Archive for the ‘Experienţă’ Category

N-ai cum să rămâi fără

Marți, 13 septembrie 2011

Poți să rămâi mai puțin deștept dacă împarți în dreapta și-n stânga tot ce știi? Vorbim despre averi acumulate cu greu, trăite pe propria piele, dar care pot folosi și altora. Bineînțeles, nu întotdeauna, dar măcar celor care învață din greșeli străine. Sau celor care fură câte puțin de la fiecare și-și construiesc bărci. Bărci cu care plutesc apoi liniștiți prin viață, împăcați cu sine.

Atitudinea oamenilor, vizavi de secretele dobândite, îmi spune că se tem să rămână goi. Am văzut înțelepți care evitau să dea sfaturi și-i lăsau pe cei în ananghie să se chinuie. Considerau că așa cum ei s-au zbătut, toată rasa umană trebuie să se zbată. Probabil le era teamă că odată oferit un secret, va fi primit cu superficialitate.

Îi înțeleg, dar mai puțin pe oamenii care știu multe lucruri și le țin numai pentru sine. Confecționează un seif, mai împart celor apropiați ceva, după care moștenirea se duce pe apa sâmbetei.

Cealaltă față a monedei este provocarea. Cel care se simte golit de informație, în urma datului mai departe, are de ales: rămâne la același stadiu sau merge mai departe cu săpăturile în univers. Bineînțeles, în universul cunoașterii.

p.s. iată ce descoperire utilă au făcut oameni ăștia speriați de apa care sare din closet

De ce s-a supărat?

Marți, 4 noiembrie 2008

Motivele pentru care un om se supără îl pot caracteriza, într-un anumit fel. Ce poţi spune, de exemplu, despre cineva pe care-l deranjează un apelativ de duzină sau de faptul că este ignorat în mijlocul unei discuţii, între prieteni? Este prea atent la detalii, exagerează sau are doar o zi mai proastă?

De-a lungul timpului am întâlnit supărări de toate culorile, pentru care merită să devii îmbufnat, mai mult sau mai puţin: cineva a oferit numărul tău de telefon unei cunoştinţe comune, fără să-i dai acordul; te poate irita faptul că un necunoscut s-a uitat nu-ştiu-cum la tine, că a inclus-o pe mama în discuţie deşi era absentă sau oricare alt detaliu ce poate deveni combustibil pentru focul de paie.

Aş vrea să spun că oamenii care se supără mai mult sunt mai sensibili la stimulii externi iar cei care sunt toleranţi, aparent superficiali, sunt mai pragmatici. Nu pot duce această ipoteză până în stadiul quod erat demonstrandum pentru că aparenţele pot înşela. Cunosc persoane care nu se supără niciodată pe nimeni şi apoi se plâng apropiaţilor de comportamentul celor care strică buna dispoziţie.

În limbaj nonverbal, cel supărat este neîmpăcat cu prezentul, pare a-şi cere mai multe drepturi decât i se oferă sau a rămas cumva neachitat. Cum nu le primeşte la comandă, scoate asul din mânecă şi schimbă atmosfera.

Nu te mai poţi comporta standard cu cineva care tocmai a afişat un chip lung până-n pământ, de profundă nemulţumire sau deranj. În mod indirect, cere un tratament special, mai delicat. Bineînţeles, depinde de caz!

Acest gen de reacţie poate fi o formă de apărare dar şi un cartonaş galben, oferit cu prudenţă, de genul: ai grijă cum te porţi cu mine, ai sărit calul! Data viitoare s-ar putea să pierzi ceva.

Pentru a fi într-atât de flexibil încât să simţi când merită să (nu) te superi este nevoie de ambele experienţe: să te consumi şi să fii indiferent. Calea de mijloc, în acest caz, este ideală numai că structura genetică ne împiedică să reacţionăm cu detaşare la motivele puerile care pot declanşa norii negri.

Să inversăm rolurile!

Joi, 16 octombrie 2008

Empatic sau nu, câteodată-ţi doreşti ca ceilalţi să simtă măcar pe jumătate greul pe care-l duci. Ce sens ar mai avea să te plângi cuiva dacă nu pentru a-i ceda locul, fie şi pentru câteva clipe? Atunci devii arbitrul propriei stări şi te eliberezi de povară pentru a putea continua drumul. E ca şi cum ai căra două genţi grele iar staţionarea este interzisă. Dintr-odată, cineva apare şi le ia pe amândouă (sau măcar una) şi are loc transferul.

A te pune în pielea celuilalt în totalitate este imposibil pentru că vei judeca de fiecare dată lucrurile prin intermediul experienţelor din trecut. Aşa se justifică multe: supărarea ta e cea mai adâncă, nimeni nu este în stare să o înţeleagă mai bine decât tine. Extinzînd aria, toţi au probleme, dar de ce  numai unii vorbesc despre ele în timp ce alţii le rezolvă în tăcere?

Cineva povestea recent cum a scăpat dintr-un accident şi a rămas pe drumuri. De fapt, se bucura că mai este în viaţă, chiar dacă şi-a pierdut carnetul de şofer, portofelul, cheile, buletinul şi accidentase o persoană fără să ştie dacă va mai trăi sau nu.

Dintre cei prezenţi la discuţie, unul asculta atent şi punea întrebări compătimitoare, altul se juca pe telefon şi un al treilea tăcea. Mi-a fost dat să aud de la distanţă totul, fără a putea interveni cumva. Dacă aş fi fost implicată direct, probabil că nu aş fi ştiut exact ce să spun. M-am pus în locul lui doar atât cât mi-a fost comod. Nu am făcut decât să ridic genţile şi am simţit că sunt prea grele pentru mine.

Sunt convinsă că multe s-ar schimba dacă ne-am comporta cu fiecare aşa cum aşteptăm să se comporte ei cu noi. Pentru câteva clipe, pune-te în locul cerşetorului care te stresează pe drum, în locul câinelui pe care-l goneşti din faţa uşii de la intrare, în locul băiatului de pe scaunul cu rotile care se chinuie să urce în autobuz, în locul bătrânei care primeşte numai trei lei ca pensie, în locul necunoscutului care e răutăcios cu alţii, etc.

Vei spune probabil că toţi îşi merită soarta sau că nu ştiu să gestioneze prezentul în aşa fel încât să schimbe ziua de mâine. Sau nu! A fi slab este doar o chestiune ce ţine de păstrarea aparenţelor. Cine deţine controlul în totalitate pentru a se declara fericit? Depinde ce afişezi şi ce preferi să ţii la întuneric.

https://anaayana.files.wordpress.com/2008/10/hannah_fury-dont_be_scared.pdf

Cu un sfat în + sau –

Marți, 3 iunie 2008

Cum nu există două (sau mai multe) situaţii identice, un sfat nu poate fi aplicat decât milimetric. Oamenii simt şi gândesc diferit, percep situaţii asemănătoare cu totul altfel. Aşadar, la ce folosesc sfaturile în astfel de condiţii?

De aici cred că vine tendinţa unora de a evita să-şi spună părerea vizavi de sentimentele sau atitudinea altcuiva pentru a nu greşi. În cazul în care ai aplicat şi totul a ieşit cum nu te aşteptai, apare în minte imaginea ţapului ispăşitor.

Dintotdeauna am considerat că pentru fiecare nereuşită nu trebuie căutat vinovatul ci cauzele pentru care s-a ajuns acolo.

Să presupunem că ai descoperit că din cauza lui X te-ai dus să te tunzi aşa cum credea el că o să-ţi stea mai bine şi acum îţi pare rău sau ai aplicat o anumită strategie într-o problemă din care el a ieşit cu succes iar la tine s-a dovedit a fi colac peste pupăză. Nu te-a obligat nimeni să faci asta, nu?

Sfaturile sunt bune (aşa ca o mare generalizare) atât timp cât extragi din ele ceea ce ţi se potriveşte şi poate fi aplicat în mod concret, altfel… cine poate şti mai bine decât tine cum simţi sau gândeşti ca să-ţi ofere soluţia?

Relaţia dintre Un şi O

Vineri, 18 aprilie 2008

Dintotdeauna relaţiile dintre un bărbat şi o femeie care afirmă că sunt doar amici au fost privite cu suspiciune. Oricât de mult ai infirma faptul că eşti numai coleg sau prieten cu cineva de sex opus, orice asociere a celor doi ţine de un singur domeniu.

De-a lungul timpului am văzut că nu este imposibilă o astfel de relaţie numai că de cele mai multe ori nu este reciprocă. Se poate întâmpla să consideri pe cineva amic iar el să te vadă ca pe o posibilitate amoroasă sau viceversa. Fireşte, când ţi se întâmplă, ştii mereu în ce barcă te situezi şi-n ce direcţie să vâsleşti.

Te poţi trezi subiectul unei idile fără să bănuieşti vreodată acest lucru. Există mai multe unghiuri din care se poate trata problema? Fireşte, este incomod să afli că cel pe care-l considerai verde să fie portocaliu şi probabil că se nasc o sumedenie de întrebări: ce am făcut ca să declanşez acest lanţ de iluzii, când a început totul sau ce rămâne de făcut?

Este imatur a încheia o relaţie doar pentru că ce doi se privesc diferit şi-şi doresc altceva unul de la celălalt însă este dificil de continuat pentru ambii.

Fără a generaliza, probabil că i s-a întâmplat oricui să treacă printr-o astfel de experienţă. Cum ne raportăm la ele în continuare?