Archive for the ‘Aparenţe’ Category

Așa se face

Luni, 28 noiembrie 2011

Unele detalii devin curiozități prin simplul fapt că-ți trec de prea multe ori prin fața ochilor. De câte ori am întrebat pe cineva de ce femeile musulmane trebuie să umble acoperite 99%, de fiecare dată am obținut răspunsuri diferite. Și nu am întrebat oameni la întâmplare ci chiar pe cei care practică aceste obiceiuri.

Cineva mi-a spus că femeile lor trebuie să fie acoperite pentru a nu ispiti bărbații. Altcineva mi-a spus că o femeie acoperită va fi întotdeauna interesantă, indiferent că este urâtă sau frumoasă. Altcineva zicea că punând o femeie într-un grup de bărbați, vor privi cu toții numai la ea. Cum poate un popor să fure aceste libertăți: cum te îmbraci, a câta roată de la căruță ești, pe cine asculți, etc.?

În alte țări se practică și azi circumcizia femeilor. Nu contează că la astfel de ritualuri mor două din zece fetițe în numele purificării. Unde stă logica celor care urmează cu sfințenie aceste obiceiuri?

De multe ori omul are tendința de a respecta ceea ce pentru bătrâni era sfânt, fără a trece prin propriul filtru realitatea înconjurătoare. Așa se face! Câteodată mă-ngrozesc răspunsurile astea. Pentru cine se face, pentru ce?

Multe dintre ritualurile pe care le vedem se pun în cârca nu știu cărei divinități. Dacă n-am subestima divinitatea, ne-am da seama că un post ținut pentru a slăbi sau un ajutor oferit cu scopul de a fi ajutat – nu sunt fapte care demonstrează virtuți. Dimpotrivă, ceva lipsește acolo unde ar trebui să existe simplitatea/adevărul.

Când pleci la drum și apar tot felul de cărări în față

Vineri, 25 noiembrie 2011

Un om mergea pe stradă. La un moment dat găsește un obiect pe jos și-l ridică. Văzându-l, se sperie și zice: ce urât ești, nu-i de mirare că te-au aruncat! Avea cam juma’ de pagină și am citit-o în Povești nemuritoare. Am ținut-o minte pentru că, evident, era scurtă.

Uite cum mă abat de la subiect! Prin acea perioadă avem obiceiul să memorez diverse texte. Unul era din Comoara din fântâna lupului și începea cu glasuri de copii se auzeau în zare. Iar celălalt îi aparținea lui Topârceanu. Nu le mai știu.

Îi scriam cu copy/paste poezii unei colege de clasă. (Oare îmi exersam caligrafia?) Apoi a început să-mi scrie înapoi. Au intrat și alte fete în joc iar toată povestea a ținut vreo 2 ani, moment în care devenise obligație și am lăsat-o baltă. Apoi, aceeași gașcă de patru fete a compus poezia Irina a șters toată rugina. Fiecare câte un vers, în parc. Evident, după ce-și murdărise hainele cu rugină.

Revenind la subiect…

Omul găsise o oglindă. Până atunci oare nu a trecut niciodată pe lângă un lac? Cine putea să arunce un lac în mijlocul drumului? Nah că pe vremea aia mi s-a părut haioasă povestirea. Acum îi găsesc hibe.

Când a devenit conștient că i se reflectă chipul în diverse obiecte, omul a vrut să-l vadă, cu precizie totală. Tu poate îți vezi mâinile, gâtul și restul, dar în spate vezi numai îndoitura pantalonilor. Oglinda a apărut demult, tare demult. Vorba cântecului. Ea a dezvăluit numai ceea ce poate fi văzut cu ochii, nu și cu mintea. Apoi i s-au găsit diverse întrebuințări.

Rămân la întrebuințarea ei de bază: vrei să te vezi. De câte ori? Ce cauți? Poți trăi fără ea?

Psihologia pupatului

Miercuri, 2 noiembrie 2011

Există n motive pentru care un om l-ar pupa pe altul. Pornind de la ideea de bază, implicăm neapărat plăcerea și dragul. Asta pentru ca gestul să fie sincer. Sunt însă situații în care pupatul devine ridicol, inutil, fals:

Cu cei pe care nu i-ai văzut de mult timp – un simplu salut parcă e prea puțin, mai ales dacă au trecut câteva luni. Depinde și ce gen de relație există între cei doi. Dacă vii din concediu și-ți revezi colegii, e cam aiurea să te pupi cu toți. Pe de-altă parte, dacă te pupi numai cu unul, ceilalți se simt prost. Am trecut printr-o astfel de situație. O colegă m-a pupat numai pe mine și pe un alt coleg. Al treilea, care se afla în grupul respectiv, a rămas cu privirea și datul din umeri. Era clar că persoana respectivă și-a manifestat simpatiile și antipatia. Oricum, depinde cât de des interacționează cei doi.

Șefii cu subalternii – dacă niciodată nu te-ai pupat cu șeful/șefa ta, de ce ai face-o? Am asistat la un astfel de moment. O colegă urma să se transfere la un alt loc de muncă și își lua rămas bun de la toată lumea. La plecare, șefa a pupat-o cu sfială și răceală. Chiar e nevoie să faci ceva ce nu-ți vine să faci? Mai ales dacă gestul este de complezență. Poate că o relație profesională de 7-8 ani dă dreptul unor astfel de gesturi afective.

Pupatul în aer, fără atinsul obrajilor – mă trimite cu gândul la prieteniile superficiale, în care o simplă revedere devine evenimentul anului. Am văzut oameni care se vorbesc pe la spate și se pupă cu ardoare atunci când se întâlnesc. Oare n-ar fi mai bine să-și arunce un set de priviri încruntate sau să arate câte un pumn în aer? Pupăturile astea folosesc, fără dar și poate, ca liant pentru o prietenie falsă. Cutărică are nevoie de serviciile lui X, îi zâmbește, îi face complimente, are parte de un tratament prietenos. Totul este calculat.

Pupatul sincer – apare spontan, nu creează jenă după, apropie oameni care sunt dragi unii altora. Asta e situația în care totul curge de la sine. De ce nu rămânem aici? Ce anume trezește în oameni dorința de a se apropia mai mult?

Or mai fi și alte tipuri de pupături și pupăcioși. Articolul s-a născut, evident, din primirea unor pupături cu îmbrățișare, din partea unei persoane cu care abia schimbam 10 fraze pe zi, ne auzeam rar, strict profesional. Nu știu de ce, dar astfel de gesturi dezechilibrează un pic relațiile. Cine știe, poate nu mi s-a întâmplat numai mie. Sau poate sunt eu mai circumspectă atunci când sar străinii la gâtul meu să mă pupe. Indiferent că sunt femei sau bărbați. Cumva am în minte ideea că pentru un pupat trebuie să existe un gram de afecțiune la mijloc. Măcar de-o parte, dacă nu în mod egal. Altfel, devenim spectatori.

Cât din tine ești TU?

Marți, 11 octombrie 2011

Există furtișaguri care ne provoacă plăcere. Într-un fel sunt chiar măgulitoare. Prin generală aveam o colegă de bancă cu care petreceam ceva timp extra. Mai că se mutase la mine. Era genul de prietenie bazată pe complementaritate. Într-una din zile, pentru că-mi rămăseseră mici blugii preferați, am zis să scot un nou trend în modă: blugii fără tiv, cu țurțuri. Chestie care i-a mai lungit dar le-a dat și un aer retro. Probabil că atât de tare i-au plăcut prietenei mele încât a doua zi o văd cu blugii ei noi, scurtați și ciopârțiți. Bineînțeles, după vai-uri și de ce-uri, a urmat un râs sănătos. De ambele părți.

Asta e un caz clar de copiere. Se poate întâmpla să auzi un cuvânt drăguț și să-i faci loc în vocabularul tău. Sau o glumă. Sau poate o idee cu care ești de acord. Ușor-ușor, pe lângă ceea ce gândești singur, te trezești cu colecția de diverse. În timp nici nu-ți mai dai seama de unde provin. Se lipesc de tine pentru că ți se potrivesc.

Repetiția omului pe pământ cam cu asta se ocupă. Lăsăm diverse moșteniri, împărțim fragmente din rasa umană. Unele țin strict de material, altele se reflectă în modul de viață (principii, valori spirituale, etc.). Suntem, fără să vrem, influențați permanent de ceva. Sau de cineva. Chiar dacă e vorba de un gram, tot influență se numește. Nu ai cum să te opui, nu ai cum să crezi că ești singurul care a gândit ceva măreț. Dacă nu ar fi vorba de ecuații cu mai multe necunoscute, nimic nu ar mai fi avut farmec. Din fericire, individul este o unitate distinctă față de alte persoane. Fiecare nou născut își face loc în ecuație cu necunoscuta n+1.

Provizii de toamnă

Marți, 4 octombrie 2011

Omenirea a prins vremuri de toate culorile. După perioada în care mușca din pulpa de pui și bea vin direct din carafă, a trecut la farfurie. Vinul tot se scurgea pe barbă, direct din paharul de lemn. Facem un salt mare prin timp și ajungem la era hypermarket-urilor. Dacă pe vremuri iarna venea cu mâinile goale și omul era nevoit să pună la murat absolut tot ce avea prin casă/grădină (am văzut puse la murat toate legumele posibile, ba chiar și fructe), de ce s-a păstrat această tendință? Înțeleg, acum câteva sute de ani nu găseai la orice oră din zi și din noapte castraveți, roșii, pepeni, ardei, etc. Cine era harnic, le punea la borcan și mânca singur. Sau mai dădea și musafirului. Dar acum, ce rost are să mai punem la borcan șapte mii de feluri de legume? Ah, da, îi înțeleg pe cei care au grădină. Nu se compară roșia de seră cu roșia de grădină. Oricum, se pierde mult din gust. Semințele bune sunt pe cale de dispariție.

De ce pică musca în lapte?

Marți, 27 septembrie 2011

Marile magazine au strategii bine puse la punct pentru a-și asigura clienții. Mă uit în portofel cum se strâng card-urile de fidelitate. La frizerie primești chiar o tunsoare gratis dacă le treci pragul de 10 ori. La cinema ai o intrare gratis după trei vizite. Dacă vrea cineva să mă jefuiască, va rămâne dezamăgit. Card-urile alea nu valorează nimic. Sunt metodele furnizorilor de a se asigura că te-ai abonat și ignori concurența. Ei bine, dragilor, tot nu ignor celelalte magazine!

Ce urmăresc aceste card-uri simpatice? Vezi că se adună puncte. Bucurie mare, mai primești câteva produse. Oricum, reducerile sunt mici. Eventual renunță la adaosul comercial o dată pe an. În final, magazinul are o bază de date stufoasă, personalizată. Și mai are și clienți care trag acolo ca la butoiul cu miere. Nici ei nu știu de ce. Oricum, nu există magazin care să conțină absolut tot ce ai nevoie și să-ți convină ofertele lor, de la A la Z.

Ușor-ușor, nici nu mai au nevoie de Call Center. Cred că vom scăpa de întrebările de genul: ce hârtie igienică folosiți? Vă place aloe vera sau mușcățelul? Izvorul Alb sau Izvorul Minciunilor? Am răspuns odată la întrebările unei astfel de firme pentru a vedea ce strategie folosesc. De altfel, sunt genul de om care cooperează cu astfel de proiecte. Oamenii ăia se chinuie și au zilnic parte de negativi. De ce să nu-i bucuri cinci minute?

O chestie care mă amuză foarte tare: reducerile în masă. Intri într-un magazin. Reducere la produsul X. Era 50 de lei și acum, vai, e 25!! Dacă știi prețurile produselor de acel gen, vei ști că nu au depășit niciodată pragul de 25. Poate doar cele poleite cu aur sau cristale Swarovski fac diferența.

Mai e una chiar inteligentă: reduceri în zilele de luni și marți. Orice comerciant știe că lunea e zi moartă. Lumea nu prea calcă în magazine la început de săptămână. După ce-ți faci provizii în week-end, îți mai arde să ieși lunea? Plus că mai sunt superstiții: cine cheltuie pe întâi sau de luni, va rămâne sărac. Adică, trebuie să te abții până marți, când poți cheltui liniștit, tot ce ai. Vei fi bogat!

Pielea simplă și alte curiozități

Joi, 15 septembrie 2011

Femeie trecută de șaizeci de ani. Dacă era mai tânără de atât, mea culpa, nu apreciez bine vârstele. Nimic deosebit până aici. Față de alte doamne de vârsta ei, avea un tatuaj pe mâna stângă. Mi-am imaginat că a fost cândva rebelă și asta nu ai cum să schimbi. Unul e temperamentul, altele sunt apucăturile.

Teoretic, timpul aduce mai multă minte. Și dacă nu timpul, măcar experiențele, logica sau alte minuni. Tatuajul acestei femei mi s-a părut nepotrivit pe acea mână uscată. Poate asociez greșit tatuajul cu tinerețea. Adică, rar vezi om să-și facă tatuaj când iese la pensie. Toate nebuniile se fac atunci când dau în clocot.

Sărim peste. Doamna în cauză nu m-a văzut când am capturat-o. Slabe șanse s-o recunoască cineva pe blog.

Am o nedumerire: de ce oamenii care fumează pe stomacul gol, curăță coaja mărului posibil poluat? Se tem de un fruct iar de nicotina care scurtează viața, nu. Am mâncat dintotdeauna fructele cu coajă și așa o să fac mereu. Excepție fac pepenii, kiwi, rodiile și altele mai cu moț.

Ajung acum la precizia nemțească. Ori nu am fost atentă până azi și la alte produse, dar această cremă de ciocolată expiră în ziua Y la ora 19:59. Doamne ferește să mănânci după ora 20! Îți ies bubițe! Cum s-or fi calculând termenele astea? Cu laptele e ușor. Îl pui la temperatura camerei și se face iaurt. Cu ciocolata ai de așteptat, nu glumă! Trebuie să precizez că este foarte gustoasă. Îți vine greu să pui capacul la loc.