Cățelul ros de gelozie vs. Cățelul ros de molii

by

Dințișor abia împlinise optzeșinoo de ani. Cică vârsta unui câine se calculează după o formulă magică, nu cum spune lumea. Dar cine știe câți ani avea cu adevărat? Nu-i numărase niciodată pentru că-i lipsea calendarul. Pe undeva i se lipise de creier ideea că pisicile au datoria să se holbeze la el. Orice câine cu demnitate, trebuie să hoinărească liber, neîncorsetat. Hmrr, văzuse mai demult unul prin parc. Era cu stăpânul, în lesă. Câinele ăsta avea un fel de costum de fâș, să nu-l plouă. Costum?! Un câine adevărat umblă gol pușcă, se face că îngroapă chestii (capitol la care pisicile sunt uneori criminalii perfecți, care ascund dovezile) și râde în tot acest timp.

Hotărî să iasă în parc, de unul singur. Deja avea o vârstă la care mângâiatul pe urechi nu-l mai făcea să dea din coadă. Când ieșea cu stăpânul trebuia să se comporte ca un roboțel fără creier: marcha tufișul de la colț, îl marca și pe următorul, ca să se știe cine-i șeful în zonă. După care, mărea viteza spre parc. Omul, bineînțeles, repede după el să-i pună lesa. Lucrurile astea nu i-au plăcut niciodată dar a preferat să tacă. Nu de alta, dar nu vroia să-l audă mirat, cu chestii de genul: vai, avem un câine vorbitor!!

În parc, o lady cu al său pudel. Femeia avea tocuri de 15 cm, rochie roz și arăta bine din spate. Când s-a întors, îl sperie pe Dințișor. Văzându-l cam palid și lipsit de vlagă, madama, care hrănea câțiva porumbei, îi aruncă o bucățică de pâine. Pudelul cu blana frezată și mirosind a Cocoș Anel, cerceta iarba și zicea mereu: mff, ce nespălați umblă pe aicea. Parcă era o casetă stricată. Când văzu bucata de pâine cum zboară spre Dințișor, lăsă baltă totul. Prinse viteza luminii și haț, fură pâinea. Era așa bucuros că a prins-o încât o înghiți pe nemestecate. După care zise sâc! Firește, pe limba câinilor.

Ce-o fi crezând deșteptul ăsta, că o impresionează pe femeie? El care face pe mofturosul și e rău pentru că nu papă tot, mănâncă pâine? Nu-i venea să creadă dar până ajunse acasă, crezu tot. Doar văzuse cu ochii lui.

Etichete:

4 răspunsuri to “Cățelul ros de gelozie vs. Cățelul ros de molii”

  1. rast Says:

    Am văzut o fază, la o cabană dun munţii Retezat. Cabanierul avea mai multe animale: un măgar, găini, un câine (de rasă gagiu’… negru cât cuprinde) etc. Când dădea haleală la animale trebuia să închidă câinele. Chiar dacă lui îi dădea primul… un os de ros, nu lasă pe celelalte animale să pape. Făcea scandal şi la măgar! Măgarul primea iarbă… câinele sărea arţăgos la el să nu mănânce… nu halea el iarba… gelozia îl măcina. La fel şi cu găinile. Primeau grăunţe… nu le lăsa să ciugulească. Trebuiau să-l închidă. După ce animalele haleau, câinele nu mai sărea la ele, numai când le vedea dând din fălci 🙂 !

  2. a-z Says:

    pai! ham-ham macar!

Ce crezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: