturi, interese, concepții de viață, etc. dar ea deja iese mai des cu prietena veche și nu vede nimic altceva. Nu înțeleg oamenii care se tem de oameni. După ce mi-a povestit câteva intimități, s-a speriat și nu mai răspunde la telefon. Am lăsat-o în pace. Cert e că de la o anumită vârstă e mai greu să te apropii de cineva. Nu e ca atunci când împarți un pătrățel de ciocolată sau o felie de chec în recreația mare. Chestiile astea nu mai sunt de-ajuns.

Apreciez oamenii care

Miercuri, 3 august 2011
  • se scoală cu noaptea în cap să alerge (eu reușesc să fac asta numai seara)
  • citesc literatură
  • știu că o zgârietură pe mașină nu e sfârșitul lumii
  • îmi zâmbesc pe stradă
  • au pitici mici pe creier, pitici sociabili
  • știu să glumească
  • oferă fără să ceară nimic în schimb
  • nu scot ochii
  • sunt cei mai buni în domeniul lor dar îi lasă pe alții să le facă reclamă (deci nu se bat cu pumnul în piept ca Tarzan)
  • știu să tacă atunci când ies scântei prostești
  • fredonează melodii
  • își susțin punctul de vedere cu calm
  • iubesc poezia
  • nu țipă
  • știu să gătească din plăcere

Compatibilități

Luni, 1 august 2011

Dintotdeauna m-am înțeles bine cu cei mari și cu cei mici. Bătrânii poate din cauză că am răbdare să-i ascult (unii deschid conversații la coadă, pe stradă, în tren, în supermarket, etc.) și copiii pentru că-mi place joaca (plăcerea de redescoperi inocența). Cel puțin trei dintre prietenele mele au peste 40 de ani și copii de-o seamă cu mine. Mai mult sau mai puțin. Nu-i bai că ele sunt la distanță de mine, unele relații nu mor sub niciun motiv.

Mai e categoria de mijloc: excepțiile. Persoane mai mici decât mine dar cu o maturitate deloc specifică vârstei. Ți-e mai mare dragul când vezi ce punți se creează. Din păcate numărul ăsta e mai mic. Tinerii nu mai au răbdare să aprofundeze relații de prietenie/amiciție cu persoane care nu sunt în cercul lor.

Sunt curioasă: dacă oamenii nu ar fi avut trup ci doar suflet, oare relațiile interumane ar fi arătat la fel? Poate că ar dispărea multe dintre prejudecăți și singura barieră ar fi transparența. Poate că prietenii adevărați ar rămâne aceiași iar oamenii care ni se par frumoși ar deveni banali. Când criteriile de selecție a celor cu care te asemeni sunt legate strict de spirit, e mai greu de văzut cu ochii deschiși. E nevoie de o pereche de ochi pentru o vedere spirituală 3D sau chiar 4D.

Vorbeam recent cu un amic ce judecă relațiile după zodii. Ceva în genul: cu tine vorbesc dacă ești gemeni, cu tine nu vorbesc dacă ești scorpion. Dacă scapi o chestie ce ține de organizare, ai tendințe de capricorn. Dacă îți place viața, ai tendințe de taur. Mai rar chestia asta printre băieți dar uite că există. Cândva mă amuza și pe mine astrologia dar dacă ar trebui să ținem cont de poziția planetelor, în final suntem singurii care mișcă roțile. Oricum, destul de abundent numărul de lei, vărsători, tauri, pești și scorpioni prin preajma mea. Cine știe care pe cine atrage.