Conștiința lui „așa cum trebuie”

by

Un singur cuvânt și s-a schimbat sensul. O singură paranteză și deschidem un y răsturnat: așa (cum) trebuie. Dacă auzi ceva ce te impresionează, contează mai puțin cine a zis-o. Nu de alta dar ce e mai important: omul sau ideea? Asta pentru că te poți trezi venerând sau poți aprofunda un sâmbure de adevăr și mergi mai departe.

Totuși, vroiam să pornesc de aici: dacă vrei să faci toate lucrurile tale bine, atunci închipuiește-ți că Dumnezeu se uită la tine. A zis-o cineva. Dacă aș spune că dădea cu sapa sau scria cu pana de porumbel înmuiată în călimara cu cerneală, se schimbă ceva? Am dat de multe ori peste această vorbă de duh și de fiecare dată m-am întrebat: care este omul adevărat? Într-un fel te comporți când ești singur, în altul când ești privit/supravegheat/acompaniat. Totuși, când te simți mai relaxat și dai randament maxim?

Răsfoiam zilele astea în librărie o carte scrisă de un mare înțelept. Lumea ar fi în stare să-i ridice statui. Îl păstrăm anonim, să vedem ce valoare au cuvintele lui. (chiar, dacă scriitorii și-ar păstra anonimatul și ar folosi nickname-uri banale, oamenii ar mai fi impresionați? s-ar mai lăuda că-l citesc pe Kriki ca și cum l-ar citi pe Kant?)

Zicea la un moment dat o fetișcană: mi-e teamă să rămân singură pentru că încep să mă gândesc la lucruri prea serioase, la sensuri și originile vieții. Marele gânditor răspunde cititorilor cărții: nu ești singura care gândește așa. Toți oamenii își pun astfel de întrebări numai că cei care vor să fugă de sine nu se simt confortabil de unii singuri. Și mai zicea multe acolo dar cât poți să citești la librărie, pe gratis? Mă mai gândesc dacă la următorul salariu îmi iau cartea aia sau una cu sinonime. Pentru că, nu-i așa? (a-la Marioara Murărescu) ce senzație minunată ai când spui cuvântului pe nume!

Etichete: , , ,

12 răspunsuri to “Conștiința lui „așa cum trebuie””

  1. creve Says:

    Dacă ai observat ne interesează ce crede despre noi și o persoană pe care doar o vezi o dată pe stradă și apoi n-o mai vezi niciodată.

    • AnaAyana Says:

      Se întâmplă și din astea sau pur și simplu contează toate părerile? Omul care vrea să afle, ori nu se cunoaște prea bine ori nu știe cum este văzut. Pot fi diferențe așa mari între cum ești și cum te percepe lumea? Că diferențe mici vor fi mereu.

  2. Dl.Goe Says:

    „dacă vrei să faci toate lucrurile tale bine, atunci închipuiește-ți că Dumnezeu se uită la tine” – Hm. Interesant. Doar ca pentru asta trebuie musai sa stai foarte bine cu imaginatia, iar daca tot stai bine cu imaginatia atunci dacă vrei să faci toate lucrurile tale si mai bine, atunci închipuiește-ți ca esti tu insuti Dumnezeu.

    • AnaAyana Says:

      bineînțeles, cu modestia atașată la imaginație, altfel nu iese formula cum trebuie 🙂 adică se bat cap în cap noțiunile

      • Dl.Goe Says:

        Ingaduindu-mi sa imprumut un pic din spiritul prietenului nostru Zaharia (care sustine oricum sus si tare ca suntem proprii nostri Dummezei), as zice ca modestia este apanajul mediocrilor. Adica daca stii sa sapi excelent cu sapa de ce sa nu accepti ca sapi dumnezeieste ci sa afirmi dimpotriva sau sa crezi ca sapi doar asa, modest. Uite, tu. Crezi ca Dumnezeu ar putea sa faca blogul asta al tau mai bine decat tine? Nu, nici vorba. Blogul tau este, in felul lui, perfect, pentru ca il scrii ca si cand l-ai scrie chiar tu, adica Dumnezeu.

        • AnaAyana Says:

          haha, numai tu puteai da un reply ca ăsta 🙂

          dacă intrăm în dezbateri mai serioase am cel puțin două motive pentru care am afirmat cele de mai sus:

          1. Dumnezeu înseamnă în primul rând modestie, eu o asociez cu înțelegerea tuturor detaliilor pe care un om nu poate să le cuprindă
          2. modestia nu are ce căuta lângă unul care se umflă în pene, sunt chestii antagonice
          3. toate cu care ai fost înzestrat, de unde le ai? te-ai născut cu ele. bine, dar mărul de ce face mere, în pădure de ce găsești mure, etc.
          4. nu e rușinos să dai cu sapa. făceam și eu treaba asta când aveam grădină apoi priveam la bătături cu zâmbetul pe buze
          5. lumea ce zice: e mai apreciată munca intelectuală sau cea fizică?

  3. Lepadarea de Basescu « (b)Arca lui goE Says:

    […] Dar pentru ca azi e vineri, zi de post, propun postul zilei Aici: Constiinta lui asa cum trebuie […]

  4. Dacian Says:

    Ce nu inteleg eu e partea cu Marioara Murarescu 🙂

    • AnaAyana Says:

      M.M. avea obiceiul să spună cam des și pe un ton rupt din basme: nu-i așaaa? Apoi, se pare că obiceiul a fost preluat de către Andreea Marin. Apoi, Vacanța Mare l-a exploatat la greu și l-a făcut praf. Dar asta se întâmpla demult.

  5. Mihai Gindu Says:

    E clar că în orice ai face trebuie să încerci să te autodepăşeşti – dacă te vei mulţumi cu un nivel mediu, vei culege tot rezultate medii – şi este adevărat că de multe ori avem nevoie să ”ne ştim priviţi” (eventual chiar de divinitate)pentru a da tot ceea ce avem mai bun în noi. (În fine, oarecum discutabil – pe unii îi stimulează, pe alţii îi inhibă). PS. Cât priveşte partea cu scriitorii şi cu anonimatul – oooo, dar câtă dreptate aaaaii! E trist să constaţi că astăzi se vinde doar numele/marca/brandul, iar conţinutul are tot mai puţină importanţă – ceea ce dă naştere unor mari anomalii 😦

Ce crezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: