anaAyana

Om serios, nu glumă!

anaAyana — Sun, 20 Jul 2008 22:05:36 +0000

Câte nu fac oamenii în numele reputaţiei! Cine spune că nu-i pasă cum este văzut de ceilalţi probabil că a renunţat la acel război nevăzut şi a ales să trăiască aşa cum se cunoaşte. Oricât ai încerca să arăţi o imagine, mereu va exista una pe care nu ai văzut-o până-n momentul în care ţi-a fost arătată din exterior.

Calificativul de om serios se acordă abia după ce respectiva persoană a trecut câteva teste esenţiale cu brio. Unele pot fi standard, altele sunt atât de subiective încât diferă de la o părere la alta. Nimic definitiv din păcate.

Ipotetic vorbind, dacă eu încep să scriu despre extratereştri homesexuali, câini comestibili şi cât de bine se asortează bej cu albastru, timp de o lună de zile, fără oprire, am toate şansele să-mi creez o nouă imagine.

Ceea ce încerc să scot în evidenţă este faptul că pentru a fi om normal trebuie să nu şochezi altfel delimitarea se face subit. În acelaşi timp, are loc o uşoară cenzură a sinelui: cu cât încerci să fii mai natural, cu atât apar diverse întrebări. Te gândeşti dacă nu cumva făcînd sau spunînd ce crezi cu adevărat vei fi privit altfel, vei fi crezut diferit faţă de cel care erai până-n momentul precedent.

Ce înseamnă până la urmă a fi om serios şi de ce această etichetă pare sinonim cu om matur? Altfel nu se poate?

Idealism şi frumuseţe în imagini

anaAyana — Sat, 19 Jul 2008 22:19:35 +0000

Expresiile de genul: vă potriviţi sau ce bine vă stă împreună fac parte din acea tendinţă a oamenilor de a defini gusturile, mai ales când se referă la alte persoane şi felul în care le percep ei. Cupluri perfecte, cum pare cel de mai sus, nu ştiu câte sunt dar cu siguranţă arată altfel.

Aşa cum de-a lungul timpului moda a fost şi este un criteriu după care se orientează anumite mase, alegerile stau uneori ca-ntr-un corset, numai de dragul timpurilor sau al prejudecăţilor. Poţi căuta un Adonis sau o Afrodita, uitînd că de fapt frumuseţea nu vine din exterior.

Am văzut la o emisiune celebră în USA cum diverse persoane apelează la chirurgia estetică doar pentru a arăta precum unele vedete care au ajuns faimoase şi arată extraordinar de bine, în concepţia lor. Bisturiul devine instrumentul salvator şi existenţa piperată cu apariţii în diverse reviste sau show-uri.

Este firesc să căutăm frumosul şi să-l urcăm pe un pedestal însă ceea ce rămâne în urma lui este mai mult decât jumătate. Femeile suferă decepţii dacă nu au magnificele dimensiuni 90-60-90, buze ca la Angelina, posterior ca al lui Kyle, etc. Bărbaţii vor să arate traşi ca prin inel, tonici şi în acelaşi timp, neîncăpători… în tricourile cu bicepşi.

Poţi trăi cu o imagine în minte despre felul în care ar trebui să arate lumea şi să fii nemulţumit sau să o priveşti aşa cum este şi să te raportezi la realitate, indiferent că aceasta nu te menajează.

Nu ar fi mai simplu să acceptăm lucrurile aşa cum sunt şi să ne bucurăm de ele? NImeni nu s-a născut perfect şi până acolo este cale lungă. Vorba unui prieten: învăţăm toată viaţa şi tot proşti murim. Am râs când am auzit-o prima oară dar mi-am dat seama că este adevărată.

În cazul de faţă putem să omitem lucruri esenţiale, fiind eclipsaţi de trend-uri, avînd idei fixe sau aşteptînd ca marea să nu mai fie sărată.

Aproximativ peste Prezent

anaAyana — Fri, 18 Jul 2008 22:04:48 +0000

Dacă ar fi să mă trezesc sub semnul întrebării, ca un punct mic peste ani, m-aş dezveli de o mantie transparentă şi grea, cea a prezentului. Aşa-mi trecea prin minte ieri când mergeam pe strada Luminii. Plăcuţa din colţ era diferită şi scria verde pe gri: Acolo-unde-începe-lumina. Exact aşa, cu liniuţe. M-am mirat pentru că nu o mai văzusem niciodată până-n acel moment însă mi-am continuat plimbarea până-n faţa vitrinei cu bijuterii. Nu ştiu de ce m-am oprit acolo. Era plutitoare. Şiragurile de mărgele se compuneau în aer printr-o rotire înceată iar cerceii levitau pe ritmurile unei melodii cu clinchete.

Pentru o secundă mi-am dat seama că mă aflam pe aceeaşi stradă din centru. Am recunoscut-o după vârful unei conducte de care mă împiedicam seara, când mergeam spre casă. Ciudat… cum de nu au înlocuit-o?

Privind în oglinda vitrinei, vedeam în spatele meu cum oamenii circulau cu viteză. Toţi purtau ochelari UV şi cămăşi cu senzori. Se salutau prin simpla apăsare a unui buton de la încheietura mâinii şi trimiteau diferite texte prin bluetooth. Cred că le aveau pregătite de acasă, aranjate pe categorii, pentru că schimbul de informaţii se producea instant. Reacţiile lor sintetice m-au trezit din amorţeală şi-n ciuda aglomeraţiei, vedeam cum tăcerea era pasată de la un colţ la altul, ca o bilă lovită de tac.

- Hey, girl! îmi zise o bătrânică, destul de cochetă, îmbrăcată în gri metalizat. Can you tell, me, please, where is the closest shop for fake nails?

- Huh? I’m sorry… I’m just a tourist. You can ask that woman (i-am arătat o trecătoare la fel de argintie) she has plenty answers in her bag! Şi am plecat.

Oare când s-a înserat?

De dreapta, de stânga sau de mijloc?

anaAyana — Thu, 17 Jul 2008 00:29:28 +0000

Se pare că acest test oferă un răspuns. Non-politic! Mie mi-a plăcut, pare pertinent:

Right-brained

Most right-brained people like you are flexible in many realms of their lives. Whether picking up on the nuances of musical concerto, appreciating the subtle details in a work of art, or seeing the world from a different perspective, right-brained people are creative, imaginative, and attuned to their surroundings.

People probably see your thinking process as boundless, and that might translate to your physical surroundings as well. Some people think of you as messier than others. It’s not that you’re disorganized, it’s just that you might use different systems to organize (by theme, by subject, by color). Straight alphabetization and rigidly ordered folders are not typical of right-brained behavior.

You are also more intuitive than many. When it comes to reading literature, you probably prefer creative writing or fiction over nonfiction. And when it comes to doing math, you might find you enjoy geometry more than other forms like algebra.

deşi… un test similar, dar cu mai puţine întrebări spune contrariul. Până la urmă adevărul ajunge la mijloc, acolo unde l-a obişnuit proverbul.

You Are 65% Left Brained, 35% Right Brained

The left side of your brain controls verbal ability, attention to detail, and reasoning.Left brained people are good at communication and persuading others.If you’re left brained, you are likely good at math and logic.Your left brain prefers dogs, reading, and quiet.

The right side of your brain is all about creativity and flexibility.Daring and intuitive, right brained people see the world in their unique way.If you’re right brained, you likely have a talent for creative writing and art.Your right brain prefers day dreaming, philosophy, and sports.

Are You Right or Left Brained?

Tăcerea interiorizează versul

anaAyana — Wed, 16 Jul 2008 11:43:41 +0000

Poezia asta mă urmăreşte de când am citit-o. Este o anumită regăsire-universală, o stare atât de fin descrisă şi dusă la sublim, exact ca melodia pe care i-am ales-o ca însoţitor.

Tăcerea este magie şi orice cuvânt ce răsare din ea, rază ce mângâie şi devine complice:

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.

Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
M-am coborât în lumea nerostirii,
Şi-n cutele de piatră i-am gătit,
Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.

Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte de tăcere:
Adânc în mine, mai adânc m-am dus,
Acolo, unde orice vorbă piere.

De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fără mal a nerostirii,
Pe treptele tăcerii s-au prelins
Din ascunziş, luminile iubirii.

de Zorica Laţcu, Poemele iubirii, 1949

Au blogurile termen de garanţie?

anaAyana — Mon, 14 Jul 2008 22:57:40 +0000

Pentru că numărul blogurilor aduse de barză creşte pe zi ce trece, oare câte astfel de proiecte vor rezista până la capăt?

Finalul poate să existe chiar până acolo unde materia se reinventează din propria cenuşă astfel că resuscitarea se face numai pe o singură specie.

Cum în orice poveste există început, cuprins, punct culminant, intrigă, deznodământ şi toate cele… acum regulile se evaporă în megabytes.

De fapt, tocmai aici este partea interesantă: dacă variabila tinde spre plus infinit, cine o să fie activ până la acea destinaţie să astâmpere setea?

Senzaţia că timpul petrecut online acaparează spaţiul real, conştient sau nu, este din ce în ce mai intensă. În cele din urmă, praful se aşterne numai la suprafaţa activităţilor şi poţi transforma oricând o casă părăsită într-un palat cu ferestrele larg deschise, strălucind a veselie.

Aşa ar trebui să-şi găsească împlinirea şi expresia: uite-l, vorbeşte singur!

My Blueberry Nights

anaAyana — Fri, 11 Jul 2008 01:10:50 +0000

Ce trebuie să se-ntâmple între o iubire veche şi una nouă pentru ca cea din urmă să prindă aripi să se înalţe cu adevărat? Să treacă timp, oameni sau gânduri?

Aceasta este întrebarea cu care te poate lăsa regizorul Kar Wai Wong după ce vizionezi My Blueberry Nights. Nu însă în mod obligatoriu. În timp ce unii cinefili l-au considerat un film de nota 10, alţii au fost dezamăgiţi spunînd că maestrul a avut un moment în care a rămas fără inspiraţie.

Filmul mi s-a părut oarecum simplu dar merită privit pentru impresiile cu care rămâi în final. Deşi pe parcurs culorile, ritmul şi cuvintele descoperă o lume expresivă ca-n In the Mood For Love , unele replici sunt memorabile:

- Dacă arunc aceste chei atunci acele uşi vor rămâne închise pentru totdeauna şi acest lucru nu-l pot decide eu, spune Jeremy (Jude Law) când este întrebat de Elizabeth (Norah Jones) de ce păstrează într-un borcan cheile unor oameni care le-au lăsat acolo.

Căutînd o interpretare pentru titlul filmului, la un moment dat ni se oferă un răspuns: în timp ce prăjiturile cu brânză şi plăcintele cu mere se vând întotdeauna, plăcinta cu afine nu este dorită de nimeni, deşi nu este rea la gust.

- Ce are plãcintã cu afine?
- Nu este nimic cu plãcinta cu afine, doar ca oamenii fac alegerile. Nu poţi învinovăţi plăcinta cu afine doar pentru că nimeni nu o vrea.

Felia de plăcintă servită cu îngheţată poate fi chiar prudenţa cu care Elisabeth alege să guste din ceea ce viaţa-i oferea-n continuare, mai ales că prietenul ei o părăsise pentru alta.

Mai departe, se cristalizează efectul şi gustul dar la depărtare. Poveştile care se intersectează şi dialogurile aparent frânte, cadrele spontane cu care Kar Wai Wong şi-a obişnuit privitorul sunt condimentate cu acorduri din muzica lui Norah Jones şi Cat Power. Acestea sunt momentele în care imaginile şi culorile se îmbină pe ritmuri de chillout romantic, uşor nostalgic.

Un film ce pune accent pe sentiment, unghiuri nu tocmai diafane şi replici pline de esenţă ce merită savurate ca desert. În final poţi descoperi de care parte a ferestrei vei rămâne când alegi direcţia.

Cu şi fără culoare

anaAyana — Wed, 09 Jul 2008 20:48:54 +0000

Unde te afli cu adevărat la adăpost?

De unde începe drumul şi unde se termină?

Misterul este când lumină, când umbră.

Particule

Show off (not) to blend in

anaAyana — Tue, 08 Jul 2008 02:05:22 +0000

Fenomenul show off a existat dintotdeauna, la fel şi curentul emo sau muzica ce îndeamnă cobrele să mişte sinuos din buric . Poartă alte denumiri astăzi şi probabil o să se mai schimbe.

Dacă posezi ceva şi eşti mândru cu achiziţia ta, trebuie s-o descoperi ca pe o statuetă din platină pentru ochii fiecărui trecător. Eventual, fă-te mobil, ca să ai mai mult succes. Altfel, cum poţi să vorbeşti despre comori fără să le etalezi? Eh… valoarea stă tot în ochii privitorului şi nu este nevoie să bată cu ciocănelul în masă pentru a spune: cazul a fost închis!

Voi aduce acum un exemplu concret: băile de mulţime. La ce sunt benefice? În fiecare week-end, furnicuţele ies la plimbare. Unele pe jos, altele pe patru roţi. Scopul? Să vadă cine cu ce s-a îmbrăcat, cu cine se (mai) plimbă şi de ce, dacă a divorţat şi când, are copii sau căţel, ce marcă de telefon se mai poartă, etc.

M-a întrebat cineva de ce este aşa multă populaţie pe un singur bulevard, se dă ceva pe gratis acolo? Poate că se dă numai bineţe sau noroc dar la ce folosesc atunci paietele şi sclipiciul, dârele de Cocoş Anel, maşinile care se învârt cu 10km/h, pâlcurile de oameni care aşteaptă să vadă cine mai trece?

Un lucru este cert: nu-mi place aglomeraţia. Creează la un moment dat senzaţia că nu mai ai o identitate, poate să te cheme oricum, să spui orice şi să fie toţi de acord cu tine. Oricum nu eşti auzit. Cu alte cuvinte, te confunzi cu peisajul sau el devine tu. Aşa cum spun americanii: you blend in.

Unde-şi duc oamenii jucăriile

anaAyana — Mon, 07 Jul 2008 01:34:23 +0000

… atunci când se supără?