Archive for the ‘Portrete’ Category

Consecințele lui NU

Joi, 29 septembrie 2011

Când lucrezi cu oamenii (vânzări, telemarketing, consultanță, etc.) ai parte de multe feluri de nu. Unii spun da numai ca să scape de ceea ce nu-i interesează. Se așteaptă să te prinzi ce gândesc. Un fel de învârtit după degetul altuia. Când îi cauți, nu știu pe unde să se ascundă mai bine. Își închid telefonul, dispar în ceață, devin minusculi. Cauza? Faptul că nu au refuzat politicos, atunci când totul era proaspăt.

N-am înțeles niciodată oamenii care nu răspund la telefon. Am văzut chiar leaderi în aceste ipostaze. Sună contabila. Ah, nu-i răspund că știu ce vrea. Nu e gata ordinul de plată. O să creadă că-s nesimțit. Dar nu e vina mea, banca e capul răutăților. Lasă că o sun când se mai liniștește.

Tot nu spun și cei care amână lucrurile. Până văd că se îngroașă gluma și devin sinceri. Nu mai spun și cei care zic mă mai gândesc și alunecă printre situații. De ce o fi așa de greu să refuzi ceva ce nu-ți place/convine? Cine pune prea mult preț pe părerile din jur, va avea întotdeauna grijă să nu-i deranjeze. Va fi mereu de acord cu ei și-și va păstra părerile adevărate în seif.

Dar și atunci când spui un nu sincer, există șansa să te trezești cu roșii în cap. Sau cu priviri încruntate și sarcasm. Sau să vezi că cineva drăguț până la cuvântul cheie, devine ciudos și negricios. La suflet. Există șanse să te trezești cu orice altceva, numai cu aprecieri – nu.

Oamenii locomotivă

Vineri, 26 august 2011

Deși nu au fitil, iau foc repede. E de-ajuns să se afle într-un mediu inflamabil. De regulă un astfel de mediu se poate traduce chiar printr-o singură persoană și cuvintele ei incomode. Alteori e de-ajuns să fie priviți. Ca pe focurile de artificii. Apoi, cum ai spus ceva care deranjează prin faptul că e adevărat, încep tunetele și fulgerele. Culmea e că stârnesc niște reacții în lanț. Cel nervos are talentul să dea nervii mai departe. Acum depinde cine se află la rând, dacă e receptiv și, mai ales, ce cale ferată a ales. Niciodată nu poți să știi cu cine te intersectezi.

Nu mi-a venit să cred

Marți, 9 august 2011

Machiajul bine făcut poate transforma un om. Mai exact o femeie, pentru că ele se machiază mai des/mult decât alții. Cândva urmăream emisiunile de genul schimbare de look. Vedeam acolo fete care se transformă din țărăncuțe în adevărate stele. Este interesant cum o persoană (artistul într-ale machiajului) știe să-ți valorifice anumite trăsături observând doar ce anume neglijezi. Uneori e nevoie de trucuri, alteori de simple retușuri dar în final e aceeași Mărie.

Cândva o prietenă se întrista când se uita la vedetele din reviste. I-am spus că ea e de o mie de ori mai frumoasă decât fetele astea machiate, cu tencuială de 10 mm, bronz artificial, silicoane, unghii false, extensii, etc. Și era adevărat. Dacă nu ar exista toate aceste modalități de a trunchia adevărul (aș spune chiar că e un proces de șlefuire), frumos ar fi ceea ce este rar și autentic.

Deja m-am obișnuit să văd prin peisaj fete ieșite de la solar, morcovii la față, cu gâtul nenatural de maro. Niciodată nu le-am invidiat chiar dacă am pielea albă. Pur și simplu mă amuză întregul proces de strofocare pentru a arăta cât mai bine. Este deja un fenomen care creează copii la indigo. Dacă nu ar exista trucul, ar dispărea branșa fotografilor-spion. Dar ce să mai lungesc vorba! Spuneți voi care este rolul unui machiaj, unde se exagerează și unde nu se mai pune accent deloc. Sunt curioasă.

În rândul femeilor

Vineri, 5 august 2011

Dacă am fi la teatru, rândul femeilor ar avea câte un scaun pe fiecare treaptă a sălii, un zig-zag ce se continuă până-n stradă. E adevărat: nu există două femei identice. De când libertatea de opinie s-a întins peste munți și peste văi (ca un elastic), văd/dau peste femeile-bărbat. Nu zice nimeni cum trebuie să fie o femeie-femeie. Lucrurile astea se văd de la sine, sar în ochi. Față de cine? Ei bine, există piloți, șoferițe de taxi, iubitoare de culturism și alte femei pe terenul predominant masculin. Nimic strident. Asta nu impune anumite reguli dar atunci când o femeie vorbește ca la ușa cortului, oricât de frumoasă ar fi din punct de vedere fizic, oricât de open-minded ar vrea să pară, devine brusc ceva opus naturii: al treilea gen pe lângă masculin și feminin.

+++

Mă învârteam zilele astea printr-un magazin de încălțăminte. La un moment dat văd un bărbat ce studia/admira niște sandale de femeie. Am zis că se mai întâmplă, poate vrea să facă un cadou. De obicei nu insist cu privirea numai că la un moment dat îmi sar în ochi câteva detalii: tipul era dat cu ruj, epilat pe mâini și cu unghiile roșii.

