Archive for septembrie 2011

Cuvinte comice, listă deschisă

Vineri, 30 septembrie 2011

Hrăpăreț e un cuvânt comic. Dacă te cerți cu cineva și-i atribui acest epitet, s-ar putea să nu-l ia în serios. Prin liceu aveam o colegă, un pic tocilară și mai mult sobră. O tot cicălea în fiecare zi un coleg, zăpăcitul clasei (genul care vorbește nonstop, de ai impresia că vorbește la fel și atunci când e singur). La un moment dat, plină de nervi, fata a înjurat zicând ticălosule! Bineînțeles, pe clovn l-a apucat râsul pentru că era prima oară când era alintat în halul ăsta.

Alte cuvinte cu rezonanță haioasă: clocotici (poți să-i spui așa unuia care se irită repede, numai că trebuie să nu știe ce înseamnă), dințișor (asociat cu un câine bătrân, cu sprâncenele albe).

Consecințele lui NU

Joi, 29 septembrie 2011

Când lucrezi cu oamenii (vânzări, telemarketing, consultanță, etc.) ai parte de multe feluri de nu. Unii spun da numai ca să scape de ceea ce nu-i interesează. Se așteaptă să te prinzi ce gândesc. Un fel de învârtit după degetul altuia. Când îi cauți, nu știu pe unde să se ascundă mai bine. Își închid telefonul, dispar în ceață, devin minusculi. Cauza? Faptul că nu au refuzat politicos, atunci când totul era proaspăt.

N-am înțeles niciodată oamenii care nu răspund la telefon. Am văzut chiar leaderi în aceste ipostaze. Sună contabila. Ah, nu-i răspund că știu ce vrea. Nu e gata ordinul de plată. O să creadă că-s nesimțit. Dar nu e vina mea, banca e capul răutăților. Lasă că o sun când se mai liniștește.

Tot nu spun și cei care amână lucrurile. Până văd că se îngroașă gluma și devin sinceri. Nu mai spun și cei care zic mă mai gândesc și alunecă printre situații. De ce o fi așa de greu să refuzi ceva ce nu-ți place/convine? Cine pune prea mult preț pe părerile din jur, va avea întotdeauna grijă să nu-i deranjeze. Va fi mereu de acord cu ei și-și va păstra părerile adevărate în seif.

Dar și atunci când spui un nu sincer, există șansa să te trezești cu roșii în cap. Sau cu priviri încruntate și sarcasm. Sau să vezi că cineva drăguț până la cuvântul cheie, devine ciudos și negricios. La suflet. Există șanse să te trezești cu orice altceva, numai cu aprecieri – nu.

Schimbare de gusturi

Miercuri, 28 septembrie 2011

Acolo unde există prea multe păreri în contradictoriu, omenirea invocă o cauză multiplă: puterea gustului. Degeaba-i ofer vecinului o porție de orez cu sparanghel, făcut așa cum îmi place mie (bob cu bob și la urmă acoperit cu niște fire de omletă), dacă lui îi place mai moale. Or fi dinții de vină? Cei lipsă.

De multe ori intervine obișnuința în ceea ce facem dar, dacă asculți de glasul interior, descoperi cine ești, cum ești. Apoi apar influențele dar încerci să alegi după cum îți place.

Când am gustat prima oară ciorbă de burtă eram oripilată. Asta pentru că nu înțelegeam de ce trebuie să te chinui șapte ani cu o bucată de carne, să o faci comestibilă. Dragi gospodini (dacă sunt pe aici oameni care gătesc faimoasa ciorbă), înainte să mă atacați, intru în detalii.

Așa cum oul nu crește în copac ci l-a făcut găina, burta pe care o găsești la magazin, a trecut prin ț-șpe cosmetizări. Știu că știm cu toții asta: până să arate așa albă și frumoasă, muta multe nasuri din loc. Pe o rază de câțiva kilometri! În fine, vegetariana din mine (sporadică) îmi spune că nu-i place așa ceva.

Mulți ani am evitat-o cu succes. Anul trecut, la niște prieteni, nu am putut să mai refuz. Și a fost bună. Dreasă în ultimul hal, nenaturală. Dar tot nu m-a convins. O fi de vină concepția că un lucru este bun cu cât are nevoie de mai puține ajustări.

Și o supriză plăcută. După mulți ani de când am gustat prima oară avocado și mi s-a părut un fruct fad, azi am descoperit minunea. O aromă fină de scorțișoară, gust de măr verde cu kiwi bine copt. Cum am putut să mă feresc atâta timp de el? Am dat un exemplu dar viața nu înseamnă numai mâncare. Extinzând ideea, e posibil să trecem pe lângă multe posibilități. Cât vedem bine, cât alegem sănătos?

Altele: cândva nu-mi plăcea muzica instrumentală. De când am auzit asta, mi-am schimbat radical părerea. Tot cândva nu-mi plăcea limba italiană. De când am învățat-o, mi se pare melodioasă, plină de inflexiuni, specială.

Nu știu ce trebuie să se întâmple ca să poți aprecia/accepta cu adevărat ceva (nu neapărat ce apreciază majoritatea). Să acorzi credit, să încerci la momentul potrivit? Atunci când dorința de a vedea se împletește perfect cu capacitatea de a înțelege până la capăt, e semn clar că secretul se dezvăluie în fața ta.

p.s. Un film lăudat nu înseamnă că este un film de nota 10. De exemplu, într-unul cu multe scene de violență, această parte înclină balanța spre delicatețe.

De ce pică musca în lapte?

Marți, 27 septembrie 2011

Marile magazine au strategii bine puse la punct pentru a-și asigura clienții. Mă uit în portofel cum se strâng card-urile de fidelitate. La frizerie primești chiar o tunsoare gratis dacă le treci pragul de 10 ori. La cinema ai o intrare gratis după trei vizite. Dacă vrea cineva să mă jefuiască, va rămâne dezamăgit. Card-urile alea nu valorează nimic. Sunt metodele furnizorilor de a se asigura că te-ai abonat și ignori concurența. Ei bine, dragilor, tot nu ignor celelalte magazine!

Ce urmăresc aceste card-uri simpatice? Vezi că se adună puncte. Bucurie mare, mai primești câteva produse. Oricum, reducerile sunt mici. Eventual renunță la adaosul comercial o dată pe an. În final, magazinul are o bază de date stufoasă, personalizată. Și mai are și clienți care trag acolo ca la butoiul cu miere. Nici ei nu știu de ce. Oricum, nu există magazin care să conțină absolut tot ce ai nevoie și să-ți convină ofertele lor, de la A la Z.

Ușor-ușor, nici nu mai au nevoie de Call Center. Cred că vom scăpa de întrebările de genul: ce hârtie igienică folosiți? Vă place aloe vera sau mușcățelul? Izvorul Alb sau Izvorul Minciunilor? Am răspuns odată la întrebările unei astfel de firme pentru a vedea ce strategie folosesc. De altfel, sunt genul de om care cooperează cu astfel de proiecte. Oamenii ăia se chinuie și au zilnic parte de negativi. De ce să nu-i bucuri cinci minute?

O chestie care mă amuză foarte tare: reducerile în masă. Intri într-un magazin. Reducere la produsul X. Era 50 de lei și acum, vai, e 25!! Dacă știi prețurile produselor de acel gen, vei ști că nu au depășit niciodată pragul de 25. Poate doar cele poleite cu aur sau cristale Swarovski fac diferența.

Mai e una chiar inteligentă: reduceri în zilele de luni și marți. Orice comerciant știe că lunea e zi moartă. Lumea nu prea calcă în magazine la început de săptămână. După ce-ți faci provizii în week-end, îți mai arde să ieși lunea? Plus că mai sunt superstiții: cine cheltuie pe întâi sau de luni, va rămâne sărac. Adică, trebuie să te abții până marți, când poți cheltui liniștit, tot ce ai. Vei fi bogat!

Îndrăgostește-mă de cineva!

Luni, 26 septembrie 2011

Nu știu cum se întâmplă de atrag (uneori) oameni care îmi spun că vor să cunoască pe cineva. De când mă știu, mi s-au tot pus săgețile lui Cupidon în brațe, cu rugămintea de a le găsi destinatarul potrivit. Numai anul ăsta am primit două astfel de solicitări. Și pentru că nu mi s-a cerut imposibilul sau ceva paranormal, încerc să ajut.

Culmea e că nu se întâmplă nimic. Mă așteptam, dar ca să nu fiu Gică Contra de la început, zic ok. Cine știe de unde sare iepurele. Am creat conturi pe site-urile de matrimoniale. O colegă s-a întâlnit cu cineva. Au ieșit câteva luni și nu a mers. Erau prea diferiți, nu aveau ce discuta. Un băiat care lucra la o bibliotecă și era teribil de drăguț cu cititoarele, mă tot suna să mă întrebe dacă i-a răspuns cineva. Un vecin care a ieșit de ceva timp la pensie, mă întreabă dacă nu cunosc o femeie pe la 30-35 de ani.

Ce caută oamenii ăștia? Perfecțiunea. Prințul alb călare pe un cal negru. Prințesa din pădurea nedormită. Dacă nu găsești singur pe cineva cu care să te înțelegi, cum te poate ajuta un străin? Mă amuză emisiunile de genul Din dragoste. Oamenii vor să construiască pe loc ceva ce necesită timp, răbdare și seriozitate. Dragostea nu stă pe un norișor roz, din care picură inimioare.

Mai există și categoria samariteanului curios, de genul: știu eu pe cineva singur, un el. Știu și o ea, tot singură. Ia să-i forțez să se întâlnească! Apoi persoana în cauză parcă urmărește un reality show. Ce-au făcut, s-au întânit? Hmm, și se mai văd? Dar de ce nu? Vai, urât din partea lor, doar se potriveau. Cum au putut să-mi facă una ca asta, doar am garantat pentru fiecare.

Da, dacă vorbim de păpușile de plastilină, toate sunt compatibile. Chiar și cele de la teatru. Mai bine să-i lăsăm pe oameni să-și țeasă singuri relațiile. Nimeni nu poate ști mai bine de care ițe au nevoie.

Idei pentru cadouri

Duminică, 25 septembrie 2011

Poate ajută și pe alții această colecție de gusturi. E bine să știi ce-i place unui om. S-ar putea să ai nevoie azi. Dacă nu, peste o lună sau două. Întotdeauna e ziua cuiva.

Mi s-a întâmplat de multe ori să caut ore întregi ceva care să impresioneze, să fie simplu și de efect. Nici prea ieftin, nici prea scump. Nici prea pompos, nici de uitat. Depinde de om. E mult mai bine așa decât să întrebi cu câteva zile înainte sărbătoritul. Bine, important e să știe și singur ce-și dorește. Cam astea sunt lucrușoarele care mi-ar aduce zâmbete până la urechi, unul după altul:

  • felicitare, scrisă de mână – nu contează textul, să fie ceva original, necopiat din cărți. Destul de greu, dar e cadoul ce rămâne mereu într-un loc special.
  • ceas de mână – niciodată nu există prea mult când vine vorba de ceasuri, mai ales că mulți nu se îndură să-și cumpere din cauza ceasului de la telefonul mobil. Un alt motiv pro: există atâtea culori ce se pot asorta. Ba cu cerceii, cureaua, pantofii, oja, nasturii, șireturile de la pantofi, etc.
  • un roman bun – e suficientă puțină documentare înainte pentru a nu veni cu repetiții, de la alte edituri. Tot aici merg și enciclopediile. Sau dicționarele. Mai ales cele de sinonime, simboluri, personaje celebre, etc.
  • parfumul – e pretențios pentru că nu știi cum pică pe nasul sărbătoritului, dar dacă îi cunoști gusturile, va fi un cadou perfect. Îmi place să primesc parfumuri, pe lângă cele 11-12 pe care le am deja, întotdeauna unul nou este o bucurie imensă – până acum toate pe care le-am primit mi-au plăcut. În mod special acesta.
  • jucării și perpetuum mobile – pentru cei cu spiritul ludic, unde mă includ
  • bijuterii – hmm, aici spun categoric nu – am niște gusturi mai ciudate și prefer să le aleg singură (mai ales că nu port multe)
  • plantele/florile în glastră – sunt pretențioase dar mi se par cadouri soft, de bun gust. Îți dau puțină responsabilitate și te trimit cu gândul la persoana care ți le-a adus. Dacă nu zilnic, măcar atunci când le uzi.
  • tablouri – hmm, aici iar zic nu. Deocamdată nu am în casă niciun tablou dar îmi doresc unul abstract și dinamic.
  • haine – nu mi se pare cel mai potrivit cadou. Poate pentru băieți e mai ușor de găsit ceva pe plac. Cămăși, tricouri?
  • și cel mai plin de kitch, după părerea mea, inimoara de pluș
Ce le place fetelor diferă de ceea ce le place băieților. Deh, nevoi diferite. Sunt curioasă vouă ce vă place să primiți. Mi-am adus aminte de cel mai haios cadou primit: o bijuterie ascunsă într-un ștrumf de pluș. Bijuteria am descoperit-o la câteva luni după. Și dacă nu mi se zicea, mai era și azi acolo! Și unul mai special, un magnet pentru frigider, pe care scria: fă jogging, vei muri sănătos!

Pe cine mi-ar fi plăcut să cunosc

Sâmbătă, 24 septembrie 2011

Creatorii de personaje carismatice se pot inspira din orice, fac un mix de trăsături sau pur și simplu au imaginațe fără frontiere. Pentru a contura subiectul pe care-l ai în minte, este nevoie de ideea concentrată. Ca să scap de ipoteze, sunt mulți scriitori pe care i-aș întreba cum și în ce fel au ales ingredientele. Și ca să-i întreb, ar trebui să fim face to face. Nu că ar fi greu în cazul celor contemporani. Dar cum ar fi oare să întâlnești personajele care-ți plac? Eu i-aș alege, în ordine aleatoare, pe următorii:

  •  Prințul Mâșkin (în traducere liberă, prințul Șoarecelui) sau Idiotul lui Dostoievski. De ce? Pentru a-i citi ochii și inocența, ca dintr-o carte în plină desfășurare
  • soția doctorului din Eseu despre orbire – pentru că numai anumiți oameni pot vedea cu ochii minții. Ceilalți ignoră ce văd.
  • Făt-Frumos, ca să-mi spună de ce a părăsit tinerețe fără bătrânețe pentru viață cu moarte
  • copilul divin al lui Pascal Bruckner – ca să-mi spună cum citea și memora așa repede totul
  • un alt prinț, de data aceasta mai mic, aparținând lui Antoine de Saint Exupery
  • Seinfeld, personajul din serial – mai trebuie să spun de ce?
  • Jean-Baptiste Grenouille din Parfumul lui Patrick Suskind – pentru că mirosul este atât de important!
Mai sunt și alții pe care i-am omis, fără intenție. Și ca să cobor puțin cu picioarele pe pământ, mi-ar mai plăcea să-i cunosc pe cei care comentează/trec des pe aici. Să vedem dacă sunt la fel.
Tu pe cine ai fi vrut să cunoști?