Archive for the ‘Puzzle’ Category

Reconstituire

Marți, 10 februarie 2009

A cunoaşte fragmentele unui puzzle zburător este imposibil. Nu mai spun de construirea imaginii întregi.

Oamenii sunt compatibili pe termen limitat. Dacă împarţi anumite pasiuni, întrebări, gusturi, interese, bucurii sau tristeţi cu cineva, nu înseamnă că s-au suprapus perfect.

Mă uitam pe last.fm. Ţi se calculează un taste-o-meter atunci când citeşti profilul altui utilizator. De fapt, îţi spune exact ce muzică ai în comun cu el şi în funcţie de asta vă potriviţi super, mediu, excelent sau mai ştiu eu cum.

Da, sunt segmentele suprapuse dar nici măcar ele nu prezintă garanţia congruenţei. Aici pot spune, fără niciun dubiu, că nu există aşa ceva. Similarităţi!

A nu cunoaşte un om înseamnă a interpreta motivele lui, încercînd să-l încadrezi în tabloul-puzzle. Unele piese dau senzaţia că se potrivesc: au aceleaşi culori şi forme dar nu stau împreună. Motivele pot fi decriptate numai de purtător. Evident, acest proces se poate întinde până la desăvârşire sau poate fi ignorat. Aşa e mai simplu.

Reconstituirea unui portret psihologic în urma gesturilor, cuvintelor, acţiunilor, firimiturilor, etc. înseamnă a încadra pe cineva între patru rame. Ramele unui tablou. Ce-i drept, fără geam. Vrei să-l vezi acolo, într-un singur loc.

În dreptul tabloului fluturii zboară veşnic. Câte doi, câte trei sau singuri. Uneori chiar şi melcii, caii, meduzele sau balenele.

Toate  se opresc întâmplător (sau nu) între rame. Fiecare cu istoria lui, interpretabilă. Toate călătoresc mai departe. Depinde doar cum percepe fiecare intersecţia. În funcţie de asta, durata ei devine secundă sau secol.

grunge_music_by_ginger_cookies01

Nesupunere

Miercuri, 22 octombrie 2008

Cu fiecare consimţământ dat, te afunzi într-un aparent conformism. Literele din alfabet îşi ocupă  cu  grijă locurile de la A la Z şi eşti implicat în jocul de puzzle cu privirea, cu gândul sau cu fapta. Încerci să-ţi scrii singur imperativele.

Tendinţa de a nu te supune în faţa unei autorităţi sau în faţa oricărui motiv, se naşte din libertate şi dorinţa de a fi mai mare decât obstacolul. De fapt, cu cât te ghidezi numai după tine, ai senzaţia că te întregeşti. A fi influenţabil este o consecinţă şi totodată natură a omului, conştient sau nu că se întâmplă.

Când alegi numai după gândurile din minte, nu te supui istoriei şi prezentului. Viitorul oricum te aşteaptă cu braţele deschise şi numai oamenii te judecă pentru că nu te supui lor. Cei care te iubesc, te lasă liber dar nu te uită niciodată.

Multe dintre certurile dintre subalterni şi angajaţi, copii şi părinţi, au la bază nesupunerea unuia dintre cei doi. De regulă, cineva este mai mic în ochii celuilat şi de aici dezechilibrul inegalităţii.

Dacă abdici în faţa părerilor superiorului consimţi la micşorarea ta. Asta spune mândria. Înţelepciunea va avea însă mereu răbdare să vadă şi partea cealaltă a monedei, chiar dacă vrei să faci acte de voluntariat şi nu mai vinzi nimic. Într-o zi o să creşti şi poate că nu-ţi va mai fi greu să te apleci după roade.

Eşti altfel când scrii

Vineri, 29 august 2008

Diferenţa dintre persoana care eşti in real life şi cea care scrie, este uneori foarte mare. Am întâlnit atât de multe cazuri de acest gen încât nu mă mir când văd discrepanţe. Dimpotrivă, îmi face plăcere să completez portretul.

Ce este de fapt atât de diferit? Am încercat să abordez în discuţii unele subiecte pe care le scriu, citesc, etc. şi am observat ce simplu se evaporă. Detaliile devin plictisitoare şi chiar inutile. Nu întotdeauna! Porumbelul poate să iasă din pălărie exact când te aştepţi mai puţin şi actul de magie să aibă loc fără premeditare!

Se spune că, în mare parte, nu contează ce vorbeşti ci tonul folosit pentru a te exprima. Impresiile cu care rămâi la final au legătură cu aprecierea subiectivă.

De fiecare dată când citesc un text încerc să-mi imaginez glasul celui care l-a scris.  Era  indispus, neliniştit sau plin de vervă? Unii oameni au talentul de a păstra această abilitate şi pe hârtie. Aşa se formează stilul şi apoi nu trebuie decât să-l recunoşti într-o mare de cuvinte.

Dacă cineva mi-ar arăta un text scris de mine, peste ani, când poate voi fi uitat că-mi aparţine, o să spun că sunt de acord cu el şi nu ştiu care vor fi şansele să-l recunosc în totalitate. Sau, cine ştie?

A fi altfel decât puţinul care este ştiut despre tine mi se pare o afirmaţie incompletă. Nu poţi fi altul pentru că eşti acelaşi în permanenţă, ies la iveală doar părţile ce au mocnit cândva şi erup spre surprinderea  celorlalţi. Noul nu este de fapt creaţia?

Tocmai de aceea completez în permanenţă jocul de puzzle.

 

De ce omul vrea să intre în mintea altui om?

Vineri, 25 ianuarie 2008

gandurile.jpg

Gândurile, fără a comunica,  fără a găsi corespondent sau opozant în alte gânduri, nu au linişte. Este cea mai simplă metodă de a verifica felul în care exişti şi te raportezi la realitatea înconjurătoare. De ce gândurile au această nevoie de a se manifesta, de a pătrunde alte gânduri şi de a se lăsa uneori purtate de ele? Şi nu e doar atât!

Citim ceea ce scriu alţii, ascultăm ceea ce cântă, recită, vorbesc etc. Pe cine oare nu irită clasica întrebare: la ce te gândeşti acum? Este greu să găseşti exact răspunsul corect pentru că ai de ales între mii de variante care alunecă şi se pierd în timp ce altele ţes legături cu gânduri mai vechi sau mai noi. Totul se întâmplă iute ca gândul, exact aşa cum zice proverbul. Poţi fi în o mie de locuri într-un timp foarte scurt.

Îmi aduc aminte ce succes au avut filmele de genul Mintea unui bărbat însurat, La limita imposibilului, Sex and the city , What Women Want şi multe altele în care personajele spun mereu ce gândesc, vorbesc despre felul în care percep ei lumea (sunt convinsă că există exemple mult mai concludente). Ne regăsim sau nu în ceea ce simt alţii, asta contează prea puţin, este o nevoie inexplicabilă de cunoaştere a fiinţei umane.

De ce emisiuni precum Big Brother sau Surprize Surprize au stârnit reacţii controversate? Ce poate să-l intereseze pe om mai mult decât omul cu emoţiile, trăirile, felul în care se adaptează, reacţionează, cade sau se înalţă? Toate acestea sub aspectul trecut, prezent, viitor.

Lumea se întreabă ce-i cu fenomenul blog, de ce se extinde aşa de mult, de ce a devenit preocuparea multora dintre internauţi (citit sau scris)? Răspunsul este simplu! Cu cât pătrundem mai mult în mintea altui om, cu atât ne cunoaştem mai bine pe noi. (nu spun că este singura modalitate de cunoaştere)

De ce testele de personalitate sunt căutate iar oamenii fascinaţi de rezultatele posibile, care le-ar putea vorbi despre ei? Astrologia, tarotul, grafologia, religia, istoria, ocultismul şi multe alte variante prin care se doreşte cunoaşterea omului, trecutul sau soarta lui spun în mare, acelaşi lucru, aceleaşi preocupări.

Sunt multe alte exemple care vorbesc despre această căutare pe care o avem, despre nelinişti, certitudini,  întrebări şi răspunsuri. Nu ne rămâne decât să trăim şi să lipim părticelele din puzzle alcătuind viaţa!

Nu există numai discuţii on topic, există discuţii puzzle!

Vineri, 21 decembrie 2007

puzzle.jpg

Atunci când ne propunem să dezbatem un subiect, fie şi pe toate părţile este imposibil să nu facem asocieri, trimiteri spre altele similare sau să nu deviem. A purta o discuţie implică exemple, experienţe împărtăşite, ascultare şi nu în ultimul rând relaţionare, interacţiune.

Nu există numai discuţii pe subiect iar încercările în acest sens mi se par lungi şi obositoare. Tocmai de aceea, profesorii isteţi în timp ce predau ceva nou, mai deschid şi alte subiecte (similare sau nu) pentru a dezmorţi atmosfera!

Poate din acest motiv mi-au plăcut mereu discuţiile off topic, ele decurg natural, de dragul comunicării, sunt spontane şi nu ne obosesc. Evident, când faci ceva ce-ţi place, timpul se dilată şi este perceput altfel!

Am deschis acest subiect pentru a sublinia faptul că oricine citeşte ceva pe aici este liber să comenteze fără a se simţi constrâns în vre-o direcţie. Mi-a plăcut felul în care au decurs discuţiile la Atitudinea faţă de bani, am văzut că se poate discuta sincer, cu folos şi cu înţelepciune.

Avem nevoie de discuţii de tipul puzzle pentru a construi împreună şi pentru a învăţa tot împreună! Cei care găsesc soluţii şi le ţin numai pentru ei nu cred că au reuşit cu adevărat!

Unde-s mulţi puterea creşte, nu? Şi aşa, punem cap la cap toate piesele, măcar 99%, să ne dăm seama ce era în poză!