Archive for the ‘Prieteni’ Category

Când vrei să fii prieten cu un alt prieten

Joi, 18 august 2011

Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă împrietenesc cu persoane simpatice și inteligente dar implicate deja în alte relații de prietenie. Fete. Vezi că aveți multe în comun, gusturi, interese, concepții de viață, etc. dar ea deja iese mai des cu prietena veche și nu vede nimic altceva. Nu înțeleg oamenii care se tem de oameni. După ce mi-a povestit câteva intimități, s-a speriat și nu mai răspunde la telefon. Am lăsat-o în pace. Cert e că de la o anumită vârstă e mai greu să te apropii de cineva. Nu e ca atunci când împarți un pătrățel de ciocolată sau o felie de chec în recreația mare. Chestiile astea nu mai sunt de-ajuns.

Apreciez oamenii care

Miercuri, 3 august 2011
  • se scoală cu noaptea în cap să alerge (eu reușesc să fac asta numai seara)
  • citesc literatură
  • știu că o zgârietură pe mașină nu e sfârșitul lumii
  • îmi zâmbesc pe stradă
  • au pitici mici pe creier, pitici sociabili
  • știu să glumească
  • oferă fără să ceară nimic în schimb
  • nu scot ochii
  • sunt cei mai buni în domeniul lor dar îi lasă pe alții să le facă reclamă (deci nu se bat cu pumnul în piept ca Tarzan)
  • știu să tacă atunci când ies scântei prostești
  • fredonează melodii
  • își susțin punctul de vedere cu calm
  • iubesc poezia
  • nu țipă
  • știu să gătească din plăcere

Compatibilități

Luni, 1 august 2011

Dintotdeauna m-am înțeles bine cu cei mari și cu cei mici. Bătrânii poate din cauză că am răbdare să-i ascult (unii deschid conversații la coadă, pe stradă, în tren, în supermarket, etc.) și copiii pentru că-mi place joaca (plăcerea de redescoperi inocența). Cel puțin trei dintre prietenele mele au peste 40 de ani și copii de-o seamă cu mine. Mai mult sau mai puțin. Nu-i bai că ele sunt la distanță de mine, unele relații nu mor sub niciun motiv.

Mai e categoria de mijloc: excepțiile. Persoane mai mici decât mine dar cu o maturitate deloc specifică vârstei. Ți-e mai mare dragul când vezi ce punți se creează. Din păcate numărul ăsta e mai mic. Tinerii nu mai au răbdare să aprofundeze relații de prietenie/amiciție cu persoane care nu sunt în cercul lor.

Sunt curioasă: dacă oamenii nu ar fi avut trup ci doar suflet, oare relațiile interumane ar fi arătat la fel? Poate că ar dispărea multe dintre prejudecăți și singura barieră ar fi transparența. Poate că prietenii adevărați ar rămâne aceiași iar oamenii care ni se par frumoși ar deveni banali. Când criteriile de selecție a celor cu care te asemeni sunt legate strict de spirit, e mai greu de văzut cu ochii deschiși. E nevoie de o pereche de ochi pentru o vedere spirituală 3D sau chiar 4D.

Vorbeam recent cu un amic ce judecă relațiile după zodii. Ceva în genul: cu tine vorbesc dacă ești gemeni, cu tine nu vorbesc dacă ești scorpion. Dacă scapi o chestie ce ține de organizare, ai tendințe de capricorn. Dacă îți place viața, ai tendințe de taur. Mai rar chestia asta printre băieți dar uite că există. Cândva mă amuza și pe mine astrologia dar dacă ar trebui să ținem cont de poziția planetelor, în final suntem singurii care mișcă roțile. Oricum, destul de abundent numărul de lei, vărsători, tauri, pești și scorpioni prin preajma mea. Cine știe care pe cine atrage.

Prietenii (de) la distanță

Miercuri, 25 mai 2011

În afară de cei care sunt aproape, există suflete dragi, răsfirate prin lume. De fiecare dată când vorbim, discuția continuă de unde a rămas. Ca și cum ai pune o melodie pe pauză, rezolvi 2-3 probleme care ard iar șlagărul nostru curge lin după aceea.

Zilele astea am regăsit o veche colegă + prietenă pe Facebook. Sunt bune rețelele de socializare atâta timp cât știi ce cauți. Din păcate spațiul virtual oferă numai o portiță și fragmente din oameni. Discuțiile cu cei de departe riscă să intre-n labirint și fiecare să-și vadă mai departe de realitatea lui.

Mi-ar plăcea s-o găsesc și pe Adriana din Ardeal, fata cu paltonul roșu, veselia cât casa și talentul de a recita poezii de te făcea să plângi. Într-o zi mi-a adus pachețel la serviciu (știa că nu am timp să mănânc): fasole cu ceapă verde. Am râs că o să am respirație de balaur dar n-a murit nimeni prin zonă.

