Vizavi de oamenii care cred 99% în propriile forţe văd două mari atitudini: acceptare şi admiraţie sau respingere şi desconsiderare. A fi prea sigur pe ceea ce simţi, cunoşti, posezi, înveţi, etc. te poate mobiliza. Cei din jur devin suspicioşi. Se întreabă ce stă în spate. De fapt, cine sau ce anume-ţi conferă siguranţa mai ales când alegi ca la şah?
Se spune că pentru a duce până la bun sfârşit un plan, trebuie să crezi cu tărie că se va împlini. Dacă ai eşuat după prima încercare, să nu te laşi învins.
Cum fiecare exces înseamnă un semn de întrebare răsărit în atitudinea celorlalţi, siguranţa de sine ar trebui să se hrănească nu doar din aprecieri şi complimente.
Etichete optimism, suspiciune
sâmbătă, 3 ianuarie 2009 la 4:25 pm
Nu discut despre falsa siguranta de sine, ci de cea adevarata, care e rod al cunoasterii de sine. In general cel nepregatit, mediocru provoaca teama si repulsie, nu poti sa te bazezi pe el.
Siguranta de sine a cuiva nu e garantul unei influiente cu adevarat profitabile. Odata intrat in legatura cu un om de valoare, vei pierde ceva repere personale, cateva superficialitati, si poate te vei simti mai implinit. E o intalnire de tip mobilizator dar, nu as putea-o accepta ca o influienta neintrerupta . Nu confund siguranta de sine cu faptul de a fi ferm, de a sti ce vrei sau de a nu te lasa ratacit de inclinatii pasagere. Cand oamenii se “ataseaza” unor persoane de acest tip, pe care l-as numi “tipul ghid”, pot realiza cate ceva mai dificil sau mai periculos. Pentru cazul general, ar trebui sa reusesti si singur.
“Omul e urias cand viseaza si pigmeu in stare normala” spunea Holderin, omul crede ca e treaz fara a fi insa cu adevarat, nu-si asuma o oarecare stare de alerta, cadem usor in “dirigism”.
Problematica e interesanta, dar in special feminina – exista un patos feminin, o cadere admirativa in fata celui ce inspira “siguranta de sine”… Sper ca nu am fost prea vorbaret … La multi ani pt. 2009 !
sâmbătă, 3 ianuarie 2009 la 7:50 pm
M-am intrebat citind articolul tau daca sint stapina pe mine vreodata, sau ce forta ma tine pe picioare cind merg contra vintului…si se intimpla in viata adesea sa mergi inainte impotriva oricarei ratiuni omenesti…
Eu cred ca ceea ce crezi, sau mai degraba IN CINE CREZI…CREDINTA aceasta este puterea ce ne tine in picioare si ne face siguri de noi. STIM ceva si nimeni nu ne poate muta de acolo. Credinta ne da un set de valori pe care ne putem sprijini si cu care vom actiona cu usurinta.
De pilda…credinta mea imi spune sa nu fac rau nimanui. Si nu mai stau sa ma gindesc acuma cind imi apare o situatie in fata ce trebuie sa fac. Eu stiu ca trebuie sa intind o mina, sa impart bucatica de piine, sa sterg o lacrima, de la get go. Credinta mea imi spune sa nu vorbesc urit de pilda…apoi voi gasi cuvinte in vocabular suficiente sa exprim orice simtire fara sa denigrez sau sa insult aiurea pe cei din jur.
Credinta mea ma va modela prin valorile ei in omul sigur de sine care vreau sa fiu. Asta daca nu am ales doar sa spun ca am o credinta…dar in fond sint dupa capul meu …Biblia spune ca pe oameni ii cunosti dupa fapte asa cum pe pomi ii cunosti dupa fruct. Si face un pom bun fructe rele, sau invers? Atunci cind te duci la un mar sa iei un fruct stii exact ce gust o sa aiba… si cind cineva se apropie de tine cu orice sugestii sau cereri…ei vor stii exact unde ti-s infipte picioarele pentruca iti cunosc valorile si stiu ca alea sint suportul tau si zona in care actionezi.
Sint oameni care cred in ei insisi…pentruca si-au facut un scop in viata si actionind in directia respectiva si-au atins unele scopuri. Si asta le da oamenilor siguranta in sine pina la un punct insa…si am vazut oameni complect distrusi si unii chiar gata sa se sinucida. Pentruca omul nu poate controla toate circumstantele din viata…De pilda cineva a facut o avere imensa muncind mult si descurcindu-se…dar…la un moment dat circumstantele nefavorabile il pod duce la faliment.
Si din omul plin de sine ai sa gasesti ca a ramas o umbra ; iar cazatura este fatala. Daca nu are credinta omul asta e mort, pentruca tot ce a crezut a fost puterea lui…iar acuma este stors de puteri si dezamagit si nu mai crede in el…nu poate sa mai creada in el.
Dar daca are credinta in Dumnezeu un astfel de om se scoala de jos, se scutura, ride de situatie si incepe din nou…pentruca puterea lui este undeva in afara lui si acolo exista suficiente resurse.
Ana…tu ispitesti oamenii sa gindeasca…
sâmbătă, 3 ianuarie 2009 la 8:36 pm
Imi propun ca anul acesta sa fiu mai perseverenta in unele situatii decat anul trecut, mai putin comoda inlusiv in a face scoala de soferi pt simplul fapt ca ma plimba sotul pt se sa o fac si mai sunte inca doua trei chestiute similare inclusiv profesionale de rezolvat.
Acum nu am prea mult timp la dispozitie dar e perfect adevarat ca ispitesti oamenii sa gandeasca…nu demult tiam descoperit blogul si uite ca imi place sa ma intorc aici…
Sa ai un an plin de reusite si tot ceea ce iti doresti tu!
Cu drag,
Daci
sâmbătă, 3 ianuarie 2009 la 8:37 pm
Simt nevoia sa ma scuz pentru greselile de orografie…oboseala e de vina…:)
sâmbătă, 3 ianuarie 2009 la 9:35 pm
Siguranta de sine vine in mintea si atitudinea ta ca urmare a rezultatelor actiunilor tale,pe termen lung.Daca tu nu esti dezamagita de ceea ce ai facut,ba mai mult,vezi aprobarea, tacita ,a comunitatii in care traiesti,nu ai nevoie de confirmari verbale de tipul laudelor,caci ele devin linguseli.Asa ca,asta-i o varianta.Mai este varianta celui increzut,care,fara sa fi dovedit ceva anume,in sens bun,celorlalti,totusi este stapan pe sine,se crede smecher si are impresia ca asta-i important…sa fii smecher,sa inseli,sa minti,sa furi,poate,dar sa ajungi sa te invidieze ceilalti,unii dintre ei.
Din pacate in prima categorie intra maturi (ca sa nu zic batrani) ,ca mine,iar in a doua categorie intra tineri, fara capatai,al caror teribilism se intinde pana tarziu in maturitate.Poate ca mai sunt si alte variante…(nu am citit comentariile anterioare,scuze..) si sigur ca exista.
sâmbătă, 3 ianuarie 2009 la 10:52 pm
Siguranta de sine este un factor important pentru mine. Nu pornesc un proiect nou daca nu sunt sigur ca stiu macar 50% din baza minima de cunostinte pentru el, daca nu am dovezi clare ca pot afla restul de 50% si daca nu observ ca pot scoate timp liber din alte activitati pentru acest proiect.
Pe de alta parte, prea multa siguranta de sine strica. Imi amintesc clasa a xi-a cand ma credeam mare si tare si mi s-a demonstrat ca am avut prea multa incredere in mine. Uneori extremele dauneaza.
Oricum, ideea generala este sa nu te opresti dupa primul esec ci sa cauti sa vezi motivele esecului si metode de a le depasi, sunta, etc.
duminică, 4 ianuarie 2009 la 12:30 am
Dacă siguranţa de sine se hrăneşte numai din aprecieri şi complimente atunci nu-şi are rădăcinile în eul fiecăruia, ci undeva în exterior. Iar dacă radăcinile sunt în exterior hrănindu-se doar cu acel înlocuitor nutritiv, “copacul” se va usca în cele din urmă.
duminică, 4 ianuarie 2009 la 1:31 am
Siguranta iti confera ratiunea,o ratiune ce trebuie sa fie adanc prinsa de rational,siguranta se bazeaza pe sine,daca exista o persoana ce se cunoaste pe sine atat de bine incat isi poate evalua corect calitatile,in cazul in care sunt destul de numeroase si cand ceva ii sopteste “fa asta”atunci e o persoana sigura in alegerea mutarii unui nebun,unei ture sau a unei regine..
siguranta ar trebui sa se hraneasca cu gandurile persoanei ce se afla in postura dificila nu cu complimente sau aprecieri,pentru ca de cele mai multe ori nu sunt tocmai sincere
duminică, 4 ianuarie 2009 la 3:36 am
Nu toate sînt albe ori negre. E bine să ai încredere în forţele tale, însă a te baza numai pe tine în tot ceea ce faci poate fi punctul tău vulnerabil, călcîiul tău. Naşpa de tine, dacă ţi-l află duşmanii. Apropos, duşmanii – oameni ori nu – sînt întotdeauna pe fază. Dacă nu din alte motive, măcar din invidie.
Există o seamă de proverbe pe tema asta: să nu pui toate ouăle într-un singur coş, să nu mizezi totul pe o singură carte – cartea aceea fiind încrederea aia extremă în propriile forţe. Uneori pierdem în situaţii în care logic am cîştiga şi ne întrebăm de ce. Motivul este că tocmai ni se dă o lecţie, să nu ne umplem de mîndrie, considerîndu-ne nouă înşine suficienţi.
Se zice că ar trebui să intram la idei dacă “ne ies” absolut toate aşa cum le-am plănuit, dacă nu avem nici măcar un singur eşec.
duminică, 4 ianuarie 2009 la 11:38 am
In ceea ce fac sunt sigur pe mine. Motivul meu este foarte simplu
: “ma bag” doar in ceea ce stiu sa fac. Sportul de “datu’ cu parerea” nu-l practic. Oamenii nu agreeaza astfel de persoane, sigure pe ele. Motivele, de ce astfel de persoane sunt “ocolite” imi scapa!
duminică, 4 ianuarie 2009 la 9:51 pm
gabilutza,
De ce spui că e problematica feminină? Nu ai fost prea vorbăreţ.
Rodica,
Până la urmă există o măsură în toate, prea multă siguranţă de sine poate avea repercusiuni, după ceea ce-mi spui.
celestinarosa,
Te aştept cu drag!
Elisa,
Evident, siguranţa de sine creşte în urma rezultatelor pozitive obţinute în timp.
Mihai,
Vrei să spui că nu te-ai apucat niciodată de ceva despre care nu ştiai mare lucru?
Bogdan,
Păi da, cred că orice sursă exterioară se usucă la un moment dat.
nutoatăiarbaelafel,
Ţie ce impresie îţi lasă totuşi oamenii prea siguri pe ei?
Gabi,
Proverbe grăitoare, ca de obicei. Ai sintetizat ideea într-un mod artistic.
Radu,
Păi tu cu ce ochi îi vezi pe oamenii ăştia ocoliţi?
luni, 5 ianuarie 2009 la 12:37 am
De apucat m-am apucat. De reusit nu prea am reusit. Dar despre asta alta data ca trebuie sa mai si dorm
luni, 5 ianuarie 2009 la 9:33 am
Cu siguranta voi fi aici in fiecare zi!
O zi frumoasa,
Celestina
luni, 5 ianuarie 2009 la 10:47 am
Eu ii vad cu ochi buni si as vrea sa fie cat mai multi. Crd ca societatea ar avea mare nevoie de adevarati oameni “siguri pe ei”, care stiu cu adevarat ce fac si ce vor de la viata.
luni, 5 ianuarie 2009 la 12:12 pm
oamenii prea siguri pe ei pana in maduva oaselor,ce isi arata siguranta prin superioritate?nu imi lasa o impresie tocmai buna
dar oamenii siguri pe ei,ce nu isi arata siguranta intr’un mod excesiv imi lasa o impresie relativ buna
marţi, 6 ianuarie 2009 la 1:05 am
Până la urmă e bine undeva la mijloc. : )
marţi, 6 ianuarie 2009 la 8:55 pm
o fi,dar trebuie sa marturisesc ca sund adepta extremelor:)