A cunoaşte fragmentele unui puzzle zburător este imposibil. Nu mai spun de construirea imaginii întregi.
Oamenii sunt compatibili pe termen limitat. Dacă împarţi anumite pasiuni, întrebări, gusturi, interese, bucurii sau tristeţi cu cineva, nu înseamnă că s-au suprapus perfect.
Mă uitam pe last.fm. Ţi se calculează un taste-o-meter atunci când citeşti profilul altui utilizator. De fapt, îţi spune exact ce muzică ai în comun cu el şi în funcţie de asta vă potriviţi super, mediu, excelent sau mai ştiu eu cum.
Da, sunt segmentele suprapuse dar nici măcar ele nu prezintă garanţia congruenţei. Aici pot spune, fără niciun dubiu, că nu există aşa ceva. Similarităţi!
A nu cunoaşte un om înseamnă a interpreta motivele lui, încercînd să-l încadrezi în tabloul-puzzle. Unele piese dau senzaţia că se potrivesc: au aceleaşi culori şi forme dar nu stau împreună. Motivele pot fi decriptate numai de purtător. Evident, acest proces se poate întinde până la desăvârşire sau poate fi ignorat. Aşa e mai simplu.
Reconstituirea unui portret psihologic în urma gesturilor, cuvintelor, acţiunilor, firimiturilor, etc. înseamnă a încadra pe cineva între patru rame. Ramele unui tablou. Ce-i drept, fără geam. Vrei să-l vezi acolo, într-un singur loc.
În dreptul tabloului fluturii zboară veşnic. Câte doi, câte trei sau singuri. Uneori chiar şi melcii, caii, meduzele sau balenele.
Toate se opresc întâmplător (sau nu) între rame. Fiecare cu istoria lui, interpretabilă. Toate călătoresc mai departe. Depinde doar cum percepe fiecare intersecţia. În funcţie de asta, durata ei devine secundă sau secol.
Etichete compatibilitate, fragmente, incomplet, piese, proces, puzzle, tablou
marţi, 10 februarie 2009 la 6:31 am
Cred ca daca as fi la inceputul vietii as cauta un tovaras de viata care are acelasi tel, nu care are cele mai multe puncte comune cu mine. Pentruca vrei nu vrei…nimeni nu sta pe loc…iar cind incepe sa se miste, sa evolueze si cind are o alta tinta, atunci ce am avut in comun a fost doar o intersectie in viata…
Auzi deseori oameni care spun “we outgrow each other”…cindva au fost compatibili dar a fost la o virsta, intr-un moment, ca apoi sa alerge fiecare dupa idealul lui…
Poate de asta reusesc multe casatorii facute de moda veche…contracte. Cei doi vor sa mentina averea la un loc…urmasi…ma rog…au un ideal comun, oricare ar fi el.
Si apoi viata e mai placuta cind nu te impingi sa-ti faci spatiu pe aceeasi farima de idee…si cind fiecare se poate dezvolta linistit si sa alerge catre tinta comuna doar cu ceea ce a cules mai frumos , mai bun…si sa-l daruie celuilalt…
marţi, 10 februarie 2009 la 12:42 pm
Rodica, daca ai lua-o de la capat, abordand altfel problema, asta s-ar chema incercare, nu ai insa garantia ca asa ar merge. Adica noi tot generalizam de parca am sti retetele succesului si fericirii (si eu ma incadrez aici, nu acuz pe nimeni), dar in problemele de suflet, cati oameni, atatea cazuri diferite. Compatibili-incompatibili se poate lega de idei, de vise, de suflet, de statura sociala, aspect fizic, gusturi, and on and on and on, si astea toate interactioneaza. Cred ca orice generalizare, chiar si analitica, ii incompleta, si ca s-ar putea ce spui tu sa mearga, dar s-ar putea la fel de bine sa esueze.
marţi, 10 februarie 2009 la 3:53 pm
Eugen…de aia mi-am ales cuvintele de inceput…pe “daca “…iar pentruca am esuat la capitolul asta , sfaturile le dau…in contextul “cine face ca mine, ca mine sa pateasca”…
Nu-i garantie nicaieri…ca formula aia de la inceputul casatoriei…si “da” ul, nu mai reprezinta nimic , nici alea…ca oamenii cindva luptau sa mai salveze ceva…
Nimic nu mai prezinta garantie…totul este “one day at the time… only”
marţi, 10 februarie 2009 la 6:41 pm
Si care ar fi telul comun necesar? Sper ca nu o fi la intamplare.
marţi, 10 februarie 2009 la 7:19 pm
“Depinde doar cum percepe fiecare intersecţia. În funcţie de asta, durata ei devine secundă sau secol.”
Ce te faci insa daca indiferent de cum percepi intersectia, secunda si secolele se unifica si incremenesc? S-ar putea atunci sa te simti pierdut, nestiind daca ai de-a face cu o secunda, sau un veac, si sa te pui sa analizezi pe perceptii pana-ti sar perceptiile din cap, crezand ca ai sa gasesti acolo raspunsurile. Si cand despici firul in patru si in patruzeci si patru, o sa ajungi sa te invarti ca leul in cusca pe sub si peste si pe langa perceptii. I am kinda expert in this kind of mess… Ca raspunsul,vesnicia, deja ii mai greu de depistat. Desi la un moment dat daca asculti cu atentie, parca ajungi sa intelegi expresia aia cu “cine are ochi de vazut sa vada”.
off: cred ca mi s-o defavorizat tastatura de pun atata “?” in text
marţi, 10 februarie 2009 la 7:44 pm
Rodica,
Înainte nu aveau de ales. În plus, societatea te judeca mult mai aspru decât o face acum.