Rândul femeilor continuă până pe cealaltă față a monedei.

De ce citesc bloguri?

Marți, 26 iulie 2011

În primul rând, nu sunt multe dar sunt foarte diferite între ele. Îmi imaginez că oamenii din spatele lor sunt un fel de embleme și au multe în comun cu ceea ce desfășoară pe plan virtual: poezii, critică de film, recenzii, poze, întâmplări din viața de zi cu zi, muzică, rețete, maxime, etc. Încerc să țin lista cât mai scurtă pentru că ziua are numai douășpatru de ore iar internetul are altă unitate de măsură. Iar dacă nu am timp pentru toate, le împart pe segmente. Bineînțeles, nu le notez cu x pentru a afla necunoscuta.

Totuși, din când în când mai arunc o privire și pe blogurile care se cred/sunt faimoase. Una dintre ele, o fetișcană care crede că le știe pe toate și mă amuză o dată la câteva luni. A devenit faimoasă pe net și asta pentru că scrie despre orice, pe șleau. Dă sfaturi băieților, le spune să se spele, să vorbească frumos, etc.

Recent am purtat o discuție cu o altă fetișcană care pune mii de poze cu ea pe blog. Am întrebat-o de ce, am presupus că e narcisită, ea a aprobat dar ceva nu i-a convenit la comentariul meu. Apoi mă întreabă de ce mai intru la ea. Simplu, îmi place teatrul. Adevărul e că unii oameni au talent la show-off. Până la urmă, totul e la vedere, de aia suntem aici: pentru impresii.

Mai e ziarista care chiar vorbește pe șleau, are personalitate și ăsta e primul lucru pe care îl observi la ea. Dacă îndrăznești să o contrazici, te face praf. Nu dăm nume, nu facem ghicitori, nu inventăm. Totul există și stă bine pus de-o parte a blogosferei. Numai ce-am venit dintr-un astfel de raid.

Încercând să pun totul în balanță realizez că pe majoritatea îi citesc pentru că sunt îngâmfați. Fiecare în felul lui și cu doză diferită, că altfel nici nu-i mai țineam minte. Când spun talent nu mă refer numai la scris. Sunt atâția actori, teologi, scriitori, politicieni și oameni simpli pe net. Ceea ce ne face să alegem este atât gustul pentru calitate cât și dorința de a vedea un strop de spectacol autentic. Sunt oameni cu diverse realizări/pasiuni/calități dar există numai două tipuri de îngâmfare: cu cap și fără cap. Ei bine, puțini sunt cei care se încadrează în prima categorie.

Oraşul cu particularităţi

Joi, 1 aprilie 2010

Mad Max scoate numai de sărbători bicicleta pe care a agăţat un radio-casetofon vintage. Pedalează liniştit, ascultă muzica în surdină. Îl vezi în special pe Călăraşi (sau Calea Călăraşilor, cum scrie pe hartă. Am vrut să spun buletin dar mai bine nu. Hartă e cuvântul). Mai are o bicicletă dar poate fi văzut cu ea numai în timpul săptămânii. Aia e una banală, îl depersonalizează. E un fel de Superman cu cămaşă + sacou în timp ce S-ul e ascuns.

Dacă te plimbi prin parc, sunt şanse să-l întâlneşti pe Ai-0-mie? Leul vechi a devenit istorie dar domnişorul întinde mâna şi cere. Nu te lasă în pace până nu-i spui textul care te dezleagă de el: altă dată. Spui şi scapi. Variantă încercată! Odată m-a urmărit. Asta până să testez formula magică. Mergea în spatele meu şi-i era ciudă că nu spun altă dată. Mie mi se părea dresaj, lui naturaleţe. Unul mai încăpăţânat ca altul. Eu trebuia să am scaun la cap şi nu vroiam.

Ai-o-mie este compatibil cu Ai-bani-pe-tine? numai că cei doi nu se cunosc. Aşa cred. O fi vreo Filantropica la mijloc. Ai-bani-pe-tine? o spune întotdeauna pe un ton apăsat, uşor supărat, boldat. Imposibil să-l confunzi! Mai ales că-mi imaginez ce caută: omul, haina, banii de hârtie cusuţi frumos pe hanorac. Dacă nu sunt cusuţi, înseamnă că nu are bani pe el. Limpede, nu?

va urma

Mai sunt oameni de nota 10

Miercuri, 31 martie 2010

Şi nu puţini, şi nu oriunde. Trebuie să-i vezi şi să-i laşi în umbră pe cei de la care nu ai ce învăţa. Pentru egoism nu ai nevoie de lecţii. O poţi face şi singur. Să devii zgârcit, iar e uşor. Nu mă opresc la sensul propriu.

Oricât ne-ar plăcea să credem că suntem inventivi şi originali, repetiţia ne urmăreşte. Sub diferite forme: în spatele obiceiurilor, în faţa măştilor, printre cuvinte.

Mai mult loc pentru lumină se face abia atunci când nu te mai consideri cel mai bun dintre toţi. Abia atunci când te bucuri pentru binele celui de lângă tine, pentru darul din daruri.

Despre ceilalţi nu am cum să vorbesc (nu-i cunoaşteţi) dar pe ei îi puteţi citi: