Ziua florii de plop ţine cât şapte zile de om. Petalele de plop ies de la hibernat pe vârful degetelor. În tălpile goale, cu umerii goi şi nepăsători. Ca nudiştii pe o insulă sălbatică.
Aglomerează văzduhul, ochii şi nările oricărui trecător, cu nonşalanţă. Aşteaptă, parcă ar spune. Acum trec pe zebră, mâine n-o să mă mai vezi. Luna mai e pe sfârşite. Deja! Semaforul doarme. Alege când vrei să treci!
Fii floare de plop din floarea de os! Uită-mă, uită-te, îşi spun petalele când cresc.
later edit: îmi cer scuze pentru comentariile pe care le-am şters dar s-a intrat cu noroi în textul de mai sus, fără nicio legătură
Etichete luna mai