Eugen,
Uneori e bine să nu mai analizezi nimic, pur şi simplu să faci o pauză.
marţi, 10 februarie 2009 la 7:46 pm
True.
miercuri, 11 februarie 2009 la 12:37 am
trebuie sa admit ca la capitolul asta am calcat din lac in put…dar pentruca am avut doi copii, ceea ce trebuia sa-mi fie o greutate, mi-a ajuns sa-mi fie un tel…si pe cind ar fi trebuit sa fiu pe jos calcata in picioare, de dragul copiilor am fost pe sus luptind ca o leoaica …Dumnezeu iti da tarie in slabiciuni…uitindu-ma inapoi realizez ca atunci cind am fost in cele mai negre si grele momente am fost si cea mai puternica.
For some reason, cind esti tinar iti faci o imagine de cum trebuie sa arate viata si daca nu ajungi pe-acolo, te crezi falimentat. Si in prostia aia, uitindu-te intr-o singura directie, nu reusesti sa vezi ca viata are si alte aspecte care merita explorate. Scriu la servici asa ca daca fac greseli…iertare…
Ei, n-am crezut in viata mea ca exista multumire si bucurie in independenta…pina acuma…ma uit la unele femei pe care le fericeam cindva…si mi se face mila…poate fi la fel si la barbati…dar vorbesc de ce stiu…Singurii oameni pe care i-am vazut fericiti sint cei care se uita dincolo de existenta asta si de telurile astea marunte…Dumnezeu are un scop cu umanitatea asta, dar noi ne facem tot alte scopuri…
Daca ne-am pus mintea sa fim fericiti aici , n-o sa reusim. Daca ne-am pus scopul dincolo de existenta asta o sa gistam viata mai mult si o sa stim ce este bucurie multor lucruri pe care altfel le-am neglija…
man…cite am de spus, dar trebuie sa fac si alte trebi pe-aci…ca mai am nevoie de jobul asta…
miercuri, 11 februarie 2009 la 9:39 pm
@anaayana: de ce nu exista compatibilitate perfecta ,desi sufletul o are ca tinta? …de unde stie sufletul de perfectiune daca ea nu exista? …. sau exista?
miercuri, 11 februarie 2009 la 9:42 pm
Este greu de spus. Fiecare simte diferit şi mai e un aspect demn de luat în seamă: ce înseamnă compatibilitate perfectă?
joi, 12 februarie 2009 la 1:33 am
Am ascultat un studiu acum doua saptamini . Doamna care il tinea explica , ca fiecare din noi are niste “goluri” in viata, si ca asteptam ca cealalta persoana sa ne umple acele goluri. Ea spunea, si asta e perspectiva Bibliei, ca Dumnezeu ne creaza cu aceste “goluri” in noi, ca sa il cautam pe El. Si de aceea nimeni nu reuseste sa ne satisfaca 100%, ca nu am fost conceputi de la inceput asa. Dumnezeu cind a creat omul…l-a facut doar pe Adam. L-a creat pentru El…din toata creatia ce o facuse pina atunci omul era cea mai complexa…si singurul care a fost creat “dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu”.
Dumnezeu L-a admirat…dar a vazut ca e prea singur…si atunci a creat femeia. Dar vezi…nu i-a creat unul pentru altul…scopul Lui era altul…si de aia lasa acele goluri in noi, ca sa avem nevoie de El…de Dumnezeu. El vrea o relatie cu acest om pe care L-a creat El…
Ca te uiti in jur si familiile fericite sint cele care au un scop comun…ceva in afara lor…
Uneori vezi ca atita timp cit au avut un scop au lucrat, au luptat impreuna si cind si-au atins scopul…si ramin doar ei…se uita unul la altul nesatisfacuti. Nu v-ati mirat vreodata de oameni care au luptat sa aiba casa si masina si stare, ca atunci cind se parea ca sint in culmea fericirii sa divorteze…pentruca si-au atins toate scopurile materiale si altceva nu mai aveau in comun. Dar cind iti pui un scop undeva dincolo de existenta asta precara…distanta pina acolo intrece distanta de timp a vietii…si ramii cu un partener de viata cu acelasi ideal…
Bineinteles, fiecare vede din punctul lui de vedere…asta-i ce am vazut eu de unde sint…si sint la ora asta in pozitia in care emotional nu ma mai leaga nimic nici de viitor, nici de trecut…in pozitia in care am acceptat cit am, si mult si putin si sint hotarita sa fiu multumita cu atita.
miercuri, 1 aprilie 2009 la 8:25 am
[...] Toate se opresc intamplator (sau nu) intre rame. Fiecare cu istoria lui, interpretabila. Toate calatoresc mai departe. Depinde doar cum percepe fiecare intersectia. In functie de asta, durata ei devine secunda sau secol.trimitere AnaAyanna [...]
vineri, 17 aprilie 2009 la 9:18 pm
super imaginea de la post