Archive for septembrie 2008

Reproşul pe toate părţile

Vineri, 26 septembrie 2008

Înainte de a face observaţii trebuie să fii sigur că eşti impecabil în faţa lor iar bumerangul nu te mai recunoaşte. Ca să te mulţumescă altcineva trebuie să fii în primul rând mulţumit de tine. Da, clişeu şi adevăr.

De asemenea, există şi varianta în care se întâmplă invers: numai tu deţii cifrul magic, drept pentru care, orice ar face sau spune cineva din exterior, nu va acoperi niciodată cerinţele tale. Este obositor să pretinzi dar şi mai mult să ridici ştacheta atât de sus încât poţi ajunge la un moment dat unicul proprietar al unei insule.

Reproşurile te ţin la distanţă de oameni, indiferent că o faci în mod vizibil sau doar în gând. Pentru asta, atitudinea ta nu poate fi de inferioritate altfel devii mărinimos. Cu cât se întâmplă mai des şi consistent, oricât de bine intenţionat ai fi, te izolezi şi te încoronezi peste vasalii din mintea ta. Ce anume-ţi oferă dreptul de a te cocoţa pe culmea virtuţii şi de a răspândi de acolo pseudo-lumina? Ar putea fi dorinţa de autodepăşire dar atunci când ai prea multe de demonstrat, rămân prea puţine de apreciat.

De copii am fost învăţaţi să-i ascultăm cu sfinţenie pe cei care folosesc degetul arătător cu dojenire. Sensul tinde să devină unic, părerile copiilor nefiind luate prea mult în seamă.

Ţi se arată pentru a nu repeta greşelile din istorie. Ţi se deschid ochii forţat şi vezi în ceaţă.  Te împiedici, te ridici şi în cele din urmă alegi singur momentul pentru evenimentele în care trebuie să vezi dincolo de aparenţe. În tot acest timp, poţi sta pe întuneric şi să nu ştii.

Reproşurile sunt bune până la un punct. Când îţi asumi toate năbădăile şi răspunzi în unanimitate pentru ele, poţi fi liber o vreme. Şi cum în astfel de situaţii nu există punct, repetiţia devine atât recapitulare cât şi o triere a grâului de neghină.

Incapacităţi temporare

Miercuri, 24 septembrie 2008

Momentan prevesteşte o lipsă, un refuz, o amânare sau orice detaliu suspendat în secunde. Aşa-l cere pe între timp în ajutor.

  • Când totul este la vedere, va trebui să construieşti alte castele de nisip pe care să le dezveleşti de banalitate.
  • Când nu poţi vorbi înseamnă că tăcerea vrea să-ţi transmită ceva.
  • Când nu mai ai răbdare este posibil să te fi grăbit altă dată şi să fii acum prea departe.
  • Când detaliile îngheaţă neputincioase în faţa întregului, te-ai cufundat în repetiţii preferate.
  • Când nu poţi exprima înseamnă că ceva nu s-a copt în cuvinte ci doar în stări nedefinite.
  • Când obiceiurile devin străine înseamnă că au rămas mute în faţa noului.
  • Când nu înţelegi înseamnă că nu este timpul potrivit pentru a primi adevărul iar întunericul se va întinde ca un elastic până când vei descifra jocul.
  • Când îţi doreşti prea mult, ceva trebuie împlinit înainte.

Momentan poţi face tot ce nu ai făcut mai devreme şi nu va mai fi nevoie după. Bineînţeles, nu se ştie până când!

Momentan nu ştiu despre ce vorbesc versurile de mai jos dar îmi plac:

voor ik vergeet dat hier een kerk heeft gestaan
voor ik vergeet dat ik jarig was
en een tic-tac in mijn neusgat had toen we naar zeeland zijn gegaan

https://anaayana.files.wordpress.com/2008/09/spinvis-voor-ik-vergeet.pdf

Cine te învaţă fericirea?

Luni, 22 septembrie 2008

Mijloc de transport în comun. Aglomeraţie. O doamnă care probabil a schimbat până acum o singură dată prefixul după vârsta majoratului, se aşează lângă mine iute, pe un loc proaspăt eliberat, cu o plantă în braţe. Scoate cu nerăbdare o carte din geantă. Pe copertă văd scris cu roşu pe alb: Cum să trăieşti viaţa la maxim şi să fii fericit. Nu am apucat să-i văd autorul deşi titlul este posibil să nu fie exact acesta, chiar dacă accesul către copertă a fost vizibil preţ de mai multe secunde.

Din categoria cum să… poţi găsi cărţi şi articole pe diverse domenii dar nu am găsit nicăieri până acum oameni care să le ridice în slăvi cu condeiul sau altfel.

Curiozitatea sau senzaţia că ceva lipseşte din reţetă, te pot împinge să cauţi o soluţie, indiferent care este punctul de pornire al acesteia.

În ultimele zile am văzut câteva chipuri fericite. Cred că nu erau conştiente de acest aspect. Motivele pot fi pe atât de puerile pe cât de pline de intensitate: îţi poţi ataşa un aparat foto & video pe motor şi să fii mai mult decât un zâmbet. Tu nu ştii dar noi te vedem. Poţi mânca o felie de tort cu lingura de supă şi apoi să treci la nişte aripioare de pui şi să nu-ţi dai seama că zâmbetul tău emană mulţumire. Ca părinte, îi poţi spune cu o voce caldă copilului tău care povesteşte ceva şi se opreşte când aud ceilalţi: nu-i nimic, am răbdare, îmi spui mai încolo.

În agitaţia cotidiană nu există numai gânduri pierdute printre griji, nu sunt numai oameni cu obiceiul birou-pat ci şi alţii care răspândesc liniştea. La astfel de lecţii poţi să chiuleşti cu condiţia să nu uiţi de zâmbetul de copil din tine.

Neobservate

Duminică, 21 septembrie 2008

Cimitirul Sf. Constantin

destinaţie necunoscută

închisă

un alt unghi de vedere

margini de toamnă

Casele viitorului

Vineri, 19 septembrie 2008

Evoluţiei îi este permis aproape orice mai ales că şi-a făcut loc în spaţii din ce în ce mai avangardiste. Arhitectura este un domeniu care nu a rămas neatins de bagheta magică.

Poate că peste o sută de ani copiii vor desena la grădiniţă o figură futuristă pe care o vor numi home, sweet home în loc de casa cu horn pe care iese fum în plină vară. Totul este posibil dar momentan nu fac referiri la România din motive de falsă modestie şi nu numai.

Am văzut recent un documentar care prezenta o astfel de casă, proiectul permitea accesul ca la muzeu  în interiorul invenţiei pentru că achiziţionarea ei ar fi însemnat mai mult decât un moft. Dorinţa de a aduce schimbări acolo unde-ţi petreci timpul sau vrei pur şi simplu să stai la adăpost este naturală.

Mă întreb totuşi dacă o astfel de casă mai poate fi caldă şi intimă. Sau cine ştie, poate că trecerea de la vechi la nou se va face atât de încet încât va deveni ceva firesc în momentul adoptării lui. Am văzut aici câteva imagini şi am rămas plăcut surprinsă. Creativitatea poate uneori să depăşească imaginaţia. Sau invers.

Click pe imagine pentru a trece pragul!

Uitarea de pe urmă

Miercuri, 17 septembrie 2008

De fiecare dată când depăşesc o bătrânică pe scări, văzînd că ajung de câteva ori mai repede ca ea în acelaşi punct, îmi apare în minte o imagine uşor ludică dar nevinovată: iepuraşul care trece pe lângă melc. Amândoi zâmbesc, fiecare în felul lui.

Se face rapid un schimb de roluri, melcul devine iepuraş numai cu gândul şi rămâi cu impresiile în pielea ta. Este un exerciţiu care prinde viaţă când trec prin situaţii de acest gen. Este ca şi cum m-aş vedea la o vârstă înaintată şi proiecţia mea din viitor se întreabă: oare eu cum eram la vârsta ei?

Întrebarea mea a pornit de la desele afirmaţii pe care le aud în rândul persoanelor trecute de prima tinereţe: am uitat tot, nu mai ţin minte nimic! De fapt, uităm cu toţii numai că procesul degradării materiei se produce treptat. Ar trebui totuşi să aducă ceva în plus. Cui sau de ce?

Sufletul nu are vârstă dar poate să acumuleze în permanenţă experienţe, chiar înainte de a scânci în faşă a neputinţă. Pe acest drum începe aventura: scaieţii cu care te îmbraci fără să vrei, se usucă, te dezveleşti de tine sau alegi o mantie opacă până când devii mai mult sau mai puţin conştient cine eşti.

Deşi tranziţia se face în ani, trebuie să treacă prin viaţa ta marile evenimente: alegerile pe care le iei şi consecinţele lor.  În final îţi dai seama că nu mai ai nevoie să ţii minte decât ceea ce-ţi foloseşte azi. Altfel, dacă te pregăteşti să faci bungee jumping într-un ritm slow motion, ce savurezi mai intens: experienţa în sine, destinaţia sau gustul de după?

Cuvintele lasou

Marți, 16 septembrie 2008

Cuvintele lasou,
fără apărare,
se-nghesuie în braţele unui străin
ca tine,
pierzîndu-şi ecoul
şi pe sine.

Dar totul e lipsit de intenţie!

Până şi clipele
se furişează
ca R-ul din cupRins
în încheieRe,
cu sens unic

iar parfumul necunoscut încă
de aproape,
îşi pierde-ncheieturile transparente
până când dorul,
de teamă,
mă eliberează din strânsoare.

Cine ţi-a îngheţat lumea la picioare
înainte să-i conjugi toate verbele
care se termină cu i?

Aş vrea să-ţi mai fereşti o dată privirea
înainte să termini tatuajul
de pe retină,
ochii mei să vadă
cu ce măiestrie
te-ai apropiat de mine.