Archive for mai 2008

Cum să obţii mai mult trafic?

Sâmbătă, 31 mai 2008

Există o grămadă de articole scrise pe tema aceasta, multe dintre ele chiar pertinente şi definitive. Întrebarea mea este: la ce-ţi trebuie atâta trafic? Ce vrei să faci cu el?

Ar trebui să fie legată de întrebarea din titlu pentru că dacă vrei trafic doar aşa, pentru că ai un simţ al proprietăţii foarte dezvoltat, înseamnă că nu ai rezolvat nimic.

Ca variante de răspuns pot fi câteva sau mai multe:

  • vrei să nu scrii degeaba (e cumpli să faci ceva şi să ştii că nu contează pentru nimeni, că nu valorează nimic sau că nu eşti apreciat sau măcar criticat – asta doar în cazul în care o faci numai pentru tine)
  • vrei să devii cineva, un nume consacrat de genul: gramo, visurat, pitzipoanca sau mai ştiu eu care (să ieşi din anonimat ca să se lege Tucă de tine cu direcţie)
  • ai ceva de demonstrat şi trebuie să afle toată lumea (nu doar prietenii, pentru că dacă ar fi aşa ai fi mulţumit că te citesc numai ei)
  • ai ceva ce trebuie văzut şi admirat şi numai aşa poţi ieşi din mulţime

Alte motive? Nu ştiu, poate că totul e doar un moft sau e la modă şi atât. Deci ca să obţii trafic nu trebuie decât să te agiţi cât mai mult şi ai rezolvat problema. Merită?

Zeitgeist, adevăr pe pâine sau vax albina?

Joi, 29 mai 2008

M-am uitat la documentar pentru că ideile propuse sunt de-a dreptul provocatoare. Dintotdeauna adevărul a fost cea mai mare căutare a omului şi pe acest aspect se pune accent aici.

Pe parcursul a trei părţi sunt aduse-n discuţie subiecte profunde precum: originile creştinismului, evenimentul de la 11 septembrie şi monopolul băncilor. De fapt, totul se pune sub semnul întrebării pentru ca-n final să transforme negrul în alb.

They must find it difficult… those who have taken authority as the truth, rather than truth as the authority. (G. Massey, egiptolog)

Când cineva vine şi încearcă să deschidă ochii maselor aşa cum vrea să facă acest film, apar întrebările: ce se află dincolo? Cum se poate vorbi despre manipulare, religii păgâne sau diverse secrete de stat şi apoi totul să fie etalat ca un evantai?

Faptul că anumite concepte se vor a fi desfiinţate ca glumele la un show de stand-up comedy, imaginile nu sunt în concordanţă cu textul (comentatorul vorbeşte în fundal despre lucruri serioase în timp ce vizionezi navete spaţiale) şi totul este oferit pe tavă ca şi cum a fost scos dintr-un seif pentru binele omenirii, nu mă impresionează.

Totuşi, de ce a stârnit aşa de multă furtună? Cumva pentru că pune la îndoială adevăruri care trec de puterea unui simplu mit?

Filmul poate fi vizionat online cu tot cu subtitrare aici. Ar fi interesant de dezbătut şi de analizat împreună.

Înjurături şi origini

Miercuri, 28 mai 2008

Pentru că lucrurile se schimbă numai în poveşti după ce spui hocus pocus, care este rolul înjurăturilor în lumea reală? La ce folosesc?

Să zicem că reprezintă un mijloc de a scăpa de nervi, sunt reacţii de profundă aversiune faţă de o situaţie sau persoană sau pur şi simplu te fac să te simţi dur, relaxat, sigur pe tine ş.a. Chiar şi aşa tot nu m-au convins că mă ajută la ceva ci le trec în categoria aparenţe şi superficialitate.

Mă îndoiesc de faptul că cei care înjură chiar îşi imaginează cu exactitate tot ceea ce spun. Singurul avantaj în afară de economia de cuvinte şi de timp nu-l văd. E mai simplu să-i trânteşti omului o expresie decât să stai cu el la discuţii şi să-i explici marea cu sarea.

