Archive for the ‘Căutare’ Category

Locuri necălcate vreodată

Luni, 10 octombrie 2011

Satisfacția de a călca ținuturi ce nu au mai fost atinse: câmpul proaspăt nins, un ambalaj desfăcut de tine, o haină nouă – fără scame, o piele fără riduri, o carte cu paginile lipite, mirosul unei perechi noi de pantofi, etc. Chiar și călătoriile au ca scop vederea de peisaje noi, întâlnirea noastră cu o altă fărâmă din viață. Toate locurile necălcate vreodată vor face suma purităților de care avem nevoie pentru a echilibra balanța. Cea interioară.

Nou este atât proaspăt apărut cât și ceea ce intră cumva în posesia ta. Firește, fulgii de zăpadă nu ai cum să-i duci acasă întregi, dar senzația că ceva s-a creat în palma ta, e reală. Și cui nu-i place frigul, poate să se gândească la fulgii de porumb. Sau la fulgii de păpădie. Mă rog, nu sunt aceleași fenomene. Unele pot conține E-uri. Dar și fenomEnele pot.

Pescuitul de oameni

Luni, 23 mai 2011

Eu nu știu ce-și imaginează vânătorii de comori când scriu pe gugăl: cum îmi găsesc jumătatea? Suflete incomplete, oameni la fel de goi (de sine), inimi crestate la mijloc cu forfecuța aia care lasă margine ondulată?

M-a gugălit!

Vineri, 24 octombrie 2008

Sunt câţiva colegi din liceu şi din şcoala generală despre care nu mai ştiu nimic şi mi-ar plăcea să-i găsesc cumva. Am încercat pe motoarele de căutare dar ele se comportă ca nişte martori mincinoşi la anchetă. Se ascund oamenii sau nu au absolut nicio legătură cu Internetul? Este imposibil. Poate că au avut grijă să-şi ţină numele departe de orice click.

Ideea cum că oricine poate afla multe despre tine în numai câteva minute este uşor inconfortabilă. Rezultatul căutării depinde de gradul expunerii. La fel de bine poţi să-ţi completezi imaginea din real life fiind prezent şi-n alt spaţiu sau să te manifeşti nonconformist din spatele unui pseudonim.

Dacă este o chestiune legată de maturitate, atunci pot spune că mai am multe de învăţat la acest capitol. Mărturisesc totuşi că-i admir pe cei care-şi spun părerile ca-ntr-un act firesc de lipire a timbrului pe plic. Din acel moment, atât destinatarul cât şi expeditorul încep să prindă o nouă identitate, nu neapărat cea reală dar una distinctă.

Atunci când eşti cunoscut, şansele de a mai fi la fel de sincer şi deschis în timpul scrisului scad.  Nu mai spun că poţi fi interpretat greşit. Şi aşa există multe cazuri în care diferenţele dintre omul live şi omul playback sunt semnificative!

Pentru a alege un pseudonim în locul numelui sub care te cunosc cei de la job, şcoală, acasă, etc. nu este nevoie să ascunzi ceva. Pur şi simplu este una dintre feţele intimităţii şi chiar dacă într-o zi vei deveni  mai mult sau mai puţin celebru, cineva te va gugăli pe net. Chiar dacă nu va descoperi picanterii, va şti că tot de la sursă afli cele mai importante detalii; intermediarii distorsionează întotdeauna realitatea, cu sau fără intenţie.

De la frica de întuneric până la adevăratele fobii

Luni, 3 martie 2008

the-end.jpg

Ce sperie mai mult: să nu vezi, să nu auzi sau să nu poţi vorbi? Poate că fiecare în felul ei dar cel mai mult sperie incapacitatea de a te adapta la una din aceste condiţii.

Mă uitam ieri, în staţia de autobuz era un cuplu de surdo-muţi. Se certau, cel puţin aşa vorbeau gesturile lor. Pentru cineva care nu trăieşte în acea lume senzaţia este una de tristeţe. Asta simt eu când îi privesc. Dar ei oricum nu ştiu cum e dincolo! Am aflat că au şi un preot surdo-mut care face slujbe. Am rămas surprinsă, recunosc! Îmi imaginez că nu e uşor, abia reuşim noi să ne facem pe deplin înţeleşi, cei care folosim toate mijloacele pentru a comunica…

Mă întorc la o altă frică întâlnită la mulţi dar puţini o recunosc: frica de întuneric. Nu ştiu care sunt raţiunile ei, de unde porneşte, dacă are legătură mai mult cu copilăria sau e pur şi simplu o teamă inexplicabilă de ceea ce nu putem vedea. Căutăm lumina. Într-o astfel de căutare, cum poate fi întunericul o plăcere naturală?

Nu mi-am propus să scriu despre toate fricile pe care le poate avea un om pentru că nu le pot cuprinde aici pe toate, dar cele de mai sus le-am întâlnit cam des, chiar şi la oamenii mari (cum îi numesc copiii).

Însuşi a vorbi despre ceea ce-ţi este teamă uneori generează frică, paradoxal, nu? E ca şi cum ai spune tuturor că ţi-e teamă de păianjeni sau de şerpi şi astfel devii vulnerabil în faţa tuturor.

Întrebarea mea este simplă: de unde provine de fapt frica? Este adevărată sau sunt doar închipuiri, piedici pe care şi le pune fiecare în minte?

p.s.

Altele care merită atenţie: frica de angajamente, frica de oameni, frica de stabilitate, frica de cutremure, frica de sfârşit, de eşec, de previzibil, etc.

Întrebări de copil mare

Miercuri, 20 februarie 2008

happy_tree_friends_02.gif

De ce e mai uşor să simţi cum vine seara iar dimineaţa vine mereu pe ascuns?

De ce un săpun costă mai mult decât o pastă de dinţi?

De ce un bec este mai ieftin decât o lumânare?

De ce Soarele joacă de-a v-aţi ascunselea cu Luna?

De ce când ai prea multe, vin momentele când nu mai ai deloc?

Se poate învăţa de pe Gugăl?

Luni, 18 februarie 2008

searching_.jpg

 

Dacă vreau să învăţ chiar acum să potrivesc o subtitrare la un film, să scriu cu diacritice sau ce pastilă să iau pentru durerea de măsea e de-ajuns să dau un search pe unul din motoarele de căutare şi am găsit soluţia. Ce-i drept, nu ştiu de câte ori aceasta vine din partea unor profesionişti dar sigur,  alţii ca mine s-au lovit de aceeaşi problemă la un moment dat şi au rezolvat-o în acest fel (sau nu).

În mod surpinzător, aşa am ieşit din impas atunci când cei la care apelez de obicei în diverse probleme (cele de specialitate) nu erau disponibili.

Dacă înainte oamenii mai schimbau impresii face to face despre şamponul care face mătreaţă sau despre benzina care este mai bună pentru maşină, acum poţi citi experienţele a sute de persoane într-un singur loc, oricând, nefiind nevoie să te mai întâlneşti, să dai telefoane, etc. Este suficient să intri pe un forum sau chiar pe un blog.

Nu spun că oamenii nu mai discută dar informaţia este acolo 24/24 pe toate înţelesurile. Învăţăm cu adevărat sau sunt doar soluţii provizorii? Depinde probabil câtă credibilitate acordăm celor găsite în urma căutărilor.

Mă întreb dacă tot de pe Gugăl voi învăţa după ce criterii cumpăr o cameră foto, cum se pun murăturile sau de câte ori nu trebuie să torn apă la cactuşi…