Archive for the ‘Fericire’ Category

Baraka

Luni, 15 septembrie 2008

Civilizaţii, rugăciuni şi oameni, ritualuri şi culori, maşini pe fast speed, lagărul de concentrare, curcubeu, eclipsă, lumânări pe apă, linişte, automatisme, speranţă, omul vechi şi omul modern. Este o parte din Baraka, un documentar văzut recent.

Cuvântul baraka poate fi tradus ca fiind o binecuvântare sau pur şi simplu fericire. Un film despre lucrurile mărunte, despre faţa nevăzută a acestora, pe care o ignorăm uneori dar şi despre darurile de care dispunem dar nu suntem conştienţi.

Vorbeşte numai în imagini despre cele enumerate mai sus, despre diferenţele culturale, lumea în schimbare şi ţinuturile fiecăreia.

A fost filmat în 152 de locaţii. Câteva dintre ele: Argentina, Australia, Brazilia, China, Ecuador, Egipt, Franţa, Hong Kong, India, Indonesia, Iran, Israel, Italia, Japonia, Kenya, Kuweit, Polonia, Arabia Saudită, Tanzania, Thailanda, Turcia, USA, etc.

Poate fi văzut aici şi interpretat în o mie de feluri.

Cu ce te mulţumeşti?

Marți, 26 august 2008

Mereu mi-am imaginat viaţa ca un întreg ce nu se termină, indiferent câţi ar gusta din ea, cu sau fără intenţie. Şi chiar de ar fi numai fruct, percepţie naivă sau eternitate, ceea ce apucăm să prindem din mers sunt doar părticele mărunte care imită adevărul.

Priorităţile devin uneori lacăte ce stau în faţa celorlalte dorinţe. Aşa alegi un anumit capitol pe care vrei să-l împlineşti, sau te mulţumeşti să savurezi mostre până când constaţi că originalul este departe. Şi distanţa dintre tine şi el pe măsura aşteptărilor.

Planurile financiar, sentimental, familial şi social pot fi împletite armonios, fără a le privi ca pe nişte utopii. Am întâlnit astfel de oameni deşi aveau o nemulţumire ca numitor comun: lipsa timpului.

Adică, la ce folos ai bani – dacă nu ai când să-i cheltui sau nu-ţi aduc mulţumiri, iubire – dacă nu ai cu cine să o împarţi sau o poziţie înaltă pe scara profesională dacă-ţi lipsesc celelalte?

Ce rămâne de ales şi cu ce te mulţumeşti din fiecare domeniu? Poţi să priveşti, să asculţi, să probezi şi în final să alegi. Evident, ceva o să-ţi lipsească întotdeauna pentru că nu poţi avea întregul.

Trebuie să iei şi să laşi. Totul e să nu te apuce vârsta pensionării, ca să mai ai timp să fii fericit cu adevărat! Şi chiar de ar fi aşa, nu ar merita?

Ce sunt lacrimile?

Joi, 14 august 2008

Lacrimile au o legătură inexplicabilă cu viaţa. Atât la naştere, când copilul strigă neştiutor în faţa evenimentului, dar şi la moarte, când ceilalţi te jelesc pentru că nu ştiu unde pleci, sunt prezente într-un mod direct sau mai puţin evident. De fapt, care este rostul lor şi de ce apar?

Din câte observ, sunt legate de marile evenimente din viaţa unui om iar dacă nu, de marile schimbări ce au loc pe fondul sufletesc.

Există o concepţie cum că lacrimile sunt legate de suferinţă sau de tristeţe. Eu o văd ca fiind un act în faţa diverselor momente de neputinţă din viaţa fiecăruia. Nu este nevoie ca totul să stea la vedere.

De altfel, a plânge este un gest destul de intim. Dacă în Evul Mediu oamenii nu se fereau să plângă în public, astăzi a face asta nu numai că este privit ca un semn de slăbiciune dar provoacă şi un soi de disconfort celorlalţi. Recunosc, atunci când cineva de lângă mine începe să plângă, sunt extrem de stângace, nu ştiu ce trebuie să fac. Poţi pune gaz pe foc sau poţi fi interpretat greşit, dacă încerci să consolezi.

În rândul bărbaţilor, în schimb, este o crimă să plângi. De ce oare? Nu ştiu dacă este mândria la mijloc sau pur şi simplu o anumită atitudine, destul de exigentă cu sine, care nu permite eşecurile. De niciun fel.

Lacrimile nu se nasc numai din tristeţe. Se spune că fericirea se manifestă destul de ciudat. Pentru a exista, ea trebuie să nască fericire mai departe, materializată prin lacrimi. Trăirile se vor a fi palpabile, vizibile, în mod nepremeditat. Bineînţeles, mă refer la cele sincere.

Şi ce muzică poate să descrie mai bine starea de mai sus? Mie mi se pare grăitoare asta. Amestecul de gravitate, tonul uşor ezoteric dar şi transcendenţa ce reies din ea.

https://anaayana.files.wordpress.com/2008/08/wolfgang-amadeus-mozart-requiem-lacrimosa.pdf

Liquid chance

Duminică, 4 mai 2008

Se spune că există câteva şanse mari pe care viaţa le oferă unui om, e ca şi cum ai fi în gară şi te urci într-un tren ştiut numai de tine. Bineînţeles, nu te urci mereu şi câteodată în afară de faptul că alegi momentul, te mai alege şi el pe tine.

Totuşi, ce se întâmplă când pierzi un astfel de tren? În mare parte ţine de diverse perioade ale vieţii: pragul adolescenţei cu examenele de bacalauareat, cele de la facultate sau prima ofertă consistentă după încheierea socoltelilor cu băncile şcolii şi contactul cu viaţa dură (sau nu) de afară.

Garnitura de tren poate avea mai multe culori şi mai multe vagoane, depinde doar de tine ce loc vei alege: oamenii care te vor înconjura şi vor da sens existenţei tale, ofertele tentante care te vor face să cumperi bilet numai la buisiness class sau acel partener(ă) care taxează biletul şi odată cu el ar vrea să te ţină în vagon pentru totdeauna.

Toate aceste opţiuni presupun curajul alegerii şi o anumită doză de nebunie altfel te scufunzi în conformism şi te-ntrebi cum ar fi fost dacă… sau aştepţi următorul tren, sperînd că poate va fi un Rapid spre fericire.

Oare există varianta ca trenul pierdut să nu fie al tău sau pe măsură ce trec anii îţi dai seama ce ar fi trebuit să faci şi nu ai luat în considerare?

Alegerile presupun o anumită maturitate şi hotărâre, altfel indeciziile vor deveni singurele certitudini pe care le vei avea de aceea în momentul în care te vei întâlni cu ocazia vei şti că este a ta.