Archive for octombrie 2008

Preţul pe know how

Joi, 30 octombrie 2008

Cu cât te descurci în mai multe domenii, vei plăti mai puţin şi mai rar serviciile instalatorului, coafezei, croitorului, tâmplarului, veterinarului, profesorului de la meditaţii, etc.

Este imposibil să fii polivalent încât să faci economie de rugăminţi dar mai există acel gen de know how mărunt, fără de care te loveşti de obstacole amuzante de genul: cum să deschizi capacul unui borcan îndărătnic, cum să prinzi un loc bun când nu mai sunt bilete la teatru, cum să ajungi la destinaţie fără hartă şi multe altele. Câteva ţin de orientarea în spaţiu, altele devin obiceiuri-girofar.

Interesant este faptul că în acest domeniu există zgârciţi. Sunt oamenii care nu vor să-ţi spună secretul din spatele giumbuşlucurilor ca şi cum ar deveni inutili după aceea.

Într-un fel, au dreptate dar ce contează mai mult: să-ţi mulţumească cineva de fiecare dată când te cheamă în ajutor sau să te ţină minte pentru totdeauna pentru că i-ai oferit ceva pe gratis, cu utilizare permanentă?

Experiment: aş desfiinţa vorbitul în şoaptă atunci când există martori oculari. Până una-alta, învăţ să desenez o pisică.

Reacţii adverse

Miercuri, 29 octombrie 2008

Bărbaţii urăsc cremele, cel puţin la prima impresie. În viziunea lor, epiderma trebuie să înfrunte intemperiile cu curaj şi naturaleţe. La ce-ţi trebuie măşti cu castravete şi alte invenţii care se pun pe faţă?

Orice produs cosmetic sau de întreţinere devine un fel de zid chinezesc între fals şi original atunci când este folosit de reprezentantele Evei. Este posibil ca părerea să fie valabilă până la momentul probei.

Concluzia mea se bazează pe reacţiile lui Adam de-a lungul anilor vizavi de acest obicei. Nu este definitivă şi admite faptul că există cazuri când le foloseşte şi el dar ţine aceste detalii la seif.

De ce-ţi ascunzi vârsta?

Marți, 28 octombrie 2008

Am cunoscut de-a lungul timpului atât ele cât şi ei care deveneau alunecoşi când venea vorba de vârstă: ba schimbau subiectul, ba spuneau că e prea puţin importantă într-o discuţie. Ok, la ceva tot trebuie să folosească!

Poate că nu aş fi deschis acest subiect dacă o amică pe care o cunosc din primăvară nu s-ar fi ferit în faţa întrebării mele nevinovate. Deşi ştiu că are peste 30 de ani, judecînd după exterior, nu am insistat să aflu adevărul. A rămas o uşoară nedumerire în ceea ce priveşte misterul pe care a vrut să-l creeze în jurul său.

Am observat că de obicei se feresc cei care ar fi vrut să oprească timpul pe chipurile lor.  Undeva pe la 20 de ani sună interesant dar mă duce cu gândul la fetiţa din Interviu cu un vampir şi nu numai această idee îmi spune tacit că fericirea se află în faţă.

Vârsta reală este de fapt un mister şi pitindu-te în spatele ei poţi deveni un pleonasm al prezentului. Pe hârtie poate să scrie despre tine că ar fi trebuit să ai deja o familie în timp ce altul ca tine are copii, să ai două facultăţi în timp ce altul abia dă BAC-ul, să te fi dat cu rolele la 12 ani şi nu abia acum. Exemplele pot continua şi multe dintre ele sunt prejudecăţi ori constrângeri ale societăţii în care trăim.

De fapt, regula stării de spirit o stabileşte nimeni altul decât propria persoană, aşa că am dreptul să nu mă simt un copil întârziat. De unde ştiu că ceilalţi nu mimează maturitatea, că nu se feresc să fie penibili sau puerili? Sentimentul că abia acum încep să trăiesc ar putea fi chiar barometrul Eu-lui.

Dacă fiecare rid nou apărut ar însemna garanţia înţelegerii cu adevărat a vieţii, oare am fi mai frumoşi?

Şeful care oferă şansa vieţii

Luni, 27 octombrie 2008

Unii oameni au senzaţia că trebuie să le fii recunoscător pe viaţă pentru un codru de pâine sau pentru orice serviciu primit. Nu am nimic împotrivă,  însă atunci când se întâmplă în cadrul unei instituţii şi nu între doi samariteni, lucrurile se schimbă.

Mă refer la angajatorii care au o atitudine superioară vizavi de angajaţi. Cum raportul cerere-ofertă este supraunitar, se simt încurajaţi de acest as din mânecă. Cel puţin în România. Totuşi, situaţia tinde să devină un fel de privire în oglindă a proverbului: capul plecat, sabia nu-l taie.

Vrei să ceri o mărire de salariu? Dar dacă-ţi spune că eşti obraznic în timp ce mulţi alţii ar dori să fie în locul tău acum? Teama de a-ţi cere drepturile, mai ales atunci când ştii că meriţi cu adevărat să fii răsplătit pentru eforturile tale, persistă chiar dacă am trecut de mult de ’89.

Angajaţii uită însă un aspect: amândoi oferă. E drept, unul salariul şi celălalt echivalentul acestuia în muncă. Ideea este că există o dependenţă între cei doi numai că poziţia celui care oferă bani este privilegiată. El te şantajează ca un copil mic: nu-ţi convine? Ia-ţi jucăriile şi pleacă în altă parte!

A cere egalitate în astfel de situaţii nu este imposibil. Probabil că pentru a ajunge acolo unde-ţi doreşti (să obţii o promovare, un salariu mulţumitor, etc.) trebuie să fii dispus să rişti. Bineînţeles, la momentul potrivit.

Cunosc persoane care au îndurat umilinţă şi tratament de genul 13-14 numai pentru a nu-şi pierde locul de muncă. Deşi nu lucrau pe plantaţie, se comportau ca atare. Ambele tabere: unul dicta şi celălalt executa cu stricteţe şi spaimă.

Ce trebuie făcut pentru a stabili un echilibru de forţe? În mod evident, nu plecarea din ţară este soluţia perfectă deşi la nivel practic este grăitoare.

A oferi un loc de muncă nu este întotdeauna marea şansă sau binefacere pe care i-o poţi acorda unui om. Încă mă mai întreb ce aş fi făcut dacă eram şef.

Blog meet la Brăila

Duminică, 26 octombrie 2008

La ce folosesc întâlnirile blogărilor? Azi am participat la prima de acest gen în Brăila, organizată de Alex. În afară de faptul că se face schimb de informaţii, cunoşti oameni dispuşi să facă sharing din experienţele proprii.

Afli de ce se scrie, ce urmăreşte fiecare, cât timp alocă blogului şi mai ales dacă merită. Bineînţeles că voi merge şi data următoare şi abia aştept să aibă loc şi schimbul de carte. Aici foto.

Deşi nu am fost foarte mulţi, am avut ce discuta, ba atmosfera a fost mai mult decât plăcută.

Au participat: Marian Coman, Mădălina, Răzvan, Darky, Alex, Mihai alias motociclistul, dar şi câţiva prieteni de-ai lor. Sper că nu am omis pe nimeni!

Cui i-e frică de Virginia Woolf?

Duminică, 26 octombrie 2008

Întrebarea face parte dintr-un cântecel când superficial, când detensionant, menit a aduce echilibrul în situaţiile ce tind să scape de sub control: cui i-e frică, bau-bau, de Virginia Woolf? El are totuşi o încărcătură emoţională pentru că este prezent acolo unde o relaţie reînvie după ce murise înecată în diverse temeri şi suspiciuni.

Piesa lui Edward Albee, văzută ieri la teatrul Maria Filotti din Brăila, în regia lui Mircea Cornişteanu, m-a impresionat atât prin (more…)

M-a gugălit!

Vineri, 24 octombrie 2008

Sunt câţiva colegi din liceu şi din şcoala generală despre care nu mai ştiu nimic şi mi-ar plăcea să-i găsesc cumva. Am încercat pe motoarele de căutare dar ele se comportă ca nişte martori mincinoşi la anchetă. Se ascund oamenii sau nu au absolut nicio legătură cu Internetul? Este imposibil. Poate că au avut grijă să-şi ţină numele departe de orice click.

Ideea cum că oricine poate afla multe despre tine în numai câteva minute este uşor inconfortabilă. Rezultatul căutării depinde de gradul expunerii. La fel de bine poţi să-ţi completezi imaginea din real life fiind prezent şi-n alt spaţiu sau să te manifeşti nonconformist din spatele unui pseudonim.

Dacă este o chestiune legată de maturitate, atunci pot spune că mai am multe de învăţat la acest capitol. Mărturisesc totuşi că-i admir pe cei care-şi spun părerile ca-ntr-un act firesc de lipire a timbrului pe plic. Din acel moment, atât destinatarul cât şi expeditorul încep să prindă o nouă identitate, nu neapărat cea reală dar una distinctă.

Atunci când eşti cunoscut, şansele de a mai fi la fel de sincer şi deschis în timpul scrisului scad.  Nu mai spun că poţi fi interpretat greşit. Şi aşa există multe cazuri în care diferenţele dintre omul live şi omul playback sunt semnificative!

Pentru a alege un pseudonim în locul numelui sub care te cunosc cei de la job, şcoală, acasă, etc. nu este nevoie să ascunzi ceva. Pur şi simplu este una dintre feţele intimităţii şi chiar dacă într-o zi vei deveni  mai mult sau mai puţin celebru, cineva te va gugăli pe net. Chiar dacă nu va descoperi picanterii, va şti că tot de la sursă afli cele mai importante detalii; intermediarii distorsionează întotdeauna realitatea, cu sau fără intenţie.