Archive for ianuarie 2008

Ah, oamenii secretoşi!

Joi, 31 ianuarie 2008

secrete.jpg

Toţi suntem secretoşi la un moment dat însă unii parcă şi-au făcut din asta principalul scop în viaţă! A vorbi despre tine pare uneori a împărţi o comoară adunată ani întregi sau a strânge fragmente dintr-un puzzle incomplet, pentru a-l întregi!

Ce înseamnă a fi secretos? În afară de faptul că eşti mult mai intim cu tine decât cu restul, ascunzi ceva, te izolezi. Se spune că fiind secretos obţii ceva, de fiecare dată. Nu oferi dar primeşti. Ce anume?

Din ce am văzut până acum, a fi secretos presupune a vorbi puţin, uneori mult, dar niciodată prea mult despre tine. Încerci să ţii numai pentru tine ceva, chiar ştiind că nu vei reuşi niciodată să te cunoşti pe deplin, apoi să reuşească alţii! Este teama, incertitudinea, nesiguranţa? Dorinţa de a deveni inepuizabil ca om în ochii celorlalţi?

Cu cât cineva te cunoaşte mai mult cu atât există riscul să nu mai aibă ce să găsească interesant la tine deci şi o anumită comoditate. Îţi conservi trăirile, sentimentele, gândurile în speranţa că nu se vor pierde niciodată, că nu se vor voala. Şi uite aşa devii special, unic, nemaiîntâlnit tocmai pentru că nu ştie nimeni ce se află dincolo.

Care sunt adevăratele raţiuni pentru care unii nu se deschid? Rămâne un mister, evident, lăsat intenţionat (sau nu) celorlaţi pe drumul spre cunoşterea ta.

Totuşi, pierzi ceva când nu eşti secretos?

Blog the Theatre în România, Ungaria, Austria, Italia si Polonia

Miercuri, 30 ianuarie 2008

Te-ai gândit vreodată cum ar fi ca ceea ce scrii pe blog să fie pus într-o piesă de teatru, cu actori adevăraţi? Ei s-au gândit la asta şi cred că o să aibă succes!

Un proiect destul de ingenios unde premiile sunt mai mult decât atractive, detalii găsiţi aici! Foarte pe scurt:

Echipele din fiecare tara, formate din trei blogscouts, au la dispozitie trei luni de zile pentru a monitoriza intreaga scena a blogurilor locale, scopul final fiind acela de a identifica cele mai ofertante trei bloguri din tara respectiva.

DESFASURAREA PROIECTULUI:

LUNA/AN

ACTIVITATI

09/07

Deschiderea oficiala a proiectului: Intalnire de start in Graz cu toti managerii de proiect implicati

09/07 – 12/07

Identificarea blogurilor potrivite de catre blog-scouts

01/08

Lecturi publice ale blogurilor selectate

01/08 – 04/08

Scrierea textelor dramatice de cãtre dramaturgi pe baza blogurilor

04/08 – 05/08

Repetitii ale pieselor scrise

21-25 Mai 2008

Festival cu piesele scrise

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Dependent de telefon sau stresat de el?

Miercuri, 30 ianuarie 2008

phone.jpg

După ce a revoluţionat era comunicării, telefonul începe să devină un alt fel de instrument. În afară de faptul că poţi asculta muzică pe el (preferată sau nu – în mijloacele de transport în comun), poţi filma sau înregistra tot ce vrei cu el, din când în când mai şi sună!

Observ că atunci când un telefon începe să sune toţi sunt stresaţi! Începînd cu cel care primeşte telefonul şi terminînd cu cel care e prin preajmă. Ba au loc alt fel de reacţii: lasă-l să sune că-mi place hitul ăsta, (unii îşi pun melodii speciale pentru a fi auzite şi admirate) sau hai să dansăm pe soneriile de la telefon!

Telefonul a fost creat pentru a face apeluri şi implicit pentru a le primi. E drept, cel care sună îşi alege momentul potrivit pentru a vorbi dar cel care-l primeşte de multe ori este deranjat pentru că făcea altceva, fireşte! Ce este şi mai interesant e faptul că aproape 95% din apeluri ştii de la cine vin, nu mai este o surpriză!

Uite aşa ţin oamenii telefonul pe silenţios, vorbesc pe scurt şi se feresc să îşi dea numărul de telefon , nu cumva să fie mâncaţi sau deranjaţi prea mult. Mi se pare o exagerare de reacţii! Atunci când oferi numărul cuiva înseamnă că ştii dacă te poate deranja sau nu, aşa că de ce se feresc oamenii aşa tare să vorbească atunci când sună telefonul?

Unde sunt vremurile când ţârâia telefonul în casă şi auzeai imediat o voce: Răspund eu! sau Da, vă rog! Acum aud din ce în ce mai des, pe un ton sec: Alo, mda… Ce încerc să spun este că telefonul devine din ce în ce mai mult un alt fel de mijloc, mai puţin de comunicare!

Oricum ar fi, vorbim la telefon mai mult decât ne dorim, indiferent că el este de ultimă generaţie sau nu. Mai avem nevoie de el când ne aduce atâta stres? Totuşi, de câte ori nu ai văzut doi oameni care stau face to face şi vorbesc la telefon cu altcineva?

Tu ce telefon ţi-ai mai luat? Ah, tot pe ăla îl ai?

– Da, al meu e setat pe pilot automat, dă toate răspunsurile de care este nevoie!

Unde stă timpul liber?

Marți, 29 ianuarie 2008

eclipsa-de-timp.jpg

Se pare că în niciun caz la mijlocul vieţii ci la extremităţi! În copilărie totul pare a se mişca mai încet, într-un anumit ritm ascendent iar mai apoi viaţa începe să se pună pe roţi, se mişcă. Viteza asta o stabileşte fiecare în parte pentru ca mai apoi, după ce o viaţă întreagă ne plângem că nu avem timp de nimic să vină bătrâneţea cu zile infernal de lungi şi aşteptări obositoare.

În fiecare dimineaţă văd bătrânei pe stradă, ies efectiv să se plimbe în timp ce restul lumii mişună ca furnicile spre serviciu, şcoală, etc. Nu mai au ce face acasă, au tocit tabla de şah, cărţile de pe noptieră, drumul spre parc. Atâta timp liber şi o diferenţă atât de mare! De ce nimeni nu are nevoie de acel timp liber şi toată lumea-l vrea pe cel din mijloc? Timpul din mijloc…

Nu ne place să vorbim despre bătrâneţe! Poate că fiind la sfârşit de drum deja ştii spre ce te-ndrepţi şi-ţi accepţi sau nu drumul (te resemnezi), pe când în tinereţe avem impresia că putem influenţa oricum acea traiectorie, că ne conducem singuri viaţa şi putem oricând lua decizii care s-o schimbe.

La bătrâneţe nu mai ai ce să schimbi, dacă nu ai învâţat până atunci să accepţi anumite lucruri nu vei avea timp liber liniştit. Atunci omul se gândeşte serios la viaţa lui, face reglări de conturi, se achită (sau nu) de datorii (de toate felurile) şi trăieşte altfel. Nu spun că e literă de lege dar mulţi trăim diverse amânări.

Mă-ntreb, oare toată graba cu care trăim este o economie de timp? Conservăm şi lăsăm liniştea, plimbările, odihna pentru mai încolo.

Pare frumos de afară, atâta timp liber! Îl punem deoparte la naftalină zi de zi pentru a-l trăi altă dată! Ce ai face cu el dacă l-ai avea acum?

Psihologia parfumurilor

Marți, 29 ianuarie 2008
parfum.jpg

Parfumul a apărut prima oară… în natură. El vorbeşte despre om şi despre ceea ce-l înconjoară la fel cum ceea ce consumă îşi lasă amprenta asupra personalităţii sale. E ca o haină, poate să ţi se potrivească sau să te dezavantajeze, poate să domine sau să fie agresiv când tu de fapt eşti blând, să fie prea slab când tu eşti dinamic etc.

Suntem atât de diferiţi, te-ai gândit vreodată în funcţie de ce criterii alegi parfumul pe care-l foloseşti? Ce vrei să emane?

Dacă îţi plac schimbările probabil că vei alege un parfum cu esenţe marine, ceva fresh, dacă eşti o persoană dinamică vei alege un parfum tare, pregnant. Nu ştim exact, dar ele ne caracterizează foarte bine.

De ce atunci când miroşi un parfum necunoscut îţi poţi imagina genul de persoană care-l poartă? Asociem oamenii cu parfumurile, poate nu neapărat după mirosuri ci după concepţia fiecaruia despre ele, formată în timp.

Scopul şi rolul parfumului este să miroasă plăcut. Din păcate, nu tot ce este plăcut simţurilor mele va fi şi pentru ale tale. Nu degeaba uneori respingem anumiţi oameni pentru simplu fapt că nu ne place mirosul lor (că tot vorbeam de natură).

Parfumul spune multe despre personalitatea unui om, indiferent că este adresat genului masculin sau feminin. Îmi poate spune dacă cel de lângă mine este copilăros, romatic, agitat, matur sau dimpotrivă, nu îmi poate spune nimic. Am întâlnit oameni care nu suportă parfumurile.

Ce exprimă ele, le alegem în funcţie de starea de spirit sau de felul de a fi? Dacă da, ce spun ele despre noi?

Cinci semne că angajatul tău munceşte

Luni, 28 ianuarie 2008

maintenance_office.jpg

1. Este mereu ocupat cu ceva şi se-ncruntă când îl deranjezi cu o întrebare, cu orice.

2. Nu joacă Solitaire decât în lipsa ta, dar nici atunci nu se ştie sigur.

3. Când vii la el în birou nu începe brusc să facă altceva ci continuă ce făcea, el ştie cel mai bine ce.

4. Nu se uită la ceas şi sare peste pauza de masă cu bucurie: Vai, am atâta treabă că nici nu am simţit nevoia să mănânc!

5. Stă peste program şi-i ţine şi pe alţii cu el! (este foarte organizat şi metodic şi grijile nu-l lasă să doarmă noaptea dacă nu rezolvă totul într-o zi)

Şi poate mai sunt şi altele, a se privi semnele din toate unghiurile posibile, uneori aparenţele păcălesc!

Cum se trăieşte fericit? Fără griji!

Luni, 28 ianuarie 2008

lasa_grijile_incepe_sa_traiesti.jpg

„Odata cu trecerea timpului, mi-am dat seama ca una dintre cele mai mari probleme ale adultilor era ingrijorarea. Era limpede, aveam nevoie de un manual despre invingerea grijilor!“

David Seabury scria în cartea sa, How to Worry Successfully (Cum sa-ti faci griji cu succes): Ajungem la maturitate atât de putin pregatiti pentru a face fata presiunilor la care suntem supusi de experientele de zi cu zi pe cât este pregatita o molie pentru balet.

Aceasta carte este o colectie de retete izbutite, testate în timp, despre cum sa curatim viata de griji. În aceasta carte veti gasi multe lucruri care, în general, nu se aplica. Problema nu este ignoranta, ci lipsa de actiune. Scopul acestei carti este sa reafirme, sa ilustreze, sa scoata la lumina si sa glorifice o multime de adevaruri vechi si fundamentale, sa va îmboldeasca si sa va determine sa faceti ceva pentru a le aplica.
Studiati aceasta carte, folositi-o! Pentru ca nu este o carte de citit în sensul obisnuit, este un îndrumar catre un nou stil de viata! Volumul acesta este o colectie de artificii de bun simt si foarte la îndemâna prin care putem preveni stresul.

Nu ştiu dacă un manual care te învaţă cum să trăieşti poate să ia din griji dar ideea de la care porneşte este pertinentă. Interesant cum reuşeşte Dale Carnegie (ca el mai sunt şi alţii) să vândă cărţi de acest gen (din categoria cum să trăieşti fericit), oamenii se pare că uită un aspect: reţeta succesului e de unică folosinţă, problemele nu!

Sunt curioasă dacă a schimbat viaţa celor care le-au citit!