Archive for iulie 2011

E bine să te limitezi

Miercuri, 27 iulie 2011

De obicei mă feresc de generalizări. Așa cum nu toate sunetele A seamănă între ele la fiecare pronunțare, ideile se șlefuiesc prin alte idei. Cu toate acestea, cei pentru care arta comunicării prezintă un minim de interes știu că omul sfințește locul. În cazul de față: mijlocul conversației. Așadar, dacă într-o discuție omul dă foc verdeții pentru a planta ciment, fugi! Limitează-te la discuțiile constructive, pastelate, senine, pline de fructe și nu de cotoare. Până și magneții știu asta: plus cu plus reacționează la fel ca minus cu minus.

De ce? Pentru că a comunica înseamnă a face schimb de idei în mișcare, nicidecum de a da cu var pe perete. Peretele fiind fața omului, varul fiind părerile fixe, de obicei monocolore. Exact cum era cândva ecranul (ăla țiuit) de la tv când se terminau toate emisiunile.

De ce citesc bloguri?

Marți, 26 iulie 2011

În primul rând, nu sunt multe dar sunt foarte diferite între ele. Îmi imaginez că oamenii din spatele lor sunt un fel de embleme și au multe în comun cu ceea ce desfășoară pe plan virtual: poezii, critică de film, recenzii, poze, întâmplări din viața de zi cu zi, muzică, rețete, maxime, etc. Încerc să țin lista cât mai scurtă pentru că ziua are numai douășpatru de ore iar internetul are altă unitate de măsură. Iar dacă nu am timp pentru toate, le împart pe segmente. Bineînțeles, nu le notez cu x pentru a afla necunoscuta.

Totuși, din când în când mai arunc o privire și pe blogurile care se cred/sunt faimoase. Una dintre ele, o fetișcană care crede că le știe pe toate și mă amuză o dată la câteva luni. A devenit faimoasă pe net și asta pentru că scrie despre orice, pe șleau. Dă sfaturi băieților, le spune să se spele, să vorbească frumos, etc.

Recent am purtat o discuție cu o altă fetișcană care pune mii de poze cu ea pe blog. Am întrebat-o de ce, am presupus că e narcisită, ea a aprobat dar ceva nu i-a convenit la comentariul meu. Apoi mă întreabă de ce mai intru la ea. Simplu, îmi place teatrul. Adevărul e că unii oameni au talent la show-off. Până la urmă, totul e la vedere, de aia suntem aici: pentru impresii.

Mai e ziarista care chiar vorbește pe șleau, are personalitate și ăsta e primul lucru pe care îl observi la ea. Dacă îndrăznești să o contrazici, te face praf. Nu dăm nume, nu facem ghicitori, nu inventăm. Totul există și stă bine pus de-o parte a blogosferei. Numai ce-am venit dintr-un astfel de raid.

Încercând să pun totul în balanță realizez că pe majoritatea îi citesc pentru că sunt îngâmfați. Fiecare în felul lui și cu doză diferită, că altfel nici nu-i mai țineam minte. Când spun talent nu mă refer numai la scris. Sunt atâția actori, teologi, scriitori, politicieni și oameni simpli pe net. Ceea ce ne face să alegem este atât gustul pentru calitate cât și dorința de a vedea un strop de spectacol autentic. Sunt oameni cu diverse realizări/pasiuni/calități dar există numai două tipuri de îngâmfare: cu cap și fără cap. Ei bine, puțini sunt cei care se încadrează în prima categorie.

Ce-ai mai făcut?

Vineri, 22 iulie 2011

Este întrebarea în fața căreia demonstrezi cât de mult poți/știi să te lauzi. Aici vezi cât e de modest omul, cât se umflă în pene ca un păun, cât se învârte după deget încercând să schimbe subiectul, cât inventează și-și scoate imaginația de la naftalină, cu ce și-a completat CV-ul, câți pești a pescuit la baltă, câte persoane a hrănit cu peștii. Mai pe scurt, oamenii vor să poată. Uneori mai mult în fața celorlalți decât în fața oglinzii. Inevitabil, ne interesează soarta oamenilor din jur. Cum să te intereseze însă fără a transforma curiozitatea în bârfă? Poate doar vorbindu-i de bine pe lăudăroși sau vorbindu-i deloc.

Piesa săptămânii:

https://anaayana.files.wordpress.com/2011/07/questa-estate-strana.pdf

Logică de fier și minte de mămăligă

Vineri, 15 iulie 2011

Adică mămăliga era pe masă și cel care a gătit-o a mâncat-o singur. Tu ai văzut-o și știi că minte când spune că ți s-a părut că ai văzut ceva galben și pufos la el în bucătărie!  Sigur că nu.

sărind peste introducerea asta împiedicată

Iar mă leg de chestiile pe care le aud și-mi zgârie mai mult mintea decât logica. Mai la bătrânețe sau în preajma ei, oamenii sunt foarte interesați de mălaiul altora. Mai ales când mormanul lor e de o mie de ori mai mic decât muntele vecinului. Eu pe ăștia cu pensii de ț-șpe mii i-aș omorî! Zice unul care va avea o pensie normală, sănătoasă, fără bătăi de cap. Logica lui: ăștia care au, au de acolo de unde nu avem noi. Adică se fură la nivel înalt, se dă pe sub mână, se trag sfori, mustăți, la rost, etc. Nimic nou sub soare. Dacă-i omori, vin alții și fac împărțeala. Nici urmă de pesimism aici, corupție și atât. Teren minat.

Altă logică de fier: eu pe proști i-aș trimite pe altă planetă. Și ce s-ar întâmpla? Ar rămâne cocalarii. Zboară cu viteză nemaipomenită o petiție pe net împotriva cocalarilor. Ok, către ce destinație exotică le cumpărăm bilet dus, fără întors? Și cum se stabilește exact cine e prost și cine-i mai breaz? Normal că egoistul va găsi mereu soluții în favoarea lui.

Sistemul juridic ar suferi multe schimbări estetice dacă fiecărui cetățean i s-ar permite o intervenție, după bunul său plac. Și dacă ar rămâne mereu deschis către propuneri, s-ar termina vreodată lista?

Drept urmare: săracii cu duhul ar deveni mici hitleriști, femeile urâte și cocoșate ar da cu ciocanul peste genunchii ăstora mai frumoase, omul fără nume ar mâzgăli coperțile celor care scot cărți pe bandă rulantă, baba Leana ar scoate ochii lu baba Novac pentru că e mai tânăr(ă). Ș.a.m.d.

p.s. numai omul de mai sus putea să inventeze grădini zoologice pentru oameni. Cu siguranță animalele, dacă ar avea glas, ar milita pentru alergatul pe floricele cu câmpii, hai să le-adunăm copii. Mă rog, militează la libertate și nu la strivirea spațiilor verzi. Cine nu crede, să urmărească ce face un câine când îl scoți la plimbare. Dacă nu, atunci să urmărească ce fac doi câini la masă.

Cioburi de sticlă pe gard

Joi, 7 iulie 2011

Asta e artă sau teama de a nu fi jefuit/cotropit? E ca și cum ți-ai cumpăra un seif imens, un lacăt de rezervă, un pitbull flămând și o bâtă de baseball. Toate în aceeași zi. În curând o să postez și poza: un gard înalt, făcut din ciment, cu marginea de nord toată numai cioburi de sticlă, încastrate cu dexteritatea unui bijutier de nota zece. Sticlă de sticlă, nu pet-uri, dacă are importanță. Deci nu mai fac poza că deja am descris-o și nu suntem la grădiniță. Să vedem câte putem descrie și ce se înțelege. E mai greu ca la pantomimă. Dacă nu și nu, car aparatul până la locul cu pricina.

Conștiința lui „așa cum trebuie”

Joi, 7 iulie 2011

Un singur cuvânt și s-a schimbat sensul. O singură paranteză și deschidem un y răsturnat: așa (cum) trebuie. Dacă auzi ceva ce te impresionează, contează mai puțin cine a zis-o. Nu de alta dar ce e mai important: omul sau ideea? Asta pentru că te poți trezi venerând sau poți aprofunda un sâmbure de adevăr și mergi mai departe.

Totuși, vroiam să pornesc de aici: dacă vrei să faci toate lucrurile tale bine, atunci închipuiește-ți că Dumnezeu se uită la tine. A zis-o cineva. Dacă aș spune că dădea cu sapa sau scria cu pana de porumbel înmuiată în călimara cu cerneală, se schimbă ceva? Am dat de multe ori peste această vorbă de duh și de fiecare dată m-am întrebat: care este omul adevărat? Într-un fel te comporți când ești singur, în altul când ești privit/supravegheat/acompaniat. Totuși, când te simți mai relaxat și dai randament maxim?

Răsfoiam zilele astea în librărie o carte scrisă de un mare înțelept. Lumea ar fi în stare să-i ridice statui. Îl păstrăm anonim, să vedem ce valoare au cuvintele lui. (chiar, dacă scriitorii și-ar păstra anonimatul și ar folosi nickname-uri banale, oamenii ar mai fi impresionați? s-ar mai lăuda că-l citesc pe Kriki ca și cum l-ar citi pe Kant?)

Zicea la un moment dat o fetișcană: mi-e teamă să rămân singură pentru că încep să mă gândesc la lucruri prea serioase, la sensuri și originile vieții. Marele gânditor răspunde cititorilor cărții: nu ești singura care gândește așa. Toți oamenii își pun astfel de întrebări numai că cei care vor să fugă de sine nu se simt confortabil de unii singuri. Și mai zicea multe acolo dar cât poți să citești la librărie, pe gratis? Mă mai gândesc dacă la următorul salariu îmi iau cartea aia sau una cu sinonime. Pentru că, nu-i așa? (a-la Marioara Murărescu) ce senzație minunată ai când spui cuvântului pe nume!