Archive for the ‘Adevăr’ Category

(Te) judec

Vineri, 21 octombrie 2011

La început am primit concluziile de-a gata. După câțiva pași, ne-au fost rumegate ca pesmeții cu mere. Apoi am fost învățați că lucrurile au cel puțin două fețe. Așa cum cuțitul poate să taie o felie de pâine, la fel de bine poate să taie și un deget. Păpușa africană e frumoasă cu părul lung dar, dacă i-l tai, nu mai crește. Cam la fel pățesc și gândurile care condamnă pe alții la închisoare. Numai gândurile, pentru că mulți umblă liberi în continuare.

Aș vrea să spun negru pe alb: X este vinovat pentru traficul infernal – un exemplu banal. Dar traficul ești tu. Mai apoi, traficul e un grup. Cum poate fi vinovat unul pentru 100? Chiar de-aș trage concluzii după n verificări, sigur există una peste care am trecut. Cine sunt eu să emit verdicte, să acuz, să arunc piatra?

Cine nu a văzut până acum 12 Angry Men trebuie să se dea peste cap să-l vadă. Trebuie să lase totul baltă și să-i acorde 96 de minute. E un film a cărui subiect nu va fi niciodată ros de molii. Mă rog, e un fel de-a zice că ceva e mereu nou, deși vechi.

Cu ochii pe (i)ele

Joi, 1 septembrie 2011

Oamenii vor să o vadă pe Andreea Raicu nemachiată. Și pe Andreia Marin. Probabil au senzația că femeile astea-s frumoase numai din cauza machiajului. Ei bine, un chip cu trăsături prea puțin simetrice, poți să-l cosmetizezi cât vrei. Nu va fi fotogenic. Cel mult rezultă o Lady Ga-ga-ga, care ar fi în stare să se dea de trei ori peste cap numai să zicem că e frumoasă de pică.

Revistele pentru femei sunt pline cu tot felul de trucuri: așa te maschezi, așa te îmbraci, așa te dezbraci, etc. Apoi vin topurile cu vestimentații pe care să le furi și modelele de urmat. Fetele astea de 12 ani încep să se domnișorească și să sufere că nu arată ca Rihanna sau mai știu eu ce star. Asta devine problema lor principală.

Personal o urmăresc pe Madonna să văd dacă mai arată ca Arnold. Lăsând gluma la o parte, admir femeile care se îngrijesc. Însă a te lupta cu timpul și a nu accepta că e normal să-ți apară un rid sau un fir alb, deja mi se pare război interior. Să petreci 23 de ore din 24 la sală și dans numai pentru modelarea trupului, mi se pare exces. Cum rămâne cu mintea sănătoasă? Cine o antrenează și pe ea?

Ce diferență de mentalitate când vine vorba de frumusețe! În România cele mai multe operații estetice se fac pentru mărirea sânilor. În alte țări femeile cheltuie pentru lifting facial, masaj, botox, etc. Pe undeva ideea că un decolteu adânc rezolvă toate problemele e veche de când lumea. Totul până când posesoarea decolteului începe să vorbească și al ei IQ/EQ se desfășoară ca nuca-n perete.

Later edit: bărbați nu tocmai frumoși dar cu succes la femei. Care este secretul lor?

Ce-o fi dincolo?

Marți, 23 august 2011

Mă îndoiesc de faptul că există om pe care nu-l interesează asta. Măcar un gând pe an dacă nu mai des. Viața are un parcurs, vedem cu toții ce avem în fața ochilor, dar ce se află dincolo? Anumite răspunsuri le căutăm și nu le găsim niciodată. Altele vin exact când nu te-aștepți. Nu ai avut niciodată impresia că vei afla Adevărul după? E cam sinistru să te gândești că nu mai e nimic dincolo de trup, oricât de pragmatic ai fi. Încă se mai fac studii și cercetări iar știința este trunchiată, depășită de anumite descoperiri în domeniu.

Acum câțiva ani buni am citit o carte ce a avut un impact puternic asupra concepțiilor de până atunci. Se numește Sufletul după moarte (poate fi citită online aici) și a fost scrisă de Seraphim Rose, un om care a căutat toată viața răspunsuri. Partea frumoasă e că le-a găsit, după lungi peregrinări spirituale.

Un alt semn de întrebare pornește de la un documentar văzut recent ce tratează omul dintr-un unghi total diferit. Nu vorbește despre Dumnezeu dar este pomenită credința. Cu alte cuvinte, dacă mintea umană crede puternic în ceva anume, viața persoanei respective va fi puternic influențată de aceste gânduri.

Una peste alta, ambele promovează energia pozitivă, în diferite moduri. Gânduri pozitive, acceptarea sinelui, uitarea răului. Ceva-mi spune totuși că inima are puterea de a înțelege mai mult decât putem înțelege acum.

Am văzut de o mie de ori

Miercuri, 17 august 2011

Fără a privi partea practică a problemei, cu ce ajută pe cineva să se semneze în dreptul oricărui sughiț literar? Spațiul virtual se vrea a fi un loc unde ideile zburdă libere, unde informația vine atât în avalanșe cât și-n alegeri.

Am auzit de o mie de ori afirmația că oamenii trebuie să-și asume responsabilitatea  celor spuse. Indiferent că o scrijelești pe un copac (pe aici a trecut Mitică) sau scrii love pe bancă, trebuie să menționezi numele din buletin. Evident, nu se mai fac isprăvi dintr-astea în ziua de azi. Ușor-ușor s-au schimbat atât mijloacele cât și spațiile.

Totuși, de ce sunt anti? Pentru că orice astfel de portret-virtual va fi întotdeauna trunchiat. Să zicem că știi omul, se află în fața ta pentru prima oară și dai repede un search pe google. Descoperi că a comentat pe blogul nu știu cui chestii de genul: îmi plac șosetele cu talie joasă și câinii cu personalitate de pisică. Judecând în fugă, vei trage o concluzie eronată.

sau, dimpotrivă

citind pe net ce scrie cineva faimos vei avea cel puțin una din reacțiile:

  • este inteligent dar prea arogant, nu mă interesează un astfel de om live
  • este un blogăr și atât
  • cine se crede? dacă-l văd îi spun eu vreo două…

Să zicem că deja cunoști pe cineva și descoperi pe net câteva lucruri care pun persoana într-o lumină proastă. Îți schimbi părerea sau continui investigația pe cont propriu?

Chiar dacă îți propui să aprofundezi problema, e ca și cum ai vrea să cunoști un om în totalitate prin cele care stau scrise de el pe pereții Internetului. Cale lungă, nu glumă!

În plus: câte tipuri de relații ai cu oamenii? Cu câți ești prieten, cu câți ești amic, dușman, neutru, indiferent? Mă îndoiesc de faptul că te comporți la fel cu toți, identic.

În completare îmi vine în minte o secvență din Matrix. Cum ar fi ca orice om, cunoscut sau nu, să aibă acces la tine ca și cum ar intra în filmul unei vieți întregi? Unde mai pui că tot ce rămâne pe net nu se mai șterge niciodată.

Reversul medaliei: poate aș fi găsit-o mai repede pe colega mea de bancă din liceu dacă nu ar fi folosit un nickname. Dar nici măcar nu știu dacă scrie pe undeva pentru că altfel, nici urmă de ea!

Conștiința lui „așa cum trebuie”

Joi, 7 iulie 2011

Un singur cuvânt și s-a schimbat sensul. O singură paranteză și deschidem un y răsturnat: așa (cum) trebuie. Dacă auzi ceva ce te impresionează, contează mai puțin cine a zis-o. Nu de alta dar ce e mai important: omul sau ideea? Asta pentru că te poți trezi venerând sau poți aprofunda un sâmbure de adevăr și mergi mai departe.

Totuși, vroiam să pornesc de aici: dacă vrei să faci toate lucrurile tale bine, atunci închipuiește-ți că Dumnezeu se uită la tine. A zis-o cineva. Dacă aș spune că dădea cu sapa sau scria cu pana de porumbel înmuiată în călimara cu cerneală, se schimbă ceva? Am dat de multe ori peste această vorbă de duh și de fiecare dată m-am întrebat: care este omul adevărat? Într-un fel te comporți când ești singur, în altul când ești privit/supravegheat/acompaniat. Totuși, când te simți mai relaxat și dai randament maxim?

Răsfoiam zilele astea în librărie o carte scrisă de un mare înțelept. Lumea ar fi în stare să-i ridice statui. Îl păstrăm anonim, să vedem ce valoare au cuvintele lui. (chiar, dacă scriitorii și-ar păstra anonimatul și ar folosi nickname-uri banale, oamenii ar mai fi impresionați? s-ar mai lăuda că-l citesc pe Kriki ca și cum l-ar citi pe Kant?)

Zicea la un moment dat o fetișcană: mi-e teamă să rămân singură pentru că încep să mă gândesc la lucruri prea serioase, la sensuri și originile vieții. Marele gânditor răspunde cititorilor cărții: nu ești singura care gândește așa. Toți oamenii își pun astfel de întrebări numai că cei care vor să fugă de sine nu se simt confortabil de unii singuri. Și mai zicea multe acolo dar cât poți să citești la librărie, pe gratis? Mă mai gândesc dacă la următorul salariu îmi iau cartea aia sau una cu sinonime. Pentru că, nu-i așa? (a-la Marioara Murărescu) ce senzație minunată ai când spui cuvântului pe nume!

Cu ochii larg deschiși

Duminică, 19 iunie 2011

Sună periculos. Dacă te miști cu viteză, musculițe plictisite de restul străzii vor ateriza pe irisul tău. Ca și cum nu se uită pe unde zboară. Dacă-ți pui ochelari, nu contează de care, ești protejat. O vreme.

Dacă am avea puteri ca mutanții din X-Men, am ști la ce să le folosim fără a fi împotriva umanității? Dacă am avea ochii adaptați atât la întuneric, ceață, nebunie, ură, confuzie, am ști ce să privim fără a săgeta dureros?

Dacă oamenii ar câștiga la loto, prin rotație, ar cheltui cu înțelepciune? Recent spunea o colegă de origine musulmană: jumătate aș ține pentru mine, cealaltă jumătate ar merge la moschee. Condiționalul optativ din mine clocotește. Nimeni nu știe exact ce ar face dacă s-ar întâmpla așa. Poate la momentul respectiv te trezești cu noi sentimente și atitudini. Păstrezi totul pentru tine sau te mai gândești la alții?

E capabil binele să vină la tine după ce arunci din palme totul în schimbul nimicului? E și ăsta un risc dar nu am văzut pe nimeni murind de asta. În schimb, numărul posesorilor de oftică, frustratică și egoism, crește. Ei te urmăresc degeaba pentru că nu pot extrage nimic bun din ceea ce spui, faci, ești. În momentul în care nimic bun nu mai trece prin ochi, minte, suflet, viața trebuie întoarsă pe dos. Ca o haină.

De ce să facem cadouri celor care au? Am reușit zilele astea să conving pe cineva să dea niște haine și jucării unor fetițe amărâte în loc să le dea propriilor nepoate. Suntem înconjurați de oameni și avem tendința să oferim numai celor care merită (aici e bine de analizat cine după ce criterii merită). Binele rămâne într-un cerc/mediu închis, ca mingea de la tenis între două palete. Prefer binele sub formă de spirală, mereu în căutarea echilibrului. Chiar dacă spirala e pe orizontală, cine știe ce furtună o transformă în scară?

Într-o zi vom avea cu toții ochii larg deschiși. Și atunci… Ce linişte, aer, verdeaţă, parcă tragi în piept carbaxim, algocalmin… relaxare totală. Toate nimicurile, toate frământările, le uiţi. Flori, iarbă, copaci… E, tare-i bine să fii pom, da! Stai undeva pe margine, nu-ţi pasă de nimic, iese frunza, iese poama, iese… Deşi ai riscuri şi ca pom, ai, ai! Mai vine unu’, mai te sapă. Mă rog, te sapă şi dacă nu eşti pom. Dar ce-mi veni mie cu pomii ăştia?

Lucrușoare plăcute

Joi, 19 mai 2011

Am primit prin luna martie o sarcină (o numesc oricum altfel pentru că nu-mi place cuvântul leapșă) descoperită abia acum. Trebuia să scriu numai 10 lucruri care-mi plac. Cum nu se preciza vreun scadențar, mă pui pe enumerări. Dacă ies mai mult de 10 virgulițe, derulăm înapoi telefonul fără fir și inventatorul va trebui să riposteze. În lipsa lui, tăcere.

Așadar, într-o ordine aleatoare pentru că sigur nu e asta ordinea preferințelor: comunicarea, ciocolata, dragostea, râsul, diminețile de vară, ploaia la două noaptea-când deschid geamul să aud mai bine totul, filmele de calitate, unghiile îngrijite, ochii sinceri, mirosul pământului după ploaie, mirosul de cretă, mersul cu bicicleta și săritul coardei, ganterele de două kile, pantalonii albaștri, cearșafurile (more…)