Ce spun fotografiile despre tine?

by

pictind-trecutul.jpg

Hmm… fotografiile vorbesc despre minim două atitudini: a celui care le realizează dar şi a celui care se lasă capturat. Mă voi referi în special la oameni şi nu la peisaje.

Spun asta pentru că nu oricine permite să i se facă poze, nu oricine se simte confortabil , nu oricui îi place. Asta pe de-o parte. Motivele pot începe de la banalul nu am dispoziţia necesară şi până la nu azi, nu acum, stai să mă aranjez! Ce dispoziţie lipseşte?

De ce se aranjează oamenii pentru poze, iau o altă atitudine faţă de cea reală? Tocmai pentru că ştii că imortalizezi o stare de aparent bine? Nimănui nu-i plac pozele din perioade triste ale vieţii (am văzut fotografii vechi, realizate la înmormântări, oare se mai fac şi azi?) şi nici nu cred că cineva vrea să-şi aducă aminte de ele.

Totuşi, dacă te uiţi la o astfel de fotografie şi îţi aduci aminte ce simţeai când a fost făcută e imposibil să nu vezi dincolo de imagine. Cred că acesta e motivul pentru care nu-i place nimănui să stea ca la fotograf, adică ţeapăn, lipsit de sentiment, impersonal.

Dintr-o fotografie se pot înţelege multe, se pot citi priviri, se poate interpreta limbajul trupului, într-un cuvânt: poţi vedea ceea ce este în mişcare în realitate, poţi vedea cum arată clipa, o poţi păstra acolo unde vrei tu, oricât!

Dorinţa de a conserva prezentul care se scurge, în special cel plină de viaţă, este după părerea mea, motivul pentru care facem fotografii. Ne place să păstrăm frumosul, ne place să luam cu noi părticelele pozitive din trecut şi să ne hrănim din când în când cu ele. Cum să nu-ţi placă fotografii? Sunt oameni care trădează sensibilitate, care iubesc arta şi surprind exact momentele cu sclipici ale vieţii. Evident, cei care se pricep, în rest contează intenţia!

Cei care nu vor să facă fotografii ori nu se simt împăcaţi cu ceva, ori nu sunt mulţumiţi de prezent şi nu vor să-şi aducă aminte de el aşa sau, pur şi simplu le place mai mult anonimatul, umbra.

Ce spun fotografiile despre tine? Eu de exemplu, nu concep să merg într-un loc nou şi să nu imortalizez cât mai mult din el, nu ştiu de ce. Pur şi simplu îmi place să iau cu mine locuri, oameni, expresii, dimineţi, nori, ploaie şi să le fac cunoştinţă:

Amintirea: – Cine eşti tu? Te ştiu de undeva!

Fotografia: – Eu sunt dovada că tu ai existat, nu poţi schimba asta!

Amintirea: – Dar eu nu am cum să pier! Nu ştiai? Numai timpul se scurge, eu îl adun!

Fotografia: – Aşa este, indiferent că eu exist sau nu, să nu mă arunci vreodată de lângă tine!

Etichete: , , , , , ,

58 răspunsuri to “Ce spun fotografiile despre tine?”

  1. peculiarme Says:

    Ne place sa pastram frumosul, asa este, insa eu imi doresc sa fac o fotografie si nu ma voi lasa pana nu o concep. Vreau sa fac o fotografie b/w unei femei care plange.
    Marele impediment ar fi ca nu as face-o fara acordul acesteia si in momentele tragice/triste nimeni nu vrea sa fie fotografiat. Deci proiectul meu e mai greu de realizat. Un plans inscenat nu l-ar putea substitui pe cel real.
    Fotografiile alb-negru sunt cele mai expresive, spun cele mai multe secrete si capteaza orice emotie.

  2. Barbosu Eugen Says:

    „Pur şi simplu îmi place să iau cu mine locuri, oameni, expresii, dimineţi, nori, ploaie şi să le fac cunoştinţă” cu cine ? cu amintirea ? lol
    nu stiu dc cu exceptia fotografiilor foarte vechi care deja parca ilustreaza o alta lume (ai zice una imaginara daca nu ai trait acele vremuri) parca prefer picturile, mi se par mai…expresive, incearca sa dea mai multe dimensiuni imaginii ca sa zic asa

  3. referee121 Says:

    Cand cineva iti face o poza… zambesti. Nu conteaza daca te simti bine sau nu. Important este sa te integrezi. Asa e regula. Indiferent ca poza este facuta sau nu la cererea ta.
    In format digital ori print, color sau nu, pozele sunt un fel de etichete pe sertare cu diverse amintiri…

    Oare pozele le facem doar ca amintire? De ce nu ne pozam si din spate? Nu ne-am recunoaste? Amintirile n-ar mai veni la fel? Cred ca daca m-as vedea fotografiat din spate… m-ar incerca un sentiment de nesigurata… ca si cand as realiza ca sunt expus… ca nimeni nu-mi pazeste spatele…

    Tu ce-ai simtii?

