Câştigul admiraţiei

by

Dintr-un lanţ al întâmplărilor, necunoscutele pot străluci mai mult atunci când se desprind de celelalte zale.

A fi original astăzi nu mai este suficient pentru a putea fi inspirat şi inteligent în acelaşi timp.

Pentru a câştiga admiraţia unui om trebuie să ştii în primul rând ce preţuieşte mai mult dar mai ales, ce i se pare complicat sau îl depăşeşte.

Alteori admirăm ceea ce ne lipseşte şi regăsim la cei din jur. Cu alte cuvinte, acolo unde nu poţi ajunge în timp ce altul cunoaşte direcţia cu ochii închişi, te îndrumă imaginaţia.

Categoriile de vârstă şi nivelul de interacţiune dintre ele sunt demne de luat în considerare.

Într-un fel vei impresiona un şcolar şi altfel te vei strădui să câştigi admiraţia unui adult. Dacă primul nu va observa eforturile depuse, cei care au trecut de pragul adolescenţei vor da jos pălăria în faţa unui act pe cât de vechi, pe atât de nobil: munca. Asta fără a fi o regulă.

Nu ştiu dacă are legătură cu educaţia unui om sau pur şi simplu ţine de aprecierile subiective, dar munca este admirată pe două mari ramuri: cea fizică în detrimentul sau în favoarea celei intelectuale.

Cu greu vei convinge pe cineva pentru care bătăturile din palmă şi sudoarea de pe frunte sunt indiciile unui efort consistent cum că se poate lucra şi altfel. Reciproca nu o văd a fi valabilă. Pentru nu ştiu ce motiv, munca fizică pare să câştige teren. Să fie de vină rezultatele care sunt vizibile în timp util?

Dacă bătrânii se mândresc cu rândurile de case construite cândva, tinerii au diplome şi certificate care atestă, mai mult sau mai puţin, viitorul.

Din fericire, câştigurile legate de virtuţi sunt mai dese ca cele de la loterie numai că administrarea lor necesită alte virtuţi. Pentru a le multiplica însă e nevoie de câteva căzături puerile cu genunchii pe asfalt. Cel puţin la început.

Etichete: , , , , , , ,

9 răspunsuri to “Câştigul admiraţiei”

  1. GhitaB Says:

    Despre muncă: trebuie şi muncă fizică pe lângă cea intelectuală. 🙂 Tocmai munca fizică e cea care întăreşte corpul şi pregăteşte mintea pentru munca intelectuală.

    În vacanţa asta am lăsat informatica de-o parte şi am fost la zugrăvit cu cineva. 🙂 (Mi-am strâns bani pentru un calculator… 😀 )

  2. Andrei Monciu Says:

    cel mai capabil om care le poate impleti pe amandoua. De foarte multe ori, oamenii „practici” vad mai bine lucrurile decat cei „ganditori” asta fiindca ei vad dincolo de idei, ei vad rezultatul final.

  3. anaAyana Says:

    Într-adevăr, câte puţin din fiecare, de data aceasta, este soluţia.

  4. Joker :) Says:

    Cei ce muncesc cu mîinile pot măsura relativ uşor valoarea muncii lor, feedback-ul fiind destul de scurt (Arghezi spunea, destul de optimist dealtfel, “…Unde sapă sapa locul / Sare din pămînt norocul…”). Cu cît însă munca devine mai complexă, mai intelectuală, cu atît rezultatul e mai greu de cuantificat. De aceea există o neîncredere profundă a celor ce muncesc cu palmele, adînc ancoraţi în concret, faţă de cei ce lucrează cu valori abstracte, intelectualii (temă dezvoltată pe larg de Marin Preda în “Cel mai iubit dintre pamînteni”).
    Cît despre admiraţie – dacă este, o găsim în ochiul celui ce ne priveşte. Singurul lucru cinstit pe care-l putem face pentru a cîştiga admiraţia celorlalţi este să facem bine ceea ce facem.

  5. brontozaurel Says:

    „Alteori admirăm ceea ce ne lipseşte şi regăsim la cei din jur. Cu alte cuvinte, acolo unde nu poţi ajunge în timp ce altul cunoaşte direcţia cu ochii închişi, te îndrumă imaginaţia.”

    Cat de adevarata mi se pare partea asta. Si pe undeva trista. Mi-as dori sa fiu capabila de anumite lucruri. Am un respect fenomenal pentru cei care sunt capabili sa se descurce foarte bine acolo unde eu ma simt neajutorata. Si simt ca atunci cand incerc si eu ceva (efort timid) in directia respectiva am nevoie de incurajari din partea lor, am nevoie de aprobarea lor.

  6. Rodica Botan Says:

    Admir orice om si orice munca facuta cu bucurie…Imaginati-va un taran care fluiera cosind. El stie cine este, nu vrea sa fie altcineva si nu gaseste ca cositul e umilitor. Admir un doctor care se poarta blind si intelegator cu pacientul lui…admir o gospodina care vesela pregateste cina pentru familia ei…admir un scriitor care ma poate purta in citeva fraze prin trei continente si care ma face sa urasc sa iubesc si sa imi pierd identitatea in citeva pagini…

    Admir desenul unui copil de 6 ani care o deseneaza pe mamica si pe taticu tinindu-se de mina cu ceva ce seamana a insecta intre ei doi…si care il reprezinta pe el…

    Acuma ce admir eu si ce admira altii…se poate sa fie asa de diferit…pentruca admiratia are de a face nu numai cu obiectul admiratiei…dar si cu valorile si caracterul celui ce admira…

  7. miciu Says:

    atat timp cat muncesti cu placere e bine, indiferent ca o faci fizic (desi gandesti unde pui mana) sau psihic (desi iti folosesti muschii degetelor si a ochilor- si alti muschi).

  8. anaAyana Says:

    Din clipa în care există un martor al comportamentului nostru, ne adaptăm vrînd-nevrînd ochilor care ne privesc, şi nimic din ceea ce facem nu e autentic. (spunea Milan Kundera în Insuportabila uşurătate a fiinţei)
    Este posibil ca ceilalţi să admire o imagine şi realitatea să fie alta sau doar o parte din comportament.

  9. corinacretu Says:

    Foarte interesante postarile tale, Ana, felicitari! Si mult succes in tot ce faci!

Ce crezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: