Nou ar trebui să fie orice pas înainte. Nou ca necunoscut. Paşii ne duc însă şi pe cărări bătătorite, asfaltate sau cu gropi. Cândva au fost şi ele neexplorate. Cândva a trecut pe acolo iniţiativa.
Privesc în jur şi văd oameni mult prea ataşaţi de cele vechi: de amintiri, de persoane, de stări, de obiecte, etc. Ce au în comun detaliile de au devenit atât de speciale? Au apărut la început şi au căpătat primele semnificaţii. La polul opus stau cei care aruncă mereu trecutul, aleargă cu gâtul înainte spre altceva.
Multe dintre noutăţi se întâmplă într-un anumit context şi de prea puţine ori sunt alese intenţionat. Într-un fel, eşti împins de curiozitate sau chiar de dorinţa de a evolua.
Cu aceeaşi tendinţă, orice pui se va îndepărta de casă pe măsură ce va creşte. Mai întâi va explora împrejurimile, apoi orizontul şi în final se va stabili undeva. Poate şi-n aducerile aminte, reuşite sau nu, ale fericirii.
Când experimentezi, orizontul încă mai este o posibilitate infinită. Ce trebuie să se întâmple ca să te opreşti definitiv sau măcar să faci o pauză? Distanţele oricum sunt altele de fiecare dată pentru că nu pot fi parcurse milimetric de o altă persoană. Nici empatic.
Oamenii care ascultă un singur gen de muzică, cei cărora le iese mereu semnătura la fel, cei ce reuşesc să gătească un tip de mâncare obţinînd cu satisfacţie acelaşi gust, cei care caută compania unui singur anturaj, etc. au găsit cumva liniştea sau doar au deschis parasolarul pentru o vreme? Viitorul trebuie că e făcut din sclipici. Atât de mult încât nu-l poţi privi limpede.
Mi-a rămas în minte o secvenţă dintr-un film văzut mai demult. Doi fraţi se întreceau, o dată la câteva luni, într-un ocean. Cel care înota mai repede şi nu se oprea, câştiga. Era un fel de probă a rezistenţei. De fiecare dată se întâmpla să câştige cel mare. Într-o zi însă nu a mai fost în formă şi a rămas în urmă. Pierduse. Cel mic a înotat cu gândul că nu se va mai întoarce la ţărm. Şi-a dat toate puterile, s-a avântat în larg, fără să se mai gândească la mal cum făcea înainte.
Poţi să te arunci ca-n ocean sau în piscină. Poţi să înveţi să înoţi pe parcurs sau să iei o barcă. Poţi să experimentezi indiferent de domeniu însă nu vei deveni apă/râu până nu i te vei supune. Dar cine-şi doreşte asta? Evoluţia ne-a arătat că putem ieşi uneori chiar uscaţi din toată povestea. Ce-i drept, cu neopren.
Etichete consecinţe, conservatori, curiozitate, cărări, esenţe, experiment, imprevizibil, necunoscut, nou, teama de nou
marţi, 27 ianuarie 2009 la 3:29 am
in seara asta sunt cam ne.
un mediocru.
marţi, 27 ianuarie 2009 la 3:44 am
lasand ne-ul in treaba lui, imi pare bine sa vad ca scrii trebi in continuare, sclipicul e cu tine, si ca sa continuam tema, there can be onely one. in afara de asta mama zice iar ca nu-i bine dar n-am ce-i face, ma tin de refren. si ca sa fiu si eu on topic in cele din urma te rog sa iti imaginezi un copil de vre-o cinci ani la plaja. manat(a) de curiozitate merge pana la apa, isi uda sandalele, si cand un pic de val il(o) uda pe glezne fuge repede la mama. adica (pt joker) niciodata nu vom experimenta dincolo de limitele autoimpuse. ce-i drept aceste limite se mai misca din cand in cand cu ajutorul unor catalizatori.
btw wb eugen
un mediocru.
marţi, 27 ianuarie 2009 la 9:07 am
“btw wb eugen”
Mda, numa’ ca io tot timpu’ plec sa vin, si spun ca plec da’ nu mai plec, da’ poate chiar de aia ai spus, ca deja s-o observat asta.
Pare-se ca am un an si cateva zile de cand bantui p-acilea, si mai tin minte ca si la inceput am zis ca n-o sa zabovesc. Well, I guess this makes me an inconsistent bastard. Sau dimpotriva. Complicata problematica, in orice caz.
marţi, 27 ianuarie 2009 la 8:00 pm
numai copilul se va întoarce la părinte, de fapt asta e singura condiţie ca să se întâmple
marţi, 27 ianuarie 2009 la 9:58 pm
manifest pentru diversitate si evolutie. imi place textul de printre randuri.
miercuri, 28 ianuarie 2009 la 8:11 am
Experimentam? Daca am stii cit de pretios e timpul, inainte de a experimenta, ne-am informa suficient…
Generatia mea ca si cea de dupa mine…n-a prea pretuit experienta nimanui…si toti am vrut ca noi insine sa experimentam…
Cind ai o cantitate finita de timp si energie, ca si cu o suma de bani…iti faci un calcul precis cum vrei sa- cheltui ce ai.
Nu toti gasim placerea in aceleasi lucruri. Multi insa facem anumite lucruri ca sa aratam altora ce putem. Asta ste cel mai grosolan si neintelept lucru care-l putem face…ca pina la urma “Who cares?”…
Ne cunoastem suficient pe noi insine sa stim ce vrem? Ne-am stabilit o directie in viata? Avem ceva idee cit de departe vrem sa mergem, ce vrem sa experimentam? Ca desi la 18 ani ai impresia ca poti sa fi campion de patinaj, cintaret de opera, profesor la facultatea de drept si Miss univers…trebuie sa fii tembel sa crezi ca le poti face pe toate…
Si apoi…ne avintam ca si fratii aia doi, uitind sa ne asiguram loc de odihna…siguranta ca vom traii dupa ce ne atingem scopul…
Majoritatea oamenilor isi cheltuie toata sanatatea ca sa faca multi bani…ca sa se imbolnaveasca si sa nu aiba bani suficienti sa-si recistige sanatatea…
De ce ne avintam asa? Cautam poate dupa acel “ceva” care ne va face fericiti? E posibil citeodata sa fie linga noi si noi sa il cautam pe undeva departe?
Cind sint o multime de bunatati pe masa…si am avut si caviar…si altele…intind totdeauna mina dupa cartofii prajiti…Daca ar trebui sa aleg unde sa-mi plec capul sa dorm…prefer patul meu celui mai luxos pat din cea mai luxoasa camera din lume…iar daca ar trebui sa-mi aleg oamenii cu care sa imi petrec viata…i-as alege pe cei pe care Dumnezeu mi-i i-a dat…
Si cind o sa umblati si o sa experimentati suficient prin lume…o sa vreti sa va intoarceti la aceiasi oameni simpli pe care i-ati lasat in urma…si sper sa-i mai gasiti!!!
miercuri, 28 ianuarie 2009 la 10:06 am
Poţi să experimentezi orice, dar în cazul ăsta aşteaptă-te la orice.
Există şi astfel de experimente:
Un student în ultimul an din comuna mea a mers în munţi a urcat pe o stâncă, a căzut şi a murit.
Un altul s-a electrocutat prinzând peşti (cu un cablu cu… curent electric).
Unii experimentează droguri.
Nu orice experiment e reuşit. Cred că trebuie să experimentăm selectiv, folosindu-ne raţiunea.
miercuri, 28 ianuarie 2009 la 11:22 am
Măcar că mă socotesc conservator, uneori mă contrazic. La haleală, aş vrea noi şi noi rafinamente 365 de zile pe an… Şi nu-i singurul domeniu în care fug de monotonie.
miercuri, 28 ianuarie 2009 la 8:20 pm
Iulian,
Sau despre schimbări.
Rodica,
Până să faci alagerile trebuie să le încerci, nu?
Ghiţă,
Cu unele experimente nu e greu să-ţi dai seama de la început cam ce şi cum.
Vania,
Aici subscriu.
Şi dacă se poate, gata făcute câng ajungi acasă
miercuri, 28 ianuarie 2009 la 8:29 pm
Mă mulţumesc şi cu un restaurant decent…
joi, 29 ianuarie 2009 la 12:40 am
Am avut o discutie interesanta zilele astea. M-a intrebat cineva, daca maine ar fi sa mergem undeva,unde ar fi acel loc? Iar raspunsul meu a venit instantaneu: ” Vreau sa mai vad inca o data Gibraltarul ” Dupa care m-am gandit 15 secunde si am spus ca vreau ceva nou…..Si mi-am dat seama ca tanjesc la lucrurile frumoase pe care le-am vizitat in toata lumea asta, dar ca tot timpul as alege ceva nou. Chiar daca sunt stuck in a moment, imi dau seama ca timpul asta e al dracu’ de relativ …….. si nici macar nu-l poti cumpara…..
joi, 29 ianuarie 2009 la 12:50 am
Hmmm, cred că de fapt starea de spirit sau pur şi simplu dorinţa de a trăi senzaţia de nou şi plăcut. Noul e o sete. O poţi astupa numai când ai găsit izvorul potrivit.
joi, 29 ianuarie 2009 la 5:08 am
“manifest pentru diversitate si evolutie. imi place textul de printre randuri.”
Perfectiunea vine contra diversitatii. De aici am putea spune ca evolutia este o continua degradare a materiei.
“imi dau seama ca timpul asta e al dracu’ de relativ …….. si nici macar nu-l poti cumpara…..”
Experimentarea de dragul experimentatului e condamnata la superficial, exceptand cazul ca esti nemuritor.
Deoarece experimentatul daca nu e insotit de cunoastere devine ipocrizie. Iar usurinta cunoasterii depinde de complexitatea experimentatului si e deja invers proportionala cu timpul. Exact pe dos de ce se afirma mai sus.
Altfel spus, a experimenta gustul unui fruct se face relativ rapid (exceptand cazurile exceptionale, n-ai dinti, ai niste simturi parasenzoriale ca merele iti provoaca orgasm, etc), deoarece cunoasterea dobandita se va baza pe niste simturi primare, pe cand a-i cunoaste toate secretele, se cere sa analizezi fructul cu o groaza de aparate, sa il supui la experimente, etc, toate astea iau timp, insa comparatia dintre cele doua tipuri de experimentare arata ca experimentarea gustului fructului din partea unui oarecare este inferioara. Experimentarea aprofundata cere timp, iti restrange aria de manifestare si cu destul caracter poti chiar deveni un expert al catorva lucruri, comparativ cu cealalta alternativa, un voyeur in toate, insa asta nu mai e deloc din tipul de experimentare dorita ca scop in sine.
joi, 29 ianuarie 2009 la 7:54 am
Ma gindeam adineauri ca unii experimenteaza ceva ca sa ajunga undeva. Ia de exemplu o calatorie…unii dorm in avion, tren…nu-i intereseaza calatoria ci doar destinatia. Altii insa calatoresc de dragul calatoriei…
Stim insa ce vrem inainte de a ne apuca de experimentat. Cei mai periculosi sint adolescentii care isi distrug uneori viata, viitorul …sanatatea chiar pentruca cred ca s-au urcat ca si cocosii lui Topirceanu pe gardu dinspre vie si cred ca nimeni n-a mai trecut pe acolo…Uitativa la Emo kids…experiment de dragul experimentului.
Cind te arunci intr-un bazin…cauti sa vezi cit de rece e apa inainte de a te arunca…
Nici nu ne dam seama cit sintem de exploatati si noi si copii nostrii de treaba asta. Ni se vind toate prostiile, mincam toate gunoaiele, ne dam la parcuri de distractie pe toate nebuniile…facem operatii estetice…nu mai vorbesc de bottox or alte comedii…cure de slabire…si este ca un carusel din care cu greu reusesti sa te cobori…
joi, 29 ianuarie 2009 la 8:21 pm
Eugen,
Experiment nu înseamnă întotdeauna cunoaştere. De ce să nu fie şi acumulare. De orice gen. Într-un fel pari împotriva celor care experimentează.
Rodica,
Adolescenţii trebuie să treacă prin anumite experienţe ca să-ţi înveţe lecţiile. Nu ai cum să-i fereşti când ei sunt curioşi. Ai văzut, de multe ori interdicţiile sunt mai rele decât scopul lor.
vineri, 30 ianuarie 2009 la 12:20 am
Cum bine spunea careva inainte, experimentatul asta e in firea omului se faca cu masura. Trairile prin care trece omul in mod normal, daca le analizeaza cu oleaca atentie, ii ofera destul de multe experiente, cu alte cuvinte viata si asa e ca un quest, sa umbli anume dupa tot felul de senzatii inseamna sa negi natura ei si a ta si clar dai dovada de superficialitate. Asa as putea si eu sa aleg toate accidentele nonletale de care am auzit, si sa mi le provoc, de dragul experimentarii. Acumularea asta de “experiente” nu garanteaza insa o intelegere mai profunda a durerii fizice si nici nu ma face cu ceva mai bogat. Poti calcula si asa, ca in loc sa traiesti viata asa cum ti-a fost data ea, tu alegi sa traiesti altceva. De aia calatoritul, de exemplu, pentru a gasi niste raspunsuri de natura filozofica ce te framanta, practica uzata de foarte multi oameni, mi se pare inutil. Aveam si eu idei extremiste din astea, ca mi se parea ca daca o sa merg sa vad piramidele, cand o sa stau eu acolo in preajma lor, in miez de noapte, sub lumina argintie a lunii tropicale, o sa gasesc raspunsuri pline de semnificatii. Fals. Ar fi o experienta placuta si inedita, insa nimic atat de spectaculos incat sa merite sa consum toata viata pe astfel de senzatii. De aia mi-am spus ca daca de exemplu o sa plec in excursii, o sa aleg intotdeauna itinerarii care imi trezesc curiozitatea din mai multe puncte de vedere, nu doar din ideea ca “o sa bantui in lumea larga sa experimentez” si sa imi pun sperante deosebite in acest obicei.
Pentru ca daca doar acumulezi, fara sa intelegi, inseamna ca vei trece totul doar prin prisma ideologiilor tale. Iar pentru ca sa intelegi, nu ai timp de prea multa diversitate.
Nu zic ca asta s-a exprimat mai sus, si ca e rau sa ai mintea deschisa la noi orizonturi, dar am dezvoltat putin pe tema “experimentarilor fara frontiere” duse la extrem.
vineri, 30 ianuarie 2009 la 4:59 am
Apropo la ce ai zis tu Ana…stii cit esti parinte tot inveti, nu numa copii invata. Pe cind stii cum sa fii parinte, pe atunci copii ti-s mari si e prea tirziu.
Daca as fi sa o iau de la inceput, dar sa am mintea facuta dupa experienta care am facut-o in ani , cu copii mei…i-as lasa cind sint foarte mici sa experimenteze cu lucruri mai dure…ca sa invete ce inseamna experienta. C anoi ii aparam sa nu se loveasca, sa nu se atinga…sa nu sufere nimic, nimic. Dar nu-i putem apara la infinit…si din perioada aia cind i-am putut proteja ei invata doar ca exista iesire din orice…si ca , cumva , cineva o sa-i scoata. Daca ar avea teama si respect de orice fac, lucru pe care l-au invatat e vremea cind greselile nu puteau fi capitale si lectiile nu puteau fi teribil de grele, copii ar fi mult mai responsabili si atenti la “experimente” noi…ca ar stii ca sint consecinte. Ok…am zis-o si pe asta…poate o fi de folos cuiva…trust me…este un lucru tare important. Copii cocolositi si care n-au dus grija de multe in viata …invata mai greu mai tirziu si pretul lectiilor e mai scump!!!
vineri, 30 ianuarie 2009 la 6:50 am
e in firea omului *sa se faca cu masura