Archive for iunie 2010

Am ceva cu noaptea

Miercuri, 30 iunie 2010

Câinii latră mai tare, ca și cum toată ziua s-ar cenzura și-ar discuta printre dinți. Acum sunt stăpânii străzilor, simt nevoia să muște  orice roată ce are curajul să se aventureze pe teritoriul lor. Apoi, dacă ai urechile fine și locuiești aproape de un râu, vei auzi oac-oac-uri prin gemulețul ăla mic fără de care nu se poate locui armonios într-o casă. Aș zice că-s broscuțe gipsy care ies la sfat sau la talcioc, se vând una pe alta dar poate că au alte biznisuri. Numai zoolog să fii când te macină întrebări din astea! Și mai sunt țânțarii. Probabil că încearcă să transmită mesaje antice: ceea ce vreau szăăă zzzzzzzzic eszzzzzzzzzte… dar nimeni nu-i bagă în seamă. Noaptea ascunde un mister. Ascunde tot ceea ce în timpul somnului n-ai văzut, auzit, simțit. Ascunde ceea ce ieri n-ai văzut, auzit, simțit chiar dacă azi ești treaz.

În ţările calde e frig

Luni, 28 iunie 2010

noaptea se anunţă
plină de nelinişte,
împotriva firii
numai luna
stă lipită cu obrazul
de termopanele bieţilor oameni
plecaţi ca nişte păsări călătoare
prin ţări la început străine
devenite acum ale lor
şi încă
a patru sute şi o mie
de suflete-depărtare

în ţările calde e frig,
margarina mai fină, ce-i drept
covrigii mai crocanţi şi
chiria – o cochilie second hand
purtată împotriva firii

Trei culori, Krzysztof Kieslowski

Sâmbătă, 19 iunie 2010

Pentru a înţelege trilogia aşa cum a dorit regizorul, trebuie să începi cronologic. Primul film este Albastru. Melancolie, singurătate, tăcere, dorinţa de libertate, filantropie. Revenirea la viaţă după o mare pierdere are loc într-un mod atipic: pasiunea pentru muzică. Interesante cadrele vintage-albăstrui şi scenele în care muzica din mintea lui Julie rulează în continuare chiar dacă pentru toţi cei din jur femeia tace.

Eu l-am văzut după Alb. Diferenţa este mare. Aici povestea te ţine prins din mai multe motive. Sentimentele personajului principal sunt asociate cu diverse pasaje de alb şi totul se îmbină într-un mod inedit. Kieslowski este un pictor de imagini în mişcare. Nu am mai văzut până la acest regizor această tehnică. Poate un pic la Ingmar Bergman. O îmbinare armonioasă a stărilor de spirit cu replicile, cadrele, culorile, acţiunea. În Alb totul porneşte de la dezamăgirea unui bărbat proaspăt divorţat dar încă îndrăgostit de soţie. După ce-şi pierde respectul şi  încrederea în sine, reuşeşte cumva să-şi echilibreze starea de spirit. Este un drum al agoniei, un drum pavat cu culori tari ce se întrepătrund până la alb. În final, se echilibrează balanţa şi apar lacrimile de fericire. Trebuie să recunosc, Alb mi-a plăcut cel mai mult.

În Roşu prietenia adevărată capătă o importanţă deosebită.  Şi da, este posibilă, este reală, nu ţine cont de sex, rasă sau religie. Pelicula ridică întrebări simple dar morale: când faci o faptă bună la cine te gândeşti? Este pur egoism, prin faptul că te simţi împlinit şi cu conştiinţa împăcată, sau dăruire – atunci când pui pe locul doi propria persoană? Roşul apare aici subliniind idei, siluete, emoţii.

Frânturisiuni

Vineri, 18 iunie 2010

Pagina să scape de zorzonele, vocea de azi să rămână puţin răguşită https://anaayana.files.wordpress.com/2010/06/factory.doc weekend-ul să aibă o zi în plus, neoficial s-o cheme SemiLuni iar un gigantic semn de egalitate să ne fugărească până acolo unde diferenţele se fac mari-mari şi trosnesc iar asemănările se transformă-n două linii paralele.

Diferenţa dintre promisiune şi vorbă? Pe una o dai, pe cealaltă o arunci, o scapi, o prăvăleşti. Depinde cum pică şi ce sădeşte în mintea celui care o aude.

Oraşul cu particularităţi II

Sâmbătă, 12 iunie 2010

După succesul răsunător al primului post despre acest oraş, după promisiunea trecută cu vederea că va urma ceva, mă opresc şi constat.

La intersecţia dintre Şcolilor şi Dorobanţi se află şase bănci. Poţi să închizi ochii şi să mergi la întâmplare. Vei nimeri o bancă. Înăuntru vei găsi un gardian gata să răspundă la telefonul fix, gata să facă pe secretara şi pe copistul, băiatul care trage la xerox hârtiile importante.

La unul dintre colţuri este mereu coadă. O maşină lucioasă stă-n poziţia lui Pegas. Pensionarii vin şi iau numere de ordine altfel nu-mi explic faptul că rezistă şi persistă acolo chiar şi pe arşiţă. Într-o zi voi merge la faţa locului pentru o analiză în amănunt. Ceva se întâmplă!

Pe faleză se întâlnesc bikerii şi motocicliştii.  Adepţii perpedes-ului, după câteva ture prin faţa fântânii arteziene, iau drumul spre Dreams. Cum nu am mai fost acolo de anul trecut nu mai ştiu exact dacă muzica s-a schimbat în bine.

Pe Mad Max nu l-am mai văzut. Nici pe Ai-o-mie.

Când o să văd

Sâmbătă, 12 iunie 2010
  • saituri cu reţete ce oferă meniul după ce introduci ingredientele preferate
  • şosele în lucru de la A la Z şi nu scobite, acoperite superficial pentru câteva luni
  • coji de seminţe ce urcă singure în tomberon
  • copii care nu mai spun eşti o nesuferită când mama nu le cumpără chips-uri

o să anunţ pe toată lumea!

Câmpul de maci-infinit

Marți, 1 iunie 2010

stropii de apă trezesc în eter
proiecte mai vechi de-o secundă

sunt norii grăbiţi?

pe spate tricoul e aproape ud,
nu-mi pasă prea mult,
am izbutit să capturez
un câmp de maci-infinit

chiar dacă
lentila-i mai fragilă decât mine,
o ascund de picături
şi-mi şterg pantofii pe iarba pustie

în departare
câţiva cai ce parcă au gustat clipa
veşnic dezlegaţi,
zburdă prin vântul proaspăt dresat –
genunchii lor tresaltă
de-o bucurie adolescentină

în palme am strâns mai multe
perechi de aripi,
iau tensiunea pământului

preţ de un minut-lumină
las apa să dizolve pe hârtie
orice urmă de gând scrijelit
cu cerneală albăstrie