Archive for the ‘Personalitate’ Category

De unde împrumutăm nişte originalitate?

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Când vorbeşti cu cuvintele altuia e ca şi cum ai lua haine cu împrumut. Asta se întâmplă când mergi la bal sau vrei să impresionezi auditoriul şi te simţi lipsit de wow. Ai nevoie de ceva mai bun, de ceva extraordinar.

De ce să nu îmbunătăţeşti ce ai deja? Trebuie să fac o mică paranteză: unii artişti se chinuie să arate impecabil deşi mama natură nu i-a înzestrat cum şi-au dorit. Se îmbracă şoc, îşi pun lenjeria intimă peste celelalte haine sau ies cu fundul dezgolit pe stradă ca şi cum ar fi ceva cool. Distrag atenţia de la urât şi o direcţioneză către ceea ce-şi doresc.

Când folosim expresiile altora alegem un mod superior de exprimare, mai apropiat de anumite idei pe care nu reuşim să le conturăm. E drept, fiecare cu talentul său: unul se pricepe mai bine la cântărit cuvinte, unul la învârtit covrigi, altul la strâmbatul din nas ş.a.m.d.

Dar ce anume poţi să împrumuţi şi de unde începi să-ţi piezi personalitatea? Un citat, un articol, o melodie, o urare. Le dai mai departe şi ele vorbesc în locul tău. Întotdeauna va fi altul care a mai zis-o, care a mai gândit-o numai că în alte condiţii. E mai uşor să iei de-a gata.

Printr-o uşoară extindere ajung la moda unghiilor false şi la toate accesoriile menite să împopoţoneze omul. Nu mi-au plăcut niciodată din simpla idee că deformează adevărul. Exact ca-n bancul ăla: care este asemănarea dintre un sutien şi un ziar? Amândouă deformează realitatea.

Una e să porţi cercei şi alta e să-ţi atârni cercurile olimpice la urechi. Una e să te machiezi şi alta e să fii curcubeul străzii. Dar de la libertatea de a alege şi până la capacitatea de a filtra e cale lungă.

Telefon cu personalitate?

Marți, 9 decembrie 2008

cellular_telephonic_device_by_atheis95

Sună telefonul. O tipă cu un aer de plictiseală inepuizabilă, oftează: iar mă sună Stalinskaya! După câteva minute aflu că era nickname-ul mamei. Îi zicea aşa ca să pară mai cool în faţa colegilor. Biata femeie o suna cam des şi o întreba pe unde întârzie după ore. Tatăl era director zonal, mereu pe drumuri. Avea şi el o poreclă dar mai blândă. Nu mai ţin minte care.

Misterious girl pleca cu fetele, hai-hui. Îşi făceau poze şi filmuleţe cu telefonul mobil. Toate aveau parolă înainte de a accesa tastatura. Trebuia să o formezi de fiecare dată când vroiai să intri în meniu, ca şi cum ai forma cifrul unui seif.

Oare ce secrete se află dincolo: sms-uri de dragoste, filozofii alambicate, jocuri pe pauză, intimitate la pachet, o agendă mai sensibilă? Poate încearcă să protejeze ceva! Bun. Îţi pui parolă pe telefonul mobil când vrei să nu-ţi umble copilul, colegii, necunoscuţii, etc. Ai abonament şi vrei să-l foloseşti numai tu. Îţi faci poze şi le trimiţi prin MMS.

La un moment dat trebuie să faci curăţenie în telefon, aşa cum faci şi-n PC. Apar din ce în ce mai multe locuri virtuale  în care trebuie să faci ordine şi spaţiu.

Să presupunem că ţi-ai pierdut telefonul. Pentru Ics e capăt de lume iar pe Igrec nici nu-l interesează. Evenimentul e la fel de important ca mersul la pâine: azi ai uitat! Ce descoperă despre tine acel necunoscut care-ţi găseşte telefonul? Îţi face portretul robot sau îi pare rău că nu a găsit ceva mai picant?

Lumea interioară sau despre identitate la intersecţie

Sâmbătă, 5 aprilie 2008

lumea interioară

Se iau câteva gânduri aleatoare, amintiri vagi din timpul zilei, clipe din trecut, un refren dintr-o piesă auzită pe drum, câteva lucruri văzute şi altele trăite şi se pun într-un recipient personal. Aceasta nu este o reţetă standard.

Lumea poate să însemne orice când descompunem totul ca pe un puzzle, poate fi un cristal de gheaţă în care nu are nimeni acces, un turn de fildeş unde păşesc doar doi-trei oameni pe covorul roşu sau o uşă deschisă în aşteptarea trăirilor.

Mereu am avut senzaţia că atunci când un om se înţelege cu altul nu face decât să deschidă acea uşă de care aminteam şi să permită anularea unor graniţe sau eventual convergenţa unor lumi. Se pot naşte atât de multe astfel de legături câte variante posibile sunt ca doi oameni să se întâlnească, să interacţioneze.

Niciodată lumea pe care o creez eu cu X nu va fi la fel ca cea pe care o creezi tu cu aceeaşi persoană.  Totuşi, felul în care relaţionăm cu fiecare în parte ne arată cum suntem, cum putem fi şi ce anume rezonează între oameni când are loc cunoşterea.

Observ o tendinţă generală de a ţine lumea interioară închisă, de a izola trăirile şi impresiile faţă de celelalte lumi. Se întâmplă aşa sau ne deschidem doar atunci când simţim că avem ceva în comun cu interlocutorul? E posibil să mi se pară sau să fie exact acea nevoie de intimitate fără de care nu ne-am mai putea numi indivizi ci am avea lumi mixte.

Sunt dăştept, dar vreau să se ştie

Vineri, 4 aprilie 2008

cand-regele-priveste.jpg

A fi inteligent presupune a te comporta într-un anumit fel din punct de vedere moral şi relaţional. Cum? Cu siguranţă diferă în funcţie de individ ceea ce face ca o sclipire de geniu lipsită de un asemenea suport să rămână o iluzie fără obiect. Pentru a fi o combinaţie perfectă, inteligenţa stă alături de modestie.

Din ceea ce observ la unii oameni dotaţi cu o doză mare de inteligenţă, aroganţa şi dispreţul tind să substituie combinaţia de care aminteam mai devreme. A privi pe cineva de sus numai pentru că nu este la acelaşi nivel intelectual nu oferă nimănui dreptul de a desconsidera pe cei din jur.

Pentru a putea înţelege oamenii nu este nevoie doar de un IQ ridicat ci şi de răbdare şi empatie. Nu este uşor să te pui în pielea celuilalt, dar dacă ne-am gândi mai des la acest transfer probabil că ar dispărea aparatul de fabricat etichete şi aşa mereu la-ndemână…

Atunci când cineva pare neînsemnat, există o comparaţie invizibilă la orizont între cel care lipeşte eticheta şi destinatarul ei. Comparaţia devine explicită mai ales când există martori, atunci are loc afirmarea dăşteptăciunii. Oricât ar fi un om de naiv simte acest gen de tratament.

Virtuţile adevărate nu se etalează, ci ies la iveală în timp exact cum se cristalizează zahărul când este rafinat. Cum are loc acest proces la oameni?

There is somethin’ about you!

Joi, 27 martie 2008

happy_three_friends.jpg

 

Un om îl placi sau nu, e simplu. Că se pot schimba lucrurile pe parcurs este deja altceva, la fel cum o relaţie poate să evolueze, poate să stea pe loc sau să se destrame. Dar atunci când se întâmplă magia, acea licărire sau aprinderea băţului de chibrit, se simte!

Te-ai întrebat vreodată de ce-i placi pe cei dragi? Pentru calităţile lor distincte, pentru ceea ce sunt în totalitate sau pentru ceea ce oferă?

De-a lungul timpului mi-am dat seama cât de mult contează felul în care te face cineva să te simţi! Poţi prinde aripi într-o discuţie, vrei  să nu se mai termine timpul sau pur şi simplu cuvintele nu ajung acolo unde trebuie pentru a atinge acel prag.

Îmi place pofta de viaţă pe care o au unii oameni, este de-a dreptul molipsitoare. Am câteva astfel de cunoştinţe care reuşesc indiferent ce stare de spirit am, să mă binedispună, să-mi redea echilibrul de care am nevoie pentru a fi plină de energie.

Te-ai întrebat vreodată ce-i atrage pe alţii la tine sau ce îţi place ţie la ei? Ce ne face compatibili cu unii şi incompatibili cu alţii?

p.s. Cine caută prieteni fără cusur, fără prieteni rămâne!

Nu ne plac l ă u d ă r o ş ! !

Joi, 20 martie 2008

bi_pride.jpg

 

Taci! Nu zice nimic despre ultima achiziţie, indiferent din ce domeniu ar fi. Lasă-mă pe mine să aflu şi să te felicit de două ori mai mult. Pentru reuşită şi pentru faptul că ea oricum va ieşi la iveală, indiferent că o faci publică sau nu. Este doar o problemă legată de timp.

În concepţia mea, orice virtute este pe jumătate dacă nu este continuată de modestie.

Degeaba eşti inteligent dacă te baţi cu pumnii în piept ca să afle lumea. Degeaba ai terminat 100 de facultăţi dacă atunci când vorbesc cu tine îmi spui ce premii şi medalii ai câştigat, în loc să-mi împărtăşeşti din experienţa ta. Tot aşa, lista poate continua cu numărul de haine de firmă cumpărate direct de la Milano, colecţia de maşini de tuns iarba, complimentele pe care le primeşti, etc.

Nu este simplu să fii modest într-o lume în care accentul se pune pe curaj şi afirmare. Câştigă cel mai bun, pare a fi motto-ul care te întâmpină în multe locuri. Exagerez? E posibil, dar atâta timp cât nu ne plac lăudăroşii trebuie să învăţăm cum să-i percepem.

Trebuie să precizez faptul că aversiunea nu este faţă de om, ci este legată de patimă.

La extrema cealaltă, modestia exagerată poate duce la ipocrizie. În cele din urmă soluţia stă undeva la mijloc. Să ştii să primeşti un compliment când ţi se face, să-i poţi spune unui om ce apreciezi la el şi în cele din urmă, laudele să vină din partea celuilalt.

p.s. Lauda de tine, miroase a bine!