Archive for the ‘Familie’ Category

Scopul și rolul părinților/copiilor

Luni, 21 noiembrie 2011

Ajuns la o anumită vârstă, omul crede că știe multe. Pe de-o parte este logic, a văzut mai multe, a trecut prin o grămadă de experiențe. Important e cum le-a asimilat, la ce i-au folosit, dacă i-au deschis ochii.

De-a lungul timpului am auzit această expresie, formulată de n părinți: lasă, va crește  mare și va avea grijă de mine. Asta ca și cum orice bine făcut cuiva, cândva trebuie se întoarcă. Care este rolul unui părinte? Face copii ca să aibă cine-l îngriji la bătrânețe sau face copii pentru a-i educa, așa cum știe el  mai bine? Dacă puii unei păsări își iau zborul din cuib la o vârstă fragedă, trebuie să se întoarcă la cuib?

Există și părinți care impun copiilor anumite reguli de viață. Copilul nu are voie să aleagă mare scofală pentru că este privit ca un bulgăre de plastilină. Cum e mai bine: să-i dai satisfacția propriilor greșeli sau să-l ferești la infinit de viață?

Din punctul meu de vedere, atât părintele cât și copilul au responsabilități în această relație. Părintele trebuie să înțeleagă nevoiele copilului și să-l facă să înțeleagă cam unde pot duce acțiunile lui. În acest fel, nimeni nu obligă pe nimeni la nimic.

La rândul lui, copilul, trebuie să înțeleagă grija celui care l-a adus pe lume. Dacă cineva greșește, e bine să-și plătească singur faptele. Este singura modalitate prin care poți lua contact cu realitatea înconjurătoare. Cine va crește într-un glob de sticlă, va greși mult. Cui i se va da prea multă libertate, va greși la fel de mult. Atâta timp cât nu realizezi că nimeni în afară de tine nu te poate ajuta mai bine în a merge drept, nu ai făcut nimic.

p.s. articol scris după ce am văzut acest film