Înjurături şi origini

by

Pentru că lucrurile se schimbă numai în poveşti după ce spui hocus pocus, care este rolul înjurăturilor în lumea reală? La ce folosesc?

Să zicem că reprezintă un mijloc de a scăpa de nervi, sunt reacţii de profundă aversiune faţă de o situaţie sau persoană sau pur şi simplu te fac să te simţi dur, relaxat, sigur pe tine ş.a. Chiar şi aşa tot nu m-au convins că mă ajută la ceva ci le trec în categoria aparenţe şi superficialitate.

Mă îndoiesc de faptul că cei care înjură chiar îşi imaginează cu exactitate tot ceea ce spun. Singurul avantaj în afară de economia de cuvinte şi de timp nu-l văd. E mai simplu să-i trânteşti omului o expresie decât să stai cu el la discuţii şi să-i explici marea cu sarea.

Nu fac parte din categoria celor care-şi astupă urechile când aud ceva şi nici nu mă supăr fără a avea motive bine întemeiate. La unul din cursurile de limba română contemporană, profesorul intrase în geneza înjurăturilor. Era amuzant subiectul şi totodată serios pentru că avea dreptate.

Dacă înainte oamenii erau politicoşi până şi-n momentele de violenţă verbală, făceau trimiteri directe cu destinaţii comune sau îşi lipeau etichete pe frunte, imaginaţia poetică şi-a făcut loc cu uşurinţă şi-n acest domeniu. Era nevoie de puţină evoluţie, nu?

Cred în continuare că problemele se rezolvă altfel şi că există o mie de feluri prin care poţi exprima aversiunea, dizgraţia, indiferenţa, etc. Dacă ne place să fim originali de ce folosim clişee?

 

Etichete: , , , , , , , , ,

31 răspunsuri to “Înjurături şi origini”

  1. tutov Says:

    de-as avea ani cate injuraturi scot pe zi…

  2. anaAyana Says:

    Măcar scoţi unele noi sau tot pe alea? 🙂

  3. Barbosu Eugen Says:

    tutov: „de-as avea ani cate injuraturi scot pe zi…”
    ala de sus si aia care nu mai sunt (as mai putea sa le spun si „aia de jos”), sunt preferatii mei, poate si de aia ca nu prea se sinchisesc ca-i bag in „arsenalul greu”

  4. anaAyana Says:

    Oamenii au multe obiceiuri pe care dacă le iei la puricat descoperi că sunt de fapt inutile.

  5. Bogdan Says:

    Cum să stai să îi explici „marea cu sarea” când beep … beep aproape că dă peste tine cu maşina?
    Sunt momente când ajută şi o înjurătură 🙂

  6. anaAyana Says:

    Bogdan,
    Da, mai ales la cei sensibili la ele. Unii nu se lasă până nu te calcă pe nervi 😀

  7. Bogdan Says:

    Eu mă gândeam la înjurăturile mormăite in barbă, alea ajută din când în când. Atunci când rămâi cu „covrigul” în mână şi te uiţi ca prostul după plodul de 18 ani care se dă cu maşina tatălui şi crede că strada respectivă e proprietate personală. Pe mine cel puţin mă ajută 🙂

  8. anaAyana Says:

    Păi dacă te ajută, atunci ce să mai zic? Data viitoare oare o să fie la fel?

  9. GhitaB Says:

    „Din prisosul inimii vorbeşte gura.”

    Cuvintele care le spunem indică ce fel de oameni suntem.
    Ele îi afectează pe cei din jur, dar acţionează şi asupra noastră.

    Nu poţi să ai acelaşi respect de sine când ştii ce cuvinte urâte ai spus ieri, de exemplu.

    Nu eşti liber atât timp cât nu poţi să-ţi stăpâneşti gura. Dar poţi să o faci ascultătoare. Cunosc oameni care au biruit. Nu mai înjură… Vorbesc frumos. Asta pentru că au descoperit valoarea unui om. Cum să faci pe cineva să se simtă prost când şi el este om?

  10. anaAyana Says:

    Ghiţă,
    E drept că ne caracterizează tot ceea ce facem şi spunem. Eu am cunoscut oameni de treabă şi cu toate astea mai scăpau diverse expresii. În rândul băieţilor circulă o prejudecată de genul: cei care nu înjură nu sunt bărbaţi.

  11. Eternul indragostit Says:

    Intrebare generala :-Primul strigat, cand te nasti nestiutor in lumea asta, poate fi asimilat tot ca injuratura ?
    Cred ca la romani, raspunsul este Da. Deoarece, neica al nostru(badea), cand nu intelege ceva, ii da cu evangheliile si vechiul testament.
    Dar injuria…. este cu totul alta mancare de peste, ca sa zicem asa. Cand badea-i rau si suparat sau i s-a pus pata… le scoate, deliberat si anticipat din palarie, in mod pervers, premeditat.

  12. GhitaB Says:

    Fiecare om e liber să-şi aleagă cuvintele.

    Poţi să spui cuvinte frumoase pe un ton neplăcut. Şi poate avea acelaşi efect ca o înjurătură.

    Poţi să-l faci pe cineva să se simtă prost uitându-te urât la el.

    Şi tocmai asta cred că e problema. Vrei să-l faci pe cel de lângă tine să se simtă mic. Vrei să îl calci în picioare ca să rămâi tu cel care este mare şi… tare, „bărbat”.

    Dacă a greşit cu ceva sunt sigur că nu asta e soluţia. Eşti om dacă vrei să-l ajuţi să se ridice.

    Părinţi care îşi înjură copilaşii pentru că au spart un pahar.
    Şoferi care claxonează pentru fiecare secundă de întârziere…

    Rezolvă ceva o înjurătură?

    E o formă de a ucide. Cel care a spus „Să nu ucizi!” nu poate să treacă cu vederea răul produs de cuvinte rele. Nu puţini au fost afectaţi de cuvinte rele spuse în mod repetat. Un cuvânt rău spus unei persoane deprimate îl poate ajuta să se sinucidă. Un cuvânt urât poate ajuta la un divorţ.

    Există ceva mai bun decât înjurăturile. 🙂

  13. mado Says:

    daca fiecare’i cu lumea lui
    care’i lumea reala?

  14. dan Says:

    fara mare legatura cu articolul tau, las si eu cateva pareri personale despre injurat.
    intai de toate nu oricine poate sa injure. adica nu oricine poate sa injure frumos. pentru asta trebuie sa fii „natural”. altfel ajungi sa fii doar vulgar sau penibil.

    am vazut piese de teatru in care actorii respectivi injurau ca vai de ei. pur si simplu nu le iesea … si aia erau actori. evident ca sunt unii pe care i-as asculta la nesfarsit injurand. de exemplu Gheorghe Dinica injura misto rau de tot.

    pe de alta parte sunt oamenii care injura doar de dragul de a injura. injura orice fara sa fie suparat. doar asa. adica una e sa injuri ca ai ratat metrul stiind ca vina altul in cateva minute si cu totul altfel injuri bara aia de la de la metrou atunci cand te infigi cu picioarele in ea.

    dan

  15. anaAyana Says:

    Ghiţă,
    Ai pus punctul pe i, cum (altfel) să-i facă oamenii pe ceilalţi să se simtă mici dacă nu trimiţîndu-i la origini?

    mado,
    reală e lumea ta
    şi lumea fiecăruia
    care crede în ea
    chiar şi-n a ta!
    important e să ştii
    cum s-o descrii

    Dan,
    Unora li se potriveşte ca o mănuşă în timp ce la alte persoane se vede că face parte dintr-o falsă imagine pe care încearcă s-o etaleze. Cred că cel mai tare deranjează reacţiile false.

  16. Andrei Monciu Says:

    problema este ca nu doar la nervi se injura, pentru unii este un stil de viata, eu sincer nu incurajez injuraturile mi se pare lipsa de cultura sa recurgi la acest tip de exprimare.

    Da recunosc uneori sunt si eu incult fiindca mai ma scap la nervi sa zic cateceva, dar incerc sa ma las, hello sunt andrei si mai injur din cand in cand 😀

  17. anaAyana Says:

    Haha, acum îmi imaginez că toţi cei care au obiceiul să înjure evită articolul ăsta, ceilalţi sunt excepţii, nu?

  18. Cristal Says:

    O injuratura se zice si cu zambetul pe buze? 🙂
    Un nebun face o …suta!
    „Un tip merge pe autostrada soarelui cu masina si asculta KissFM.
    La un moment dat, la radio, crainicii anunta:
    – Pe autostrada , un nebun merge pe contrasens.
    Tipul foarte enervat:
    – Nu unul, sute, sute ! ”
    Se aud in eter injuraturile? 😆

  19. baldovin Says:

    Foarte faina tema articolului tau. subiectul ma preocupa si pe mine de ceva timp.

    Din cate am aflat pana acum injuratura este o manifestare a proprilui inconstient inhibat care apoi proiecteaza asupra persoanei sau obiectului injurat exact elementele sale centrale de inhibitie. Cele mai multe graviteaza in jurul Complexului Oedip. Mother fucker sau du-te-n … ma-tii sunt injuraturi ce se pliaza exact pe tipul asta de manifestare.
    Fireste ca nu doar complexul Oedip e in inconstient. Injuratura se extinde pana la injosirea sau anatemizarea celui injurat. Evidentierea originii sale modeste este scopul injuraturii in intentia de a scoate la deasupra propria persoana. Expresiii de genul „da-te in mortii ma-tii!”, „fi-r-ai al dracului” , „damn it”,
    „shit!” etc is tipice. LEgatura cu mama care se vede la unele astfel de injuraturi atesta apartenenta celui injurat la un „neam” la o casta sau clasa sociala inferioara.
    Fireste ca intre timp injuratura a devenit tic verbal si se poate vedea in limbajul „de cartier” unde injuratura e folosita fara irascibilitate. Dar asta e un alt subiect deja

  20. anaAyana Says:

    Cristal,
    Nebunii au o scuză, ceilalţi au mai multe 🙂

    baldovin,
    Legătura cu casta sună amuzant, mă duce cu gândul la gintă şi triburi 🙂 nu avem de unde să ştim dacă ei nu făceau la fel, nu?

  21. brontozaurel Says:

    Eu am constatat ca este destul de usor sa controlez ceea ce imi iese din gura, dar ceea ce gandesc… e cu totul altceva. Chiar daca nu gandesc in cuvinte ‘murdare’, mesajul original din mintea mea nu este deloc bland.

    Am obiceiul sa folosesc destul de des numele aluia cu coarne… alceva poate doar foarte rar. Cateodata nu ma autocenzurez pentru ca vreau ca mesajul sa fie mai puternic, de genul „sa faca bine si sa termine dracului pana maine!”

  22. silviu Says:

    sincer sa fiu nu stiam ca injuraturile pot fi un subiect de studiu… dar pe de alta parte, eu nu stiu multe 😀 …

    Incearca sa-ti imaginezi o lume fara injuraturi!!! Ar fi o lume in care ar exista multa ironie fina, multa cultura in fiecare contra pe care a-i da-o unei persoane…

    Insa unde vezi tu in zilele noastre sansa unei astfel de lumi?

    Folosirea injuraturilor e mult mai simpla decat a contra fara a jigni pe cineva 😀 … Insa uneori, a injura nu inseamna a jigni :p …

    PS: Cand cineva face uz de o injuratura e exact aceeasi situatie pe care o intalnesti cand cineva iubeste doar cu mintea…

  23. No comment Says:

    Mai, cum spui tu s-ar putea interpreta ca ai fi dispusa sa stai sa-i explici omului injuratura, s-o delaliezi, condimentezi, imbogatesti, sa fii sigura ca a asmilat starea potrivita, ca simte, etc. 🙂
    Din manualul de tactici de birou: o injuratura (sau jignire) poate fi un mijloc tactic de impunere intr-o discutie, la care unii recurg, pentru ca natura si cultura nu i-a inzestrat pentru a argumenta si a accepta argumente, si pentru ca adesea scopul principal este de a predomina, si doar atat.
    Ei, dar ar fi mult de discutat de manualul asta si am impresia ca ai si tu multe de adaugat.

  24. razvanserbu Says:

    Dragut. Eu cred ca injuratura nu are nimic comun cu nivelul de cultura sau orice altceva. Am auzit persoane in varsta, oameni de cultura, cu o probitate morala demna de invidiat care folosesc un limbaj colorat. Atunci cand cuvintele pretioase se combina cu cele de mahala se creeaza un spectru atat de larg incat ramai uimit de bogatia limbii romane. E un adevarat regal sa asculti asa ceva.
    Pe de alta parte, injuratura tipica poate fi imbunatatita in moduri total surprinzatoare, cea mai originala dintre ele, pe care mi-o amintesc si ma distreaza mereu este urmatoarea: (Ana adauga tu stelutele unde crezi de cuvinta)
    Bagami-as p**a in copacul
    din care s-a facut sertarul,
    in care s-a tinut prezervativul,
    care s-a rupt atunci cand l-a folosit tac-tu,
    de i-a pus-o beat lu’ mata
    de ai iesit tu, mai dobitocule! 😀

  25. ionut.m Says:

    Injuraturile par a fi cu mult mai mult decat niste clisee, au o alta structura, sunt spuse cu accent pe intonatie, felul in care le „arunci” conteaza extrem de mult, contextul este esential, reflecta fidel o stare de spirit, exprima intocmai status si rol, dezvaluie si ascund caractere si temperamente, lasa loc uneori interpretarilor, alteori le suprima definitiv, constrang si dau mana libera, fac si desfac…
    Injuraturile sunt cu mult mai variate decat prevede DEX-ul, mult mai cuprinzatoare ca mod de aparitie si manifestare. Pentru unii sunt chiar un mod de viata.
    Asa ca folosirea lor poate fi considerata oportuna mai tot timpul, insa de cele mai multe ori cel care le foloseste isi risca imaginea. Dar stiti cum e… depinde si cine le asculta!

  26. No comment Says:

    (aici as prezenta o injuratura, dar nu ma mai obosesc).
    Faptul ca un om de cultura injura sau poate fi un criminal nu legitimizeaza injuratura sau crima. Mari savanti germani, medici, au participat la crime pe care le stim, si nu cred ca poate fi vreo legatura intre participarea asta si o incercare eventuala de a le justifica. Eminescu a avut detractori, privind aspecte personale, dar nimeni nu a gandit sa atace poezia.
    De ce nu te uimeste bogatia limbii romane, neaose, in gura unui tractorist plin de naduf si jegos ? 🙂

  27. anaAyana Says:

    brontozaurel,
    Este diferenţă între ceea ce gândim şi spunem pentru că uneori stările sunt cenzurate.

    Silviu,
    Nu prea văd să dspară din peisaj înjurăturile pentru că nu au cum, cred că în cazul de faţă se potriveşte zicala: cuvântul potrivit, la locul potrivit.

    No comment,
    Ar fi culmea să stai să-i explici omului pe-ndelete o înjurătură dar să-i spui de ce te-ai enervat de multe ori e şi mai greu pentru că uneori acţionăm sub impuls nervos şi abia apoi ne dăm seama ce şi cum.

    Ionuţ,
    Ca o curiozitate, de ce oamenii vor să înveţe mai întâi să înjure atunci când învaţă o limbă nouă?

    Razvan,
    Unele dintre ele au farmec, la fel ca unele bancuri, dacă le cenzurezi nu mai ies la fel.

  28. Drugwash Says:

    Să-ncep cu răspunsul la o întrebare recentă:
    „Ca o curiozitate, de ce oamenii vor să înveţe mai întâi să înjure atunci când învaţă o limbă nouă? „

    Presupun că vor să-şi poată da seama dacă întrebînd cît e ora, cum să ajungă undeva ori într-o discuţie oarecare, interlocutorul îi oferă răspunsul aşteptat ori îl înjură cu zîmbetul pe buze. 😉 Mai ales că în unele (a se citi: multe) părţi ale lumii, xenofobia e destul de puternică.

    Apoi, despre înjurături… of, că mulţi sfinţi am coborît şi eu din calendar, la viaţa mea (cum îi place unui amic să spună). Ideea e că nu obişnuiesc să înjur persoane, cel puţin nu în faţă (în afară de mine însumi). Dacă-mi pică, îmi pică pe obiecte sau pe conjuncturi, spre exemplu dacă mă lovesc în colţul mesei sau dacă coloana de maşini e lungă pîn’ la Paris cînd vreau să traversez.

    Pentru mine, înjurătura e modul cel mai rapid şi eficient de a mă elibera de o stare de spirit negativă fără a produce daune materiale. Sînt o persoană foarte sensibilă şi foarte temperamentală; dacă nu aş refula instantaneu furia şi frustrarea, aş fi capabil de mult mai mult rău cînd ar „sări supapa”. Asta e ceea ce multă lume nu înţelege: nu există altă modalitate. Punct.

    Iar uneori, o înjurătură poate fi chiar haioasă, trecînd la capitolul divertisment (asemănătoare celei spuse de razvanserbu):
    „Futu-ţi pomu’
    În care s-a urcat omu’
    De a tăiat craca
    Din care a făcut patu’
    În care s-au fu**t mă-ta şi tac-tu’
    De te-au făcut pe tine;
    Băga-te-aş în pi*da mă-tii
    Cu picioarele-nainte
    Să-ţi rămînă capu’ afară
    Cu gura deschisă
    Să mă cac eu în ea.”

    Diversitatea înjurăturilor româneşti e uimitoare şi întrece multe alte limbi „cu tradiţie”. Era un site, Insult Monger, dar am auzit recent că ar fi infectat, aşa că dacă cineva e interesat de o vizită acolo, fie să folosească Windows98, fie să-şi ia măsuri de precauţie anti-virus/ anti-spam.

    Bineînţeles că atunci cînd pică reţeaua electrică chiar cînd vorbeşti pe net (A/V ori chat) cu cineva drag pe care nu l-ai văzut/auzit de mult, ori cu un minut înainte de a salva lucrarea de care ai nevoie într-o oră, parcă nu mai ţii cont de nimic şi le iei neamu-n dick, de la ăl’ cu ţîţa-n gură pîn’ la ăl’ cu barba sură. 😉

    S-auzim de bine, Ana! 🙂

  29. Creve Says:

    Înjurăturile astea denotă o slăbiciune. În opinia mea atunci când nu mai ai o replică sau nu mai rezişti în faţă unui stres bagi o înjurătură. Numai în momentele de slăbiciune vin înjurăturile

    Păcat că unii le folosesc ca pe bună ziua sau chiar în loc de bună ziua.

  30. floreign Says:

    Din ciclul „Injuraturi cu stil”:
    http://www.shakespearesden.com/mugshakeinsult.html
    http://www.wickedcoolstuff.com/shinqucomug.html
    http://www.upstartcrowtrading.com/moreinfo.cfm?Product_ID=142

  31. Barbosu Eugen Says:

    injuraturi despre origini era un titlu mai elocvent…

Ce crezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: