Archive for the ‘G h e a ț ă’ Category

Cum să rămâi îndrăgostit pentru totdeauna

Vineri, 25 iulie 2008

Se spune că sfaturile ar trebui să le luăm de la cei care au reuşit în viaţă. Acest lucru nu înseamnă că reţetele sunt universale dar merită aflate secretele lor. Brian Tracy prezintă într-o carte audio aceste modalităţi prin care poţi păstra vie iubirea. Nu sună rău deloc teoria, drept pentru care am făcut un rezumat al ideilor prezentate de el:

  1. Implică-te total, ia-ţi angajamentul în serios şi nu te gândi la despărţire ca la o alternativă!
  2. Comunică deschis, nu aştepta ca celălalt să-ţi ghicească gândurile pentru că acest lucru nu se va întâmpla până nu vorbeşti despre tine.
  3. Cere ceea ce vrei să primeşti! Nimeni nu are de unde să ştie ce-ţi doreşti în afară de tine.
  4. Acceptă diferenţele dintre tine şi partenerul tău! Fiecare este unic în felul său şi nu te poţi implica într-o relaţie cu gândul de a-l schimba sau şlefui pe celălalt. Gândeşte-te că i-a luat o viaţă să fie cel care este acum!
  5. Aşteaptă-te la ceea ce este mai bun! Cu alte cuvinte, atunci când aştepţi ca partenerul tău să se comporte aşa cum vrei, îţi va împlini aşteptările din dorinţa de a nu te dezamăgi. Trebuie să crezi în el şi să i-o spui! Aşteptările pozitive sunt constructive.
  6. Încurajează-l în permanenţă pe celălalt, aminteşte-i că este bun!
  7. Ascultă cu atenţie atunci când vorbeşte, fără să întrerupi.
  8. Încearcă să-l înţelegi înainte de a te face tu primul înţeles. Nu oferi concluzii în timp ce vorbeşte, lasă-l să spună ideile până la capăt.
  9. Alege standarde rezonabile!
  10. Fă-l să se simtă important!
  11. Nu merge la culcare supărat. Încearcă să rezolvi problemele înainte.
  12. Priveşte-l ca pe cea mai bună alegere, ca pe cel mai important om din viaţa ta.
  13. Tratează-l ca şi cum ar fi cel mai important client de sex opus la firma la care lucrezi. Se ştie că în astfel de momente dăm ce avem mai bun din noi pentru a rezolva cu succes afacerea.
  14. Adu-ţi aminte de momentele plăcute petrecute împreună şi de calităţile pentru care te-ai îndrăgostit de el/ea.
  15. Iartă! Eliberează-l de evenimentele negative şi în acest fel te vei elibera şi pe tine!
  16. Recunoaşte când ai greşit şi cere-ţi scuze! În acest fel se pune accent pe viitor şi nu pe greşelile trecutului ce pot fi aduse-n discuţie la o viitoare ceartă.
  17. Oferă ajutorul acolo unde partenerul se sfieşte să-l ceară!
  18. Află care-i sunt preocupările, interesele, gusturile şi aprofundează-le pentru a-l înţelege mai bine.
  19. Acceptă responsabilităţile în totalitate şi nu da vina pe celălalt atunci când ceva nu a mers. A fi responsabil înseamnă a purta de grijă şi nu a lăsa totul pe umerii celuilalt.
  20. Faceţi-vă timp să petreceţi împreună, nu lăsa televizorul să vorbească în locul vostru.
  21. Împărţiţi planurile, vorbiţi deschis despre ele şi găsiţi soluţiile împreună! De fiecare dată întreabă-te ce este cu adevărat important şi cum se ajunge acolo.

Autorul mai spune că cele mai importante lucruri în viaţă sunt relaţiile interumane. Ele ne fac fericiţi sau ne supără, le construim sau le dărâmăm în funcţie de abilităţile noastre de a păstra pe termen lung oamenii alături.

Deşi cărţile de genul cum să… nu rezolvă problemele, pot de multe ori să le depisteze şi pentru că fiecare om are modalităţile lui de a face faţă greutăţilor, ideile de mai sus pot fi bune sau nu. În cele din urmă, totul porneşte de la alegerile fiecăruia!

Later edit:

Cand iubeşti puternic, găseşti întotdeauna ceva nou în persoana iubită. – Pascal

 

 

 

 

 

 

 

Ce poţi să (mai) faci fără Internet?

Marți, 5 februarie 2008

vanishing.jpg

Circulă o veste cum că o să dispară Internetul în câţiva ani . Teoretic este posibil din cauza supraîncărcării serverelor, aşa am înţeles, dar probabil că abia peste 10-20 de ani. Cine ştie? Se face upload non-stop, sunt din ce în ce mai multe accesări, din toate colţurile lumii, care ar putea fi cauzele pentru care ar pica totul?

Mă gândeam la reţelele de telefonie care se blochează de Revelion (sau de alte evenimente), când toată lumea vrea să fie online în acelaşi timp.

Bine, bine şi dacă ar fi să fie adevărat? Ce facem fără el? Dispar o grămadă de preocupări şi facilităţi: mail, messenger, download de filme şi muzică, blog, plata facturilor online, cumpărăturile, joburi, webcam-uri la gunoi, căşti cu microfon etc. La ora actuală ştiu câteva companii care fără Internet ar deveni falimentare.

Şi chiar de ar fi să nu fie, te-ai gândit vreodată cu ce ai umple tot acel timp pe care-l petreci în faţa calculatorului, navigînd pe Internet? Ai avea mai mult sau te-ai plictisi?

Eu pe de-o parte cred că m-aş bucura, pe de-alta mă uit cum în unele locuri încă se mai foloseşte faxul sau alte mijloace vechi (nu am nimic împotriva lor). Cel mai mare rău cred că ar fi faptul că nu aş mai putea ţine legătura cu cei dragi (ei se ştiu), mai ales că nu te poţi vedea cu ei oricând.

Poate că dispare una şi apare alta, nu se ştie niciodată dacă evoluţia nu ajunge la un moment dat la punctul de saturaţie… Dacă există!

Fuga de sine miroase a… neimplicare

Marți, 22 ianuarie 2008
walk-on.jpg

Felul în care abordezi diferite probleme sau persoane te fac mai mult sau mai puţin maleabil. Din câte am observat sunt câteva atitudini des întâlnite la oameni în ceea ce priveşte aprofundarea, intratul în detalii şi adaptabilitatea la nou fără a schimba esenţele din interiorul fiinţei.

Să le luăm pe rând! Este posibil ca cineva să intre în detalii find indiferent? Poate că da, pur şi simplu ocolind ideea, în prealabil aflând despre ce este vorba. Cum poţi să ocoleşti ceva dacă nu ştii ce conţine, la ce se referă? A fi indiferent în ceea ce priveşte o problemă, un caz, o idee etc. înseamnă de fapt a trece ca gâsca prin apă.

Jocul presupune o atitudine nevinovată, cu tendinţe de plictisire, cu dorinţa de a da next mai repede, unde termenul de aprofundare lipseşte cu desăvârşire. Totul este privit de la suprafaţă, nu doar în propria fiinţă ci şi la alţii.

Nu poţi lua pe cineva în serios dacă ţie îţi lipseşte seriozitatea, dacă în mintea ta zburdă ideile ca iedul pe câmp iar interlocutorul tău este pătruns de esenţele lor. În acest fel nu numai că nu poţi înţelege trăirea lui dar nici nu poţi spune ceva pertinent despre ea, nu ai o atitudine potrivită şi nici nu ştii cum să te comporţi. De aici nu mai e decât un pas până la fugă.

Oamenii care nu iau pe nimeni şi nimic în serios de fapt nu se implică, nu intră în detalii, nu trec dincolo de suprafaţă. Aş putea spune că trăiesc din comodităţi, refuzînd o autoanaliză cu adevărat. S-ar putea să aibă dreptate dacă ne gândim că în cele din urmă drumul este pavat cu aceleaşi pietre, diferă doar felul în care calci: poţi merge numărând paşii, poţi alerga, te poţi rostogoli, poţi sta pe loc sau păşi pe vârfuri, poţi merge desculţ sau poţi merge înapoi, negând totul.

Când fugi de tine eşti conştient de faptul că niciodată nu te vei cuprinde, nu vei şti de unde începi şi până unde poţi ajunge aşa că varianta cea mai simplă este jocul de-a viaţa. Ce rost are să te complici când poţi simplifica totul până la minus? Fugind de tine, totodată fugi şi de ceilalţi.

Oricare ar fi drumul, tot laşi urme în spate, indiferent că vrei sau nu. Privind înapoi ce-ţi convine să vezi: pe unde ai călcat sau spre ce te-ai îndreptat până ai ajuns acolo?

Clonarea omului sau… tot ştiinţa o să ne distrugă!

Sâmbătă, 19 ianuarie 2008

clona.jpg

Nu înţeleg ce vrea să demonstreze omul atunci când îşi alege drept competitor natura. Nu spun că Dumnezeu este sinonim cu natura pentru a nu intra în polemici religioase, oricum vechi de când lumea, şi pentru a nu devia de la subiect. Încearcă să arate că este atotştiutor, că în mâinile lui stă puterea de a crea? Dar oare omul nu este conştient că indiferent câţi ani ar i-ar lua pentru a face asta nu va atinge perfecţiunea?

Încercarea de a descompune omul în bucăţele mici şi de a-l recompune după teoreme şi calcule cu precizie milimetrică nu garantează echilibrul dintre cele din urmă şi liberul arbitru. Cu oricâte planuri B, C, D rezervă ai porni la drum într-un astfel de proiect, principala problemă este variabila numită nesiguranţă.

Sunt sigură că pentru a ajuta donările de organe se puteau alege soluţii mult mai eficiente, lipsite de risc, fără a duce la o încălzire globală… a fiinţei. Proiectele astea gigantice mie îmi par turnuri Babel, nu poţi construi ceva măreţ fără a ţine cont de faptul că se poate întoarce împotriva ta sau poţi paria toată existenţa omenirii pe un experiment! Nu sunt împotriva progresului, însă totul are o limită!

Conştient sau nu, omul distruge tot ceea ce este natural şi încearcă să vină cu înlocuitori, inclusiv în ceea ce-l priveşte,  crezând că sunt soluţiile cele mai bune. De unde ştie sigur că o clonă nu va dori să cloneze la rândul ei, din moment ce se vrea a fi un produs finit al omului?

Sunt multe întrebări care rămân deschise acum şi sunt convinsă că nici ei nu au toate răspunsurile dar îşi asumă un risc. Ce avem de pierdut noi, cei care privim neputincioşi sau ei, care cred că deţin controlul absolut?

Cum se mută munţii din loc?

Luni, 14 ianuarie 2008

climb.jpg

În niciun caz cu nehotărâre sau fără a şti ce-ţi doreşti! Despre oamenii puternici se spune că ştiu în orice moment ce-şi doresc şi încotro se-ndreaptă, au planuri pe care le urmează pas cu pas şi nu-şi pierd timpul cu fleacuri sau griji inutile.

Ca să ajungi pe orice culme trebuie să fii echipat adecvat şi să nu-ţi lipsească busola, frânghia, termosul, ghetele (a se privi simbolic termenii!) şi… motivaţia. De altfel nu ajungi nicăieri fără cea din urmă. (?)

Ştim probabil cu toţii ce calităţi îi trebuie unui om ca să aibă succes, când are voie să greşească sau să se odihnească dar nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată ce-l face pe un om să meargă până-n pânzele albe atunci când vrea ceva: credinţa, nebunia sau un ideal neatins încă?

Întreb asta pentru că în jurul nostru sunt oameni care luptă zilnic şi nu obosesc niciodată, au puterea să zâmbească atunci când au obosit şi setea de nu se opri până nu reuşesc. Care este adevărata lecţie pe care trebuie s-o învăţăm: poţi muta munţii din loc dacă vrei cu adevărat sau să trebuie te vezi în vârf chiar şi atunci când nu mai ai putere?

De unde vine puterea învingătorului? Oare care este câştigul adevărat: faptul că a atins un vis ori un punct înalt de plecare spre cunoaşterea adevărată?

Spun toate acestea pentru că oameni care mută munţii din loc există! Şi totuşim dacă ar fi să scoatem motoraşul care învârte tot mecanismul care ar fi oare: iubirea, curajul, dăruirea, credinţa, motivaţia sau altceva? Ceva trebuie să stea în spate întotdeauna!