Archive for the ‘Esenţial’ Category

Au trecut ani

Vineri, 14 aprilie 2017

…vorba cântecului. Nu credeam să mai trec pe aici dar nici n-am avut cum să-ngrop aceste rânduri vechi sub preș. Asta era problema, nu am un preș. Sunt un copac cu rădăcinile în aer, mă mișc cu ajutorul gândurilor, pe verticală.
În drumul meu am lăsat boboci de trandafir la umbra rațiunii. Nu mai știu dacă au înflorit. Câteodată suntem prinși de prezent ca două acolade, față-n față.
Oamenii trec prin aer cu crengile, cu tancul, cu petale, cu tot ce au sau cu tot ce le lipsește. Ei vor părți din tine și au acces la fragmente. Tu ai acces la alte pagini ce se scriu sau rămîn ținuturi virgine, călcate de imaginație. Întregul nu este o enigmă ci doar un puzzle ce prinde contur în fiecare an.

Hell, no

Miercuri, 21 iulie 2010

Acum câţiva ani Vaticanul a lansat o nouă listă de păcate care se adaugă celor şapte păcate capitale (mândria, zgârcenia, desfrânarea, pizma, lăcomia, lenea, mânia) evocate de Dante în Divina Comedie.

Acestea sunt: poluarea mediului înconjurător, injustiţia socială, sărăcirea cu bună ştiinţă a oamenilor, lăcomia corporatistă a băncilor, vânzarea şi consumul drogurilor, modificarile genetice şi experimentele pe oameni.

Aşadar, cu cât omul este mai inventiv, cu atât se scurtează plapuma. Cu cât hârtiile sunt mai curate iar în spatele lor domnesc rânjete, totul e ok. De-a lungul timpului (ba chiar şi de-a latul) am auzit n-1 teorii şi ipoteze despre ceea ce ar putea fi iadul. Ideile diferă de la om la filozof şi de la religie la ateism (mă surprind ateii care nu sunt de acord unul cu altul).

Termenul de iad este folosit de fiecare dată când o situaţie este rea: secetă, Irak, certuri, stres, caniculă, criza economică, inundaţii, etc. E mai degrabă ceva neplăcut decât sumbru. Specialiştii în domeniu, în loc să-şi facă viaţa mai bună unii altora, o reduc pe milimetru pătrat de egoism. Se păcălesc reciproc în speranţa că nu se vede. Se metamorfozează: plâng atunci când trebuie să râdă, tac atunci când trebuie să vorbească, iau apărarea celor de la care pot obţine ceva şi acuză pe cei fără putere. Cel care dă primul semn că poate fi cumpărat, este vânat cu repeziciune şi pus în slujbe pupăcioase. Aceştia sunt mai uşor de convins şi impresionat. This is hell!

Inventatorii vorbesc despre atlasele de mitocănie urbană, critică şi pun semnul exclamării lângă semnul întrebării. Cu duiumul. Ehe, poluarea mediului se face prin mai multe metode! Dacă oamenii ar deveni transparenţi prin faptele rele pe care le fac şi vizibili prin cele bune, oare ne-ar fi mai uşor să ne înţelegem unii pe alţii? Mă tem că tot n-am scăpa de bisericuţe şi conflicte.

Responsabilităţi de mâna a doua

Duminică, 18 iulie 2010

Care-i diferenţa între animalele sălbatice şi cele domestice? Păi, cele domestice sunt pe cont propriu, se descurcă d.p.d.v. economic. Chiar dacă legile naturii par mai aspre, chiar dacă peştele cel mare îl înghite pe cel mic. Nu te pui cu lanţurile trofice.

Ce facem cu animalele care depind de oameni, ce facem cu câinii-afiş de pe autostrăzi, cu pisicile pe care locuitorii de la bloc le hrănesc de la balcon atunci când îşi aduc aminte? Indiferent că-i vrem sau nu, trăiesc printre şi pe lângă noi.

Animalele de rasă, în comparaţie cu maidanezii, au parte de multe privilegii doar pentru că sunt de rasă: zgardă cu pietre preţioase, ieşiri la restaurant, coafor, etc. Ce mai, tratamente regale! Vorba lui Seinfeld: dacă un marţian ar privi pe Pământ şi ar vedea cum oamenii adună în pungi de plastic excrementele animalelor pe care le plimbă prin parc, ce-ar spune? Cu siguranţă animalul ăsta deţine supramaţia pe aceste meleaguri!

Sunt convinsă că orice animal ce-ar beneficia de un tratament special poate să arate bine şi să fie isteţ. Cu un şampon bun, o mâncare potrivită şi câteva zile de tratament similar, un maidanez (before and) after ar deruta orice cunoscător în domeniu. Şi dacă nu, omul tot ar întreba, la prima vedere: e de rasă sau e fake?

