Azi am învăţat că…

Nicio zi nu trece fără concluzii sau fără să ne înveţe ceva.
Am deschis această pagină în ideea de a vedea pe parcurs ce ne maturizează, de a aduna bob cu bob experienţe pentru carul de înţelepciune ce ne transformă şi pentru a le da mai departe.
Poţi adăuga astfel de esenţe aici, numai dacă le-ai trăit, pe celelalte le găsim în cărţi! Nu sunt sfaturi, am putea probabil să le numim lecţiile vieţii.








Uneori e bine să te pui şi-n locul celui de lângă tine pentru a şti cu aproximaţie ce simte.Spun asta pentru că am avut o iritaţie mică pe faţă (cauzată de o indigestie) care a vrut să-mi strice ziua. Mi-am adus aminte de oamenii cu probleme grave de acnee, cicatrici ş.a. şi mi-am dat seamă că nu e uşor să trăieşti dincolo de ele şi totuşi să fii plin de viaţă. Pentru cineva care nu este obişnuit cu asta, e o mică lecţie! Tot aşa m-am făcut mică şi invizibilă. Câteodată face bine!
Unii oameni sunt mai buni decât tine prin simplul fapt că-şi fac griji şi-ţi vor binele! Iar noi uităm uneori de ei…
De-a lungul timpului am invatat atatea!! acum parca raman si mai multe de invatat.imi vin in minte cateva invataminte:
1- o profesoara mi-a spus o data , dupa ce mi-a citit compunerea:”din 123 de cuvinte , ai scris corect 116″.cat accent punea pe greseli si ce putina recunoastere a reusitelor!
2-singurul fel in care n-as risca sa mor de sete , ar fi sa devin izvor…si poate in urmatoarea clipa mi-ar fi somn…
3-ca sa devin altfel, e o aventura inepuizabila. traiesc aceasta aventura in entuziasmul cotidian si e o binecuvantare sa pot invata de la cei care vor binele…
Cristal,
multumesc pentru share!
M-a întrebat cineva recent care este trăsătura dominantă a unui om pervers şi primul lucru care mi-a venit în minte a fost faptul că oamenii perverşi au multă experienţă şi o folosesc numai în scopuri egoiste.
Atunci când descoperi ceva şi crezi că poate fi folositor şi altora, îl poţi împărţi, exact cum ai făcut tu acum!
Unul dintre duşmanii timpului este amânarea.
… a vorbi cu cei care sunt fericiţi aduce pace în suflet!
Atunci când te afli cu toată fiinţa ta într-un loc şi nu te mai gândeşti în altă parte, trăieşti cu adevărat.
Speechless se scrie numai aşa cum arată aici
(potrivit surselor de observare a atomilor din litere şi tastaturi)
Azi am mai invatat ca:
- e mai greu sa renunti la ce NU ai, decat la ce ai !
- nefericirea fericirii este sa fii singura care e fericita.
- sufletul meu are puterea sa atraga dragostea care-i trebuie, dar mintea mea trebuie sa stie sa recunoasca ceea ce ii trebuie, iar inima mea sa se deschida ca s-o primeasca.
Toate astea au “venit” la tava, pentru ca azi, am simtit ca mai exista oameni pentru care insemn ceva.
Imi place si ce “inveti” tu anaayana, pentru ca le oferi mai departe, pentru cine are ochi, urechi si suflet.
cristal,
Se pare că numai noi două împărţim ceea ce învăţăm, ideea este că nu e chiar aşa simplu să recunoşti că ASTA nu ştiai.
Lecţiile nu plac nimănui dar toţi învăţăm câte ceva din ele, chiar dacă spunem sau nu.
Mă regăsesc într-una din cele scrise de tine mai sus, partea cu renunţatul la ceea ce NU ai. Cred că sunt obsesiile care ne bântuie câteodată.
Mulţumesc şi te mai aştept!
Bucuria există dincolo de scris şi citit, mulţumesc, Mado!
Azi am invatat ca trebuie doar sa VREAU cu adevarat, si sunt capabila de orice.
(In sensul pozitiv)
That’s true! Szerena, ce poate sa ne mobilizeze mai mult decat vointa, dragostea?
Azi am mai învăţat că un lucru considerat bun şi pus deoparte pentru a fi folosit altădată, de multe ori se pierde.
azi am invatat ca desi nu-mi place lucrul fizic, se pare ca numai prin el voi reusi sa ma afirm, cel putin la etapa initiala (de acumulare a unui capital pentru a incepe o treaba intelectuala).
banal si prostesc, dar …asta am invatsat azi.
Smile,
prin lucru fizic? pot să întreb mai exact la ce te referi?
cred că nu am mai auzit una ca asta până acum..
Anaayana, spuneai la un moment dat: “… a vorbi cu cei care sunt fericiţi aduce pace în suflet!”. As completa cu: a vorbi cu cei nefericiti le aduce LOR pace in suflet! Si, prin asta, pacea ta va spori incredibil!
Cristal, tu spuneai: “- sufletul meu are puterea sa atraga dragostea care-i trebuie, dar mintea mea trebuie sa stie sa recunoasca ceea ce ii trebuie, iar inima mea sa se deschida ca s-o primeasca.” Cata dreptate ai! Intrebarea este: cati au curajul sa isi asculte sufletul? Cati au curajul sa isi deschida inima? Mult prea putini, din pacate… De aceea, oamenii sunt din ce in ce mai reci, mai egoisti, mai lipsiti de suflet fata de cei din jurul lor…
Azi am invatat ca - totusi! - mai exista si oameni care gandesc si simt frumos, oriunde ar fi, in lumea asta… Sa ne traiti si sa nu va schimbati niciodata, oricat ar incerca viata sa va determine sa faceti asta!
Sorina, uite aşa învăţăm unii de la alţii, indiferent că ne vedem face to face!
Ai dreptate, nu e uşor să te deschizi. atunci când se întâmplă asta în afară de faptul că poţi primi şi dărui drumul este deschis şi probabil că oamenilor le este frică de ceea ce se poate strecura în afară de cele pe care le aleg ei.
uite, for example: ca sa absolvesc o facultate care o doresc eu (am in vedere deja a doua), pai am nevoie de bani. lucru stiut. da de unde sa-i iau? tre sa-i muncesc. si mi-am dat seama atit timp cit esti tinar si nu stii nimic, nu ai experientsa, cel mai usor si mai mult probabil e sa faci bani prin propria forta fizica-lucrind in sudoarea fruntii.
asta e doar un exemplu. probabil ma vei intreba de ce nu folosesc cunostintele acumulate la prima facultate? pentru ca inca nu am absolvit-o. dar as vrea s-o fac paralel si pe a doua.
Smile,
Te mai aştept cu noutăţi sau pur şi simplu în vizită!
e bună asta cu sudoarea frunţii, trebuie să recunosc, altfel nu merge, dacă nu are cine să ofere sprijin…
Eu îţi urez mult spor şi să-ţi meargă treburile aşa cum vrei tu
eu la rindu-mi iti multumesc pentru urare. esti foarte amabila, on-line, nu stiu cum live.
iti doresc si eu succes!
mai intru pe la voi, daca zici ca se poate
sunt una, deci mai intri pe la mine
şi nu zic eu că se poate ci mouse-ul
Glumesc, câteodată prea mult, recunosc.
imi plac persoanele vesele! asta nu spun eu ci tastatura mea
tot glumesc!
take care!
Smile, şi mie îmi plac oamenii veseli, dar cei cu adevărat veseli. Eu nu pot fi mereu aşa, încerc doar să fiu sinceră.
inceraca sa fii SINCER VESELA! asta e mult mai benefic
Smile,
nu ai cum să fii veselă nesincer, se vede!
Bucurii există la tot pasul, trebuie să deschidem ochii, atât!
Mulţumesc, Mado!
Esti o fata inteleapta Ana! Si daca imparti cu altii, inseamna ca esti si puternica..
Invat cate ceva de cate ori citesc la tine pe blog.
Florin,
mă bucur să ştiu că ai plecat cu ceva de aici, învăţ şi eu de la fiecare, mulţumesc pentru cuvintele tale!
Azi mi-am reamintit ca:
- viata e ciudata;
- unii oamenii nu se schimba niciodata oricat de tare ne-am dori uneori s-o faca.
Melina,
cred că cele/cei care nu se schimbă niciodată fac parte din categoria “ar fi putut fi” (cum am văzut la tine acolo şi mi-a plăcut) şi ţin de domeniul imaginaţiei
Am văzut mai demult într-un film o temă similară, se spunea că atunci când ai de ales între două drumuri diferite si alegi unul nu are rost să te mai gândeşti ce ar fi fost pe celălalt pentru că sunt întrebări care fac zgomot degeaba în minte… Filmul se numea Jurnalul unui criminal în serie
am retinut filmul. stiu ideea asta si incerc sa traiesc aplicand-o.
plus ca sunt istoric si istoricii nu au voie sa faca istorie contrafactuala, adica istorie de tipul “ce ar fi fost daca?”
Melina,
istoricii ar trebui sa iasa din pielea personajului cateodata, sa devina din cand in cand pictori sau actori
E bine să nu te grăbeşti în a-ţi face păreri despre oameni! Unii care aruncă vorbe în van sunt de fapt frustraţi, nemulţumiţi.
(după o discuţie oarecum.. aprinsă cu cineva)
Este posibil să vii târziu şi să pleci devreme şi totuşi să fii încadrat în timp.
Astazi am invatat ca timpul meu nu are decat 2 parti distincte::trecut si viitor,caci fiecare clipa de prezent devine ,fulgerator ,aceasi clipa de trecut.
Hm… astazi am învăţat că drumul spre înapoi pare mai scurt ca cel spre înainte. Am vrut s-o scriu la pagina cu Azi am învăţat dar logic să fie aşa, nu spun nimic nou, doar mă repet în concluzii.
Normal,anaAyana,ca e mai scurt,deoarece este cel cunoscut.
Si…suntem la pagina care trebuie
Hahah, ai dreptate, eu am datr click doar acolo unde am văzut numele tău.
E bine să crezi măcar pe jumătate, de acolo drumul poate însemna completare sau pierdere… A celor bune sau a celorlalte.
Astăzi am re-descoperit bucuria plimbării prin aerul primăvăratic al străzilor înguste. Ciudat! Cât e de uşor să ne re-descoperim pacea…
anahoretus,
azi m-am bucurat şi eu de plimbările pe jos, m-am amuzat şi de oamenii cu căciulile de blană şi cu mănuşi, care mureau de cald.
(unii rămân setaţi pe hainele de iarnă până trec direct la mâneca scurtă :D)
“- e mai greu sa renunti la ce NU ai, decat la ce ai !”
cristal, tu ai renunta la copiii tai pentru nevasta vecinului ? poate am inteles ce ai vrut sa spui dar asta e relativ la valoarea acestor doua lucruri si la pozitia ta fata de ele, deci nu mi se pare o regula; daca fraza incepea cu “uneori” te iertam, da’ asa… :p
Eugen, te-ai apucat sa faci descoperiri in arhiva patriei?
Now, what did you learned ?
http://www.youtube.com/watch?v=VrzxVSNYTCU&feature=related
pai nu m-am uitat cand ai postat filozofia de mai sus, am vazut doar ca se discuta acum
Da, am încercat să mut filozofiile de pe aici la Răvaşe (acolo poate să scrie omul off-topic şi nu numai) că numai învăţat nu se numeşte ăsta ce facem aici
De unde ştiai că-mi plac 2 stupid dogs? Chiar nu i-am mai văzut de ceva timp, gracias!
pai nu stiam da’ acum stiu
n-ai pt. ce
Şi mai îmi plac şi South Park
dar nu am când să mă uit, uite aşa mai apuc şi eu cu link-uri de la prieteni.
Azi am învăţat că nimic nu este al meu în totalitate.
Azi am invatat ca:cei mai multi oameni au probleme de sanatate in conditiile in care analizele efectuate in laboratoare sunt perfecte . Acesti oameni sufera de o dezordine energetica, cauzata de surmenaj, stres, alimentatie deficitara si ganduri negative.
Cristal,
se spune că totul porneşte de la percepţiile şi convingerile oamenilor despre sănătate, de aici fobiile, senzaţia că ceva nu este bun când el este sănătos tun
viceversa, o fi mai grava? … se crede si se simte sanatos tun si de fapt este bolnav.
oooo, evident că este mai grav invers, am văzut şi dint-aştia destui, din păcate finalul e trist deci nu voi pomeni despre el.
Ideea este că e nevoie de un echilibru, atât cît ne pasă măcar să ne dăm silinţa..
Salut.
Sa spun si eu ce am invatat,azi(cat,si nu numai,de la voi):
Daca te simpti,rau,ai o stare proasta…vei atrage din ce in ce mai mult,din starea,pe care o simpti in acest moment,iar efectu functiuneaza la fel daca gandesti pozitiv.Cum ar veni,ceea ce simpti acum,este ceea ce v-a urma,in viata ta.
Ce atrag in acest moment?
Ei bine,ce simpti? Ma simpt bine.
Foarte bine,continua sa faci asta.
@Melina:”- unii oamenii nu se schimba niciodata oricat de tare ne-am dori uneori s-o faca.”
Iti doresti ca oamenii,din jurul tau,sa se schimbe.Dar te-ai gandit,ca si ei isi doresc,ca tu sa te schimbi.De ce trebuie intotdeauna,ca cel de langa noi,sa se transforme,in ceea ce vrem noi.Daca tu te vei schimba,si ei se vor schimba.Cel putin,in ceea ce te priveste.
bistosh,
Nu degeaba se zice că totul porneşte de la creier, nu? Dacă gândeşti negativ vei avea senzaţia că totul este rău în jurul tău, dacă vei vedea partea plină a paharului sunt şanse mai mari să o vezi şi data viitoare.
Bun venit!
oke, simt nevoie sa revin cu niste rectificari si completari.
de fapt, e o tampenia sa ai pretentia de la cineva sa se schimbe. daca iti place persoana respectiv o accepti fix asa cum e. ori iei tot pachetul, ori nu iei nimic. daca nu-ti place, nu are sens sa-ti faci probleme din cauza ei.
eu vroiam sa zic altceva. cand am scris schimbarea, ma gandeam mai mult la adaptare. ceea ce-mi aminteste ca am vazut o imagine semiinteligenta pe care scria adjust or don’t fall in love. so true. so so true.
revenind, vorbeam de adaptare. si nici macar adaptarea nu poti s-o pretinzi. trebuie sa fii suficient de important, sa contezi suficient de mult incat fara sa vrei sa determini in cealalta persoana sa se ajusteze ca sa te pastreze in preajma. nu stiu cat de coerenta am fost, dar persoana la care ma refeream cand am scris initial ideea a facut ceva similar pentru mine si asta m-a dat cu totul pe spate. desi, se poate, dar presupun ca trebuie sa meriti un asemenea gest sau o asemenea intentie.
si inca ceva. crede-ma ca discursul ca nu poti sa astepti ca altii sa se schimbe in timp ce tu stai pe loc nu mi se aplica. absolut deloc chiar. sunt o persoana foarte toleranta, intelegatoare si rabdatoare, chiar multe prea rabdatoare in unele cazuri. dar asa sunt eu. incerc sa iau oamenii ca atare, fara sa le reprosez asta. doar ca uneori se mai aduna diverse enervari si intr-un moment de genul ala am scris ideea la care ai comentat.
“Azi am învăţat că nimic nu este al meu în totalitate”
cam tarziu…
Da,cum o rectificare nu vine niciodata,prea tarziu…si niciodata singura…acum m-am prins.
Eugen,
corect ar fi fost să spun că am învăţat încă o dată!
Unele lecţii este bine să le recapitulăm
Tu nu ai scris niciodată ce ai învăţat!
Bistosh,
rectificările pot aduce ceaţă şi păreri eronate, mai ales atunci când vin mai târziu, uite de asta învăţ zilnic să am răbdare, câteodată îmi iese, câteodată nu…
@bistosh: chiar sper sa fi inteles
@anayana: multumesc pentru suportul de exprimare. si sper sa nu am intrat in prea multe detalii.
totusi, nu sunt neaparat de acord cu tine. rectificarile pot aduce si ceata si clarificari. depinde cu ce intentii si in ce stare de spirit sunt facute.
Melina, rectificările pot fi bune sau nu, depinde la ce sunt alipite.
Astăzi am învăţat încă o dată -dacă mai era nevoie?- că tot ceea ce ştim şi acumulăm este relativ. Că mereu este posibil ca altcineva să ne dovedească că este mai inteligent sau mai stăpân pe subiect decât noi. Cred că ceea ce încerc să spun este că astăzi am realizat cât de relativi suntem…
Claudiu,
cred că de asta e bine să lăsăm mereu un loc liber pentru momentul în care cineva ne va învăţa ceva, mulţumesc pentru împărtăşirea experienţei
Ana,
Sunt într-o stare nu prea plăcută. Dar o să îmi revin. A fost greşeala mea pentru că nu mi-am ţinut cumpătul. În fine…
anahoretus, la ce te referi?
Ieri am învăţat că nu e nevoie de cuvinte pentru a recunoaşte ceva.
Astazi am invatat sa culeg roadele a doi ani de munca, sa invat ce inseamna gloria de a avea oamenii pe care ii respecti cel mai mult la picioare. Astazi am invatat sa inving si sa fiu invingator
Anahoretus, intra putin in detalii, daca se poate. Ce ai avut la picioare?
Am avut la picioare acei oameni care nu au crezut niciodata that I can pull it off…
Să sperăm că nu o să-ţi fugă de la picioare
Never ever…
Azi mi-am reamintit ca raspunsurile la intrebarile profunde vin din discutii intamplatoare si nu cand pui intrebarile direct, mai ales, daca sunt si inspaimantatoare.
Melina,
Mi se întâmplă şi mie, nu ştiu de ce uneori răspunsurile vin mai repede când nu sunt puse..
Nu neaparat ca vin mai repede, dar sunt mai naturale si complete. Una e sa intrebi pe cineva care s-ar putea sa para putin cam prea mult si alta e sa-ti spuna persoana pornind de la ceva nesemnificativ.
Nu stiu cum se face, dar probabil ca exista intr-adevar un timp si un loc potrivite pentru toate.
Tocmai asta e frumuseţea firescului!
Azi am reînvăţat că…
timpul este singurul care nu aşteaptă!
Azi am re-invatat ca… oamenii sunt cei mai importanti!
azi n-am invatat nimic
bine asa ?
de fapt stai, ca citesc in ce consta tratatul de la Lisabona din 2007
ceea ce ma trimite cu gandul la o intrebare: daca urmeaza unificarea, vom avea un comunism la nivel administrativ; poate el sa nu se rasfranga si la individ ? paradoxul capitalismului ?a, dar nu are nimic a face cu capitalismul; deci sunt doar manevre politice; atunci de ce se afirma ca ele vor binele individului si ca sunt un pas inainte in dezvoltarea democratiei ?
neah, tot n-am invatat nimic
Eugen,
Nici eu nu am învăţat ieri mare lucru, dacă mă gândesc mai bine, am intenţionat să învăţ şi atât. Nu a vrut, nu forţăm!
Păi când vine vorba de istorie tot o să avem de învăţat
Eugen
sigur tu m-ai inteles
problema e ca, eu nu te-am inteles:
“cristal, tu ai renunta la copiii tai pentru nevasta vecinului ?”
Sigur nu, Einstein a fost cel care a spus ca : “Totul e relativ”!
AnaAyana
Azi am invatat ca lipsa informatiei duce la ignoranta, iar ignoranta la incompetenta.
Eugen
” e mai greu sa renunti la ce NU ai, decat la ce ai !”
sigur tu m-ai inteles
problema e ca, eu nu te-am inteles:
“cristal, tu ai renunta la copiii tai pentru nevasta vecinului ?”
ce vroiai sa spui, daca mai e cazul pt. detalii
Sigur NU Einstein a fost cel care a spus ca : “Totul e relativ”!
AnaAyana
Azi am invatat ca lipsa informatiei duce la ignoranta, iar ignoranta la incompetenta.
Eugen,
Ceea ce nu avem pot fi uneori proiecţii sau obsesii. Eu din acest unghi am văzut problema.
Cristal,
Se pare că incompetenţa are câţiva paşi care nu pot fi săriţi înainte de a ajunge la ea.
@cristal, am vrut sa spun ca maxima ta nu este general valabila, mai departe credeam ca esti un “tu”, nu o “ea”, acum poate fraza are sens si pt. tine
Eugen
Mulţumesc …omul cât trăieşte invaţă.
Ai dreptate, se poate şi altfel.
Mi-a plăcut că ai găsit o altă latură, a “teoremei”
Când cineva îmi “desfiinţează” o idee, şi văd că are dreptate, mă simt nevoită să caut alta
Oricum, noi scriem aici ce am învăţat şi nu teoreme general valabile sau bune de aplicat întotdeauna. Unele se potrivesc, altele ţin de experienţe în sine…
astazi am inteles ca trebuie sa invat sa nu mai fiu suspicios, ca indoiala ucide.
Reper: “Sunt lângă nişte magazine…”
Cuvintele le-am prins din mers… Cineva vorbea la telefon, iar reperul dat m-a făcut să râd. Probabil a continuat să explice locaţia…
Am învăţat că într-un oraş acest reper nu e cel mai bun.
anaAyana,
Sunt , sincer, impresionat ! Nu de tine am vorbit , punctata , in special ! Nu inseamna ca nu m-am adresat si tie ! Totul trebuie luat cu METRON ! Nu mai scapam de grecii astia ! Personal , nici nu doresc , ar insemna ca doresc o scape in vacuum !
Stii, draga mea mea, m-am i n t e r v e r t i t ! Ma poti invata sa am macar o caricatura de bog …ceva , asa ca al tau , sigur inferior (zau , imi place inferiorul si nu sunt un masochist sau de “stanga ” ! Sa nu uit , “Ilovemusik ” scrie cineva aici ! De ce , Dumnezeule ? Daca tot e engleza , sa fie corect (chiar fara spatii , de, o fi amprenta lui stilistica -aiurea , mofturi !): Ilovemusic ! c= nu K ! Da ? Multumesc ! Toleranta accentuata e pentru impotenti (eiii, nu sexual , da ?) !
Patrocle,
Eu nu învăţ pe nimeni cum să se comporte sau cum să scrie, nu cenzurez şi nu critic. Doar dacă este nevoie. Vezi că am scris despre atitudine asta, despre oamenii care se grăbesc să pună etichete pe fruntea celorlalţi, judecînd după aparenţe.
Iniţiativa mea a fost simplă, dacă cineva scrie offtopic înseamnă că are ceva de zis şi nu trebuie judecat atât de aspru.
La urma urmelor, cum trebuie să arate un blog? Dacă ai câteva astfel de imagini sau exemple în minte, vizitează numai 2-3 bloguri care-ţi plac, fără să te deranjeze stupidităţile altora.
Trăm în lumi diferite la nivelul percepţiei, atât pot să spun. Ne manifestăm diferot şi în special, când las un comentariu pe blogul cuiva, nu mă refer la o naţiune întreagă ci la părerile autorului.
În cazul de faţă mi se pare greşit să faci afirmaţii gratuite legate de ceea ce scriu vizitatorii. Fii sigur că nici cu tine nu vor fi de acord mulţi alţii, aşa cum nui ai fost nici tu cu ei. Şi nu e reciprocitate!
E doar chestiune de gusturi!
În afară de nemulţumirile de care-mi spuneai, zi-mi ce ai învăţat azi. Împărtăşeşte din experienţa ta şi nu judeca experienţele altora.
Azi am invatat ca …
. Mereu va fi o muzica pe care invatam cum sa simtim 
“Muzica e in jurul nostru. Tot ce trebuie sa facem, e sa o ascultam”. Desigur multi stiu asta,dar….
Am primit cel mai frumos cadou :filmul “August Rush”. Il “dau mai departe”
Şi mereu vom împărţi
anaAnya
patrocle, pe martie 25th, 2008 at Said:
anaAyana,
1) a nu critica = involutie prin omisiune, 2) a avea pareri personale fara validari obiective = egocentrism stupid , 3) a da calificative voalate = ego exacerbat + frustrari , etc !
Sorry, nu sunt dinamic , e vorba de competenta oferita de studii profunde, diverse (de la cuasari si tahion pana la Derrida si Lacan ) prin teritoriul planetar si de o expertiza indelebila in Lebensphilosophie ! Spuneam : Atentie la METRON ! Si ce daca ? Pai , cam pe aici sunt multe raspunsuri . Detest parerile personale fara tinuta de facto (spune Husserl, e una , spune Ghita pe blog-mess, e alta =zero) , o taraba de subiectivisme , deci decesul oricarui dialog .
Observa ca , imediat ce se posteaza un text mai lung , comentariile ulterioare aproape ca il ignora , nici o referire ! De ce ? Simplu : se recepteaza fraze scurte (probleme cu gimnastica mintii ? !!!) , se discuta in dialog (pentru asta e messengerul , nu blogul -o redactare informationala cu alta structura ), se foloseste mangaiatul pe crestet , se dau citate cu toptanul , se propune un subiect (ca la scoala gimna ziala ) si se lalaie pe margiunea lui pana ajunge zdrente sau e uitat complet !
REIA si CITESTE,OBSERVA ,draga mea, nu aceasta e ratiunea de a fi a unui blog , ce se intampla aici e o defulare suprarealista conservatoare(oximoron) de genul a citi o carte dintr-un tablou ( de preferat Bosch) cu ajutorul unor pixeli ! N-am fost explicit ? Round up !
Unde pot fi contactat ? In infomaterie , am si eu un blog aici , nu ? Ca nu ma luminez in acest mod , e o pozitie care se numeste decenta . Nu fac …-tease verbal caldut pentru ca nu sunt inteles , iubirea e motorul actiunilor umane (how about :interesul ?), mentalitatea (a-propos : ce este asta, mentalitate , forma mentis, behaviour , tine de genetica , are biointercampuri …??? Nu ? Daca nu stiu , de ce vorbesc , Dumnezeule ? Vezi , de asta imi plac mie autodidactii : sunt decenti si reticenti , ei stiu ca vorbele …Evanghelia dupa Ioan cap 1 : 1) , amorul netarmurit si repulsia fata de Romania …
Doriti cate ceva pentru sufletul si mintea voastra ? Am muncit zeci de ani ca sa scriu pentru voi (voi, cei interesati si inteligenti - egalitarismul e cea mai Kitsch teorie sociala a secolului acesta , egali cand murim (tot un coparseu , nu ?) , diferiti chiar in cadrul bisericutelor ! Reductionismul vostru ma sperie …nu de alta, dar nici nu sunteti constienti de el , duce la teoria haosului , la deconstructie , dragilor , asta e ! Si , ca tot batranul reactionar pozitiv , speram in generatii de orizont, perspectiva , nu pragmatice si cand scriu versuri (mai scrieti ?) . Asta e ingrijorarea mea, eu mai am putin , foarte putin . De ce n-am creat tineri care au depasit maestrul ? Ba da , toata viata , in multe domenii si modus vivendi ! DIN PACATE, TOTI IMI FAC CINSTE……IN ALTE TARI !!! Nu ca mi-ar parea rau , dar pe aici nimic, nimic , chiar nimic (mess si bloguri si confuzii , ei nu, asta NU ! ) ???
patrocle, pe martie 25th, 2008 at Said:
Pentru toti !
Si acum …datorita unei lecturi pripite , sensurilor nerelevate , empatiilor ratate , avanti populi , cum spunea un drogat pe marginea Senei ! Inima buna , apres moi, le deluge !
Pentru toti !
Am invatat ce invat zilnic (daca tot ni se da tema pentru acasa , hai sa gangurim )…cum se moare frumos , elegant , distins ! Ganditi-va la aceasta domna atat de necesara , la vizita ei , si veti fi mai umani si mai putin bloggeri gingasi , nu ? Mai autentici , cu simtul realului , mai “drastici ” ! Vreti un eseu despre “Prostie ca paradigma ” ? E inteligibil si socant , deci amioritic ! Lasti mesaj ! Merg la auto-tratament , bye !
Vreau să citesc eseul. (Cred că mi-ar prinde bine…
M-aş bucura să-l primesc pe e-mail (ghita_bizau[@]yahoo[punct]com).
Mulţumesc!
GhitaB
E-mail doar AnaAyana iti poate trimite, dar…daca il vrei acum… gasesti un link la postul “Ce ar trebui schimbat în România ca să nu mai fugim de ea?” printre comentarii.
Am găsit.
Mulţumesc, Cristal!
azi am invatat ca este mai bine sa traiesc viata reala si partile palbabile ale ei, sa nu ma las condusa de niste promisiuni care nu isi au o concretizare care sa ma faca sa simt ceva cu adevarat.
azi am invatat ca nu trebuie sa grabim lucrurile,ca trebuie sa asteptam sa se intample de la sine daca va vrea cineva acolo sus si noi se vor intampla dar toate la timpul lor..trebuie doar sa avem un pic mai multa rabdare..
Pentru GURU anaAnya !
Am nimerit (eram drogat , probabil ! ) pe un blog gimnazial ! Nici macar nu mi-ati cercetat profilul ! Sorry ! Mangaiati-va pe crestet reciproc , cautati-va identitatea, comunicarea vine cu studiile (nu cu blog, pentru voi cu buletine de ieri - mess ! ). La capsuni , da ? Maturizati-va , aveti timp ….sper ! Jalnici !
Patrocle,
îi înţeleg pe cei mici şi neexperimentaţi să fie răutăcioşi dar de la tine avem pretenţii mai mari…
sa afirme ca el stie toate raspunsurile de la tahion pana la badea Ion cand de fapt prostia unei persoane e proportionala cu cantitatea de adevaruri de netagaduit pe care aceasta sustine ca le-ar cunoaste ,cred ca e relevant
Toţi avem senzaţia că propriile adevăruri sunt cele mai apropiate de Adevăr… Cu cât ne izolăm mai mult unii de alţii într-un singur adevăr există posibilitatea de a-l găsi sau de a trăi o iluzie. Tind să cred că a doua variantă este mai des întâlnită.
Un optimist adevărat priveşte partea plină a paharului chiar şi când paharul este gol.
Ghiţă,
asta cred că este culmea optimismului, bun aşa!
Teorema optimistului:
Orice p (pahar) este plin. (Condiţia necesară şi suficientă este: p aparţine mulţimii paharelor)
ÎN NOI ŞI DIN NOI
În noi
şi din noi
inundă lumina
deceniilor viitoare
iar inimaşi detună
freamătul bătăilor.
Setoşi prin timp
am descoperit
apa-oglindă
a viselor;
conturul undelor
gândirii noastre-
spirale de năzuinţe umane-
dăltuite
în linia orizontului
împătimit.
George PENA
pi.si. Vreau şi eu un nou început de pagină.Toată
viaţa am stat în umbră şi la coadă mereu. Cu aceaşi consideraţie .Un nepot de-al lui Ilie Moromete, george.
Când scăpăm de anumite cozi, apar altele… dispar umbrele, e prea mult soare, niciodată condiţiile perfecte dar dispoziţia mereu a noastră!
A CO R D
În noi un cântec, un acord
sub trecerea anilor- o simfonie;
îmbolnăviţi de rime şi de cord,
simţim pe tâmple cum adie
speranţa. Mutată când la sud,
dar tot mai mult la nord.
PROZODIE
Nevăzuţi, necunoscuţi,
disipăm către uituci;
tânguim între răscruci
nechemaţi şi neştiuţi.
Dinspre mine, înspre tine,
doruri, doruri concubine;
trecem, veşnicii faliţi,
păcăliţi ţi neiubiţi
George PENA.
Cum să îţi prelungeşti vacanţa…
1. Vineri înainte de vacanţă nu se fac ore. (teoremă)
2. Joi nu avem ore în orar că le-am mutat între cele de miercuri. Deci joi şi vineri suntem liberi.
3. Miercuri… Am vorbit cu profii să nu facem. Şi au fost de acord (normal). Deci miercuri, joi şi vineri suntem liberi.
4. Dacă au mai rămas doar două zile (luni şi marţi) mai are rost să mergem?
Răspunsul e evident, deci avem o săptămână de vacanţă în plus.
M U G U R
—————
Mic, plăpând, primăvăratic
râde sus spre soare;
Vezi?! Şi mărul meu carpatic
tot va da în floare.
L-a trezit în timp chemarea
sau ecoul primăverii ?!
Ceaţa ce umpluse zarea
a mâncat-o mitul serii.
S-a dus frigul şi zăpada,
s-a dus iarna rebegită;
ploaia mi-a spălat livada
seva suie liniştită.
Norii fug, mânaţi de vânt,
ceru-i bob ge rouă;
ciocârlia moare-n cânt,
zarea-i cu eşarfă nouă.
Mic, plăpând, primăvăratic,
râde sus spre soare;
azi şi mărul meu carpatic
cred că dă în floare.
George PENA
Unde nu intră soare,şi poezia moare.
Ghiţă,
Merge să-ţi iei astfel de vacanţe săptămânal sau numai o dată la câteva luni?
George,
Poezia se hrăneşte cu soare, de fapt, aşa apar mugurii. Frumoase versuri!
Hmm… Nu prea-mi plac vacanţele prelungite prea mult. Când ştiu că sunt student simt mersul la şcoală ca o ocupaţie de bază, iar când asta dispare… e greu să găsesc un înlocuitor.
Nu că n-aş găsi de lucru… dar parcă nu ţine de domeniul meu… Asta e!
u i t a r e
muritori legaţi de-un nume,
respirăm către un sens;
toţi formăm acum o lume,
toţi doinim, intens un sens;
câte patimi nu bătuse
acest pisc târziu;
câte doruri ne impuse
acest cântec viu?!
susură minunea-n trepte,
triluri de splendori;
har şi zămisliri latente
peste patru zari.
clar de lună, clar de soare,
şi energii în pas;
scânteieri răscolitoare
veşnicind în glas;
risipim cu gesturi line
ani şi taine,şoapte
mierea sfântă de albine,
să uităm de toate.
George PENA
Sărbători Pascale fericite, gazdei şi cititorilor mei!
Nu as fi lasat un comentariu, daca nu as fi regasit o parte importanta din cuvintele cu care silabiseste sufletul meu. AI spus bob cu bob. La mine vei gasi Gramada de Bobi…e simplu, e pe net, e la cateva clik-uri departare
Andreea, şi eu am simţit acea rezonanţă. ştiu despre ce îmi spui. Cred că o să aprofundez şi o să las câteva semne pe unde am trecut dar nu crestături
SE LASĂ SEARA…
Tot în frig
şi-n ploi grăbite,
se lasă seara
amîgită;
sufletele noastre
de nelinişti istovite,
tot în frig
şi-n ploi grăbite.
Nostalgii
şi clipe răvăşite,
în norocul nostru
se agită;
tot în frig
şi-n ploi grăbite,
se lasă seara
vlăguită.
George PENA
Poeţii cred în basme şi vorbesc în poezii!
Ploile sunt mai mici decât seara dar mai albastre, chiar şi pe-ntuneric.
SE LASA NOAPTEA…PESTE POET
Tot înfrânt
şi-n ploi cumplite,
că poezia-mi e mereu
amîgită;
poeziile-mi au amigdalită
istovite de meu,
că-s tot înfrânt
şi-n ploi cumplite.
Nostalghii de poezie
dar eu sunt răvăşită,
că nenorocul nostru
se agită;
tot o frig
şi-n ploi cumplite,
maestra se aplea’că
vlăguite.
George RELOADED
Poetii cred in batman si vorbesc prostii!
se pare că există trei tipuri de oameni din punctul ăsta de vedere: cei mediocrii care învaţă din experienţa lor, cei deştepţi care învaţă din experienţa lor şi a altora şi cei proşti care nu învaţă din nimic.
să raspund ca la şcoală,
eu am invăţat că nu e adevărat că ajunge doar iubirea
MAXIME
Proştii sunt mai cosecvenţi decât deştepţii.
Fiecare dintre noi are dreptul de a fi prost o dată în viaţă; unii însă prea abuzează de acest drept.
Răutatea prostului este la fel de periculoasă ca şi
bunătatea lui.
George PENA
Azi am învăţat că…
Poţi fi atlet şi fără picioare.
Poţi concura cu atleţi normali.
Poţi să-i depăşeşti.
Oscar Pistorius are 22 de ani. Are picioarele amputate, dar are multe medalii. E atlet.
Nimic din ceea ce este făcut la nervi nu dă roade. Sărim peste excepţii.
tot vorbind de “azi am invatat ca…”, “ieri ca…”, o data ca de multe ori ce inveti poate avea valoare nula pentru ca risca sa creeze niste stereotipuri in mintea ta care te vor face sa actionezi la fel crezand ca ai de-a face cu situatii similare cand de fapt nu e asa, iar in al doilea rand mai sunt cei care isi fac din asta un scop in viata, asta da mod interesant de a te minti singur ca ai gasit vietii un sens
Eugen,
Zi-mi la ce ajută în viaţa de zi cu zi ecuaţiile diferenţiale sau formulele integrale. Nu le folosim dar le învăţăm. Şi exemplele pot continua.
ecuatiile diferentiale si integralele ajuta foarte bine pe cine are trebuinta de ele
eu la cazurile legate de patanii mai putin stiintifice faceam referire
de exemplu daca ai nervi cand dai la sapa in gredina, esti foarte eficient; la fel daca vrei sa deschizi carcasa unui calculator; si exemplele pot continua
Dacă ar fi după tine ar trebui să scot cu totul această pagină şi poate să închid şi blogul de tot
nimic nu-ţi convine!
nu am spus ca pagina este inutila, ci am extins teoria inutilitatii mult mai departe
), doar prefer sa discut in contradictoriu atunci cand e loc de interpretare, decat sa magulesc menestrelul; ce-i drept, as mai avea o optiune, si anume sa tac… 
daca te incalzeste cu ceva, am sa spun ca la asta ma gandeam eu stand pe la 11 noaptea in curte, uitandu-ma la caine cum se joaca cu mingea si cum stelele nu imi dau vreo senzatie cum ca ar exista ceva acolo sus, sau vreo impresie de caldura, ci de ger (hai sa zicem ca am avut un moment de necredinta-hmmm, sper sa nu sara Ghita pe mine pt. asta)
a fost un moment poetico-gradinaresc in care uitandu-ma la caine cum se tavaleste prin iarba fara grija m-am gandit ca raspunsul sta in gestul animalului pentru ca de fapt nu exista nici un raspuns si ca mintea doar ridica obstacole asa ca orice invatare e inutila
nu-i adevarat ca “nimic nu-mi convine” (iar te contrazic
Atunci te întreb ce este folositor cu adevărat din moment ce totul este legat de triere şi de gusturile/interesele/timpul fiecăruia?
ce este folositor? habar n-am, la modul “filozofic” vorbind
a fost pe hbo ceva film cu dinastia Tudorilor, cu iubiri, nazuinte, invingatori si invinsi, drame si comedii, ma uitam si ziceam “uite-i si pe astia cat s-au mai agitat, cum se agita si-n ziua de azi cate unu si crede ca succesul efemer, poate chiar si dragostea inseamna ceva”
sa fac si legatura cu Biblia putin, cateodata parca vorba aia ‘totul e desertaciune” spune multe
maine insa va rasari din nou soarele si va fi vreme frumoasa, ma voi minuna de cine stie ce coincidenta de doi lei si uite asa inca o data voi fi pacalit de clipa cum ca dansa ar contine largi fiori de sfânt mister
mitul lui Sisif are si el comicul sau pentru cel care alege sa care bolovanul in spate; totusi parca e mai bine sa stai deoparte si sa te uiti la altii cum il suie
La viaţă poţi să participi sau să asişti.
tot un drac
Păi nu era mai simplu să scrii aşa?
Este bine când omul vorbeşte. Dar şi mai bine, să gândească când vorbeşte!
Vorbele de duh nu le spun cei…săraci cu duhul!
eu am invatat ca e dura viata, si fara suferinta nu e dragoste adevarata. ms ptr comment de la blocul meu.da mai am dar e una lunga…;))
Dear anaAyana,
Blogul tau este unul select, iar tema “Am invatat…” e formidabila, dupa cum formidabili sunt si multi dintre prietenii tai care posteaza pe aceasta tema.
Cu bunavointa ta, pe care sper ca o voi avea, voi contribui cu cate ceva la aceasta tema incitanta si inepuizabila. Iata pentru inceput o cugetare:
“AM ÎNVĂŢAT CĂ DRAGOSTEA MUTĂ MUNŢII DIN LOC, DAR SE-MPIEDICĂ ADESEA DE MUŞUROAIE…”
George Budoi
.
George, mă bucur. Colecţiile de acest gen niciodată nu sunt prea pline. Te aştept în continuare!
Azi am învăţat că proiecţiile ar trebui să aibă picioare.
proiectiile ar trebui sa aiba picioare? nu prea inteleg..
Altfel spus, să fie mobile şi nu definitive. Proiecţiile pe care le facem asupra oamenilor.
Am învăţat că… în dragostea adevărată cuvintele „îmi pare rău” şi „te iert” sunt un nonsens, pentru că dacă iubeşti şi eşti iubit cu adevărat nu ai de ce să-ţi pară rău şi nu ai ce să ierţi. Cât de pline de miez sunt cuvintele din filmul Love story (SUA, 1970): „Love means never having to say you’re sorry: Dragoste înseamnă să nu trebuiască niciodată să spui că-ţi pare rău”.
George Budoi
“Am învăţat că… în dragoste poţi să ai regrete, dar nu trebuie să ai niciodată remuşcări.”
George Budoi
@ge_x_ge: ii bine daca ai invatat astea intr-o singura zi
ce inseamna sa faci proiectii asupra oamenilor? tot sunt nelamurit ..
pareri ?
Am învăţat că… sunt şarlatani care vând mântuire „la kilogram”, sau „la metru” – după nevoile păcătosului; şi-am mai învăţat că cele mai bune cumpărătoare sunt femeile…
George Budoi
Am învăţat că pudoarea face divină frumuseţea femeii şi că ea este haina care trebuie să-i rămână chiar şi după ce le dă jos pe toate celelalte.
George Budoi
Am învăţat că… pudoarea face divină frumuseţea femeii şi că ea este haina care trebuie să-i rămână chiar şi după ce le dă jos pe toate celelalte.
George Budoi
“Am învăţat că… iubirea adevărată nu moare niciodată.”
George Budoi
“A încerca să descrii râsul fericit al unei femei care iubeşte şi care se ştie iubită? Oh, mâna se retrage ruşinată de atâta îndrăzneală!…”
George Budoi