Nu fac parte din categoria celor care-şi astupă urechile când aud ceva şi nici nu mă supăr fără a avea motive bine întemeiate. La unul din cursurile de limba română contemporană, profesorul intrase în geneza înjurăturilor. Era amuzant subiectul şi totodată serios pentru că avea dreptate.

Dacă înainte oamenii erau politicoşi până şi-n momentele de violenţă verbală, făceau trimiteri directe cu destinaţii comune sau îşi lipeau etichete pe frunte, imaginaţia poetică şi-a făcut loc cu uşurinţă şi-n acest domeniu. Era nevoie de puţină evoluţie, nu?

Cred în continuare că problemele se rezolvă altfel şi că există o mie de feluri prin care poţi exprima aversiunea, dizgraţia, indiferenţa, etc. Dacă ne place să fim originali de ce folosim clişee?

 

Răvaşe pentru plăcintă

Marți, 27 mai 2008

Dacă sunt pentru divertisment sau pentru altceva, răvaşele din plăcinte mi-ar plăcea să aibă un gust condimentat. Nu ştiu de la ce naţie a pornit obiceiul dar eu aş strecura aşa:

  • nu te mai saturi?
  • când te-ai dat ultima oară într-un leagăn?
  • hai înapoi
  • câte E-uri speri să fi ocolit?
  • oare s-a spălat pe mâini bucătarul?
  • ce sperai să găseşti?
  • câte picioruşe are un miriapod
  • de ce vântul bate şi nu mângâie?
  • mai ştii tabla înmulţirii cu 11?

Şi lista rămâne deschisă pentru cei care au mai multă inspiraţie, ale mele au fost cam piperate!

p.s. Cristal, pentru tine era al treilea!

Atitudine (in)flexibilă sau beeeton!

Luni, 26 mai 2008

Părerile bine conturate şi scoase de la saramură exact când pofta altora e mai mare , nu demonstrează nimic. Poţi să te opui crunt majorităţii sau să fii stâlpul cel mai de temut al replicilor usturătoare şi tot nu o să te numeşti om cu personalitate.

Doamne, Ana, ce te-a apucat?

Îmi plac oamenii cu atitudine. Bun, ce fel de atitudine trebuie să aibă cineva ca să nu sară calul (ca la şah), să nu dea cu bâta-n baltă şi totuşi să spună lucrurilor pe nume (ce-ar fi pe Nemulţumire să o cheme Ironia)?

Este greu de oferit o reţetă (nici nu cred că există una standard) pentru că nu cunosc aşa mulţi oameni care să se încadreze în tipar. Nu ar fi de prea mare folos nici să suni la 95 95 sau să bei ceai de tei pentru asta.

Singurul lucru pe care aş vrea să-l înţeleg este atitudinea rigidă, acel NU categoric pe care îl spunem altora nu neapărat prin cuvinte cât prin comportament.

Cât îţi ia să procesezi lipsurile pe care le are cineva ca să-ţi dai seama că orice formă de comunicare între tine şi el este inutilă? Ce tip de greşeli trebuie să facă pentru a se exclude definitiv din lista celor privilegiaţi?

Nu înţeleg oamenii care se supără şi nu-şi mai vorbesc niciodată. Această atitudine mustratoare, acest hău de comunicare doar pentru că unul este corect şi celălalt nu este ca el.

Principala cauză cred că este faptul că-i comparăm în permanenţă pe (ne)cunoscuţi cu propria fire. Dacă impresiile vin şi pleacă, de ce nu se schimbă şi atitudinea?

p.s. Life is too short to be small. (Benjamin Disraeli)

 

In the mood for anything

Duminică, 25 mai 2008

Trebuie să ai starea

sau cheful:

să te-ndrăgosteşti,

să priveşti,

să te implici,

să arăţi,

să te deschizi,

să vorbeşti,

să depăşeşti,

să urci,

să fii prezent,

sau totul e acolo?

https://anaayana.files.wordpress.com/2008/05/yumeji_s_theme.pdf

Hai să vedem!

Sâmbătă, 24 mai 2008