Archive for decembrie 2008

Douămiinouă

Miercuri, 31 decembrie 2008

Le doresc tuturor celor care calcă sau nu acest prag virtual să aibă un an nou mai plin. Cu ce-şi doreşte fiecare!

happy-new-year

Aglomeraţie de stări

Luni, 29 decembrie 2008

Tensiunea şi nerăbdarea se simt cel mai bine când cei din jurul tău se grăbesc. Aproape se calcă în picioare, nu ştii sigur unde vor să ajungă dar îi vezi cum aleargă pentru a prinde un fragment de bucurie.

I. şi-a călcat cămaşa pe fugă, E. s-a dat cu ruj pentru a se găti, Y şi-a luat zâmbetul din cuier şi a închis uşa. Ne urăm multe, cu virgulă între ele, cu mulţi smiley şi cu apostroafe. De sărbători aglomeraţia este direct proporţională cu stările de spirit.

Grupurile de oameni se intersectează cu sferele de interese. Prin baruri se prepară cocktail-uri:

singurătate+căutare+intersecţie=aşteptare.                                                                                                                                              bună voie acidulată+fum+povestiri scurte şi plate+râsete=aglomeraţie.

Z. se plânge că nu simte sărbătorile dar petrece. Poate nu sunt la el evenimentele ci pe afară.

Stângăcia desenului

Luni, 22 decembrie 2008

Erau două. Se numeau cuvinte mici, nespuse până la capăt. Amândouă desenau cu mâna stângă liniile fine ale albastrului şi aveau în comun doar consoanele.

Norii, ploaia, zbuciumul mării, dispariţia nopţii, culoarea iernii cu câteva minute înainte de a cădea prima zăpadă. Nimic nu rămăsese nepictat de cele două cuvinte. Erau bucuroase dar niciodată până la frenezie pentru că le lipseau vocalele.

De fiecare dată când se întâlneau, consoanele se împiedicau în sensuri  rupte din gânduri şi preferau să aleagă tăcerea pentru a comunica în albastru de la început până la sfârşit.

Într-o zi au desenat pe alb cu propriile stângăcii. Culoarea a-nceput să se dizolve încet în privirile lor. Tabloul era unul singur, se uitau cu seninătate la acelaşi cer!

Când au vrut să-şi exprime bucuria şi-au dat seama că au devenit două cuvinte mari, un sens.   Consoanele au întâlnit vocalele şi tăcerea a vorbit pentru prima oară despre scufundări,  complicitate, strălucirea din colţurile de stea, sunetul nopţii când o desenezi în gând, răpind-o de pe cer în tine.

make_a_wish_by_feainne

Cunoaşterea pe orizontală

Vineri, 19 decembrie 2008

Cât de bine-ţi cunoşti prietenii, vecinii, colegii, părinţii, etc.? Ce întrebare fără noimă, ştiu! Poate nici nu-ţi doreşti asta. Poate nu te cunoşti nici pe tine suficient, ce-ţi mai trebuie alţii?

Cred că oamenii care citesc bloguri o fac pentru că nu mai ajung să discute în timp real. Nu intru în categoria citit cărţi, ziare, cronici şi altele cu care nu poţi interacţiona în mod direct.

De fapt, când să o faci? În pauza de masă, în timp ce aştepţi autobuzul (asta pentru cei care nu au maşină personală, iubesc mersul pe jos, dar când plouă nu se supără să-i plimbe şoferul), când faci cumpărături şi te întâlneşti din greşeală cu un prieten?

În multe cazuri, oricât ţi-ai dori să filozofezi face to face sau pur şi simplu să schimbi câteva impresii despre vreme, cursul euro, criza economică sau mai ştiu eu ce (non)banalităţi, diverşi factori devin potrivnici. Ba e distanţa, ba e prea puţinul timp liber gestionat cu grijă în jurul priorităţilor, ba nu e graba ci lenea, etc.

Analizînd oamenii de pe stradă, aşa cum scriam şi aici că-mi place să o fac, mi-a răsărit în minte întrebarea, ca leoaica tânără. Dacă devii mai bogat prin trăire şi multă cunoaştere, implicit de la oameni şi experienţele lor, cum ar fi să cunoşti 10.000 de oameni? Dar un milion? Dar pe toţi?

Fireşte, niciun om normal nu a atins astfel de cote relaţionale dar presupunînd prin absurd că Cineva ar putea face asta, nu ar creşte în ochii tăi? Şi când mă refer la cunoaştere mă gândesc la detalii semnificative, intimităţi, frământări existenţiale, bucurii,  pe care le afli şi nu le poţi uita pentru că încă mai ai suficienţi Gb nefolosiţi.

Da, m-am entuziasmat!  Soluţia nu stă întotdeauna în cantitate sau în cunoaşterea pe orizontală dar dacă la intersecţia cu fiecare om şi comorile lui,  ajungi să cunoşti pe verticală, există un plus infinit… tangibil.

 

Te place. Profiţi?

Miercuri, 17 decembrie 2008

O genă mică şi lacomă este vinovată pentru entuziasmul cu care ia toată mâna după ce i se oferă un deget.  Nu o face pentru a da noroc ci pentru a avea trei mâini.

Din momentul în care afli că cineva te simpatizează, te simţi privilegiat. Nu contează cine este acea persoană, din partea ei ştii sigur că vei avea mai mult de câştigat decât de pierdut!

Îi ceri ajutor şi ştii că nu poate să te refuze. Îi eşti prea drag ca să-ţi ignore suferinţele. Îţi spune, în treacăt, că-şi doreşte luna de pe cer şi-ţi aminteşti instant că-l cunoşti pe David Copperfield. Sau mai degrabă pe David Blaine că e la modă. Totuşi, până unde mergi cu întinsul corzii?

În Dekalog-ul lui Kieślowski, în partea a şasea, o femeie este urmărită şi venerată de un adolescent. El ajunge să-i aducă în faţa uşii ceea ce până atunci primea abia după ce stătea la cozi ca înainte de ’89. Femeia mai că devine un fel de caracatiţă, incapabilă să-i gestioneze pasiunea după ce posesorul acesteia dispare. Din vânat se transformă-n vânător. Cu alte cuvinte, urciorul merge la râu până când are cu cine.

Poţi să profiţi sau să te bucuri de generozitatea unui om indiferent că este coleg, iubit, părinte, etc. Dilema e alta: când primeşti ceva, trebuie să dai înapoi (nu contează cui atâta timp cât o faci) sau echilibrul se restabileşte cu un simplu mulţumesc?

Teoretic nimeni nu este obligat să facă ceva împotriva propriei firi dar aşteptările se nasc pe gratis. Sau nu.

Anul trecut, pe vremea asta, scriam despre obsesiile care ne ţin legaţi dar şi despre alte nebunii care necesită corecturi masive.

Întrebări fundamentale

Marți, 16 decembrie 2008

De data aceasta nu sunt ale mele. (Curioşii caută întrebări sau răspunsurile la ele? N-am putut să mă abţin.) Contează prea puţin contextul în care le-am găsit pentru că scopul fundamental se află în ceea ce va enunţa fiecare în sinea lui. 

Dacă le-a formulat pentru prima oară Andy Szekely sau altcineva, iar nu este important. Întrebările de mai jos vorbesc dincolo de idealuri şi pasiuni concrete  şi  da, trebuia să le şeruiesc mai departe:

  1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
  2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
  3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
  4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
  5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
  6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
  7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
  8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
  9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
  10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?

the_question_by_dcamacho1

Tu cu tine

Luni, 15 decembrie 2008

Sfârşitul de zi îţi oferă confirmări după ce evenimentele s-au consumat. Ajungi acasă, închizi uşa şi laşi în spate omul mai mult sau mai puţin sociabil.

Milan Kundera spunea că din clipa în care există un martor al comportamentului nostru, ne adaptăm, vrînd-nevrînd ochilor care ne privesc, şi nimic din ceea ce facem nu e autentic. A avea un public, a te gândi la acest public înseamnă a trăi în minciună. Asta doar când eşti exigent până la capăt cu propria persoană.

A fost entuziasm sau un foc de paie, a fost agitaţie sau doar un zgomot de fundal? Totul rulează în minte şi unele imagini se repetă, cu sau fără sunet.

Uneori ţin minte  doar parfumuri, priviri, tăceri, penumbră. Alteori tac toate amintirile în mine. Te speli pe dinţi şi priveşti în oglindă la omul care nu se află-n ea ci printre gânduri.

Cu cât confunzi mai puţin zilele-ntre ele, le separi pe nuanţe. Recent, cineva credea că e marţi şi de fapt era vineri. Ce trebuie să se consume pentru a ieşi dintr-o senzaţie? E  ca atunci când vrei să le faci pe toate azi şi orice pauză înseamnă amânare. La fel ca ziua de mâine care se comprimă-n prezent.