Cunoaşterea pe orizontală

Vineri, 19 decembrie 2008

Cât de bine-ţi cunoşti prietenii, vecinii, colegii, părinţii, etc.? Ce întrebare fără noimă, ştiu! Poate nici nu-ţi doreşti asta. Poate nu te cunoşti nici pe tine suficient, ce-ţi mai trebuie alţii?

Cred că oamenii care citesc bloguri o fac pentru că nu mai ajung să discute în timp real. Nu intru în categoria citit cărţi, ziare, cronici şi altele cu care nu poţi interacţiona în mod direct.

De fapt, când să o faci? În pauza de masă, în timp ce aştepţi autobuzul (asta pentru cei care nu au maşină personală, iubesc mersul pe jos, dar când plouă nu se supără să-i plimbe şoferul), când faci cumpărături şi te întâlneşti din greşeală cu un prieten?

În multe cazuri, oricât ţi-ai dori să filozofezi face to face sau pur şi simplu să schimbi câteva impresii despre vreme, cursul euro, criza economică sau mai ştiu eu ce (non)banalităţi, diverşi factori devin potrivnici. Ba e distanţa, ba e prea puţinul timp liber gestionat cu grijă în jurul priorităţilor, ba nu e graba ci lenea, etc.

Analizînd oamenii de pe stradă, aşa cum scriam şi aici că-mi place să o fac, mi-a răsărit în minte întrebarea, ca leoaica tânără. Dacă devii mai bogat prin trăire şi multă cunoaştere, implicit de la oameni şi experienţele lor, cum ar fi să cunoşti 10.000 de oameni? Dar un milion? Dar pe toţi?

Fireşte, niciun om normal nu a atins astfel de cote relaţionale dar presupunînd prin absurd că Cineva ar putea face asta, nu ar creşte în ochii tăi? Şi când mă refer la cunoaştere mă gândesc la detalii semnificative, intimităţi, frământări existenţiale, bucurii,  pe care le afli şi nu le poţi uita pentru că încă mai ai suficienţi Gb nefolosiţi.

Da, m-am entuziasmat!  Soluţia nu stă întotdeauna în cantitate sau în cunoaşterea pe orizontală dar dacă la intersecţia cu fiecare om şi comorile lui,  ajungi să cunoşti pe verticală, există un plus infinit… tangibil.

 

Ca să fii de găsit

Vineri, 20 iunie 2008

… trebuie să fii stimulat cu ceva, cumva. Nu mă refer la cadouri, complimente sau momeli. Când cineva vrea să-ţi reproşeze faptul că nu-i mai baţi pragul sau nu-l mai inviţi la un pahar de vorbă, se leagă de faptul că nu (mai) eşti de găsit.

Expresia care efectiv mă scoate din sărite este: mai trăieşti? Odată am fost întrebată acest lucru chiar pe stradă, când m-am întâlnit cu o veche amică, după ce nu ne mai văzusem de ceva timp. Probabil făcea acest lucru de dragul clişeelor care mustră.

Altă situaţie: o colegă de facultate cu care discutam diverse lucruri, din momentul în care afla toate noutăţile ce o interesau, dispărea. Dacă aveai nevoie de un răspuns ori altceva, nu era de găsit. Ştiind că este amatoare de veşti fierbinţi şi cum aveam nevoie de o carte, i-am lăsat un offline pe messenger prin care-i ofeream o parte dintr-o bârfă. Imediat după, m-a sunat. Altă metodă mai curată nu am găsit.

Ca să fii interesant trebuie să oferi ceea ce omul caută cu ardoare şi-l preocupă dar acest lucru nu înseamnă că oferi calitate. Cum nu există oameni-mall, la care să afli totul într-un singur loc (ca la hypermarket, unde alegi sectorul şi apoi produsul), cercurile cresc.

Pomeneam la un moment dat de prieteniile-horă. Folosesc toţi aceşti termeni pentru că aşa-mi imaginez situaţiile. În cazul de faţă mă refer strict la cei care-şi păstrează unele cunoştinţe numai pentru că le satisfac anumite interese. Nimic mai mult! Ei nu-şi permit unul altuia să nu fie de găsit.

În altă ordine de idei, dacă i-ai păstra numai pe cei pentru care eşti de găsit, nu-i aşa că hora ar fi mai mică? Mică dar… neobosită!

 

 

Prietenii ştiu de ce FOREVER şi nu altfel

Duminică, 4 mai 2008

Să fie spiritul ludic de vină sau sunt doar coincidenţe de culoare, nume şi asocieri? Cristal zice că o urmăresc pe stradă, de fapt mi-a trimis fotografia ca dovadă. Culmea, locuim în oraşe diferite!