  4. anahoretus Says:

    Imaginile sau fotografiile nu sunt decat o iluzie in ceea ce ne priveste. In primul rand pentru ca nu ne reprezinta totalmante si in al doilea rand pentru ca ele spun ceva despre exterioritatea noastra ca imagine si nu despre cum suntem cu adevarat ca oameni. A vehicula asemenea idei ca poti cunoaste un om dupa imagine sau dupa o fotografie este o acceptiune la fel de gratuita ca a crede in „binefacerile” frenologiei, stiinta demult apusa. Cred ca exista suficiente exemple de persoane extrem de fotogenice, dar vulgare si viceversa.

    Imaginile pot spune ceva despre gusturile noastre. DA! Asta e altceva… Desi daca ma gandesc bine la ceea ce spui tu despre noile locuri si noii oameni, cred ca este mai degraba un instinct de conservare sau setea dupa estetic, decat o manifestare directa a ceea ce suntem. E ca si cand ai lua peisajul in posesie, ceea ce nu stiu daca se cade. Si oricum, clipa nu poate fi niciodata imortalizata deplin pentru ca de fapt o clipa este sinonima cu alte cateva miliarde de clipe si perceptii in paralel.

    In fine…. Nu m-am putut abtine sa nu imi manifest instinctele anti – artistice 🙂 Nota 7 de la desen nu mi-a dat pace!

  5. anaayana Says:

    peculiarme,
    foarte interesantă ideea, de fapt vrei să surprinzi exact opusul a ceea ce obişnuiesc fotografii să surprindă

    Mi-am adus aminte de o întâmplare amuzantă, eram la cineva acasă şi vroia să-i fac poze nepoţelului. Toate bune şi frumoase ăână când a început să caşte şi evident, mi s-a cerut să-l prind cum cască. A durat ceva până s-a întâmplat asta dar după ce am făcut poza mi-am dat seama că era adorabil. Există o estetică şi-n frumos, şi-n orice altceva, nu?

    Eugen,
    Pictura este cu totul şi cu totul mai expresivă,nu ştiu.. sunt multe diferenţe între una şi cealaltă dar fiecare are farmecul ei. Personal, îmi plac amândouă la fel de mult.

    referee,
    tendinţa firească este de a zâmbi, da, însă nu cred că m-ar deranja o foto făcută din spate, am câteva şi pot spune că mă amut când le văd, e ca şi când ai vedea un străin cunoscut

    anahoretus,
    fotografiile vorbesc despre exterior însă cele făcute prin surprindere, (aşa cum ne plac mai mult) sunt convinsă că spun mai multe. Am fost surprinsă atunci când am văzut câteva cu mine sau cu alte persoane pe care le cunosc, în astfel de ipostaze. Erau adevărate. Nu ai cum să ascunzi starea de spirit atunci când ştii că nu se uită nimeni la tine.
    De ce crezi că prin testele de personalitate care vor să te caracterizeze te întreabă care este de cele mai multe ori starea ta de spirit generalaă: zâmbeşti, eşti îngândurat, eşti prezen evenimentelor sau în altă parte etc.

    A lua peisajul în posesie, aşa cum spui tu, este ceva nevinovat. Nu faci rău nimănui, nu schimbi peiasjul şi nici nu o poţi face definitiv. La un moment dat uiţi, fără să-ţi dai seama. Altele şi altele intră în centrul atenţiei şi nu ştiu dacă posesie este neapărat cuvântul cel mai potrivit. Colecţionăm momente, le adunăm, le păstrăm…

  6. calatorru Says:

    cand nu avem cuvinte sunt foarte bune si pozele. chinezii au zis parca faptul ca o poza face cat o mie de cuvinte.. nu stiu sigur

  7. anaayana Says:

    calatorru,
    cred că aşa se explică de ce atunci când privim fotografii ne relaxăm, mai ales că asta se face în tăcere

  8. andreir Says:

    Offtopic : Ti-am dat o leapsa 😛
    http://andreir.wordpress.com/2008/02/07/leapsa-bancara/

  9. Cristina Says:

    Si pe mine ma enerveaza la oameni pretentia asta de a se pregati pentru poze, care ajung astfel niste poze de mumii.
    Insa toti vrem sa ne amintim de noi frumos, nu murdari, nu plangand, nu imbracati neglijent sau cu cine stie ce grimasa

  10. anaayana Says:

    Cristina,
    până la urmă cred că pregătind prea mult ceva rişti să treacă trenul pe lângă tine, cam aşa e şi cu pregătitul pentru poze…

  11. tezeu Says:

    Si mie imi place sa fac poze desi mai nou am prietenii cu „tunuri” (na. aparate de fotografiat cu obiective grandioase) iar eu stau cu micuta mea camera de filmat.

    Dar… in „2 days in Paris”, un film despre o frantuzoaica fotogras si un scriitor (parca) american, apare o cugetare foarte interesanta despre ideea de a fotografia, si anume, ca odata ce privesti prin obiectiv/LCD incetezi sa mai traiesti momentul si devi un analist, te sustragi din acea clipa pentru cateva secunde pentru a o capta si astfel pierzi in parte bucuria momentului. Renunti la trairea propriu-zisa pentru a pastra o imagine incompleta. Ciudat este ca i-am dat dreptate acestui gand, intr-o oarecare masura.

  12. ammelie Says:

    Ai dreptate, Ana. Intr-o fotografie se prind doua exprimari: a celui care este pozat si a celui care face fotografia. Sunt doua emotii care se impletesc: cum te vad, cum ma vezi. Nu ai observat ca pozele in care iesim cel mai bine, cu cel mai frumos zambet sunt cele facute de oameni la care tinem?

  13. anaayana Says:

    tezeu,
    aşa este, atunci când eşti fotograf eşti mai mult concentrat pe surprinderea evenimentului iar bucuria trăirii lui revine mai mult celorlalţi, e un mic sacrificiu dacă-l putem numi aşa

    ammelie,
    într-adevăr, am observat că pozele în care ieşim cel mai bine sunt realizate într-un moment special, contează foarte mult starea pe care ne-o dă cel în faţa căruia stăm la pozat

    Îmi aduc aminte de o fază în care vroiam să-i fac nişte fotografii unei mătuşi mai în vărstă pe care o văd mai rar, la început nici nu vroia să audă apoi de la prima poză a vrut să-i fac mai multe, toate bust, nu înţelegeam de ce apoi la urmă mi-a spus că avea la fustă nu ştiu ce fir dus 😀

  14. Cougar Says:

    peizani siniştri, am absint de obzeci de grade!

  15. anaayana Says:

    Cougar,
    nu te cred până nu văd cum se duc literele de pe tastatură sub masă 😀

  16. ionut.m Says:

    Pe mine fotografiile ma ajuta nu numai sa imi amintesc oameni si locuri, ci si ceea ce am simtit in acel moment, ce gandeam, imi spun din nou povestea momentului. Fotografiile concentreaza in memoria lor toata experienta ce le-a inconjurat.

    Si exprima mult mai bine ceea ce ai reusi sa spui prin cuvinte celor care le privesc.

  17. anaayana Says:

    ionut,
    bine zici, experienţă, amintiri, sentimente ce au existat… toate sunt surprinse în fotografii

  18. George David Says:

    Despre fotografie se pot purta discutii interminabile. Sunt pasionat de fotografie cu toate ca de multe ori ma rusinez sa o fac. Aceasta pasiune a aparut la mine, din dorinta de a oprii timpul in loc. Cum simpla fotografiere nu este suficienta pentru a o face, atunci avem nevoie sa aplicam dramatismul in imagine.
    Multa lumea cand a citit Don Quijote a ras, mie in schimb mi s-a parut o poveste trista despre involutie, decadere si nebunie. Este de datoria noastra in fotografie sa prezentam scena cu impactul scontat ce aceasta l-a avut asupra psihicului nostru. Aici incepe arta! Mi-as dorii sa pot studia mai mult acest domeniu, din nefericire nu am destul timp si sunt constient ca este o pasiune foarte scumpa si consumatoare.

  19. anaayana Says:

    George,
    Omul fiind incapabil să oprească timpul în loc a găsit alte modalităţi prin care îi reuşeşte asta parţial. Cred că şi scrisul e o formă de a opri timpul prin sentimentele puse în el, asta de departe, evident.

  20. George David Says:

    Scrisul, muzica, absolut orice forma de expresie.
    Scrisul iti fotografiaza practic calitatea emotionala prezentata de tine la un anumit moment specific. Cu putina creativitate din partea cititorului, va putea asadar vizualiza scenele expuse de tine.
    Totul capata o interpretare vizuala, asta deoarece omul asimileaza majoritatea informatiilor prin vaz. Cand citesti o carte, iti imaginezi scenele, cand rememorezi un eveniment din viata ta, il revezi in fata ochilor, cand subconstientul vrea sa treaca in constient, atunci visezi.
    Imi doresc a oprii timpul, pentru ca mi-e frica de moarte.

  21. Onutzza Says:

    Nu mai zambesc la toate fotografiile. Cand am dispozitie buna, zambesc, dar daca sunt sictirita si mi se face poza si as zambi mi s-ar imortaliza falsitatea si nu vreau asta. M-am obisnuit sa nu ma mai pregatesc inainte de a fi fotografiata (normal, ca depinde si de loc si de moment). Imi place sa fac si altora poze, insa mai mult imi place sa mi se faca mie fotografii. Cand fotografiez pe cineva incerc sa ii suprind o figura sincera: daca zambeste formal la poza ii spun o gluma ca sa inceapa sa rada cu pofta, daca ii fac o fotografie instantanee pregatesc aparatul fara ca sa vada, eventual o fac fara blitz si ii arat dupa aceea. Incerc sa ii suprind figura si sa o evidentiez dar sa incadrez frumos si o parte din decor.

    Foarte frumos a scris ionut.m: „Pe mine fotografiile ma ajuta nu numai sa imi amintesc oameni si locuri, ci si ceea ce am simtit in acel moment, ce gandeam, imi spun din nou povestea momentului. Fotografiile concentreaza in memoria lor toata experienta ce le-a inconjurat. Si exprima mult mai bine ceea ce ai reusi sa spui prin cuvinte celor care le privesc.”

  22. anaayana Says:

    George, pentru toate cele amintite de tine cred ca exista si un numitor comun: imaginatia. Fara ea nu am putea merge in trecut, in viitor, nu am putea fi creativi etc.

    Moartea cred ca ar trebui privita altfel decat am fost obisnuiti. Eh… sunt multe de zis despre asta, poate o sa deschid pe viitor subiectul, oamenilor le este frica sa discute despre el apoi sa se gandeasca…

    O carte care trateaza viata si moartea si care pe mine m-a facut sa-mi schimb parerea la 180 de grade vizavi de ele este Drumul sufletului dupa moarte, de Serafim Rose.
    Am citit-o de doua ori si cred ca o s-o mai citesc si alta data. Efectiv gasesti o gramada de rasounsuri in ea daca nu macar te pune pe ganduri la modul cel mai serios.

  23. Cougar Says:

    e cea mai apropiată imagine de ce am eu acum în mână.
    obzejde grade. gust de ouzo. la pătrat.

    literele se ţin de tastatură de zici că-s nituite.

  24. anaayana Says:

    Cougar, vreau să văd efectele pe care le are în timp această băutură magică, dacă o să mai existe blogul meu să-mi spui peste 5-10 ani cum te simţi 😀
    Am înţeles că alcoolul încetineşte toate funcţiile din organism… ce-l face pe ăsta de 80 de grade mai special?

    Onutzza,
    Cam la fel procedez şi eu cu fotografiile, îmi place să surprind şi nu să prind ce mi se oferă, căutăm sinceritatea, stările adevărate, reale!

  25. dada Says:

    Era o melodie, dar nu mai stiu sigur a cui …. Mesajul era ceva de genul: pozele iti spun ca nu esti ceea ce ai fi dorit sa fii, in momentul in care ai fost pozat.

    Daca gasesc melodia, iti zic cum se cheama sau daca stiti voi si mai bine :)!

  26. anaayana Says:

    dada,
    nu am auzit-o niciodată, e românescă piesa?

  27. Sorina Says:

    Fotografiile care mi se fac: imi place sa rad sau sa zambesc; pentru ca, peste ani, cand le voi privi, vreau sa fi uitat tot raul pe care l-am strabatut si sa imi amintesc doar dulceata (fie si de o clipa) vietii!
    Atunci cand fotografiez eu pe cineva, incerc sa ii surprind cat mai bine sufletul, prinzandu-i privirea, mimica, atitudinile, gandurile…
    Peisajele imi place sa le pastrez pentru amintire in cazul in care ma emotioneaza pana la lacrimi, ca sa pot retrai fiorul acelor clipe si peste ani, cand voi fi departe de acele locuri si momente.
    Dar sa nu uitam ca exista si o estetica a uratului (atat in ceea ce priveste fiintele, cat si cele neinsufletite); de exemplu, peculiarme vreau sa fotografieze (si inca in b/w, care accentueaza toate defectele!) o femeie care plange; sa nu imi spuna cineva a o femeie ravasita de durere e frumoasa, ca nu il pot crede! Dar suferinta ei poate avea ceva frumos in sensul complexitatii trairilor: poate a pierdut pe cineva drag si o doare despartirea; poate a parasit-o iubitul si isi plange dragostea care nu va mai exista; poate i-a plecat copilul la razboi si isi plange ingrijorarea; poate i-a fost furata o suma de bani din care ar fi trebuit sa isi hraneasca pruncii; poate… exista atat de multe lucruri care ne dor in viata asta…
    Cred ca cel mai important lucru este ca acea fotografie sa poata transmite ceva: fiorul creator al celui care o executa si starea obiectului (fiintei) fotografiat…

  28. anaayana Says:

    Sorina, ai subliniat esenţialul: fotografia vrea să surprindă starea de moment, vrea să prindă o clipă din o mie şi să o facă să devină importantă!
    Estetica urâtului este mai greu de înţeles pentru că sunt obişnuiţi cu cea a frumosului…

  29. cristal Says:

    Ce spunem noi despre fotografie?!” Desen cu lumina” spuneau grecii. In fiecare fotografie exista o poveste. Si nu e nevoie de cuvinte ca sa o „povestesti”. E o relatie misterioasa intre ego si lume.
    Cougar: „zâna verde” iti ofera inspiratie in arta fotografica? E si speciala si interzisa.
    „Dupa primul pahar vezi lucrurile cum ai vrea sa fie. Dupa al doilea, vezi lucrurile asa cum nu sunt. La sfarsit …vezi lucrurile asa cum sunt si asta este cel mai rau lucru din lume.” spunea Oscar Wilde

  30. anaayana Says:

    Cristal,
    Cred că cel mai frumos ar fi dacă am putea desena cu ochii! Fotografiile sunt poveşti concentrate, sunt curioasă dacă pot fi mai multe într-una singură… Adică să te uiţi azi la ea, îţi imaginezi ceva şi dacă te uiţi peste o lună să ai altă părere. În special cu o fotografie ce nu-ţi aparţine.

  31. Cougar Says:

    dacă alcoolul încetineşte toate funcţiile din organism,
    să nu te miri că-s nemuritor când beau absint.

    ce rime proaste fac.

  32. igrecul Says:

    Iti citeam rindurile… Si ma gindeam : „Cita dreptate are… Si eu mi-s un soi de fotograf” Fotografiile mele contin si o parte din mine. Dar mai mult din cei fotografiati. Iar fara sa imi dau seama, decit atunci cind le vad in alt format (digital pe pc) imi dau seama ca sunt in fiecare dintre ele…
    [poza cu „Cel mai iubit dintre paminteni” e facuta

  33. igrecul Says:

    …de min] scuza-ma. Ma grabisem 😦

  34. George David Says:

    Estetica uratului este greu de inteles cand suntem obisnuit cu frumosul. Frumosul si uratul sunt notiuni abstracte. Oamenilor li s-au spus de mici ce e frumos si ce este urat, iar asta este o greseala fatala. Cred ca educatia ar trebui sa se limiteze la ce este daunator si ce nu. Orice indrumare in estetic duce la plafonari din partea individului, lipsa de evolutie si idei preconcepute.
    O simpla analiza asupra evolutiei conceptiei despre frumusetea feminina ne demonstreaza relativitatea notiunii de frumusete.
    Referitor la unele spuse despre fotografie, am observat ca multa lume duce totul spre un plan uman, se rezuma la stari ale subiectului. Nu uitati ca fotografia nu are ca subiect omul mereu. Ca se pozeaza oamenii cand sunt impreuna si zambesc, este pur problema lor. Putem fotografia un grup de oameni intr-un ambient aparte pentru a sublinia calitatea ambientului si nicidecum sa evidentiem starile de spirit prin care trec. Oamenii sunt sensibili la starile de spirit ale celorlalti oameni si deaceea cauta sa zambeasca sa se faca placuti in fotografii, totodata sa se concentreze asupra subiectelor umane din fotografii.

  35. anaayana Says:

    Cougar,
    hai să încercăm o rimă, poate-i facem reclamă

    dacă alcoolul
    îmi ţine toate funcţiile în loc
    şi nimic nu mă ajută,
    beţi o gură de absint
    şi la urmă
    eu vă dau un hint:
    numai sticla-ntreagă poate spune
    cât de mult îmi place
    şi m-alint!

    Am depus efort mare să scriu despre el ţinând cont că nu l-am testat 😀
    p.s.
    scuzaţi rima puerilă!

    igrecul,
    în tot ceea ce facem cred că se află mai mult sau mai puţin din fiinţa noastră, asta evident, dacă ne dăm tot interesul

    George,
    Într-adevăr, ceea ce spui tu este adevărat, mă gândeam totuşi cum este posibil să înveţi pe cineva ce este frumos şi ce nu este, dacă gusturile omului sunt în formare, să-l laşi liber să alegă?
    Apropo de asta, mi-am adus aminte, prin liceu îmi cumpărasem un pulover care mi s-a părut incredibil, era un mov închis spre gri. Am ajuns cu el acasă (după ce cheltuisem toată alocaţia pe el) şi m-am lovit de reacţia mamei (nu mă aşteptam să nu-i placă pentru că mie mi s-a părut formidabil), mi-a spus că e culoarea vântului turbat (e specialistă în expresii). Ideea este că gusturile pot fi uneori atât de diferite încât putem părea că ne aflăm la 180 de grade unul de celălalt. Cred că dacă oamenii nu ar fi atât de dornici să influenţeze pe alţii cum că gusturile lor sunt cele mai bune şi alese nu ar exista prejudecăţile astea. Oamenii aleg uneori ca să placă celorlalţi, adică iau gusturi şi estetici de-a gata.

  36. dada Says:

    Urrrrraaaaa!
    Am gasit si stiu a o sa va placa:

    Versuri „Ombladon – Daca pozele ar vorbi ”

    dimineata ma trezesc nu pot sa zambesc
    intr`o oglinda veche sparta in care ma privesc
    totu`i jegos stau pe pat afara e`nnorat
    detest tot ce am in jur

    sunt incordat viata`i un test
    ies grabit din casa iar in gura liftului
    dau cu piciorul cainelui din scara blocului
    da sa ma muste ma feresc

    ma gandesc la mult intrebari puse in fata oglinzii nefiresc
    copii viseaza ca si noi cand
    stateam la cozi unt cu pantalonii rupti in fund
    sperand la mai bine visam

    oricum n`avem nici jumate din ce ne doream
    anii trec anii repede trec
    s`au ramas tot mai putini cei care te`nteleg
    te tarasti cu greu prin viata

    zile`le numeri si zbieri
    ca timpu trece greu atunci cand suferi

    refren:(2X)
    daca pozele`ar vorbi amintirile ar fi vii
    am stii iar ce gandeam cand eram copii
    probabil poza ta din rama ti`ar sopti”stii nu esti ce`mi doream sa fii”

    alergam prin lume plini de spume
    nu ne`arde nici de glume
    cand vine vorba de zilele bune
    deja s`au dus la dracu sperantele

    grijile ne naruiesc incet visele
    unu`si face temele,unu`si sparge venele,unu` numara lovelele altu` belelele
    toate problemele puse cap la cap de fapt

    nici intr`un cap de om oricat de apt ar fi nu incap
    nu`ti place sa stai la mana altora NICI MIE
    te`ai saturat sa scrii CV`uri si totusi mana scrie
    ca nu o sa mearga nici acum esti convins

    incerca sa nu uiti cand erai copil ce ti`ai promis
    refren(2X)
    daca pozele`ar vorbi amintirile ar fi fi vii
    am stii iar ce gandeam cand eram copii

    probabil poza ta din rama ti`ar sopti”stii nu esti ce`mi doream sa fii”
    inima se rupe iti plange sufletul
    acum doar in poze iti mai vezi zambetul

    ai albit,esti nefericit,falit
    te uiti la poza in care ai remarcar primul rid
    greselile pe care le`ai facut in viata te costa
    fara riposta traiesti o viata anosta

    te`neci in alcool toti banii in tine ii torni
    ai ajuns sa fii treaz doar atunci cand dormi
    esti exact ca tatal tau cand il priveai cu ochi rai
    cu aceeasi ochi te vad acum copii tai

    esti multumit sau nu esta o stii doar tu
    fii sincer cau tine macar acum
    ai multe de spus as vrea sa te`ascult tata
    am calcat ciob carmele tale inc`o data

    ureaza`mi noroc ca vreau sa fac cev ain viata
    te las linistit in lumea ta de gheata

    refren(2X)
    daca pozele`ar vorbi amintirile ar fi vii
    am stii iar ce gandeam cand eram copii
    probabil poza ta din rama ti`ar sopti”stii nu esti ce`mi doream sa fiï”

    Sursa: versuri.ro

    Deci , ce s-ar intampla, daca pozele ar putea vorbi?

  37. anaayana Says:

    daca pozele`ar vorbi amintirile ar fi vii
    am stii iar ce gandeam cand eram copii
    probabil poza ta din rama ti`ar sopti”stii nu esti ce`mi doream sa fii”

    Frumos, mulţumesc Dada pentru versuri!

    Dacă pozele ar vorbi ar da glas bucuriei ori de câte ori le-am privi, am putea retrăi momentele preferate din viaţă, ne-am putea teleporta în trecut…

    Poate că e mai bine că nu se poate, altfel cei nostalgici ar trăi numai din bucuriile consumate deja, uitînd că se află altele noi şi-n faţă, în viitor!

  38. Cougar Says:

    nu mai am absint.
    nici nu vă pot povesti ce suflet ferfeniţă am.

  39. dada Says:

    Cu placere! Si altadata!

  40. anaayana Says:

    Cougar,
    vrei să spui că ai isprăvit ceva ce trebuia să ai timp de minim 4 luni în dulap sau ai avut ajutoare?

    dada 😉

  41. msim Says:

    De multe ori cand am fost in ipostaza de a fotografia/filma un eveniment, am avut senzatia ca nu il savurez. Ca il vad doar in doua dimensiuni, ca si cum as fi la distanta. De aceea am perioade in care urasc camera.. o las acasa si ma bucur doar atunci, doar acolo de moment. Acel moment este infinit mai pretios cand e unic in spatiu, unic in timp. Cand e doar pentru tine.

    Un motiv in plus pentru „Cei care nu vor să facă fotografii „.

  42. anaayana Says:

    msim,
    Aici ai dreptate, când faci un lucru şi vrei să fie calitativ trebuie să te implici total, nu poţi trăi momentul şi să ignori aspectele tehnice apoi să vezi că cei care s-au bazat pe tine ca să le prinzi sunt dezamăgiţi.
    Uite de asta au apărut serviciile foto şi video, oamenii care nu au nicio legătură cu evenimentele, care vin la ele pentru a fi simpli tehnicieni sau artişti (de la caz la caz) sunt cei mai indicaţi.

  43. mado Says:

    hoţie de spirit
    …pe la unii se cheama
    fotografierea (asta)
    o fi chiar aiureala?

  44. anaayana Says:

    mado,
    fotografierea
    este realitatea ce rămâne
    pe retină,
    hârtie,
    sau jpg 🙂

  45. mado Says:

    este…
    ceeace ramane
    din realitate
    acolo, dincolo sau jpg!

  46. anaayana Says:

    mado,
    ceva rămâne sigur în două locuri!
    acolo unde a fost realizată fotografia rămâne peisajul (care se poate schimba) dar nu şi omul ci amintirea lui iar fotografia nu se mai schimbă niciodată (evident, dacă nu se apelează la programe pentru asta)

  47. Drugwash Says:

    Suspendat în timp, ca prins de-un cîmp magnetic mental. Fără amintiri, fără viitor… doar aici, acum.

    De ce nu mă-ntrebi ce spun fotografiile pe care le-am rupt sau ars cu ani în urmă…?

  48. anaAyana Says:

    Dragoş,
    mereu am crezut că cineva care aruncă sau rupe fotografii nu poate să accepte o anumită situaţie, mă înşel?

  49. bacchante Says:

    Sunt singura ciudata careia nu ii place sa fie pozata si nu ii place nici sa faca fotografii? Si nu, nu pentru ca „Cei care nu vor să facă fotografii ori nu se simt împăcaţi cu ceva, ori nu sunt mulţumiţi de prezent şi nu vor să-şi aducă aminte de el aşa sau, pur şi simplu le place mai mult anonimatul, umbra”. Iar ma leg ca generalizezi, dar ce sa fac daca ma trezesc ca exceptie? Fotografiile mi se par mincinoase. Apreciez arta fotografica, dar ca orice alta forma de arta – are o doza de fictiune, de imaginatie si trebuie perceputa ca atare.

    Revenind la pozele de toata ziua, prefer sa le evit. Pentru ca imi creeaza o stare de disconfort, pentru ca nimeni nu poate surprinde un moment asa cum il surprind eu. Prefer sa ma concentrez asupra a ce inmagazinez, sa analizez detaliile, sa ma bucur de un peisaj.

    Daca mai incolo voi regreta, nu stiu. Pana acum insa nu am avut regrete de acest fel si desi le port doar in minte, imaginile sunt extrem de vii.

  50. anaAyana Says:

    Arana,
    nimeni nu poate surprinde un moment aşa cum îl faci tu, cum îl fac eu sau oricine pentru că fiecare le simte sau percepe ALTFEL. Fotografia este o artă şi totodată o încercare de a scoate ceva în evidenţă.

    Fiecare încearcă aşa cum îi place mai mult, unii folosesc imaginaţia, alţii nu se mulţumesc doar cu asta ci vor să materializeze gândurile şi sentimentele cu orice preţ. Iar asta ştim bine că se poate face prin mai multe mijloace. Că nu atinge nicunul perfecţiunea…asta e deja altceva mai ales că fiecare om are părerea lui despre perfecţiune şi-n ochii lui ea arată altfel.

    Nu a spus nimeni că trebuie să redăm cu fidelitate realitatea ci totul merge cu mult dincolo de imaginaţie şi sensibilitatea artistului.

    Sunt curioasă ce părere ai despre pictură, sper că nu o desfiinţezi şi pe ea.

    Părerile mele etalate mai sus nu vorbesc decât despre ceea ce am văzut până acum, nu am văzut totul, uite că apar excepţiile şi tare mi-ar plăcea să-mi dai detalii pentru a înţelege mai bine de ce acest disconfort.

  51. bacchante Says:

    Daca suna a reclama, imi cer scuze, dar am un entry care se refera fix la chestiunea asta (…detalii pentru a înţelege mai bine de ce acest disconfort.) – disconfortul e psihologic pana la urma si se naste din discrepantele intre ceea ce vedem, fiecare in parte.

    Nu am desfiintat fotografia, dimpotriva, am spus ca apreciez arta fotografica (care, fie-mi permis, e cu totul altceva decat pozele de toate zilele) si de cate ori am ocazia, mai arunc cate un ochi pe la expozitii.

    Pictura deja e altceva. Nu merita sa scriu aici sa amestecam oalele, pentru ca e mult de zis si intr-un simplu comment nu cred ca as reusi sa spun prea multe despre ea.

  52. anaAyana Says:

    Bănuiesc eu că atunci când spui pozele de toată ziua te referi la cele făcute de amatori sau de cel care mai prinde aparatul în mână şi se hotărăşte să captureze ceva. 😀

    Mă mai gândesc la un aspect!
    Multe dintre reuşite sau capodopere mai ies şi din întâmplare aşa că de ce să nu încercăm? Cred că e mai mare tensiunea şi se pierde din calitate atunci când se poziţionează totul milimetric, (oricum, numai profesioniştii pot şti cel mai bine) iar fotografiile pe care le vedem noi sunt arătate după ce s-a mai lucrat la ele în prealabil.

    La fel ştirile, montajele, repetiţiile, ciornele aruncate şi sub lumina reflectoarelor mereu produsul finit.

  53. bacchante Says:

    Sa stii ca exista si arta fotografica spontana… si mai exista si aparate pe film, pozele rezultate fiind un adevarat deliciu.

    Cat despre poze de toata ziua – ma refer la alea de le facem noi cu pisica, prieteni, catel, purcel etc. 😀

  54. anahoretus Says:

    Bacchante,
    Nu vreau să fiu avocatul diavolului, dar cred că Ana a spus exact ceea ce spui şi tu în acest mesaj, fireşte cu alte cuvinte. Să vânăm o presupusă greşeală cu un om pe care nu îl cunoaştem şi care nu ne-a făcut nimic nu e prea corect, nu-i aşa?

    De asemenea, te-aş ruga să îţi substanţiezi argumentul şi să fii mult mai clară în tot ceea ce scrii. Atingerile la persoana celui căruia te adresezi ar trebui să dispară pe viitor din limbajul tău. Lets face it: acesta este un blog şi nu un câmp de bătălie. Am fost surprins să văd cât de agresivă ai fost în mesajele tale anterioare şi iartă-mă că îţi spun, dar agresivitatea ta este gratuită.

    Nu sunt de partea nimănui în această dispută pentru că vreau să cred că nu există nici una. Avem nevoie de comentarii constructive pe bloguri şi nu doar de contraziceri care să nu ducă nicăieri. În concluzie, dacă ai ceva de spus în legătură cu pozele de mai sus cred că Ana ar fi încântată să te citească şi să îţi răspundă. Dacă nu, opreşte te rog polemica aici.

    Ce zici?

  55. anaAyana Says:

    Bacchante,
    deliciul sau de gustibus non disputandum

    Anahoretus,
    thanks for being my guardian angel 😉 sunt convinsă că Arana nu se comportă aşa din răutate

  56. anahoretus Says:

    Ana,
    I was not your guardian angel 😉 I was just trying to make a point against arguments because I dislike them 🙂

  57. anaAyana Says:

    Cu asta asociez eu formele de bine 😉 cateodata

  58. Autoportret .jpg « AnaAyana Says:

    […] By AnaAyana Discutam la un moment dat despre fotografii şi reacţiile pe care le au oamenii când sunt pozaţi. S-au evidenţiat clar două atitudini: […]

Ce crezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: