De ce s-a supărat?

by

Motivele pentru care un om se supără îl pot caracteriza, într-un anumit fel. Ce poţi spune, de exemplu, despre cineva pe care-l deranjează un apelativ de duzină sau de faptul că este ignorat în mijlocul unei discuţii, între prieteni? Este prea atent la detalii, exagerează sau are doar o zi mai proastă?

De-a lungul timpului am întâlnit supărări de toate culorile, pentru care merită să devii îmbufnat, mai mult sau mai puţin: cineva a oferit numărul tău de telefon unei cunoştinţe comune, fără să-i dai acordul; te poate irita faptul că un necunoscut s-a uitat nu-ştiu-cum la tine, că a inclus-o pe mama în discuţie deşi era absentă sau oricare alt detaliu ce poate deveni combustibil pentru focul de paie.

Aş vrea să spun că oamenii care se supără mai mult sunt mai sensibili la stimulii externi iar cei care sunt toleranţi, aparent superficiali, sunt mai pragmatici. Nu pot duce această ipoteză până în stadiul quod erat demonstrandum pentru că aparenţele pot înşela. Cunosc persoane care nu se supără niciodată pe nimeni şi apoi se plâng apropiaţilor de comportamentul celor care strică buna dispoziţie.

În limbaj nonverbal, cel supărat este neîmpăcat cu prezentul, pare a-şi cere mai multe drepturi decât i se oferă sau a rămas cumva neachitat. Cum nu le primeşte la comandă, scoate asul din mânecă şi schimbă atmosfera.

Nu te mai poţi comporta standard cu cineva care tocmai a afişat un chip lung până-n pământ, de profundă nemulţumire sau deranj. În mod indirect, cere un tratament special, mai delicat. Bineînţeles, depinde de caz!

Acest gen de reacţie poate fi o formă de apărare dar şi un cartonaş galben, oferit cu prudenţă, de genul: ai grijă cum te porţi cu mine, ai sărit calul! Data viitoare s-ar putea să pierzi ceva.

Pentru a fi într-atât de flexibil încât să simţi când merită să (nu) te superi este nevoie de ambele experienţe: să te consumi şi să fii indiferent. Calea de mijloc, în acest caz, este ideală numai că structura genetică ne împiedică să reacţionăm cu detaşare la motivele puerile care pot declanşa norii negri.

Etichete: , , , , , , , , , ,

16 răspunsuri to “De ce s-a supărat?”

  1. Joker :) Says:

    Am întîlnit şi situaţia în care cei doi nu vorbesc, fiecare crezînd că celălalt face pe supăratul – cel mai adesea se termină ca în Caragiale (pupat Piaţa Endependenţei stop). Certuri de îndragostiţi, ploaie de vară ce spală atmosfera, în perspectiva cerului senin.
    Extrema cealaltă – cînd ambii se supără aparent degeaba şi situaţia se amplifică de la sine, precum bulgărele de zapadă la vale, e mult mai periculoasă. Situaţia se rezolvă după avalanşă, la estimarea pagubelor, abia atunci se vede cît de penibil a fost motivul – pretext. Pagubele însă rămîn, iar adevărata cauză e încă acolo, în adînc, tectonică.

    Zi-ne cine te-a supărat.

  2. Rodica Botan Says:

    Oare exista pentru toata lumea o deosebire intre suparare si mihnire? Pentru mine supararea poate veni…uite, mi s-a intimplat cind am intrat prima data pe blogul asta, cineva tare m-a vrut afar, din ceva motiv. Si m-am suparat. Am incercat sa imi pun rabdarea la incercare…

    Mihnirea insa e ceva ce o simt cind cineva pentru care am facut mult si care ar trebui sa aiba un fel de recunostinta sau cel putin respect, ma trateaza intr-un fel nepotrivit.

    Ambele sint greu de ignorat, dar parca atunci cind cineva cu care ai o relatie in care ai investit , te necajeste, e mai diferit decit daca un strain oarecare se poarta grosolan, fara un motiv aparent…

  3. Ezoteric Theatre Says:

    Tine in general de personalitatea fiecaruia – unii sunt histrionici, altii anti-sociali, altii intro sau extraverti. Oricum, nu se poate generaliza „supararea”, never ever, si nici reactiile tale macar in interactiune cu cei suparati. 🙂 Ma rog, sunt putin haotizant azi, hahhah… 😀

  4. anaAyana Says:

    Joker,
    Nu m-am referit numai la îndrăgostiţi ci la toate felurile de grupuri de oameni. Pe mine nu m-a supăra nimeni, mă uimeşte cât de uşor se supără cei din jurul meu.

    Rodica,
    Evident că gradul supărării depinde de relaţia pe care o ai cu persoana respectivă dar am întâlnit cazuri în care oamenii se supără că nu le ies treburile, pierd bani, nu au timp liber, etc.

    Ezoteric,
    La personaliatea fiecăruia se poate adăuga şi comportamentul de supărăcios, el diferă de la caz la caz şi asta spune despre om ceva. Bun venit pe aici!

  5. almanahe Says:

    Eu nu mă supăr! Eu mă mâhnesc!

  6. Rodica Botan Says:

    almanahe…ce zici, ironia ar trebui sa supere sau sa…mihneasca pe cineva?

  7. almanahe Says:

    Că suntem ironia sorţii, asta da mâhnire! Că suntem ironia celorlaţi ar trebui să ne suparăm pe noi.

  8. Rodica Botan Says:

    Uite…de aseara de cind am vazut ca a cistgat Obama presedintia…le simt pe amindoua…dar sint suparata pe cei care l-au votat…

  9. almanahe Says:

    Ah, sentimentele! Nu ştim unde ne duc, niciodată. Şi aşa e şi firesc, cred. Altfel nu evoluăm. (Din peşteri n-am ajuns direct în zgârie nori.) La Obama s-a ajuns din sentiment, în sentiment, din mâhnire-n mâhnire 😉

  10. anaAyana Says:

    Mâhnirea ar trebui să fie mai mică decât supărarea, nu?

  11. almanahe Says:

    Nu! Mâhnirea e mai tolerantă. 😉

  12. rodica botan Says:

    Mihnirea o poti tine in suflet mult si bine fara sa o spui nimanui, fara sa afecteze pe nimeni decit pe tine…e mai simtita…
    Supararea de obicei, zic eu…se expune…isi da in petic de cele mai multe ori si afecteaza pe toata lumea…e mai obraznica…

  13. anaAyana Says:

    Hehe. Supărarea e sora ei mai mare sau poate bunica : )

  14. Rodica Botan Says:

    …mai bine i se potriveste…soacra…nu …bunica…

    Si eu sint bunica…In functia asta ma mihnesc.

    Cind insa sint pe pozitia de soacra…alta este situatia…
    si supararea…nu se exprima suficient!!!
    🙂

  15. umma Says:

    N-as spune ca mahnirea e mai toleranta. Devii, in genere, mahnit, atunci cand (crezi tu ca) ai facut mult bine unui om, iar el te rasplateste cu un comportament necuvenit, cu nepasare, cu vorbe nerecunoscatoare, etc. Dar poate ca acel bine pe care l-ai facut ti-a folosit in primul rand tie, te-a facut sa te simti util / generos / indragostit / prieten bun, poate ca beneficiarul nici nu avea nevoie de bunatatile pe care le aveai tu de oferit. Sau poate ca i se pareau firesti in tipul vostru de relatie, poate ca oferea si el, la randul lui, dar tu erai prea ocupat cu propriile gesturi ca sa mai observi asta. Sau poate ca i-ai bagat pe gat un „bine” care lui de fapt ii facea rau, dar nu putea sa-ti spuna, ca sa nu te… mahneasca.
    Supararea e mai cinstita decat mahnirea, daca tot facem distinctii intre nuante. Iar mahnirea e mai orgolioasa.

  16. Rodica Botan Says:

    Uite…sa ma apropii mai mult de gindul ce l-am avut…copii mei ma mihnesc adesea…cind esti suparat cu cineva poti sa alegi sa nu mai ai o relatie…eu cu copii mei n-am sa pot asta niciodata chiar daca mi-ar taia o mina…as functiona cu aialalta dar n-as renunta la ei…

    La straini insa, te superi si poti intoarce spatele; uneori pentru totdeauna.

    Cred ca si ce ai spus tu are multa valoare …doar ca remarca mea de aici venea…

Ce crezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: