Archive for iulie 2010

Sărumâna

Joi, 29 iulie 2010

La început am avut sensul propriu al expresiei. Domnii şi domnişorii sărutau mâinile persoanelor de sex feminin. Vrând-nevrând.  Probabil că obiceiul a fost întrerupt de moda mănuşilor iar asta a însemnat pe de-o parte uşurare, pe de-alta, distanţare. Vorba a rămas totuşi în vocabularul nostru şi azi este folosită de cele mai multe ori ca formulă de salut sau ca mulţumire.

Am auzit recent un tânăr care s-a adresat cu sărumâna unui bătrân. Nu mi se pare neobişnuit să-i spui aşa unei femei, dar când vine de la un bărbat către alt bărbat, indiferent că cel care o adresează este junior, deja ridic din umeri. A mirare, bineînţeles. Nu era mai bun un hai noroc? Ori nu am mai auzit prea des, ori contează în ce parte a ţării te afli.

Oricum, am păţit-o şi eu. Amuzant a fost când am întins mâna în aer şi cel care mi-a adresat urarea nu pricepea ce fac. Nu vroiam neapărat să se ţină de cuvânt, doar probam cuvintele. E adevărat, unele dintre ele se tocesc.

S-au demodat?

Duminică, 25 iulie 2010

De-a lungul timpului oamenii au renunţat la anumite accesorii în favoarea altora. Unul dintre ele este ceasul. De la cel de buzunar  s-a trecut la cel de mână. Cu timpul, am aruncat brăţările şi am ales ceasurile mobile. Organizer, telefon, tot ce arată ora şi este portabil. Ne-am întors la ceasul de buzunar. Au trecut vremurile când mergeai la plajă şi te bronzai cu dunga de la cureaua ceasului.

Nu se mai poartă nici batistele din bumbac. Ce-i drept, la câte sortimente de batistuţe de hârtie există pe piaţă, lucrurile de unică folosinţă aduc un plus comodităţii.

Remix

Sâmbătă, 24 iulie 2010

S-a lucrat mult şi au scos una bucată de muzică bună. Nu e uşor să vii cu ceva proaspăt, atrăgător şi care să rămână cumva în istorie. Să-ţi aduci aminte peste câteva luni sau ani de piesa x, să vrei s-o asculţi din nou. Caut Behind pe net şi găsesc şapte variante. Şapte repetiţii cu mici diferenţe, tărăgănări şi completări fără de folos până se ajunge la acelaşi refren. Le ascult pe toate ca să văd ce aduc nou şi constat că tot originalul e mai bun. Ştiu, nu am răbdare să ascult melodii care au câte 8 minute.

Hell, no

Miercuri, 21 iulie 2010

Acum câţiva ani Vaticanul a lansat o nouă listă de păcate care se adaugă celor şapte păcate capitale (mândria, zgârcenia, desfrânarea, pizma, lăcomia, lenea, mânia) evocate de Dante în Divina Comedie.

Acestea sunt: poluarea mediului înconjurător, injustiţia socială, sărăcirea cu bună ştiinţă a oamenilor, lăcomia corporatistă a băncilor, vânzarea şi consumul drogurilor, modificarile genetice şi experimentele pe oameni.

Aşadar, cu cât omul este mai inventiv, cu atât se scurtează plapuma. Cu cât hârtiile sunt mai curate iar în spatele lor domnesc rânjete, totul e ok. De-a lungul timpului (ba chiar şi de-a latul) am auzit n-1 teorii şi ipoteze despre ceea ce ar putea fi iadul. Ideile diferă de la om la filozof şi de la religie la ateism (mă surprind ateii care nu sunt de acord unul cu altul).

Termenul de iad este folosit de fiecare dată când o situaţie este rea: secetă, Irak, certuri, stres, caniculă, criza economică, inundaţii, etc. E mai degrabă ceva neplăcut decât sumbru. Specialiştii în domeniu, în loc să-şi facă viaţa mai bună unii altora, o reduc pe milimetru pătrat de egoism. Se păcălesc reciproc în speranţa că nu se vede. Se metamorfozează: plâng atunci când trebuie să râdă, tac atunci când trebuie să vorbească, iau apărarea celor de la care pot obţine ceva şi acuză pe cei fără putere. Cel care dă primul semn că poate fi cumpărat, este vânat cu repeziciune şi pus în slujbe pupăcioase. Aceştia sunt mai uşor de convins şi impresionat. This is hell!

Inventatorii vorbesc despre atlasele de mitocănie urbană, critică şi pun semnul exclamării lângă semnul întrebării. Cu duiumul. Ehe, poluarea mediului se face prin mai multe metode! Dacă oamenii ar deveni transparenţi prin faptele rele pe care le fac şi vizibili prin cele bune, oare ne-ar fi mai uşor să ne înţelegem unii pe alţii? Mă tem că tot n-am scăpa de bisericuţe şi conflicte.

Responsabilităţi de mâna a doua

Duminică, 18 iulie 2010

Care-i diferenţa între animalele sălbatice şi cele domestice? Păi, cele domestice sunt pe cont propriu, se descurcă d.p.d.v. economic. Chiar dacă legile naturii par mai aspre, chiar dacă peştele cel mare îl înghite pe cel mic. Nu te pui cu lanţurile trofice.

Ce facem cu animalele care depind de oameni, ce facem cu câinii-afiş de pe autostrăzi, cu pisicile pe care locuitorii de la bloc le hrănesc de la balcon atunci când îşi aduc aminte? Indiferent că-i vrem sau nu, trăiesc printre şi pe lângă noi.

Animalele de rasă, în comparaţie cu maidanezii, au parte de multe privilegii doar pentru că sunt de rasă: zgardă cu pietre preţioase, ieşiri la restaurant, coafor, etc. Ce mai, tratamente regale! Vorba lui Seinfeld: dacă un marţian ar privi pe Pământ şi ar vedea cum oamenii adună în pungi de plastic excrementele animalelor pe care le plimbă prin parc, ce-ar spune? Cu siguranţă animalul ăsta deţine supramaţia pe aceste meleaguri!

Sunt convinsă că orice animal ce-ar beneficia de un tratament special poate să arate bine şi să fie isteţ. Cu un şampon bun, o mâncare potrivită şi câteva zile de tratament similar, un maidanez (before and) after ar deruta orice cunoscător în domeniu. Şi dacă nu, omul tot ar întreba, la prima vedere: e de rasă sau e fake?

De ce în ţările dezvoltate există adăposturi pentru animale şi oamenii sunt mai responsabili? Poate pentru că se pricep şi-n alte domenii mai bine. Dar nu vreau să pomenesc de străzi proaste, impozite colosale şi alte incapacităţi temporare (?) de ducere-până-la-bun-sfârşit a proiectelor umanitare.

Momeală pentru amatorii de distracţie

Sâmbătă, 17 iulie 2010

Mesaj primit pe telefonul mobil la 8:10 dimineaţa: Vino să te pocăieşti la Biserica Adventistă de ziua a Şaptea şi poţi câştiga o excursie la Ibiza pentru două persoane. All inclusive pentru 5 zile! Apropie-te de Dumnezeu!

Să analizăm puţin această minunăţie şi contradicţie în termeni. Ok, ora e potrivită pentru mesaje serioase, nu contest. Probabil că e cineva angajat să facă asta zi de zi, unde mai pui că face rost de numere de telefon. Dar nu-şi dau seama că nu poţi promite cuiva destrăbălare  în schimbul pocăinţei, că nu poţi trage un om de guler prin intermediul unui sms? (a nu se înţelege că-i vreau la uşă pe oamenii ăştia)

Pentru mine mesajul cu ziua a Şaptea (pentru ce majuscula?) sună a disperare, sună a: hello, nu mai avem membri, suntem pe cale de dispariţie, ne dizolvăm. Vino la noi, îţi dăm Ibiza, numai vino la noi ca să fim mai mulţi! Bineînţeles, conform proverbului: unde-s mulţi puterea creşte.

Cred că o să-i trimit un reply: vă rog frumos, nu-L implicaţi pe Dumnezeu în actele dvs. de vânzare-cumpărare. Ce ziceţi?

Concursurile astea online

Marți, 13 iulie 2010

Treaba e simplă. Site-ul e relativ nou, vrea să urce. La început se cerea un utilizator cu parolă pentru a putea face pe juriul. După ce s-au înscris mai mult de trei omuleţi, au dat liber la vot. Oricine intră poate să voteze fără a se mai loga. Pe de-o parte e bine pentru că te scuteşte de formalităţi, pe de-alta, se fură ca-n codru. Într-o singură zi cineva obţine peste 100 de voturi (n-am sesizat numai eu asta) şi are numai comentarii din alea cu semnul mirării după cuvântul bravo. Clar, un site cu nevoie de click-uri. La nivel online criteriile de departajare contează prea puţin. Păcat că nu am timp să intru să mă votez singură.