Archive for noiembrie 2010

Descompunere

Luni, 29 noiembrie 2010

chiar de i-ar şopti Dumnezeu la ureche:
greşeşti, invidia te târăşte
prin toate tipurile de mocirlă,
te face să încalţi
câteva perechi de cizme:
şapte ani, adolescenţă, obscur

chiar de i-ar şopti,
preferă să le-ncalţe pe rând
şi apoi, zâmbind,
să lase urme de smoală
pe ciment

Hank Dogs, sentimentali

Vineri, 26 noiembrie 2010

18 Dogs e o piesă prospăt descoperită ce merită scoasă la lumină şi dată mai departe. Poartă semnătura trupei Hank Dogs si se află pe primul lor album, Bareback. Ea îmbină accente folk, indie, acoustic. Vocalista aduce destul de mult cu vocea lui Dolores O’Riordan (The Cranberries) numai că aici diferenţa  irish – british se face într-un mod inedit, plăcut, suav. Cine nu mă crede, poate să asculte:

https://anaayana.files.wordpress.com/2010/11/hank-dogs-18-dogs.doc

download 18 Dogs

Ce spun alţii despre Hank Dogs?

„They wield a haunting mystery that is fascinatingly surreal and almost imperceptibly ghosts into your psyche… You end up wondering if you’re being seduced by the devil” – Colin Irwin, Mojo

„Accessible and tuneful, this is a debut with depth” – Rob Beattie

„The band’s ethereal sound and disquieting material fits no obvious musical parameters.” – Music Week

„This is deft acoustic music with a rare, soulful ache and powerful twisted beauty” – Time Out

De unde împrumutăm nişte originalitate?

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Când vorbeşti cu cuvintele altuia e ca şi cum ai lua haine cu împrumut. Asta se întâmplă când mergi la bal sau vrei să impresionezi auditoriul şi te simţi lipsit de wow. Ai nevoie de ceva mai bun, de ceva extraordinar.

De ce să nu îmbunătăţeşti ce ai deja? Trebuie să fac o mică paranteză: unii artişti se chinuie să arate impecabil deşi mama natură nu i-a înzestrat cum şi-au dorit. Se îmbracă şoc, îşi pun lenjeria intimă peste celelalte haine sau ies cu fundul dezgolit pe stradă ca şi cum ar fi ceva cool. Distrag atenţia de la urât şi o direcţioneză către ceea ce-şi doresc.

Când folosim expresiile altora alegem un mod superior de exprimare, mai apropiat de anumite idei pe care nu reuşim să le conturăm. E drept, fiecare cu talentul său: unul se pricepe mai bine la cântărit cuvinte, unul la învârtit covrigi, altul la strâmbatul din nas ş.a.m.d.

Dar ce anume poţi să împrumuţi şi de unde începi să-ţi piezi personalitatea? Un citat, un articol, o melodie, o urare. Le dai mai departe şi ele vorbesc în locul tău. Întotdeauna va fi altul care a mai zis-o, care a mai gândit-o numai că în alte condiţii. E mai uşor să iei de-a gata.

Printr-o uşoară extindere ajung la moda unghiilor false şi la toate accesoriile menite să împopoţoneze omul. Nu mi-au plăcut niciodată din simpla idee că deformează adevărul. Exact ca-n bancul ăla: care este asemănarea dintre un sutien şi un ziar? Amândouă deformează realitatea.

Una e să porţi cercei şi alta e să-ţi atârni cercurile olimpice la urechi. Una e să te machiezi şi alta e să fii curcubeul străzii. Dar de la libertatea de a alege şi până la capacitatea de a filtra e cale lungă.

Tăcerea fricosului

Vineri, 19 noiembrie 2010

De ce nu are curaj să răspundă la telefon:

  • cel care este dator cu o sumă de bani
  • cel care ţi-a spus că vine la un eveniment şi apoi se face că plouă
  • cel care ţi-a spus că te ajută cu o problemă şi apoi e mereu ocupat

Ar putea spune de la început: nu vreau sau nu pot (aşa, de politeţe). Unii oameni au senzaţia că sunt mai puţin vinovaţi dacă se sustrag dintr-o situaţie ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Ar mai putea spune:

  • nu te baza pe mine, eu vreau dar nu reuşesc deloc să arăt asta
  • o ridicare din umeri sau din sprâncene
  • orice fel de strâmbătură pe faţă ca şi cum a mâncat o felie de lămâie
  • mă mai gândesc

şi ar fi oameni cărora nu le este teamă să devină antipatici pe moment, ar fi oameni întregi dar… mai avem de exersat cuvântul NU.

La Dolce Vita

Duminică, 14 noiembrie 2010

De mult nu am mai dat nota 10 unui film. Despre La Dolce Vita pot spune doar că m-a urmărit câteva zile bune după ce l-am văzut. De altfel, cam tot ce am văzut până acum regizat de Fellini (I Vitelloni, La strada) a avut un mare impact asupra mea. Vreau să urmăresc mai departe şi celelalte filme după 1960 pentru că anumite motive se repetă şi dezvoltă câteva obsesii: firea duplicitară a omului, mofturile intelectualului, visele, inocenţa pierdută.

Personajul principal, Marcello, întruchipează intelectualul idealist care nu se poate decide între cele două (aş spune trei dacă punem şi femeile în calcul) mari pasiuni ale sale: jurnalismul şi scrisul. Vrea să devină romanicier dar ştie că din asta nu se poate trăi. Pe de-altă parte, îl atrage verva şi noul. Urmăreşte cu interes evenimentele cotidiene şi se află mereu în mijlocul lor. Uneori prea mult.

El alunecă prin viaţă, trăieşte numai în prezent, fără să ştie exact ce vrea. Tânjeşte după dragoste dar atunci când este iubit se simte sufocat. Poate din cauză că nu este capabil să răspundă sau este prea sincer cu sine.

Relaţia cu tatăl lui l-a afectat mai mult decât lasă să se vadă. Când era copil a fost tratat cu răceală, nu cunoaşte afecţiunea paternă. Despre mamă nu se spune nimic.

Femeile din viaţa lui Marcello sunt trecătoare ca şi stările lui de spirit. Una este naivă, alta este alintată. Una este disperată, alta este uşuratică. În final ajunge să le dispreţuiască pe toate şi să nu mai vadă strop de inocenţă în ochii lor.

Filmul este plin de simboluri. Ce vroia să însemne peştele acela uriaş din final? Ochii lui sunt deschişi dar este mort.  Toată lumea e în jurul lui şi îl priveşte, se minunează. Unii ar vrea să-l cumpere dar renunţă. Poate e o stare spirituală la care a ajuns abandonîndu-şi idealurile şi uitînd de sine.

Între origini şi datorie

Sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Acum o sută de ani se vorbea altă limbă română. Sigur nu conţinea cuvinte precum: cool, mişto, trendy, etc. dar era diferită. Nu intru în istorie prea adânc pentru că vreau să ajung în altă parte.

De obicei conservăm ceea ce este de folos, ceea ce am moştenit sau prezintă oarece importanţă. Să zicem că pleci în Palestina şi te stabileşti acolo. Te adaptezi, înveţi limba, cunoşti alţi oameni. Copiii tăi vor studia la şcolile din Palestina, vor avea prieteni care vorbesc araba. Totul până când limba ţării în care te afli va deveni una cu tine. Vei începe să gândeşti în arabă, copiii tăi nu vor mai fi români aşa cum ai fost tu.

Ce contează mai mult: să păstrezi româna intactă în familia ta sau să accepţi că te-ai schimbat? Cunosc o grămadă de cazuri de acest gen. Majoritatea regretă că se pierd valorile cu care au crescut dar uită de faptul că trăiesc diferit, că ceea ce părinţii i-au învăţat nu se mai mulează pe realitate.

Nu înţeleg această tendinţă de a conserva ceva ce acum nu ştiu câţi ani funcţiona. Sfaturile lor au fost bune, au dat roade dar la un moment dat seminţele nu se mai prind. Dacă ceva nu-ţi mai este de folos, mai păstrezi?

E ca şi cum ai ţine în pivniţă 100 de borcane goale pentru a avea ce scrie în testament. Le vei lăsa nepoţilor să pună zacuscă în ele, fără să-ţi pese de gusturile lor. Poate până atunci nu va mai fi nevoie. Totuşi, între perpetuarea obiceiurilor şi conservarea lor aleg datoria de a nu împovăra generaţiile care vin.

Minoritatea nu trebuie să se supună majorităţii.  Nu în sensul că trebuie să copie sau să-şi abandoneze principiile. Dacă reuşeşti să-ţi găseşti echilibrul, nu mai contează locul sau limba. Fă-ţi obiceiuri mai departe, cine te opreşte? Am vrea noi să decidem soarta lumii dar până acolo trebuie să eliberăm o parte din potenţialul nefolosit iar asta înseamnă alte sute de ani, timp în care eu, tu… vom fi în alte locuri.

E vreo copie la mijloc?

Miercuri, 10 noiembrie 2010

Piesa de mai jos a apărut în 2010 dar îmi sună cunoscută. De fapt am tăiat numai partea la care vreau să mă opresc. Are careva idee cu ce melodie seamănă? Nu de alta dar e posibil să fie Iris sau Metallica iar dacă e Iris, românii sunt copiați de stăini iar asta e de bine, nu?

https://anaayana.files.wordpress.com/2010/11/dove-comincia-il-sole.doc

Și pentru că mai am un pitic pe creier, mai compar două melodii. De data aceasta le știu pe amândouă și anumite părți mi se par similare. Identice nu au cum să fie:

refren 1: https://anaayana.files.wordpress.com/2010/11/ace-refren.doc

refren 2: https://anaayana.files.wordpress.com/2010/11/alejandro-02-refren.doc