Archive for ianuarie 2009

A conserva sau nu hazardul

Joi, 29 ianuarie 2009

Când faci curăţenie ştii exact ce arunci, ce lustruieşti şi ce mai pui la naftalină. Ar fi absurd să inventezi o debara-matrioşkă: prima să stea la vedere, celelalte la adăpost. Asta aşa, numai să nu pierzi ce a fost al tău. Atât cât poate să-ţi aparţină pentru că uneori senzaţia că ai, este mai mare decât posesia.  Trebuie să rămâi cu ceva chiar şi atunci când, aparent, ai pierdut.

Din punct de vedere al materiei poţi conserva multe dar nu totul. Ştiu eu pe cineva care vroia să păstreze un parfum pentru totdeauna! Din păcate este personajul unei poveşti.

Cum rămâne cu non-materia, cu stările de spirit, cu sentimentele, cu virtuţile? Discutam recent cu cineva despre frica de a trăi. Ea poate înlocui chiar trăirea în sine în momentul în care există prea multe incertitudini pe metru pătrat.

Ce soluţii rămân valide? Încercarea. Da, dacă ea nu te aduce pe zero când vine vorba de axa deciziilor. Ah, dar nu singură ci la intersecţia cu riscul. Parcă ar fi două străzi. Şi totuşi sunt doar două posibilităţi din o mie, aşa cum îmi place mie să le numesc.

Dacă minus adunat cu plus te aduce de unde ai plecat (numai când porneşti de la zero cu adevărat), ce poţi pierde din ceea ce nici măcar nu este sigur?

Prea multe întrebări dăunează grav sau ba. Nu ştiu cui. Încă nu m-am hotărât, aşa că mai bine le conserv în cutiuţa cu semne de punctuaţie. Poate încap măcar o parte din ele.

Experimentezi?

Marți, 27 ianuarie 2009

Nou ar trebui să fie orice pas înainte. Nou ca necunoscut. Paşii ne duc însă şi pe cărări bătătorite, asfaltate sau cu gropi. Cândva au fost şi ele neexplorate. Cândva a trecut pe acolo iniţiativa.

Privesc în jur şi văd oameni mult prea ataşaţi de cele vechi: de amintiri, de persoane, de stări, de obiecte, etc. Ce au în comun detaliile de au devenit atât de speciale? Au apărut la început şi au căpătat primele semnificaţii. La polul opus stau cei care aruncă mereu trecutul, aleargă cu gâtul înainte spre altceva.

Multe dintre noutăţi se întâmplă într-un anumit context şi de prea puţine ori sunt alese intenţionat. Într-un fel, eşti împins de curiozitate sau chiar de dorinţa de a evolua.

Cu aceeaşi tendinţă, orice pui se va îndepărta de casă pe măsură ce va creşte. Mai întâi va explora împrejurimile, apoi orizontul şi în final se va stabili undeva. Poate şi-n aducerile aminte, reuşite sau nu, ale fericirii.

Când experimentezi, orizontul încă mai este o posibilitate infinită. Ce trebuie să se întâmple ca să te opreşti  definitiv sau măcar să faci o pauză? Distanţele oricum sunt altele de fiecare dată pentru că nu pot fi parcurse milimetric de o altă persoană. Nici empatic.

Oamenii care ascultă un singur gen de muzică, cei cărora le iese mereu semnătura la fel, cei ce reuşesc să gătească un tip de mâncare obţinînd cu satisfacţie acelaşi gust, cei care caută compania unui singur anturaj, etc. au găsit cumva liniştea sau doar au deschis parasolarul pentru o vreme? Viitorul trebuie că e făcut din sclipici. Atât de mult încât nu-l poţi privi limpede.

Mi-a rămas în minte o secvenţă dintr-un film văzut mai demult. Doi fraţi se întreceau, o dată la câteva luni, într-un ocean. Cel care înota mai repede şi nu se oprea, câştiga. Era un fel de probă a rezistenţei. De fiecare dată se întâmpla să câştige cel mare. Într-o zi însă nu a mai fost în formă şi a rămas în urmă. Pierduse. Cel mic a înotat cu gândul că nu se va mai întoarce la ţărm. Şi-a dat toate puterile, s-a avântat în larg, fără să se mai gândească la mal cum făcea înainte.

