Când faci curăţenie ştii exact ce arunci, ce lustruieşti şi ce mai pui la naftalină. Ar fi absurd să inventezi o debara-matrioşkă: prima să stea la vedere, celelalte la adăpost. Asta aşa, numai să nu pierzi ce a fost al tău. Atât cât poate să-ţi aparţină pentru că uneori senzaţia că ai, este mai mare decât posesia. Trebuie să rămâi cu ceva chiar şi atunci când, aparent, ai pierdut.
Din punct de vedere al materiei poţi conserva multe dar nu totul. Ştiu eu pe cineva care vroia să păstreze un parfum pentru totdeauna! Din păcate este personajul unei poveşti.
Cum rămâne cu non-materia, cu stările de spirit, cu sentimentele, cu virtuţile? Discutam recent cu cineva despre frica de a trăi. Ea poate înlocui chiar trăirea în sine în momentul în care există prea multe incertitudini pe metru pătrat.
Ce soluţii rămân valide? Încercarea. Da, dacă ea nu te aduce pe zero când vine vorba de axa deciziilor. Ah, dar nu singură ci la intersecţia cu riscul. Parcă ar fi două străzi. Şi totuşi sunt doar două posibilităţi din o mie, aşa cum îmi place mie să le numesc.
Dacă minus adunat cu plus te aduce de unde ai plecat (numai când porneşti de la zero cu adevărat), ce poţi pierde din ceea ce nici măcar nu este sigur?
Prea multe întrebări dăunează grav sau ba. Nu ştiu cui. Încă nu m-am hotărât, aşa că mai bine le conserv în cutiuţa cu semne de punctuaţie. Poate încap măcar o parte din ele.
Etichete (in)certitudini, condiţii, hazard, invenţii, posibilităţi, riscuri, semne de punctuaţie, sigur, soluţii
joi, 29 ianuarie 2009 la 4:35 am
Cred ca ai nevoie de o revenire asupra simturilor de fiecare data, pentru a te intelege. Iar cand ele nu mai corespund vremii, sa intelegi daca ele s-au schimbat cu adevarat, sau doar tu te-ai schimbat, sub impresia aparentelor. Concluzia este insa nesemnificativa si nu trebuie sa schimbe intentiile.
Cred ca ai nevoie de determinare si sa insisti pana in panzele albe acolo unde interesul te impinge sau te simti bine, pana cand simti ca te innabusa si ca nu a mai ramas nimic. Pragurile ivite vor fi doar descoperirea limitelor tale si concluziile nu trebuie sa aiba de-a face cu obiectul adulatiei. Viteza si spatiul cu care te dezici de pe ce starui, reprezinta toleranta ta la obiectul/sentimentul/omul cercetat, care este un semn al compatibilitatii innascute sau dobandite si pe care intuitia ta il descopera ca pe o provocare pe care sa o infrangi, pentru a iesi victorios fata de tine insuti.
Daca reusesti sa depasesti aceste praguri, dezicandu-te chiar si de tine, totul pentru a pastra credinta in ceea ce te-a determinat sa faci primul pas, si prin asta, credinta in tine si in acel ceva, vei descoperi perseverenta si te vei gasi la capatul tunelului din nou tot pe tine, putin schimbat, mai tare si mai intelept. Independent de valoarea acestui tel. Poate asta e chiar calea anevoioasa a fericirii.
joi, 29 ianuarie 2009 la 8:12 am
Daca din punct de vedere material poti sa arunci si uneori uiti ca ai avut acel ceva…in ce priveste emotiile…ele ramin.
Cind ai vorbit de parfum , mi-am amintit ca in 1980 cind am venit in America, prima data cind am mers la Mall la cumparaturi am mirosit un parfum…cev adulceag…era un parfum ieftin, dar pentru mine el a devenit mirosul americii…Din cind in cind il mai miros pe ici si colo la o babuta si ma trezeste parca si simt ca ma ridic si devin mai dreapta, imi aduce o adiere de fericire si speranta…simtaminte pe care le-am experimentat atunci cind vedeam tara asta bogata pentru prima data.
Se zice ca tot ce simtim este depozitat undeva in noi…nu reusim sa constientizam…dar in sertarasele mintii este pastrat…Putem gindii diferit despre anumite lucruri, pentruca ne maturizam si ne schimbam felul de a gindi, dar fetita de 5 ani, de zece, de 15…este undeva inauntru, chiar daca funtitele ce si le punea in par au fost aruncate de mult, sau coarda , sau cruciulitele ce le cosea…
joi, 29 ianuarie 2009 la 10:39 am
Am decis să nu-mi pun mai mult de două-trei întrebări, nici alea prea complicate… Nădăjduiesc ca astfel să evit orice disconfort.
joi, 29 ianuarie 2009 la 8:17 pm
Eugen,
M-ai ameţit de data asta. Trebuie să mai citesc o dată
Rodica,
Cred că de fapt to ce devine drag e un amestec de detalii şi circumstanţe.
Vania,
Dar dacă-ţi pun alţii întrebări? E diferenţă între cele două tipuri de disconfort?
vineri, 30 ianuarie 2009 la 12:11 am
O curatenie a mintii si o schimbare a modului de a gandi, mentinandu-le in permanenta vii, in contact cu schimbarile si noutatile lumii in care traim, se pot face printr-o educatie, impusa sau nu de noi, corespunzatoare vremurilor prin care trecem…
Cat despre schimbari de sentimente, trairi si simturi, ele au un loc bine definit, au locul lor in suflet si cred eu ca nu pot fi sterse sau inlocuite…ele exista acolo activandu-se sau intrand in rol in functie de evenimentele la care participam sau suntem nevoiti sa luam parte…
Frica sau lehamitea de a trai? Eu cred ca incercarile la care din start nu avem prea multe date si sanse de castig, ar putea duce prin esuari repetate la pierderea increderii in propriile forte si nu-i o purdere de neglijat…
Inainte de a ne arunca in necunoscutul incercarilor, e bine sa ne facem o mica analiza a sanselor de castig; nu ne putem expune viata la nesfarsit ruletei rusesti. Riscul are si el rostul, motivele si timpul lui…
duminică, 1 februarie 2009 la 4:25 am
“M-ai ameţit de data asta. Trebuie să mai citesc o dată”
Dansul cuvintelor ii zice la vinovat