De ce în ţările dezvoltate există adăposturi pentru animale şi oamenii sunt mai responsabili? Poate pentru că se pricep şi-n alte domenii mai bine. Dar nu vreau să pomenesc de străzi proaste, impozite colosale şi alte incapacităţi temporare (?) de ducere-până-la-bun-sfârşit a proiectelor umanitare.

Momeală pentru amatorii de distracţie

Sâmbătă, 17 iulie 2010

Mesaj primit pe telefonul mobil la 8:10 dimineaţa: Vino să te pocăieşti la Biserica Adventistă de ziua a Şaptea şi poţi câştiga o excursie la Ibiza pentru două persoane. All inclusive pentru 5 zile! Apropie-te de Dumnezeu!

Să analizăm puţin această minunăţie şi contradicţie în termeni. Ok, ora e potrivită pentru mesaje serioase, nu contest. Probabil că e cineva angajat să facă asta zi de zi, unde mai pui că face rost de numere de telefon. Dar nu-şi dau seama că nu poţi promite cuiva destrăbălare  în schimbul pocăinţei, că nu poţi trage un om de guler prin intermediul unui sms? (a nu se înţelege că-i vreau la uşă pe oamenii ăştia)

Pentru mine mesajul cu ziua a Şaptea (pentru ce majuscula?) sună a disperare, sună a: hello, nu mai avem membri, suntem pe cale de dispariţie, ne dizolvăm. Vino la noi, îţi dăm Ibiza, numai vino la noi ca să fim mai mulţi! Bineînţeles, conform proverbului: unde-s mulţi puterea creşte.

Cred că o să-i trimit un reply: vă rog frumos, nu-L implicaţi pe Dumnezeu în actele dvs. de vânzare-cumpărare. Ce ziceţi?

Mai sunt oameni de nota 10

Miercuri, 31 martie 2010

Şi nu puţini, şi nu oriunde. Trebuie să-i vezi şi să-i laşi în umbră pe cei de la care nu ai ce învăţa. Pentru egoism nu ai nevoie de lecţii. O poţi face şi singur. Să devii zgârcit, iar e uşor. Nu mă opresc la sensul propriu.

Oricât ne-ar plăcea să credem că suntem inventivi şi originali, repetiţia ne urmăreşte. Sub diferite forme: în spatele obiceiurilor, în faţa măştilor, printre cuvinte.

Mai mult loc pentru lumină se face abia atunci când nu te mai consideri cel mai bun dintre toţi. Abia atunci când te bucuri pentru binele celui de lângă tine, pentru darul din daruri.

Despre ceilalţi nu am cum să vorbesc (nu-i cunoaşteţi) dar pe ei îi puteţi citi:

Chiar dacă

Vineri, 19 martie 2010

Chiar de ai cuprinde lumea cu ambele brațe, răstignit pe un viitor optimist, timpul se pictează singur. Își face autoportretul, nu are nevoie de oglindă. Din când în când ne privește cu drag, în ochi și vede că razele soarelui își opresc creionările pe retină.

Suntem amatori. Dreptacii mângâie pe cei însingurați cu mâna stângă. Femeile și-au injectat o doză mare de autosuficiență în vene și locuiesc în vile străine sau în cochilii. Bărbații adoptă căprioare sălbatice și fug de bătrânețe. Vânătoarea s-a terminat. Porțile libertății au fost larg deschise tocmai de necunoștință.

Chiar dacă ai ști ce va fi în viitor, chiar de ai dezvolta o tehnică infailibilă de a defila printre jaloane, timpul e altul. Nicio coenzima Q10, niciun lasou, nicio criogenie în masă nu-l pot fenta.

Bătute-n cuie

Vineri, 20 februarie 2009

Există păreri ce nu pot fi schimbate oricât le-ai învârti pe degete, oricât le-ai opri sonorul din minte. Le foloseşti ca pe-o lanternă în miez de noapte. Te sprijini de toiag – de voie, de nevoie.

Prinse într-un buchet, ale mele parcă sunt curcubee şi constat că se dizolvă în timp. Cumva-şi schimbă culoarea dar îşi păstrează gustul. Ca guma de mestecat din copilărie. Acum e verde, mai încolo ba e roz sau albastră, dar e aceeaşi.

Îmi plac oamenii obsedaţi/frământaţi/inspiraţi de câte ceva. Nu contează ce anume le conturează nebunia (şi mă refer, bineînţeles, la piticii de pe creier şi la bâzdâci) atâta timp cât ele sunt alimentate cu şi din pasiune.

Indiferent în cine/ce ai crede, consimţi în mod tacit la prinderea ta în lanţuri. Că sunt subţiri, de tinichea, de argint, definitive sau nu, asta e altă poveste. Ar putea fi chiar lanţurile în care te arunci ca să te salvezi, să te ţină într-un soi de ordine ce face parte din mii de alte ordini universale.