Poţi să te arunci ca-n ocean sau în piscină. Poţi să înveţi să înoţi pe parcurs sau să iei o barcă.  Poţi să experimentezi indiferent de domeniu însă nu vei deveni apă/râu până nu i te vei supune. Dar cine-şi doreşte asta? Evoluţia ne-a arătat că putem ieşi uneori chiar uscaţi din toată povestea. Ce-i drept, cu neopren.

Iarnă-toamnă

Luni, 26 ianuarie 2009

rosu

intalnire

privire

mai multe aici

Dorinţe prea mari?

Marți, 20 ianuarie 2009

Universul conspiră sau nu la împlinirea viselor tale. Important e să-ţi doreşti, nu contează dacă ele-ţi fac rău sau bine. Ba-s clişee. Poveşti. Aşa ar trebui ca tot după ce tânjim să se numească dor sau dorinţă, dar există cozi de peşte la fiecare lipsă. Lipsa nu ştiu cărui fapt, transformată-n off sau on.

Dacă s-ar împlini toate dorinţele ce ar mai rămâne dorului? S-ar întâmpla ca-n Bruce Almighty când toată lumea a vrut să câştige la loterie: au primit potul cel mare dar au fost nevoiţi să-l împartă până când a devenit un baciş. Aşadar, se vede utilitatea numerelor de ordine şi aici. Totuşi, dacă aceleaşi personaje ar juca în secret la diferite loterii, ar câştiga. În alt secret. Totul. Este doar o posibilitate dintr-o mie.

Există un echilibru ce trebuie păstrat şi care poate fi agitat când unul dintre talere atârnă din cauza grămezilor de aur. La cele iluzorii mă refer de această dată. Pe celălalt taler poate sta chiar nebunia în persoană, nu contează cât e de uşoară/grea din moment ce nu are putere să schimbe ceva.

Nu ştiu dacă există dorinţe mari, mijlocii sau atât de mărunte încât nici nu merită depliate, dar ştiu că toate au legătură cu un anumit tip de dor: D.O.N. sau Dorul de Origine Necunoscută.

MONOapte

Vineri, 16 ianuarie 2009

Luna se mândrea cu tine încât
ai rămas nesărutat în acea poveste.

Ştia că nu-i mai încap razele în inimă
de bucurie.
Şi doar erau de staniol!

Cumva-şi găsiseră locul,
printre semnele de punctuaţie,
unde
aveai ochii închişi
după ce, telepatic ne-am privit
până la tocire.

Spre dimineaţă
m-ai întrebat cine a aruncat stelele pe cer
ca-ntr-o puşculiţă
a tuturor purtătorilor de zâmbete
şi-atunci
firul s-a tras iute,
ca la dres.

Luna zâmbea şi era zi afară,
pe dinăuntru se-ntreceau bătăile de inimă
să-ţi rostească numele
mai repede şi mai intens,
cu majusculă,
pe silabe.

Apel în aşteptare

Marți, 13 ianuarie 2009

O invenţie pe cât de isteaţă pe atât de folositoare. Toată lumea ridică placardele cu 10+ când vine vorba de evoluţie. Nu oriunde! Vorbeşti la telefon şi în cazul în care eşti căutat de o terţă persoană, ai posibilitatea să schimbi linia. Cu alte cuvinte, te laşi aşteptat sau închizi telefonul în nas pentru că altcineva este mai important prin simplu fapt că a sunat.  Uite de asta am dezactivat această opţiune şi am lăsat drepturi egale. Mi se pare fair să sune ocupat.

Excepţia visului

Luni, 12 ianuarie 2009

şi dacă m-ar întreba visul
de ce s-a-mpiedicat de tine,
julindu-şi genunchii,
i-aş spune, printre gânduri,
că eşti doar o excepţie,
o confuzie creată de marginea tăcerii,
un ceasornic ce-a rămas blocat
la ora cinci,
de câteva decenii

twenty_thousands_five_hundred_by_czekolada